Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 110/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 110/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 197/256/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă Nr. 110
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-L. O.-D.
JUDECĂTOR: E. C.
GREFIER: E. D.
Pe rol soluționarea apelului în contencios administrativ având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție, formulat de apelanta INTIMATĂ A.N.A.F –DIRECȚIA GENERALĂ ANTIFRAUDA FISCALA – DIRECȚIA REGIONALA 2 CONSTANTA, cu sediul în București, ., sector 5, București, în contradictoriu cu intimata petentă ., cu sediul în Ostrov, .. 8, jud. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 990/10.06.2014, pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru intimata petentă avocat P. G., în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, lipsind apelanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp. art. 155 Cod pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, după care;
Reprezentantul intimatei petente depune la dosar împuternicire avocațială.
Instanța pune în vedere intimatei să precizeze dacă se insistă în excepția lipsei dovezii calității de reprezentant.
Reprezentantul intimatei arată că insistă în excepția invocată dat fiind faptul că situația nu este lămurită. În acest sens arată că apelanta explică faptul că există un director general ce răspunde de serviciul juridic și în consecință se înțelege că acesta ar fi semnat, dar învederează faptul că în mod normal ar fi trebuit să scrie Director General Adjunct, numele, prenumele și semnătura.
Instanța comunică intimatei un exemplar al răspunsului la întâmpinare.
Instanța, deliberând și având în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către apelanta intimată, respinge excepția lipsei dovezii calității de reprezentant ca nefondată.
La interpelarea instanței reprezentantul intimatei arată că nu mai are alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat.
În temeiul dispozițiilor art. 244 NCPC instanța declară încheiată cercetarea judecătorească, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea apelului ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală. În susținerea poziției procesuale arată că, așa cum s-a precizat și prin întâmpinare, în mod corect instanța de fond, analizând înscrisurile depuse de petentă în faza cercetării judecătorești la fond, a apreciat că acea sumă de bani a fost justificată prin înscrisurile depuse, prin factura furnizorului, dispoziția de plată și prin chitanța emisă de furnizor în acea zi ca urmare a plății. De asemenea arată că este o chestiune care se regăsește frecvent în practică, în sensul că societatea intimată are sediul în . mult de 100 km de C., furnizorii ajungând acolo în jurul prânzului, agenții economici lăsând gestionarului în casierie sumele pentru efectuarea plăților.
Reprezentantul intimatei arată că în cauză diferența de 30 lei reprezintă un rest, probabil diferența dintre sumele de 203 și 239 lei. Dată fiind situația arată că s-a dovedit destinația respectivei sume ce nu a fost înregistrată în casa de marcat întrucât nu provenea din încasări. În acest sens arată că în mod corect instanța de fond a apreciat și a anulat procesul verbal de contravenție.
În subsidiar reprezentantul intimatei solicită ca, în situația în care se va considera că această sumă trebuia marcată în casa de marcat, dată fiind situația că apare evidențiată în contabilitate, fiind exclusă ideea unei viitoare evaziuni fiscale, să se aibă în vederea împrejurările în care s-a comis această faptă și pe cale de consecință să se dispună aplicarea unui avertisment. De asemenea învederează faptul că o amendă de 80.000 lei unei societăți deschisă de o săptămână într-o comună cu o putere economică destul de mică, ar fi exagerată. Totodată arată că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Față de dispozițiile art. 394 din Noul Cod de procedură civilă instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra apelului.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de fata constata urmatoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia la data de 13.01.2014 sub nr._, petenta ., în contradictoriu cu intimata A. DIRECȚIA ANTIFRAUDĂ FISCALĂ DIRECȚIA REGIONALĂ 2 C., a solicitat anularea procesului-verbal . nr._ din data de 10.01.2014.
În motivarea în fapt a plângerii, petenta a arătat că a respectat întrutotul prevederile legale în vigoare, suma de bani găsită în sertarul vânzătoarei de 251 lei fiind destinată pentru efectuarea unor plăți către un distribuitor, reprezentând plata parțială a unei facturi emisă anterior.
În drept, au fost invocate prevederile O.G. 2/2001.
În dovedirea plângerii, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care petenta a anexat cererii un set de documente în fotocopii certificate pentru conformitate cu originalul. Totodată a solicitat încuviințarea probei testimoniale.
Intimata a formulat întâmpinare.
Pe fond, a solicitat intimata respingerea plângerii ca nefondată. În fapt, s-a arătat că la data de 10.01.2014, în urma controlului efectuat la punctul de lucru al societății petente din satul comuna Ostrov, .. 8, s-a constatat că nu au fost emise bonuri fiscale pentru suma de 251,00 lei, faptă prevăzută și sancționată de art. 1 alin. 2 din OUG 28/1999.
Pentru contravenția constatată a fost aplicată sancțiunea amenzii în cuantum de 8.000 lei, sancțiunea complementară a suspendării activității punctului de lucru pe o perioadă de 3 luni, precum și sancțiunea complementară a confiscării sumei găsite și nejustificată cu documente contabile.
În drept, au fost invocate prev. art. 205 C., OUG 28/1999 rep. și OG 2/2001.
În probațiune a fost solicitată încuviințarea probei cu înscrisuri
Prin sentinta civila nr.990 din 10.06.2014 pronuntata de Judecatoria Medgidia a fost admisa plangerea formulata de petenta . si anulat procesul verbal . nr._/10.01.2014.
Pentru a pronunta aceasta sentinta Judecatoria a retinut urmatoarele:
„Prin procesul-verbal . nr._ din data de 10.01.2014, petentei i-au fost aplicate următoarele sancțiuni:
- amendă în cuantum de 8.000 de lei, potrivit disp. art. 11 alin. 1 lit. din O.U.G. 28/1999;
- sancțiunea complementară a confiscării sumei de 251 lei reprezentând încasările zilei pentru care nu au existat documente justificative, conform disp. art. 11 alin. 3 din O.U.G. 28/1999, precum și
- sancțiunea complementară a suspendării activității punctului de lucru pentru o perioadă de 3 luni, potrivit disp. art. 14 alin. 2 din O.U.G. 28/1999,
pentru faptul că, în data de 10.01.2014, în urma unui control efectuat la punctul de lucru al societății petente, a fost găsită în casa de marcat suma de 251 lei neexistând documente justificative.
Procesul-verbal a fost încheiat în prezența reprezentantului legal al petentei, care l-a semnat și a aplicat ștampila unității, menționând că nu are obiecțiuni.
Instanța constată, în conformitate cu art. 31 alin. 1 și art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, că procesul-verbal în cauză a fost atacat în interiorul termenului legal de 15 zile de la data înmânării acestuia.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate expresă ce ar putea fi invocate din oficiu.
Cu privire la situația de fapt constatată, instanța de judecată observă că fapta imputată a fost constată în mod direct de către agentul constatator, aspect ce conferă o prezumție relativă de adevăr procesului-verbal de contravenție cu privire la situația de fapt constatată, prezumție derivată din autoritatea cu care agentul constatator este învestit, de a constata și sancționa faptele contravenționale, unită cu faptul constatării directe a faptelor imputate, în acest sens fiind și decizia Curții Constituționale nr. 251/2003, prin care se arată: Săvârșirea contravenției se constată nemijlocit de către agentul constatator, abilitat în acest sens prin actul normativ de stabilire a contravenției, iar procesul-verbal de constatare are forță probantă până la dovada contrară, moment până la care persoana căreia i se impută săvârșirea contravenției are calitatea de contravenient.
Potrivit art. 11 alin. 3 din O.U.G. 28/1999, sumele găsite la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor aparținând agenților economici prevăzuți la art. 1 alin. (1), care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul special, menționat la art. 1 alin. (4), ori prin facturi fiscale, după caz, sunt considerate fără proveniență și se confiscă, făcându-se venit la bugetul de stat.
Prin urmare, agentul economic avea posibilitatea și îndatorirea legală de a dovedi proveniența sumelor găsite la punctele de vânzare a bunurilor prin documente contabile, la momentul efectuării controlului de către intimate.
Petenta susține că, în mod netemeinic a fost sancționată, întrucât suma pentru care nu s-au emis bonuri fiscale avea o altă proveniență decât din vânzarea bunurilor în magazin, fiind lăsată suma de 251 de lei de către administrator, pentru efectuarea unor plăți către un distribuitor, reprezentând plata parțială a unei facturi emisă anterior. În acest sens societatea petentă a depus o factură emisă în acea zi în valoare de 203 lei către societatea furnizoare . (fila 51).
Instanța reține că înscrisurile depuse de către petentă sunt de natură a susține aceste afirmații.
Față de aspectele reținute anterior, instanța constată că situația de fapt a fost în mod greșit reținută de către agenții constatatori, în sensul că, la data de 10.01.2014, petenta, în desfășurarea activității comerciale, nu a emis bonuri fiscale pentru toate bunurile livrate, suma de 251 lei fiind destinată pentru efectuarea unei plăți către furnizorul ..
Sub aspectul sancțiunii principale aplicate petentei, instanța, făcând aplicarea dispozițiilor art. 34 alin. 1, în referire la art. 5 alin. 5, coroborat cu art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, apreciază că sancțiunea principală ce i-a fost aplicată, respectiv amenda contravențională în cuantum de 8.000 lei, nu este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, avându-se în vedere împrejurările în care a fost săvârșită fapta, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale.
Astfel, instanța mai reține că intimata nu a probat faptul că petenta a mai fost sancționată pentru fapte de aceeași natură.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/2001, instanța va admite în parte plângerea contestatoarei .. și anulează procesul verbal de contravenție.”
Intimata AGENTIA N. DE ADMINISTRARE FISCALA a formulat apel impotriva sentintei pronuntate de Judecatoria Medgidia prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea in tot a sentintei apelate si respingerea plangerii contraventionale .
In motivarea cererii de apel, s-a aratat, in esenta, ca instanta de fond invoca in mod nelegal factura fiscala in cuantum de 203 lei ca argument de justificare a suemi identificata in casa de marcat fara acoperire in bonuri fiscale, deoarece suma gasita nefiscalizata era de 251 lei, instant ade fond neaducand in discutie diferenta de 48 lei.
Arata apelanta ca interpretarea data de instanta de fond este total nelegala intrucat pe de o parte nesocoteste dispozitiile legale, iar pe de alt apartae orice agent economic poate sa nu fiscalizeze diferite sume de bani motivand ca reprezinta sume pentru plata unor furnizori.
Intimata-petenta a formulat intampinare la cererea de apel prin care a solicitat respingerea apelului invocand ca nu a savarsit fapta imputata.
In apel nu au fost administrate probe noi.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, față de actele și lucrările dosarului și de prevederile legale incidente dar și raportat la apărările apelantei-intimate, Tribunalul, făcând și aplicarea prevederilor art. 477 C. proc. civ., apreciază că apelul este fondat, în considerarea celor în continuare arătate.
Raspunderea contraventionala a intimatei-petente a fost angajata prin procesul –verbal de contravenție . nr._ din data de 10.01.2014 prin care s-a constatat ca în data de 10.01.2014, în urma unui control efectuat la punctul de lucru al societății petente, a fost găsită în casa de marcat suma de 251 lei neexistând documente justificative, fapta savarsita fiind prevazuta de art.11 alin. 3 din O.U.G. 28/1999 potrivit caruia „ sumele găsite la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor aparținând agenților economici prevăzuți la art. 1 alin. (1), care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul special, menționat la art. 1 alin. (4), ori prin facturi fiscale, după caz, sunt considerate fără proveniență și se confiscă, făcându-se venit la bugetul de stat. »
Criticile apelnatei vizan dgresita interpretare a probelor administrate in cauza in raport de dispozitiile legale incidente sunt intemeiate.
Ca act administrativ jurisdicțional încheiat cu respectarea tuturor condițiilor legale de formă și de fond, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de adevăr și face dovada săvârșirii faptei până la proba contrară, sarcina probei revenind petentului, în conformitate cu dispozițiile art.249 C.proc.civ, care statuează că cel care face o propunere în fata instanței este dator să o probeze.
Referitor la sarcina probei, instanța are în vedere principiile jurisprudențiale în materie contravențională expuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în decizia din 13 martie 2012 în cauza H. și alții c. României (jurisprudență de actualitate, dar și specifică materiei contravențiilor).
În primul rând, din jurisprudența constantă a Curții, instanța reține că celui sancționat contravențional nu i se recunoaste ab initio și în orice situație prezumția de nevinovăție și implicit, incidența principiului in dubio pro reo.
În al doilea rând, instanța reține că, în cauzele reunite H. și alții c. României (decizie din 13 martie 2012), Curtea a respins ca inadmisibile cererile formulate 17 reclamanți cu privire la proceduri interne de contestare a proceselor verbale de contravenție, constatând că instanțele naționale au respectat toate garanțiile prevăzute de art.6 din Convenție în materie penală, în condițiile în care sarcina probei revenea petenților, conform principiului înscris în art.249 C. proc. civ.
În considerentele deciziei, cu titlu general, Curtea a apreciat că orice sistem juridic cunoaște prezumții de fapt și de drept – prezumții cărora Convenția nu li se opune, în principiu, însă, ea impune statelor să încadreze prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție contestat în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte (M. H. contre la Roumanie ., § 13, netradus). În această privință, Curtea a evidențiat că prezumția privind răspunderea reclamanților stabilită prin procesul verbal nu este irefragabilă atâta timp cât cel interesat poate face proba contrară prin intermediul oricărui mijloc de probă admis de legislația națională (M. H. contre la Roumanie ., § 14, netradus).
Din interpretarea Curții instanța mai reține că principiul statuat în art. 249 c. proc. civ.. conform căruia sarcina probei revine petentului nu înseamnă, contrar susținerilor reclamanților, că instanțele pornesc de la idei preconcepute în privința vinovăției petentului, în condițiile în care acestuia i se permite să conteste legalitatea și temeinicia proceselor verbale în fața tribunalelor de plină jurisdicție, deci competente să le anuleze, dacă le-ar aprecia ca nule sau netemeinice. Simplul fapt că instanțele decid motivat să nu se încreadă în anumite mijloace de probă sau să nu le aprecize ca fiind credibile, hotărând mai degrabă să se sprijine pe altele, care se află și ele în dosare, nu poate atinge procedura prin inechitate sau arbitrar (M. H. contre la Roumanie ., § 15, netradus).
Raportat la considerentele desprinse din motivarea Curții, instanța reține că concursul dintre cele două prezumții relative, anume legalitatea si temeinicia procesului verbal de contraventie, respectiv prezumția de nevinovăție a acelui acuzat, impune ca soluția să fie determinată de probațiunea administrată în cauză.
În acord cu principiile jurisprudențiale anterior expuse, instanța apreciază că, în speța dedusă judecății, sarcina probei revine petentei, care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Cu privire la controlul de legalitate impus de art.17 din OG 2/2001, in mod corect s-a constatat ca in cauza nu este incident niciunul din motivele de nulitate absoluta, prebazute in mod expres sub sanctiunea nulitatii absolute de catre art.17 dinOG 2/2001.
In ceea ce priveste temeinicia faptei retinute in sarcina petentului prin procesul verbal contestat, instanta de control judiciar retine ca sarcina probei revine petentului, acesta avand obligatia de a dovedi faptul ca cele consemnate in procesul verbal nu sunt conform realitatii. In conformitate cu disp.art.249 Cod proc.civila cel care face o sustinere in cursul procesului trebuie sa o dovedeasca, in afara de cazurile anume prevazute de lege.
Or, s-a apreciat in mod gresit de prima instanta ca printr-o factura de furnizor in care era inscrisa o alt asuma fata de cea identificata in casa de marcat fara bon fiscal emis in conditiile in care acest inscris nu se mai corobora cu nicio alta proba administrata in cauza, petentul a reusit sa rastoarne prezumtia de legalitate si temeinicie de care se bucura procesul verbal contestat si a facut dovada celor afirmate in sustinerea plangerii contraventionale.
Dispozitia de incasare in valoare de 251 lei depusa la fond, nu poate fi primita, apreciind ca a fost intocmita pro causa de vreme ce nu a putut fi prezentata la momentul controlului. In plus, chiar si in ipoteza in care s-ar admite ca dispozitia nu a fost intocmita pro causa, petenta avea obligatia sa inscrie suma de 251 lei in casa de marcat la inceputul programului de activitate.
Prin nota explicativa data de administratorul societatii petente organului de control, numita Gimba V., cu privire la suma de 251 lei identificat ain casa de marcat fara bon fiscal emis a aratat ca suma este pentru rest iar uletrior, prin plangerea contraventionala invoca o alta situatie de fapt si anume plata unui furnizor.
Aplicand textele legale la situatia de fapt rezultata din probele administrate, in temeiul considerentelor aratate, instanta constata ca fapta savarsita de catre intimata-petenta intruneste toate elementele constitutive ale contraventiei retinute in sarcina sa,
In concluzie, controlul judiciar relevă că, în mod eronat, instanța de fond a concluzionat că procesul verbal sub aspectul temeiniciei, avand in vedere probațiunea administrată în cauză, nu confirmă veridicitatea situației faptice consemnată de agenții constatatori în procesul verbal contestat și a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică.
In ceea ce priveste cererea subsidiara a petentei de reindividualizare a sanctiunii aplicate in sensul inlocuirii amenzii cu avertismentul, instanta de control judiciar apreciaza ca in cauza nu s-a facut nicio dovada privind existenta unor circumstante personale sau reale de natura sa determine reindividualizarea sanctiunii prin aplicarea criteriilor prevazute de art.21 alin.3 din OG 2/2001.
Dand eficienta juridica considerentelor expuse, Tribunalul, in temeiul art.480 Co dproc.civila va admite apelul, va schimba in tot sentinta apelata, in sensul ca va respinge plangerea ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanta INTIMATĂ A.N.A.F –DIRECȚIA GENERALĂ ANTIFRAUDA FISCALA – DIRECȚIA REGIONALA 2 CONSTANTA, cu sediul în București, ., sector 5, București, în contradictoriu cu intimata petentă ., cu sediul în Ostrov, .. 8, jud. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 990/10.06.2014, pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr._ .
Schimbă în tot sentința apelată.
Respinge plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 10.01.2014 de către organul constatator, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.01.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
I.-L. O.-DANELISABETA C.
GREFIER,
E. D.
Jud.fond. A.V. V.
Tehnored.jud.decizie: E. C.
20.02.2015 /4 ex.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 113/2015.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 290/2015. Tribunalul... → |
|---|
