Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 940/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 940/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 31836/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă Nr. 940
Ședința publică de la 17 Iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-L. O.-D.
JUDECĂTOR: E. C.
GREFIER: E. D.
Pe rol soluționarea apelului în contencios administrativ având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție CP_, formulat de apelantul petent B. F., cu domiciliul ales la av. B. D. din C., ., ., jud. C., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. – SERVICIUL POLIȚIEI RUTIERE C., cu sediul în C., ., nr. 246, jud. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 1868/20.02.2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru apelant avocat în substituire E. M. G. L., în baza delegației de substituire pe care o depune la dosar, lipsind intimatul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual.
Totodată se constată că la dosarul cauzei prin serviciul registratură apelantul a depus dovada achitării diferenței de taxă judiciară de timbru în cuantum de 15 lei, după care;
Reprezentantul apelantului depune la dosar delegație de substituire.
La interpelarea instanței reprezentantul apelantului arată că nu mai are alte cereri prealabile de formulat sau probe noi de administrat.
În temeiul dispozițiilor art. 244 NCPC instanța declară încheiată cercetarea judecătorească, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul apelantului solicită admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței apelate, cu consecința anulării procesului verbal de contravenție, apreciind că există motive de nulitate absolută ale acestuia, mențiuni obligatorii conform dispozițiilor art. 16 din OG 2/2001. În subsidiar solicită admiterea apelului și reindividualizarea pedepsei în sensul înlocuirii sancțiunii aplicate, respectiv amenda, cu avertismentul, având în vedere gradul de pericol redus al faptei. Totodată învederează faptul că solicită cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.
Față de dispozițiile art. 394 din Noul Cod de procedură civilă instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra apelului.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de fata constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 07.10.2014, petentul B. F., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. – SERVICIUL POLIȚIEI RUTIERE C., a solicitat anularea procesului verbal . nr._/24.09.2014, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii.
În motivare, petentul a arătat că nu este real că nu avea cuplată centura de siguranță, aceasta fiind decuplată numai după oprirea autoturismului și nici nu a folosit telefonul mobil, cum s-a consemnat în cuprinsul procesului verbal contestat; s-a mai arătat că nu a fost precizat concret locul săvârșirii contravenției și nici nu au fost descrise împrejurările în care a fost comisă fapta.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 118 din OUG nr. 195/2002 și art. 31 din OG nr. 2/2001.
În probațiune, petentul a depus în copie procesul verbal . nr._/24.09.2014, certificat de competență lingvistică, diplomă de licență.
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea plângerii, iar în probațiune, a depus în copie documentația care a stat la baza emiterii procesului verbal contestat.
Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.
Prin sentinta civila nr. 1868din 20.02.2015 pronuntata de Judecatoria Constanta a fost respinsa ca neintemeiata plangerea formulata de petentul B. F..
Pentru a pronunta aceasta sentinta Judecatoria a retinut urmatoarele:
„ Prin procesul verbal . nr._/24.09.2014, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum total de 360 lei, în temeiul art. 99 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 pentru faptele prevăzute de art. 26 alin. 1 și art. 36 alin. 3 din OUG nr. 195/2002, reținându-se faptul că în data de 24.09.2014 a condus autoturismul cu numărul_ pe . C. fără a avea cuplată centura de siguranță pe timpul mersului și folosind telefonul mobil fără dispozitivul „mâine libere”.
Potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța va verifica legalitatea și temeinicia procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, având în vedere materialul probator administrat în cauză.
În ceea ce privește legalitatea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că în acesta sunt cuprinse toate mențiunile obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din OG 2/2001și sub sancțiunea nulității relative de art. 16 alin. 1 din același act normativ.
Potrivit art. 16 alin 1 din OG nr. 2/2001, „procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite (…)”.
Cu privire la locul întocmirii procesului verbal, se constată că în cuprinsul acestuia s-a precizat C., .>
În ceea ce privește nearătarea „tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei”, aspect invocat de către petent, instanța constată că a fost descrisă fapta cu arătarea împrejurărilor constatării acesteia. Instanța constată că petentul nu a precizat în concret care sunt acele împrejurări pe care intimatul nu le-a precizat
Pe de altă parte motivele de nulitate relativă prevăzute de art. 16 din OG nr. 2/2001 presupun dovedirea de către petent a producerii unei/unor vătămări, ce nu pot fi înlăturate decât prin anularea actului, ori, în lipsa dovedirii producerii vătămării, neprecizarea „tuturor împrejurărilor” nu este de natură a duce, prin ele însele la anularea actului.
Cu privire la temeinicia procesului – verbal, instanța reține că situația de fapt a fost consemnată corect de agentul constatator, astfel cum a putut fi constatată de acesta prin propriile sale simțuri, nefiind dovedită de către petent o stare de fapt contrară. Instanța reține că propriile constatări personale ale agentului constatator – polițist rutier în cadrul SPR C. se bucură de o prezumția relativă de temeinicie, atribut al autorității exercitate de reprezentanții statului, calitatea sa de polițist rutier fiind cea care îi dădea dreptul, conform legii, să constate și să sancționeze contravențiile la regimul rutier.
De asemenea, sancțiunile au fost aplicate în mod legal, fiind indicate toate dispozițiile legale încălcate și cele sancționatorii.
Astfel, potrivit art. 36 alin. 1 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, conducătorii de autovehicule și persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcție cu centuri sau dispozitive de siguranță omologate trebuie să le poarte în timpul circulației pe drumurile publice, cu excepția cazurilor prevăzute în regulament, încălcarea acestei obligații constituind contravenția prevăzută de art. 99 alin. 1 pct. 8 din același act normativ. Nerespectarea obligației de a purta, în timpul circulației pe drumurile publice, centura de siguranță atrage și aplicarea a 2 puncte de penalizare, conform art. 108 alin.1 lit. a pct. 3 din OUG 195/2002.
Potrivit art. 36 alin. 3 din OUG 195/2002, conducătorilor de vehicule le este interzisă folosirea telefoanelor mobile atunci când aceștia se află în timpul mersului, cu excepția celor prevăzute cu dispozitive tip «mâini libere», contravenția fiind prevăzută și sancționată de art. 99 alin. 2, normă de trimitere la dispozițiile art. 108 alin. 1 lit. a pct. 2 din OUG 195/2002, potrivit cu care cu aceeași amendă prevăzută pentru contravențiile sancționate de art. 99 alin. 1 se sancționează și contravențiile pentru care se aplică 2 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. 1 lit. a, fapta fiind prevăzută la art. 108 lit. a pct. 2, constând în folosirea telefoanelor mobile în timpul conducerii, cu excepția celor prevăzute cu dispozitive de tip "mâini libere".
Agentul constatator în mod corect a aplicat petentului sancțiunea principală a amenzii în cuantum de 180 lei pentru fiecare din aceste două fapte, precum și câte 2 puncte de penalizare, în total 4.
Fapta a fost constatată personal de către agenții constatatori, aceștia având posibilitatea de a observa fapta contravențională prin propriile simțuri și de a aprecia gradul de pericol concret creat de petent prin săvârșirea contravenției.
În aplicarea concordantă a prezumției de legalitate, de veridicitate și de autenticitate a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor cu prezumția de nevinovăție de care se bucură acuzatul în materie penală, conform art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se impune precizarea că instanța de contencios european a stabilit în jurisprudența sa că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).
Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Așadar, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni vs. Franța).
Această interpretare nu este contrară drepturilor și garanțiilor prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În primul rând, drepturile și garanțiile stabilite în Convenție nu sunt absolute, cu excepția dreptului de a nu fi supus torturii. În al doilea rând, statele se bucură de o marjă de apreciere în cea ce privește restrângerea, in concreto, a drepturilor și garanțiilor, atunci când se urmărește realizarea unui scop legitim, iar restrângerea este prevăzută de lege, proporțională și necesară într-o societate democratică. Din această perspectivă, nevoia combaterii fenomenului contravențional se subsumează conceptului de scop legitim, iar restrângerea este proporțională – petentul având dreptul să conteste procesul-verbal de sancționare contravențională, după cum s-a întâmplat în cauza de față.
Așadar, în cauza de față, instanța apreciază că petentul este cel care trebuia să facă dovada celor susținute în plângere, având sarcina de a administra probe care să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal.
Din analiza probelor administrate în cauză, instanța apreciază că petentul nu a reușit să răstoarne această prezumție, situația de fapt reținută de agenții constatatori fiind conformă realității.
În ceea ce privește cererea subsidiară, instanța are în vedere dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG.2/2001, potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și ale art. 21 alin. 3 din același act normativ, conform cărora la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină cont și de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului.
Sancțiunile juridice nu constituie nu mijloace de răzbunare a societății, ci de prevenire a săvârșirii faptelor ilicite și de educare a persoanelor vinovate.
Instanța reține faptul că fapta nu prezintă un grad redus de pericol social, iar în situația în care pedeapsa ar fi înlocuită cu avertismentul, această măsură ar putea fi apreciată ca o încurajare de a mai săvârși și în viitor această faptă.
Față de toate acestea, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de către petent.”
Petentul B. F. a formulat apel impotriva sentintei pronuntate de Judecatoria Constanta prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea in tot a sentintei apelate si admiterea plangerii contraventionale, iar in subsisira admiterea in parte a plangeriicontraventionale, reindividualizarea pedepsei prin inlocuirea amenzii aplicate cu avertismentul.
In motivarea cererii de apel s-a aratat ca in cauza este incidemt motivul de nulitate absoluta reglementat de art.16 din >OUG 2/2001, respectivindicarea eronata a locului si a datei savarsirii faptei, respectiv 24.08.2014 cum este prevazut in raport, fata de 24.09.2014 data prevazuta in procesul verbal de contraventie. A reluat prin cererea de apel motivele invocate in plangerea de la fond si situatia de fapt din procesul verbal.
Cu privire la locul savarsirii faptei arata ca in realitate circula pe ..Suceava cum s-a mentionat in procesul verbal, astfel cum rezulta din raportul GPS din data de 24.09.2014 aflat la dosar. Invoca incidenta disp.art.17 din OG 2/2001.
Invedereaza apelantul ca singurul mijloc d eproba foosit d eintimat in sustinerea temeiniciei procesului verbal este raportul agentului constatator din data de 24.10.2014 care face referire la un alt proces verbal decontraventie din data de 24.08.2014.
Avand in vedere ca intimatul nu a probat temeinicia si legalitatea intocmirii procesului verbal prin documentatia necesara si pertinenta cauzei, solicita instantei sa dispuna anularea procesului verbal ca neegal si netemeinic intocmit. Solicita aplicarea principiului in dubio pro reo.
Cu privire la cererea subsidiara a aratat ca in speta, imprejurarile in care s-a savarsit fapta imprima un grad de pericol social redus. Apreciaza ca scopul stabilirii si sanctionarii raspunderii contraventionale a petentului poate fi atins si prin aplicarea avertismentului.
Cererea de apel a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in valoare de 20 lei.
Intimatul, legal citat, nu a formulat intampinare la cererea de apel.
In apel nu au fost administrate probe noi.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, față de actele și lucrările dosarului și de prevederile legale incidente dar și raportat la apărările apelantului-petent, Tribunalul, făcând și aplicarea prevederilor art. 477 C. proc. civ., apreciază că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate care să impună fie anularea, fie modificarea sentinței pronunțate de prima instanță, în considerarea celor în continuare arătate.
Raspunderea contraventionala a apelantului-petent a fost angajata prin procesul –verbal de contravenție . nr._/24.09.2014, prin care a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum total de 360 lei, în temeiul art. 99 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 pentru faptele prevăzute de art. 26 alin. 1 și art. 36 alin. 3 din OUG nr. 195/2002, reținându-se faptul că în data de 24.09.2014 a condus autoturismul cu numărul_ pe . C. fără a avea cuplată centura de siguranță pe timpul mersului și folosind telefonul mobil fără dispozitivul „mâine libere”.
Ca act administrativ jurisdicțional încheiat cu respectarea tuturor condițiilor legale de formă și de fond, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de adevăr și face dovada săvârșirii faptei până la proba contrară, sarcina probei revenind petentului, în conformitate cu dispozițiile art.249 C.proc.civ, care statuează că cel care face o propunere în fata instanței este dator să o probeze.
Referitor la sarcina probei, instanța are în vedere principiile jurisprudențiale în materie contravențională expuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în decizia din 13 martie 2012 în cauza H. și alții c. României (jurisprudență de actualitate, dar și specifică materiei contravențiilor).
În primul rând, din jurisprudența constantă a Curții, instanța reține că celui sancționat contravențional nu i se recunoaste ab initio și în orice situație prezumția de nevinovăție și implicit, incidența principiului in dubio pro reo.
În al doilea rând, instanța reține că, în cauzele reunite H. și alții c. României (decizie din 13 martie 2012), Curtea a respins ca inadmisibile cererile formulate 17 reclamanți cu privire la proceduri interne de contestare a proceselor verbale de contravenție, constatând că instanțele naționale au respectat toate garanțiile prevăzute de art.6 din Convenție în materie penală, în condițiile în care sarcina probei revenea petenților, conform principiului înscris în art.249 C. proc. civ.
În considerentele deciziei, cu titlu general, Curtea a apreciat că orice sistem juridic cunoaște prezumții de fapt și de drept – prezumții cărora Convenția nu li se opune, în principiu, însă, ea impune statelor să încadreze prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție contestat în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte (M. H. contre la Roumanie ., § 13, netradus). În această privință, Curtea a evidențiat că prezumția privind răspunderea reclamanților stabilită prin procesul verbal nu este irefragabilă atâta timp cât cel interesat poate face proba contrară prin intermediul oricărui mijloc de probă admis de legislația națională (M. H. contre la Roumanie ., § 14, netradus).
Din interpretarea Curții instanța mai reține că principiul statuat în art. 249 c. proc. civ.. conform căruia sarcina probei revine petentului nu înseamnă, contrar susținerilor reclamanților, că instanțele pornesc de la idei preconcepute în privința vinovăției petentului, în condițiile în care acestuia i se permite să conteste legalitatea și temeinicia proceselor verbale în fața tribunalelor de plină jurisdicție, deci competente să le anuleze, dacă le-ar aprecia ca nule sau netemeinice. Simplul fapt că instanțele decid motivat să nu se încreadă în anumite mijloace de probă sau să nu le aprecize ca fiind credibile, hotărând mai degrabă să se sprijine pe altele, care se află și ele în dosare, nu poate atinge procedura prin inechitate sau arbitrar (M. H. contre la Roumanie ., § 15, netradus).
Raportat la considerentele desprinse din motivarea Curții, instanța reține că in concursul dintre cele două prezumții relative, anume legalitatea si temeinicia procesului verbal de contraventie, respectiv prezumția de nevinovăție a acelui acuzat, impune ca soluția să fie determinată de probațiunea administrată în cauză.
În acord cu principiile jurisprudențiale anterior expuse, instanța apreciază că, în speța dedusă judecății, sarcina probei revine petentului , care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Cu privire la controlul de legalitate impus de art.17 din OG 2/2001, in mod corect s-a constatat ca in cauza nu este incident niciunul din motivele de nulitate absoluta, prevazute in mod expres sub sanctiunea nulitatii absolute de catre art.17 din OG 2/2001. F. a relua motivarea instantei de fond pe care instanta de control si-o insuseste, incalcarea dispozitiilor art.16 din OG 2/2001 determina o nulitate relativa a carei invocare presupune dovedirea existeni unie vatamari, dovada pe care petentul nu a facut-o in cauza.
Sustinerea apelantului ca in realitate a circulat pe . Soveja nu este sustinut aprobator si nu poate fi primita. Raportul GPS depus la dosarul de fond si invocat de petent si prin cererea de apel nu arata nici ca ar fi circulat pe . cp.D. Eugeniu unde a fost oprit de agentul de politie, deci nu are concludenta in cauza.
In ceea ce priveste temeinicia faptelor retinute in sarcina petentului prin procesul verbal contestat, instanta de control judiciar retine ca sarcina probei revine petentului, acesta avand obligatia de a dovedi faptul ca cele consemnate in procesul verbal nu sunt conform realitatii. In conformitate cu disp.art.249 Cod proc.civila cel care face o sustinere in cursul procesului trebuie sa o dovedeasca, in afara de cazurile anume prevazute de lege. Or, s-a apreciat in mod corect de prima instanta ca, in raport de probele administrate in cauza, petentul nu a reusit sa rastoarne prezumtia de legalitate si temeinicie de care s e bucura procesul verbal contestat si nu a facut dovada celor afirmate in sustinerea plangerii contraventionale.
In ceea ce priveste cererea subsidiara, asertiunile teoretice ale petentului cu privire la pericolul social redus nu pot fi primite cata vreme nu a facut nicio dovada cu privire la existenta unor circumstante personale sau reale de natura a atrage necesitatea reindividualizarii sanctiunii aplicate.
In concluzie, controlul judiciar relevă că, în mod judicios, instanța de fond s-a conformat dispozițiilor art.34 din OG.2/2001 și a concluzionat că procesul verbal sub aspectul temeiniciei, avand in vedere probațiunea administrată în cauză, confirmă veridicitatea situației faptice consemnată de agenții constatatori în procesul verbal contestat și a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, în cuprinsul căreia se regăsesc motivele de fapt și drept care i-au format convingerea în pronunțarea soluției.
Dand eficienta juridica considerentelor expuse, Tribunalul, in temeiul art.480 Co dproc.civila, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de către petentul B. F., CNP-_, cu domiciliul ales la av. B. D. din C., ., ., jud. C., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. – SERVICIUL POLIȚIEI RUTIERE C., CUI-_, cu sediul în C., ., nr. 246, jud. C., ca nefondat.
Definitiva.
Pronunțată în ședință publică din data de 17.06.2015.
Ptr. PREȘEDINTE-aflat in CO JUDECĂTOR,
I.-L. O.-D. E. C.
Cf.art.426 alin.4 C. semneaza
Vicepresedinte Tribunal
V. G. T.
Ptr.GREFIER-aflat in CO
E. D.
Cf.art.426 alin.4 C. semneaza
Grefier A. N.
Jud.fond. L. M.
Tehnored.jud.decizie: E. C.
30.07.2015 4 ex.
| ← Somaţie de plată. Sentința nr. 844/2015. Tribunalul CONSTANŢA | Anulare act administrativ. Sentința nr. 497/2015. Tribunalul... → |
|---|
