Contestaţie la executare. Decizia nr. 1019/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1019/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 11-08-2015 în dosarul nr. 12040/212/2014*
Dos.nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE C.-ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ nr.1019
Ședința publică din data de 11.08.2015
Completul compus din:
Președinte – D. R. C.
Judecător – F. N.
Grefier – I. Török
Pe rol fiind soluționarea apelului în contencios administrativ și fiscal având ca obiect contestație la executare - promovat de apelanta-contestatoare ., cu sediul în C., ., jud.C., CUI RO_, având numarul de ordine in registrul comertului J_, cont bancar deschis la Banca Trasilvania SA - nr.RO68 BTRL_35xx, în contradictoriu cu intimata A. N. de Administrare Fiscală, cu sediul in Bucuresti, ., sector 5, îndreptat împotriva sentinței civile nr._/30.10.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 04.08.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțarii la data de 11.08.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra prezentului apel:
Prin actiunea promovată și înregistrata la data de 28.04.2014, pe rolul Judecătoriei Constanta, sub nr.12._, reclamanta ., în contradictoriu cu intimata A. N. de Administrare Fiscală, pe calea contestatiei la executarea, a solicitat instantei, ca prin hotararea ce o va pronunta să dispună anularea titlului executoriu nr.92/02.04.2014 si anularea tuturor formelor de executare silită pornite în dosarul de executare nr._/61/_ /_, referitoare la obligațiile de plată a impozitului pe profit și a contribuțiilor de asigurări sociale pentru suma de 4820 lei.
În fapt, se sustine in esenta că intimata a emis somația nr.61/_ /_, în temeiul titlului executoriu nr.92/02.04.2014, prin care a început executarea silită asupra reclamantei pentru suma de 4820 lei.
Se arata că în cuprinsul titlului executoriu se menționează că reclamanta nu și-a achitat obligațiile fiscale la termenul scadent din data de 25.03.2014 și că la data de 02.04.2014, datorează suma de 4820 lei, reprezentând:
- impozit pe profit în cuantum de 1247 lei,
- contribuția de asigurări sociale datorate de angajator în cuantum de 2556 lei,
- contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale datorată de angajator, în cuantum de 45 lei,
- contribuția de asigurări de sănătate datorată de angajator în cuantum de 871 lei,
- contribuția angajatorilor pentru Fondul de garantare pentru plata creanțelor sociale în cuantum de 34 lei și
- contribuția de asigurări pentru șomaj datorată de angajator, în cuantum de 67 lei.
Se mai sustine ca reclamanta a achitat la data de 25.03.2014 întregul debit de 4820 lei, iar dovada stingerii acestuia se face cu OP-urile nr.885–893/25.03.2014, anexate la prezenta.
Se invoca faptul ca reclamanta:
- la data de 25.03.2014, a transmis în format electronic declarația 112 privind luna februarie 2014, cu nr.de internet_-2014, în valoare totală de 1922,934 lei. Sumele stabilite conform acestei declarații au fost achitate și rezultă astfel un total al sumei neachitate față de valoarea declarată în Declarația 112 de 4820 lei. Sumele neachitate au fost stinse prin transmiterea declarației rectificative 112 pentru luna ianuarie 2013, cu nr.internet_-2014 din data de 02.04.2014.
- la data de 24.03.2014, a transmis în format electronic declarația 101 privind impozitul pe profit datorat pentru anul 2013 cu nr.internet_ – 2014 în valoare de 1658,263 lei. Prin declarația rectificativă 101 privind impozitul pe profit datorat pentru anul 2013 nr.internet_ -2014 din data de 25.03.2014 suma declarată a fost de 1669.971 achitată cu OP nr.880/25.03.2014, în valoare de 1669.971 lei..
Se mai arata ca prin somația nr.1304/02.04.2014, reclamantei i s-a pus în vedere să achite în termen de 15 zile (respectiv începând cu data de 14.04.2014, când a înregistrat la aceasta somația) suma de 4820 lei sau să facă dovada stingerii debitului. Contestatoarea a făcut dovada stingerii debitului prin adresa nr.4821/597/15.04.2014, la care s-au anexat înscrisurile doveditoare. Însă, în mod nelegal, pârâta i-a poprit suma de 4820 lei, înainte de împlinirea termenului de 15 zile prevăzut în somația de plată.
Se sustine că titlului executoriu nr.92/02.04.2014 este nelegal, având în vedere că debitul a fost achitat integral înainte de împlinirea termenului scadent. Cu privire la modalitatea de calcul a dobânzilor, s-au citat dispozițiile art.119, art.120, art.120¹ din OG nr.92/2003.
În drept au fost invocate disp.art.172-175 C.proc.fiscală.
Legal citata parata ANAF a formulat si depus întâmpinare – filele 75-79, prin care s-a solicitat instantei a dispune respingerea actiunii promovată de către reclamanta, ca fiind lipsita de interes, sumele aferente titlului executoriu contestat fiind achitate, aspect față de care executarea silită demarată împotriva reclamantei a încetat. In acest sens se arata ca obligațiile fiscale cuprinse în titlul executoriu nr.92/02.04.2014 s-au stins integral, întrucât debitoarea reclamantă a făcut dovada plății ulterior emiterii actelor de executare, confirmarea plății de către reclamantă a fost facuta la data de 14.04.2014.
In drept au fost invocate disp.art.141, art.145, art.172-174 C.proc.fiscală.
Au fost anexate inscrisuri – filele 79-84.
Prin sentinta civila nr._/30.10.2015 pronuntată de către Judecătoria Constanta a fost respinsa actiunea promovata de către reclamanta, ca neintemeiata. S-a dispus, de asemenea, respingerea exceptiei lipsei lipsei de interes inocata de catre parata, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanța de fond a retinut, din analizarea materialului probator administrat - inscrisuri, că actul executional supus analizei este legal, confirmarea ulterioara a plății efectuate de către reclamanta anterior emiterii titlului executoriu contestat neconstituind un motiv de nelegalitate al executării silite, de natură să determine anularea titlului executoriu pe calea contestației la executare
Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta ., care a criticat solutia primei instante pe considerentul că aceasta a făcut o gresita apreciere asupra materialului probator administrat si o gresita aplicarea a legii. In sustinerea pozitiei procesuale au fost reinvocate aspectele dezvoltate in actiunea promovata, in sensul ca suma urmarită, de 4820 lei, nu este datorată de catre apelantă, fiind achitata la data de 25.03.2014.
In drept au fost invocate disp.art.466 C.proc.civilă.
Legal citata, intimata ANAF nu a formulat si depus întâmpinare.
Tribunalul Constanta - Sectia a II-a civilă, prin decizia civilă nr.339/28.05.2015 a admis exceptia de necompetenta functională, cauza fiind declinată spre solutionare in favoarea Sectiei de contencios administrativ si fiscal din cadrul aceleasi instante.
Cauza a fost inregistrată pe rolul Tribunalului Constanta - Sectia de contencios administrativ si fiscal la data de 17.06.2015 sub nr._ .
Intimata ANAF, prin notele de sedinta depuse – filele 5-7, prin care s-a solicitat instantei a dispune respingerea apleului promovat de către parata, ca nefondat, solutia pronuntata de către instanta de fond fiind legala si temeinică.
Verificând în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, conform art.479 C.proc.civilă, instanța de apel constată că apelul formulat este fondat, pentru urmatoarele considerente:
Din analizarea materialului probator administrat in cauză, se retine că prin somatia emisa reclamantei . – nr.61/_ /_/02.04.2014 - fila 44 (dosar fond), intimata ANAF, pe calea executarii silite a urmarit punerea in executare a titlului executoriu nr.92/02.04.2014 - fila 43 (dosar fond), pentru un debit de 4820 lei, reprezentând impozit pe profit, contributia de asigurari sociale datorata de angajator, contributia de asigurare pentru acccidente de munca si boli profesioanle datorata de angajator, contributia pentru asigurari de sanatate datorata de angajator, contributia angajatorilor pentru Fondul de garantare pentru plata creantelor sociale si contributia de asigurari pentru somaj datorată de angajator.
Se retine ca emiterea titlului executoriu supus analizei a avut la baza Decizia nr.internet-48/25.03.2014 si Dec.nr._-2/25.03.2014.
In ce priveste debitul urmarit, de 4820 lei, se retine că acesta a fost achitat de catre apelanta la data de 25.03.2015, acest fapt fiind confirmat si de catre intimata prin adresa nr._/01.07.2014 - fila 79 (dosar fond.). Se are in considerare si declaratia rectificativă invocată in cauza de catre apelantă- cu nr.internet_-2014 din data de 02.04.2014.
Pentru aceste considerente, retinând ca prima instanta a pronuntat o hotarare cu aplicarea gresita a legii, in raport cu dispozitiile art.480 alin.2 C.proc.civila, se impune admiterea apelului formulat de către apelanta-contestatoare . si pe cale de consecianta se va dispune admiterea contestației la executare, anularea somatiei nr.61/_ /_/02.04.2014 si titlului executoriu nr.92/02.04.2014, emise de catre parata, precum si anularea executarii silite însăși efectuată de către parata în cadrul dosarului de executare nr._/61/_ /_, in conditiile in care debitul urmarit, de 4820 lei, a fost achitat de catre apelanta la data de 25.03.2015, anterior emiterii de catre intimată a actelor executionale supuse analizei.
In ce priveste solicitarea apelantei, de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecata reprezentate de taxa de timbru, se constata ca aceasta este nefondata, in raport de prevederile art.45 lit.f din OUG nr.80/2013, apelanta avand dreptul de a solicita restituirea taxei de timbru achitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul promovat de apelanta-contestatoare ., cu sediul în C., ., jud.C., CUI RO_, având numarul de ordine in registrul comertului J_, cont bancar deschis la Banca Trasilvania SA - nr.RO68 BTRL_35xx, în contradictoriu cu intimata A. N. de Administrare Fiscală, cu sediul in Bucuresti, ., sector 5, îndreptat împotriva sentinței civile nr._/30.10.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
Schimbă în tot sentința apelată, în sensul că:
Admite contestația la executare.
Anulează somatia nr.61/_ /_/02.04.2014 si titlul executoriu nr.92/02.04.2014, emise de catre parata.
Anulează executarea silită însăși efectuată de către parata în dosarul de executare nr._/61/_ /_.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.08.2015.
Președinte, D.-R. C. | Judecător, F. N. | |
Grefier, I. Tőrők |
jud.fond.O.M.S.
red/dact.D.R.C.
11.09.2015-4 ex.
| ← Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 1108/2015.... | Pretentii. Sentința nr. 973/2015. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|








