Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 10/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 10/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 12-03-2015 în dosarul nr. 16463/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 410/2015
Ședința publică de la 12 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. - R. C.
Judecător F. N.
Grefier E. N.
Pe rol judecarea apelului în contencios administrativ și fiscal îndreptat împotriva sentinței civile nr._/10.11.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, apel formulat de apelantul P. M. domiciliat în C., ., .,. cu domiciliul procesual ales în C., ., . în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA SERVICIUL DE P. RUTIERA CONSTANTA cu sediul în C., jud. C..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Grefierul de ședință, în referatul asupra cauzei, evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual.
Instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri, cele depuse la dosar.
Nemaifiind alte probe de administrat, cereri de formulat și excepții de invocat, instanța declară dezbaterile închise, luând act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 411 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare asupra apelului.
TRIBUNALUL
Prin cererea depusă la data de 02.06.2014 și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, petentul P. M. a formulat în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚAN C. plângere contravențională împotriva Procesului verbal de contravenție . nr._ din 25.05.2014, solicitând anularea acestuia cu consecința exonerării de la plata amenzii și anularea punctelor de penalizare și, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.
În motivarea în fapt a plângerii, petentul arată că, la data de 25.05.2014, în timp ce circula cu autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ între Poarta 2 și Poarta 1 Port C., a ieșit din coloana de mașini cu intenția de a vira stânga, manevră permisă de marcajul rutier, ulterior fiind tras pe dreapta de un echipaj de poliție care a întocmit proces verbal pentru că a condus fără a avea centura de siguranță cuplată.
Susține petentul că, deși inițial agentul constatator i-a imputat efectuarea manevrei de a ieși din coloana de mașini și de a vira stânga, acesta a fost sancționat pentru o cu totul altă faptă, respectiv cea de a fi condus fără a avea centura de siguranță cuplată. Ori, susține petentul că la momentul constatării contravenției, acesta avea centura de siguranță cuplată.
În drept, a invocat prevederile art. 31 și pe cele ale art. 32 din OG nr. 2/2001.
În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale cu martorul V. M. T..
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei, potrivit dispozițiilor art. 19 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Intimatul a formulat în termenul legal întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului verbal contestat ca fiind temeinic și legal încheiat. Susține intimatul că petentul a fost sancționat pentru că în ziua de 25.05.2014 a condus autoturismul fără a avea cuplată centura de siguranță pe timpul mersului, faptă prevăzută de art. 36 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 și sancționată conform art. 99 alin. (2) din același act normativ, abaterea fiind constatată în mod direct și nemijlocit de către agentul constatator.
În probațiune, intimatul a depus la dosar raportul agentului constatator.
Petentul a depus răspuns la întâmpinare prin care a învederat instanței că intimatul nu contrazice și nu răstoarnă prin probe susținerile petentului privind împrejurarea că acesta avea cuplată centura de siguranță, iar agentul constatator, având în vedere aglomerația din trafic, nu ar fi putut fi în măsură să sesizeze dacă acesta avea sau nu cuplată centura de siguranță.
În cadrul ședinței din data de 29.09.2014, instanța a încuviințat pentru petent proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul V. M. T., apreciind că sunt utile, pertinente și concludente soluționării prezentei cereri. Având în vedere că martorul citat nu s-a prezentat pentru a fi audiat, instanța a dispus citarea cu mandat de aducere a acestuia.
În cadrul ședinței din data de 03.11.2014, petentul, prin reprezentant convențional, a depus la dosar dovada că martorul a părăsit România la data de 11.10.2014. Față de aceste considerente, instanța a luat act de renunțarea petentului la administrarea probei testimoniale.
Prin sentința civilă nr._/10.11.2014 Judecătoria C. a respins plângerea ca neîntemeiată, reținând următoarele:
„Din materialul probator administrat în cauză, instanța reține că, la data de 25.05.2014, petentul a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_, fără a avea cuplată centura de siguranță pe timpul mersului, faptă prevăzută de art. 36 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 și sancționată conform art. 99 alin. (2) din același act normativ, abaterea fiind constatată în mod direct și nemijlocit de către agentul constatator. În acest sens, a fost depus la dosar raportul agentului constatator.
Instanța constată că procesul verbal de contravenție cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute și care ar putea fi invocate și din oficiu de către instanță.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța constată că petentul contestă însăși săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, fără a produce însă nicio probă în susținerea afirmațiilor sale. Instanța a încuviințat și a dispus citarea martorului propus de către petent. Instanța reține în acest sens că, potrivit copiei de pe biletul de avion, depusă la dosar, acesta a părăsit țara la data de 11.10.2014, deci ulterior citării acestuia în prezenta cauză în calitate de martor.
În consecință, în lipsa altor probe indicate de către petent și având în vedere că din actele dosarului nu a rezultat posibilitatea administrării și altor probe, instanța s-a aflat în imposibilitate de a-și îndeplini rolul activ în prezenta cauză, procedând astfel la soluționarea prezentei cauze pe baza înscrisurilor aflate la dosar.
Instanța reține că simpla afirmație a petentului că nu a săvârșit fapta reținută în sarcina sa în cuprinsul procesului verbal de contravenție contestat, fără a administra nicio probă în susținerea acesteia nu poate justifica anularea procesului verbal respectiv pe motiv de netemeinicie. Din această perspectivă, instanța apreciază că procesul verbal de contravenție, cuprinzând constatările personale ale agentului constatator beneficiază prin el însuși de forță probantă și constituie o dovadă a vinovăției contravenientului, atâta timp cât acesta nu este în măsură să prezinte o probă contrară. În acest sens, astfel cum s-a reținut și în practica judecătorească, din coroborarea dispozițiilor art. 16 și ale art. 34 din OG nr. 2/2001 rezultă că procesul verbal face dovada situației de fapt reținută de agentul constatator până la proba contrară, probă care trebuie însă propusă de către petent.
Față de aceste considerente, reținând că în cazul de față, nu s-a dovedit în niciun mod netemeinicia procesului verbal contestat, instanța urmează să respingă, ca neîntemeiată, plângerea contravențională, cu consecința menținerii procesului verbal, ca fiind legal și temeinic încheiat.”
Împotriva sentinței civilei nr._/10.11.2014 a formulat apel petentul, prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea în tot a hotărârii apelate în sensul admiterii plângerii contravenționale.
În motivarea apelului s-a susținut în esență că instanța de fond a avut în vedere la soluționarea cauzei doar constatarea vizuală a agentului de circulație privind presupusa faptă contravențională iar raportul agentului constatator nu poate constitui un mijloc de probă.
S-a mai arătat că intimata nu a produs nicio altă probă cu privire la săvârșirea contravenției, iar imposibilitatea audierii martorului V. M. T. a fost cauzată de plecarea acestuia în străinătate.
Apelantul a mai susținut că prima instanță nu s-a pronunțat pe cererea acestuia de înlocuire a amenzii cu avertismentul.
În drept a invocat prevederile art. 466 și urm. C.proc.civ..
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Nu s-a solicitat și nu au fost administrate alte probe față de cele administrate de prima instanță.
Analizând apelul formulat, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/25.05.2014 apelantul a fost sancționat cu amenda în cuantum de 170 lei și 2 puncte de penalizare, în baza art. 36 alin. 1 și art. 99 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, întrucât la data de 25.05.2014 a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_, fără a avea cuplată centura de siguranță pe timpul mersului.
Fapta a fost constată prin propriile simțuri de agentul constatator iar procesul-verbal de contravenție a fost semnat de apelant, după ce la rubrica obiecțiuni a menționat că avea cuplată centura de siguranță.
În privința legalității procesului verbal de contravenție contestat, prin raportare la prevederile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de acest text de lege sub sancțiunea nulității absolute, fiind indicate: numele, prenumele și calitatea agentului constatator care l-a încheiat, numele, prenumele și domiciliul contravenientei persoană fizică, descrierea faptei săvârșite și data comiterii acesteia. De asemenea, procesul verbal este semnat de agentul constatator care l-a instrumentat.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat, instanța reține că, deși în dreptul intern contravențiile au fost scoase din sfera de reglementare a dreptului penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, în continuare, Curtea, (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), această categorie de fapte ilicite intră în sfera de cuprindere a noțiunii de „acuzație în materie penală”, la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în continuare Convenția.
La această concluzie conduc două argumente, pe de o parte, caracterul general al reglementării, norma juridică ce sancționează acest gen de fapte adresându-se tuturor cetățenilor; iar pe de altă parte, sancțiunea aplicabilă pentru săvârșirea acestor fapte: amenda contravențională, confiscarea și suspendarea activității, urmăresc un scop preventiv, represiv și disuasiv, caracteristic infracțiunilor. În jurisprudența sa constantă: cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României, Curtea a stabilit că aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție constituie, în sensul art. 6 din Convenție, o „acuzație în materie penală”.
De asemenea, aceasta a mai statuat că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este unul absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, cu obligația statului de a institui limite rezonabile în stabilirea unor astfel de prezumții, în acest sens fiind necesară asigurarea unui echilibru între interesele aflate în prezență, respectiv, scopul urmărit de legiuitor prin instituirea prezumției, acela de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și necesitatea respectării dreptului la apărare al persoanei acuzate: cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002.
Forța probantă a rapoartelor și proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa diferit importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblul său atunci când administrează și apreciază probatoriul: cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999.
Aplicând principiile enunțate în paragrafele ce preced cauzei de față, instanța constată că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului administrativ de constatare și sancționare a contravenției, din economia întregii reglementări în materie contravențională și din interpretarea art. 270 Cod procedură civilă, rezultă că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, ca înscris autentic, întocmit de un funcționar public în exercitarea atribuțiilor de putere publică cu care a fost învestit, pe baza constatărilor personale ale acestuia, face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său, până la proba contrară, bucurându-se astfel de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, care poate fi răsturnată prin administrarea oricărei probe, în condițiile legii.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, instanța apreciază că procesul-verbal contestat se bucură de prezumția relativă de temeinicie prevăzută de lege, întrucât agentul constatator care l-a întocmit a perceput faptele consemnate în cuprinsul acestuia în mod nemijlocit.
În aceste condiții, tribunalul reține că în mod corect prima instanță a apreciat că, atâta vreme cât apelantul nu produs nicio probă în susținerea afirmației că nu a săvârșit fapta imputată, nu se poate justifica anularea procesului-verbal de contravenție.
În ce privește cererea apelantului privind înlocuirea sancțiunilor aplicate cu avertismentul, instanța reține în primul rând că sancțiunea complementară cu 2 puncte de penalizare nu poate fi individualizată, întrucât aceasta se aplică de drept pe lângă sancțiunea principală.
În ce privește sancțiunea amenzii, instanța de control reține că potrivit art.21 alin.(3) din OG nr.2/2001 sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Instanța apreciază că sancțiunea este proporțională cu fapta săvârșită, fiind stabilită la nivelul minim prevăzut de lege și prin raportare la faptul că petentul nu a recunoscut săvârșirea contravenției.
Față de aceste considerente, instanța va respinge apelul ca nefundat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul îndreptat împotriva sentinței civile nr._/10.11.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, apel formulat de apelantul P. M. domiciliat în C., ., .,. cu domiciliul procesual ales în C., ., . în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA SERVICIUL DE P. RUTIERA CONSTANTA cu sediul în C., jud. C..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
D. R. C. F. N.
Grefier
E. N.
Red. Jud. fond. A.A.
Red. Jud. apel F.N.
20.04.2015/4 ex
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 784/2015. Tribunalul... | Pretentii. Sentința nr. 1111/2015. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|
