Somaţie de plată. Sentința nr. 844/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 844/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 22-05-2015 în dosarul nr. 3138/118/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 844
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 22.05.2015
Completul de judecată constituit din
PREȘEDINTE: L. - V. M.
GREFIER: A. G.
Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal, formulată de creditoarea R. AUTONOMA JUDEȚEANA DE DRUMURI SI PODURI C., cu sediul în municipiul C., . A, județul Constanta, în contradictoriu cu debitoarea U. ADMINISTRATIV TERITORIALA .> cu sediul în comuna A., ., județul C., având ca obiect ordonanță de plată.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde pentru creditoare delegat Dna. N. Târsanâ-L., lipsind debitoarea.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 153 Cod procedură civilă.
În referatul cauzei grefierul de ședință, arată că societatea debitoare a transmis prin fax la data de 21.05.2015 întâmpinare.
Reprezentantul reclamantei învederează instanței că întâmpinarea este formulată peste termenul legal prevăzut de dispozițiile art. 1018 alin.3 Cod procedură civilă, solicitând respingerea acesteia ca tardiv formulată.
Instanța, în raport de dispozițiile art. 1018 alin. 3 Cod procedură civilă ia act că întâmpinarea a fost depusă la dosar peste termenul legal, apreciind susținerile formulate pe calea întâmpinării ca fiind note scrise.
Instanța în temeiul dispozițiilor art. 260 cu referire la art. 258 Cod procedură civilă încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Instanța având în vedere dispozițiile art. 392 Cod procedură civilă și poziția procesuală a reprezentantului creditoarei, în sensul că nu mai sunt cereri de formulat, instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Reprezentantul creditoarei solicită admiterea acțiunii pentru motivele detaliate pe larg în cuprinsul cererii de chemare în judecată, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată. Precizează că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă. De asemenea solicită obligarea debitoarei către creditoare și la plata penalităților de întârziere și a celorlalte penalități până la plata efectivă a întregului debit.
Față de dispozițiile art. 394 Cod procedură civilă instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra prezentei cereri.
TRIBUNALUL,
Asupra prezentului litigiu:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanta sub nr._ creditoarea R. A. JUDEȚEANĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C. a chemat in judecata pe debitoarea UAT . aceasta să fie obligată la plata sumei de 71.809,66 lei, reprezentând contravaloarea debit restant ;suma de 26.386,59 lei reprezentand penalitati de intarziere aferente debitului principal si calculate; la plata penalitatilor de intarziere datorate conform contractului in continuare pana la data stingerii integrale a debitului principal, precum si cu obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea cererii sale, se arata ca, obiectul contractului ( art 2.1) este reprezentat de prestarea de „ servicii de dezăpezire și combaterea lunecușului, prevum și lucrari specifice pentru diminuarea inzăpezirilor în punctele periculoase pe drumurile locale, pe raza administrativ – teritoriala a Comunei A. … în toate zilele săptămânii.
Conform prev art 13.3 din contract, receptia serviciilor prestate se face de către reprezentanții achizitorului, confirmarea scrisă a prestațiilor si lucrărilor efectuate reprezentând si actul de recepție a acestora .
Conform art 14.3 din contract, lucrările se vor deconta pe baza deconturilor de prestări servicii sau a situațiilor de plata întocmite de prestator si acceptate de achizitor . In temeiul prevederilor anterior mentionate din contract, dar si ca urmare a îndeplinirii obligațiilor asumate au fost emise mai multe facturi fiscale . Niciuna dintre acestea nu a fost refuzata la plata, mai mult, ele au fost întocmite în baza deconturilor de prestări servicii confirmate de debitor prin semnare si înregistrare ( art 12.4 lit a din contract ).
Conform prev art 14.1 din contrcat, debitoarea avea obligația de a efectua plata în termen de 28 de zile de la primirea facturii, iar potrivit art 14 .7 din contract – neplata la termen indreptateste prestatorul să perceapă penalități de 0,15 % /zi de întarziere din valoarea neachitata .
Conform prev art 18 alin1 din contract s a încercat recuperarea debitului pe cale amiabila, asa cum rezulta din comunicarea notificarii nr 3198/17.03.2015 si receptionată la data de 20.03.2015 .
Apreciaza ca in raport cu dispozitiile art 662 c proc civ, debitul solicitat a fi indestulat pe calea ordonantei de plata este cert, lichid si exigibil .
In drept, art 1013-1024 C proc civ .
În dovedirea: inscrisuri ( f 15-73)
In raport de dispozitiile art 1018 alin 3 c proc civ parata nu a formulat si depus intampinare in termen de 3 zile de la primirea actiunii, respectiv pana la data de 18.05.2015 ( data primei zi lucratoare ) Conform actelor dosarului se retine ca aceasta a fost comunicata prin fax la data de 21.05.2015, peste termenul legal .
Avand in vedere continutul acesteia se va retine ca fiind note scrise – situatie in care cele invederate privesc doar imposibilitatea materiala de decontare a facturilor receptionate și nicidecum aspecte de neexecutare sau executare defectuoasa a obiectului contractuului .
Analizand actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Din inscrisul depus la dosar si denumit Contract de prestare a serviciului de salubrizare a localitatilor nr 2554/5( 362/21.12.2001) (f7-26) cu actele aditionale aferente si anexele, se va retine ca obiectul contractului l – a reprezentat prestarea serviciilor de dezăpezire și combaterea lunecușului, precum și lucrarile specifice pentru diminuarea înzăpezirilor în punctele periculoase pe drumurile locale - de pe raza administrativ teritoriala a comunei A., în toate silele săptămânii .
In aceasta situatie si in raport de obiectul contractului mai sus amintit, creditoarea a prestat catre debitoare serviciile aferente contractul mai sus amintit, spre decontare au fost emise si transmise facturile fiscale nr_/31.01.2014, nr_/31.03.2014, nr_/31.12.2014 si nr_/31.01.2014, in valoare totala de 71.809,66 lei, confirmate prin ștampila si semnatura de catre Primarul Comunei A. .
Potrivit art 1350 alin 1 c civ :” orice persoana trebuie sa isi execute obligatiile pe care le – a contractat „ iar potrivit art 1270 c civ :” contractul valabil incheiat are putere de lege intre partile contractante.”
Potrivit art 1516 alin 1 c civ :”creditorul are dreptul la indeplinirea integrala, exacta si la timp a obligatiei . „
Instanta va mai retine ca, potrivit art 14 din contract, partile au stabilit de comun acord ca plata facturilor se va face in termen de 28 de zile de la primirea acestora, iar in caz de neplata la data scadenta – se vor datora penalitati de 0,15 % pe zi din valoarea neachitata.
In general, neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare ori cu întârziere a obligațiilor ce izvorăsc din contracte incheiate intre profesionisti poate fi considerată abatere, tocmai pentru că afectează profitul comerciantului .De aceea, în raporturile comerciale, părțile pot apela la o . măsuri asiuguratorii pentru a atenua sau chiar a înlătura riscul neîndeplinirii ori a indeplinirii necorespunzătoare a obligațiilor de către debitor.
Din probatoriul cu inscrisuri coroborate cu dovada comunicarii somatiei de achitare a debitului, primita de catre debitoare la data de 20.03.2015 (f71 verso) se va retine ca, in conformitate cu dispozitiile art 1014 NCPC, creditoarea a incercat recuperearea debitului pe cale amiabila si fara interventia instantei de judecata .
Instanta, va mai retine ca, in conformitate cu regulile procedurale aplicabile in procedura ordonantei de plata si in conformitate cu dispozitiile art 1018 alin 3 NCPC a fost adusa la cunostinta debitoarei obligatia de a formula si depune intampinare cu cel putin 3 zile inaintea solutionarii cauzei, aceasta nu a raspuns, ceea ce face a se aprecia ca nedepunerea intampinarii in termenul legal reprezinta o necontestare a creantei solicitate de creditoare .
Date fiind considerentele mai sus expuse, instanta va admite cererea asa cum a fost formulata.
În temeiul art 453 cu ref la art 451 NCPC va obliga debitoarea către creditoare la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentand taxa de timbru judiciara (200lei).
Văzând și dispozițiile art 1023 cu ref la art 1021 alin 1 NCPC.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de creditoarea R. AUTONOMA JUDEȚEANA DE DRUMURI SI PODURI C., cu sediul în mun C., . A, jud Constanta, înregistrată la ORC C. sub nr J_, CUI RO_, cod bancar IBAN RO38TREZ2315069XXX002563( deschis la Trezoreria Municipiului C.) prin reprezentant legal –dir. Gen ing. A. G. Gâmbuțeanu, în contradictoriu cu debitoarea U. ADMINISTRATIV TERITORIALA . în ., jud C., CF_, cod bancar IBAN RO03 TREZ_X_ ( deschis la Trezoreria Orașului Cernavoda ) prin Primar – G. T. .
Obligă debitoarea către creditoare ca in termen de 30 de zile de la primirea prezentei ordonanțe de plată să achite următoarele: suma de 71.809 lei reprezentand debit principal restant aferent facturilor fiscale nr_/31.01.2014, nr_/31.03.2014, nr_/31.12.2014 si nr_/25.03.2015 ; suma 26.386,59 lei reprezentând penalități de întârziere calculate de la data scadenta a fiecarei facturi neachitate si până la data de 30.04.2015 .
Obligă debitoarea către creditoare si la plata penalitătilor de întârziere în cuantum de 0,15 % /zi din valoarea debitului restant neachitat, începând cu data de 1.05.2015 și până la data achitarii integrale.
Obligă debitoarea către creditoare la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand taxa judiciara de timbru .
Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare .
Cererea în anulare se va depune la Tribunalului Constanta – Secția C. Administrativ și Fiscal .
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 mai 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L.-V. M. A. G.
Red/tehnored L.V.M.
4 ex/28.05.2015
| ← Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 1083/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 940/2015.... → |
|---|








