Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 268/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 268/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 11415/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 268/2015
Ședința publică de la 18 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B. S.
Judecător M. C.
Grefier E. N.
Pe rol soluționarea apelului promovat de apelantul C. G. domiciliat în C., . nr. 128, ., ., jud. C. în contradictoriu cu intimata I.P.J. C. – SERVICIUL RUTIER C. cu sediul în C., ., jud. C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, apel îndreptat împotriva sentinței civile nr. 58/06.01.2014 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria C..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru apelant avocat D. B., se prezintă martorul V. M.-Lian care se legitimează cu CI . nr._, lipsind intimatul..
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp.art.153 și urm.C.proc.civilă.
Grefierul de sedintă, in referatul cauzei, evidentiază partile, obiectul litigiului, modalitatea de indeplinire a procedurii de citare si stadiul procesual.
Instanța procedează la audierea martorului V. M.-Lian conform disp. art. 318 și următoarele din NCPC cele declarate fiind consemnate în procesul verbal atașat la dosar.
Întrebat, reprezentantul apelantului precizează că nu mai are probe de solicitat sau cererei de formulat.
Față de dispozițiile art. 244 Cod procedură civilă instanța declară cercetarea procesului încheiată.
Având în vedere dispozițiile art. 392 Cod procedură civilă și poziția procesuală a reprezentantului convențional al apelantei în sensul că nu mai sunt cereri de formulat și incidente de soluționat, instanța deschide dezbaterile și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul convențional al apelantei formulează concluzii de admitere a apelului. Solicită desființarea sentinței de fond și rejudecând să se anuleze procesul verbal, în principal, și în subsidiar să se înlocuiască sancțiunea amenzii cu avertisment.
Reprezentantul apelantului solicită a se lua sub rezervă declarația martorului .
Totodată, precizează că reputația agentului de poliție este cunoscută din mass - media, se știe că acesta are un comportament inadecvat.
Reprezentantul apelantului învederează instanței că atunci când agentul de poliție a fost întrebat de ce nu amendează și celelalte persoane care trec neregulamentar . răspuns că aceasta este modalitatea în care înțelege dumnealui să-și desfășoare activitatea. Mai mult agentul de poliție a recurs la o măsură extremă, respectiv de a pune petentului cătușe.
În acel moment s-a apelat la serviciul de urgență 112 iar agentul de poliție speriat de consecințe a întocmit procesul verbal de contravenție contestat azi în instanță.
Reprezentantul apelantului precizează că nu a fost vorba de atitudine jignitoare și nici de injurii, învederează instanței că în zonă nu trecea nimeni și că nu se poate susține că vorbele apelantului ar fi indignat persoanele din jur. Dacă ar fi fost persoane de față acestea ar fi semnat procesul verbal de contravenție și nu s-ar fi apelat la serviciile d-lui V. M. Lian, care, potrivit declarației dată azi în fața instanței a fost solicitat telefonic de un agent de poliție, să vină să semneze procesul verbal, în calitate de martor asistent.
Reprezentantul apelantului precizează că persoana care a semnat procesul verbal în calitate de martor asistent nu era prezent la fața locului semnând procesul verbal în altă parte decât locul incidentului.
Față de cele învederate reprezentantul apelantului solicită admiterea apelului.
Față de dispozițiile art. 394 Cod procedură civilă instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cererii de apel.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de față, reține următoarele:
Prin plângerea înregistrată sub nr._ petentul C. G., in contradictoriu cu intimata IPJ a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare si sancționare a contravențiilor, . nr. 252 6266, încheiat in ziua de 02.04.0.2013, solicitând admiterea plângerii, anularea, ca procesului verbal contestat si exonerarea de plata amenzii aplicate, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii sancțiunii amenzii cu avertisment.
In fapt arata ca la data de 02.04.2013 orele 14, soția mea C. C. a fost amendata cu 150 lei pentru traversarea străzii prin loc nepermis de către agentul principal FRATICA E., din cadrul Serviciului Rutier Constanta Pe fondul acestui eveniment dl agent Fratica E. a agresat-o verbal si fizic pe soția sa fortand -o sa urce in mașina politiei pentru a fi condusa la secția de politie cu toate ca soția sa nu a comentat evenimentul recunoscându-si greșeala fără obiecțiuni dar cerând explicații in limita bunului simt,de ce acesta are o atitudine agresiva si violentă .Agentul replicând ca așa vrea el si "ca daca mai comentează mult va fi dusa la secția de politie .Soția sa fiind speriata si traumatizata a venit acasă si i-a relatat evenimentul. Imediat, împreuna cu soția s-au deplasat la echipajul de politie pentru a cere lămuriri privind aceasta atitudine agresiva a dlui agent de politie Ajunși la mașina de politie ,agentul de politie Fratica E. nu mai era la masina ,colegul acestuia agent T. spunând ca dl agent Fratica este la pauza de masa. Dupa circa 10 min dl agent principal Fratica E. sosește la mașina cu o punga de alune in mana si pe un ton superior mă intreaba„ce vrei mă?", deși colegului acestuia s-a prezentat ca fiind subcomisar C. G. ,prezentandu-i acestuia atâta cartea de identitate cat si legitimația de serviciu . L-a rugat sa îi explice de ce are o atitudine agresiva fata de soția sa și după ce criterii aplica amenzile vazand ca persoanele amendate sunt numai femei si bătrâne. Acesta a devenit deranjat de faptul ca își permite să întrebe aceste aspecte, devenind foarte agresiv si amenitându - l ca el face legea, ca petentul este un infractor . Menționează ca cele menționate in procesul verbal sunt total mincinoase,astfel că nu a săvârșit contravenția reținuta in sarcina sa deoarece nu a proferat cuvinte si expresii jignitoare de natura sa provoace indignarea cetățenilor care aflau in jur întrucât deține funcția de șef birou resurse umane din cadrul Penitenciarului Poarta A. si prin natura funcției si a statutului profesional deontologic nu ar putea sa aiba un comportament mincinos . Fată de dispozițiile art. 19 din OG 2/2001 invocă excepția nulității absolute a procesului verbal de contravenție deoarece în lipsa contravenientului procesul verbal nu a fost semnat în calitate de martor de nici o persoana (1) Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient, în cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor, în acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia. (2) Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator. (3) în lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.
Aplicând legile interne in vigoare in materia contravenționala, procesul verbal de contravenție se bucura de prezumția de adevăr asupra celor menționate in el, astfel incat petentul are obligația sa probeze nevinovăția, procedura care încalcă garanțiile procesuale recunoscute si garantate de art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, care face parte din dreptul intern l si are prioritate in raport de art 20 alin 2 din Constituție.
Intimata Inspectoratul de Poliție Județean C., a formulat în temeiul art. 205 și următoarele din Codul de procedură civilă,întâmpinare la plângerea contravențională formulată de reclamantul C. G. împotriva procesului verbal de a contravenției . nr._ întocmit de Inspectoratul de Poliție Județean C. Serviciul -Rutier C. la data de 02.04.2013, solicitând respingerea acesteia .
Prin sentința civilă nr. 58/06.01.2014 Judecătoria C. a respins plângerea formulată, reținând următoarele:
„ Prin procesului verbal de a contravenției . nr._ întocmit de Inspectoratul de Poliție Județean C. Serviciul - Rutier C. la data de 02.04.2013, petentul C. G. a fost sancționat întrucât, în ziua de 02.04.2013, în timp ce se afla pe Bld. Tomis din mun. C. a adresat cuvinte și expresii jignitoare de natură să provoace indignarea cetățenilor care se aflau în zonă, faptă prevăzută de art. 3 pct. l și sancționată de art.4 alin. l lit. b legea nr. 61/1991 rep. pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. De asemenea, s-a reținut că a refuzat să se legitimeze și să ofere date care să stabilească identitatea sa, faptă prevăzută de art. 3 pct. 31 și sancționată de art. 4 alin. l lit. a din același act normativ. Potrivit art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, contravenția se constată printr-un proces verbal încheiat de persoane prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori. Pot fi agenți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii de poliție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și alți conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al Municipiului București, precum și alte persoane prevăzute în actele normative cu caracter special.
Instanța constată că intimatul a făcut dovada că situația de fapt reținută în cuprinsul procesului verbal de contravenție este reală, fiind dovedită săvârșirea de către petent a contravenției prevăzute prevăzută de art. 3 pct. l și sancționată de art.4 alin. l lit. b legea nr. 61/1991 rep., iar prezumția de veridicitate a procesului verbal nu a fost răsturnată de petent prin administrarea unor probe care să ateste o altă situație de fapt . Instanța apreciază ca subiectivă declarația martorei administrată în cauză, având în vedere relația dintre aceasta și petent și faptul că a fost implicată în fapta contravențională, aflându-se împreună cu petentul la momentul constatării .
În ceea ce privește sancțiunea aplicată, instanța reține că aceasta este individualizată în mod corespunzător raportat la consecințele și gravitatea faptei, astfel că, și sub aspectul temeiniciei procesul-verbal atacat corespunde exigențelor în materie, dată fiind pericolul ridicat al faptei comise de petent.
În ceea ce privește motivele de nulitate absolută ale procesului-verbal, prevăzute expres de art.17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001, niciunul dintre acestea nu poate fi reținut în cauză, întrucât procesul-verbal atacat conține toate mențiunile obligatorii și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului corespunzătoare gradului de pericol social al faptei contravenționale săvârșite de petent .
Astfel, deși de lege lata nu este stabilită în mod expres natura juridică a procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii contravenționale, Ordonanța Guvernului nr.2/2001 limitându-se a arăta, în art.15, alin.(1) că acesta este actul „încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori”, opinia majoritară a doctrinei juridice și a practicii judiciare este în senul că acesta este un act administrativ, întrucât reprezintă o manifestare de voință cu caracter unilateral a unui organ administrativ, emis în temeiul puterii publice cu scopul de a produce efecte juridice. Fiind act administrativ, procesul-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii contravenționale are forța probantă a unui astfel de act, beneficiind de prezumția de legalitate și temeinicie .
Raportat la art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția relativă de adevăr, aspect ce conduce implicit la faptul că sarcina probei revine celui care formulează plângerea contravențională .
Referitor la sarcina probei, reglementările OG nr. 2/2001 prevede exclusiv sancțiuni neprivative de libertate, de aceea nu se poate absolutiza regula din dreptul penal privind prezumția de nevinovăție și regula ce constă în obligația organelor judiciare penale de a proba vinovăția persoanei, astfel că sarcina probei de a dovedi o altă situație de fapt revine petentului conform art. 1169 cod civil .
Prin sancționarea petentului, în condițiile legii și în exercitarea autorității publice de a combate manifestările antisociale, l-a obligat pe contravenient să revină la un comportament civic, moral și responsabil, iar petentul nu a făcut dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută în cuprinsul procesului verbal de contravenție de natură a înlătura vinovăția acestuia .
Potrivit jurisprudenței CEDO, în cauza I. P. c. României, Curtea Europeană a avut ocazia de a analiza aplicabilitatea garanțiilor specifice materiei penale, prevăzute de art. 6 din Convenție, în domeniul contravențional, și s-a concluzionat faptul că sarcina probei revine celui care face plângerea .
Raportat la cele expuse, cum petentul nu a făcut dovada susținerilor sale în sensul că nu se face vinovat de săvârșirea faptei ce constituie contravenție, instanța constată că procesul verbal contestat este temeinic și legal, motiv pentru care respinge plângerea formulată de petent .
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, instanța respinge plângerea contravențională ca nefondată .”.
Împotriva hotărârii instanței de fond a formulat apel petentul care solicită schimbarea în tot a hotărârii instanței de fond în sensul admiterii plângerii contravenționale și anulării procesului-verbal de contravenție sau înlocuirii sancțiunii amnezii cu aceea a avertismentului pentru aceleași motive expuse prin plângerea introductivă de instanță. Mai arată că în mod nelegal instanța de fond a înlăturat ca subiectivă declarația martorului audiat și i-a încălcat prezumția de nevinovăție, care este incompatibilă cu orice prezumție de temeinicie a procesului-verbal de contravenție.
Față de apelul formulat intimatul nu a formulat întâmpinare .
Au fost administrate noi în fața instanței de apel: declarația martorului V. M.-Lian .
Procedând la rejudecarea fondului în limitele stabilite de către apelant Tribunalul constată că apelul formulat este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin procesul verbal de a contravenției . nr._ întocmit de Inspectoratul de Poliție Județean C. Serviciul - Rutier C. la data de 02.04.2013, petentul C. G. a fost sancționat întrucât, în ziua de 02.04.2013, în timp ce se afla pe Bld. Tomis din mun. C. a adresat cuvinte și expresii jignitoare de natură să provoace indignarea cetățenilor care se aflau în zonă, faptă prevăzută de art. 3 pct. l și sancționată de art.4 alin. l lit. b legea nr. 61/1991 rep. pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. De asemenea, s-a reținut că a refuzat să se legitimeze și să ofere date care să stabilească identitatea sa, faptă prevăzută de art. 3 pct. 31 și sancționată de art. 4 alin. l lit. a din același act normativ.
În ceea ce privește prezumția de temeinicie a procesului-verbal, reținută de instanța de fond, se observă că procesul-verbal de contravenție a fost întocmit în baza constatărilor directe, personale și simultane săvârșirii faptei de către agentul constatator.
Față de această împrejurare în mod corect instanța de fond a reținut că în cauză operează o prezumție de valabilitate rezultând din constatările personale ale agentului constatator, prezumție nerăsturnată în cauză.
Instanța de apel are în vedere faptul că, pornind chiar de la definiția contravenției- faptă antisocială de un pericol social redus în comparație cu faptele calificate drept infracțiuni, sancționarea acesteia nu impune efectuarea unei anchete prealabile în situația în care fapta contravențională este constatată, în mod direct și concomitent săvârșirii, de către agentul constatator.
Urmează ca instanța de apel să analizeze dacă potrivit Convenției Europene a Drepturilor Omului jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului o astfel de constatare este suficientă pentru a proba săvârșirea faptei.
Astfel, din nici un paragraf al Hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza A. contra României, invocată îndeobște de către petenți, nu reiese faptul că instanța europeană consideră procedura contravențională ca neconformă Convenției, doar modul de aplicare a acesteia conducând la condamnarea statului român. Curtea a avut în vedere faptul că, la data aplicării sancțiunii, în caz de neplată a amenzii contravenționale, O.G nr.2/2001 prevedea posibilitatea înlocuirii acesteia cu sancțiunea închisorii contravenționale, situație în care garanțiile procedurale oferite acuzatului/petentului trebuie să fie mai puternice în cazul analizat de Curte decât în reglementarea actuală, în care închisoarea a fost înlăturată dintre sancțiunile contravenționale. Determinantă pentru instanța europeană în constatarea încălcării articolului 6 din Convenție de către autoritățile naționale a fost modalitatea de administrare și interpretare a probelor, soluția de respingere a plângerii bazându-se pe mărturia chiar a persoanei față de care s-a săvârșit contravenție, contravenție care nu fusese constatată în mod direct de către agentul constatator ci adusă la cunoștința acestuia de către același martor. Instanța europeană, pe bună dreptate, a apreciat ca nefiind satisfăcute exigențele impuse de principiile nemijlocirii și contradictorialității cu privire la acest martor, care, fiind determinant pentru încheierea procesului verbal, nu a fost audiat de către instanță.
Situația de fapt este însă sensibil diferită în cauza de față, unde așa cum s-a arătat, fapta a fost constată în mod direct și concomitent săvârșirii de către agentul constatator.
Or, atunci când fapta imputată a fost constată în mod direct și concomitent săvârșirii de către agentul constatator, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de adevăr, de temeinicie cu privire la situația de fapt constatată.. Această prezumție, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești, astfel că se poate afirma că este o prezumție prevăzută de lege, în sensul pe care instanța europeană îl dă acestui concept. Toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor, iar în materie contravențională, de exemplu, art. 537 din Codul de procedură francez consacră expres această prezumție: În cazul în care legea nu dispune altfel, procesele-verbale sau rapoartele întocmite de către ofițerii și agenții de poliție judiciară și agenții de poliție adjuncți, sau funcționarii sau agenții însărcinați cu anumite funcții de poliție judiciară, cărora legea le-a atribuit puterea de a constata contravențiile, fac dovada până la proba contrarie. În principiu, Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu interzice utilizarea prezumțiilor, dar, în materie penală, obligă statele să nu depășească o anumită limită. Astfel, în funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul/petentul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera o prezumție, totodată, asigurându-se respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele. Cu privire la acest aspect, instanța de apel apreciază că una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal este dată de constatarea personală a faptei de către agent. Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, procesul verbal, legal întocmit, se va bucura de prezumția de temeinicie . Ar fi excesiv și contrar scopului legii obligarea agentului constatator, care constată în mod personal, direct și concomitent fapta antisocială, să probeze în plus față de constatarea sa personală fapta antisocială constatată, cu atât mai mult cu cât, în speță, la momentul constatării faptei aceasta nu a fost contestată. .
Mai mult, în materia contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația rutieră, în cauzele reunite H. și alții c. României (decizie din 13 martie 2012), Curtea a respins ca inadmisibile cererile formulate 17 reclamanți cu privire la proceduri interne de contestare a proceselor verbale de contravenție, constatând că instanțele naționale au respectat toate garanțiile prevăzute de art.6 din Convenție în materie penală, în condițiile în care sarcina probei revenea petenților, conform principiului înscris înscris în art.1169 C.civ.
În considerentele deciziei se arată că reclamanții au susținut că instanțele sesizate au așteptat din partea lor să răstoarne prezumția de legalitate și de temeinicie a procesului verbal de contravenție prin proba contrară faptelor reținute în acesta, împrejurare care ar fi adus atingere dreptuluila respectarea prezumției de nevinovăție. Curtea nu a subscris acestor susțineri ci, dimpotrivă, a reamintit că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției. Cu titlu general, Curtea a apreciat că orice sistem juridic cunoaște prezumții de fapt și de drept – prezumții cărora Convenția nu li se opune, în principiu, însă, ea impune statelor să încadreze prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție contestat în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte. În această privință, Curtea a evidențiat că prezumția privind răspunderea reclamanților stabilită prin procesul verbal nu este irefragabilă atâta timp cât cel interesat poate face proba contrară prin intermediul oricărui mijloc de probă admis de legislația națională .
Din interpretarea Curții Tribunalul mai reține că principiul statuat în art. 249 Cod procedură civilă conform cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege, nu înseamnă că instanțele pornesc de la idei preconcepute în privința vinovăției petentului, în condițiile în care acestuia i se permite să conteste legalitatea și temeinicia proceselor verbale în fața tribunalelor de plină jurisdicție, deci competente să le anuleze, dacă le-ar aprecia ca nule sau netemeinice. Simplul fapt că instanțele decid motivat să nu se încreadă în anumite mijloace de probă sau să nu le aprecieze ca fiind credibile, hotărând mai degrabă să se sprijine pe altele, care se află și ele în dosare, nu poate atinge procedura prin inechitate sau arbitrar .
Raportat la considerentele desprinse din motivarea Curții, Tribunalul reține că concursul dintre cele două prezumții relative, anume legalitatea si temeinicia procesului verbal de contraventie, respectiv prezumția de nevinovăție a acelui acuzat, impune ca soluția să fie determinată de probațiunea administrată în cauză.
Or, probele administrate în cauză nu conving instanța de apel în sensul inexistenței contravențiilor imputate apelantului-petent.
Astfel, petentul a susținut în plângere că revoltat de comportamentul pe care agentul F. M. l-ar fi avut față de soția sa, care traversase ., a intenționat să ceară agentului lămuriri cu privire la acest comportament, ocazie cu care a fost de asemenea agresat verbal și fizic de către același agent de poliție.
Susținerile apelantului-petent sunt confirmate de declarația martorului audiat la cererea petentului, martor carete chiar soția petentului.
Cele reținute prin procesul-verbal de contravenție sunt însă confirmate de martorul semnatar al procesului-verbal de contravenție, audiat în mod nemijlocit de către instanța de apel. Astfel, martorul audiat a declarat că deși nu a fost de față la tot incidentul și nu poate reproduce exact cuvintele adresate de către apelantul-petent, acesta a folosit expresii grosolane, că nu a văzut/auzit ca apelantul-petent să fi fost agresat fizic sau verbal de către vreun agent de poliție sau să fi existat vreo încercare de încătușare a apelantului-petent . Martorul a arătat circumstanțele de loc și timp în care s-au petrecut faptele, astfel cum acestea rezultă din plângere și procesul-verbal, și a arătat de asemenea că apelantul-petent era nervos întrucât soția sa fusese amendată pentru traversarea neregulamentară a drumului public, afirmație care de asemenea se coroborează cu cele arătate chiar de către petent în plângere, astfel că nu există motiv pentru instanța de apel a se îndoi cu privire la sinceritatea acestui martor . În schimb, dată fiind calitatea martorului audiat la cererea petentului, care este chiar soția acestuia, între cele două declarații instanța de apel va da prevalență declarației martorului semnatar al procesului-verbal. Mai mult, instanța de apel observă că martorul semnatar al procesului-verbal nu ar fi putut cunoaște că apelantul-petent exercita o funcție care ar fi implicat o anumită autoritate, decât dacă, așa cum s-a arătat și în raportul agentului-constatator, apelantul-petent chiar a făcut uz de această calitate . Această împrejurare este de natură a întări convingerea instanței de apel în sensul că cele reținute în procesul-verbal corespund realității.
Fără a exclude posibilitatea ca sancționarea soției apelantului-petent să se fi produs în circumstanțe care să-l fi revoltat, apelantul-petent ar fi trebuit să recurgă la alte măsuri decât aceea de a manifesta la rândul lui un comportament de felul celui sancționat. Astfel, se observă că nici o sesizare sau reclamație la adresa agentului de poliție respectiv nu a fost formulată nici de către apelantul-petent și nici de către soția lui, iar înscrisurile depuse în fața instanței de fond, care reprezintă comentarii ale unor persoane anonime postate în spațiul virtual, nu pot fi reținute ca probe în susținerea inexistenței faptelor contravenționale.
În ceea ce privește cererea de înlocuire a amenzilor contravenționale cu aceea a avertismentului, în raport de criteriile prevăzute de art. 5 din O.G. nr. 5/2001, văzând că apelantul-petent a adus injurii nu unei persoane oarecare ci unui agent de poliție, adică unui depozitar al forței publice, ceea ce denotă dispreț față de autoritatea cu care acesta a fost investit și, prin săvârșirea în public, este de natură a știrbi această autoritate și în fața altor persoane,
Văzând și că faptele au fost săvârșite de către o persoană care ea însăși exercită o funcție care presupune respectul autorității și presupune o obligație de abținere de la orice comportament nedeontologic, după cum se arată chiar în plângere,
Se apreciază că nu se impune reindividualizarea sancțiunii contravenționale aplicate.
D. care instanța de apel urmează a respinge apelul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul promovat de apelantul C. G. domiciliat în C., . nr. 128, ., ., jud. C. în contradictoriu cu intimata I.P.J. C. – SERVICIUL RUTIER C. cu sediul în C., ., jud. C. , având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, apel îndreptat împotriva sentinței civile nr. 58/06.01.2014 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria C., ca nefundat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.02.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
S. A. B. C. M.
Grefier
E. N.
Red. Jud. fond. D.T.B.
Red. Jud. apel A.B.S.
4 ex./12.03.2015
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 285/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 69/2015.... → |
|---|
