Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 170/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 170/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 6996/118/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Operator de date cu caracter personal nr. 8470
., C.
Tel. 0241._;_; 0241._; Fax._
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 170
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 28 IANUARIE 2015
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: I.-L. O.-D.
GREFIER: I. TÖRÖK
Pe rol soluționarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta ., cu sediul în sector 1, București, .. 59, . cu pârâtul P. ORAȘULUI NĂVODARI, cu sediul în Năvodari, ., J. C., pârâtul S. I. ȘI TAXE LOCALE NĂVODARI, cu sediul în Năvodari, ., J. C., având ca obiect suspendare executare act administrativ – DECIZIA NR. 5136/04.03.2014.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 13.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, dată la care instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la data de 20.01.2015, la 27.01.2015 și la 28.01.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Deliberand asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata sub nr._ pe rolul Tribunalului Constanta, reclamanta S.C. P. M. S.A. a chemat in judecata pe paratii P. ORAȘULUI NĂVODARI si S. I. SI TAXE LOCALE NĂVODARI, pentru ca instanta, in baza disp. art. 15 din Legea nr. 554/2004, sa dispuna suspendarea actului administrativ fiscal reprezentat de Decizia de impunere nr. 5136/04.03.2014 privind obligația de plata a sumei de 87.355,33 lei - (constând in penalități aferente debitului datorat conform Deciziei de impunere din data de 22.12.2011, prin care s-au stabilit diferente pentru anul 2010 si anul 2011 si majorări de întârziere, reprezentând diferența de 50% din impozitul pentru clădirile deținute in Popas III Mamaia, in suma totala de 161.769,13 lei pentru care reclamanta a declarat ca beneficiaza de dispozițiile art. 285 din Codul fiscal si a Dispoziției nr. 409/20.05.2014 privind soluționarea contestației fiscale formulate de societatea reclamanta impotriva Deciziei de impunere nr. 5136/04.03.2014) – pana la soluționarea cererii in anulare ce formează obiectul dos nr._ aflat pe roiul Tribunalului Constanta.
Motivandu-si in fapt cererea, reclamanta a aratat, in esenta, ca deține in proprietate active - 6 imobile (hoteluri) cu regim de inaltime P+7E si restaurante aferente, clasificate de către Ministerul Turismului la categoria de 3 stele, imobile ce fac parte din complexul rezidențial Phoenicia Holiday Resort, situate in Năvodari, . acestor active este de prestări servicii turistice si activități conexe acestor servicii, conform prevederilor cuprinse in normele metodologice de aplicare a codului fiscal, in speța punctul 218. In urma controlului efectuat de inspectori din cadrul Serviciului de I. si Taxe Locale, s-a emis raportul de inspecție fiscala din data de 27.12.2011, in cuprinsul căruia s-a stabilit ca societatea a declarat si a achitat impozitul pe clădiri cu reducere de 50% pentru anii fiscali 2009-2011, sens in care s-a apreciat ca are de plata suplimentar suma de 161.769,13 lei. De asemenea, s-a reținut faptul ca „in urma situațiilor contabile depuse de societate, in cursul inspecției fiscale s-a constat faptul ca societatea a inchiriat clădirile deținute in zona Popas II Mamaia către PHOENICIA EXPRES S.R.L, situație in care aceste clădiri nu mai sunt utilizate in scop turistic, veniturile obținute din exploatarea lor fiind venituri din chirii”.
In urma raportului de inspecție fiscala din data de 27.12.2011, nu s-a emis o decizie de impunere - act administrativ fiscal in condițiile art. 43 din Codul de Procedura Fiscala, singurul act in temeiul căruia se stabileau sume datorate de către societatea reclamanta către parata a fost o instiintare de plata din data de 22.12.2011, anterioara raportului de inspecție fiscala din data de 27.12.2011 si care nu respecta rigorile impuse de art. 43 din codul de procedura fiscala. In perioada ulterioara controlului efectuat la nivelul societății, s-au efectuat mai multe demersuri către parata in vederea constatării de către acesta a faptului ca raportul de inspecție fiscala este eronat fiind in totala contradicție cu dispozițiile art. 285 alin. 2 din Codul Fiscal si punctul 218 din Normele Metodologice de aplicare a codului fiscal, insa aceste demersuri au fost fara rezultat. Paratul, in urma acestor demersuri si a controlului efectuat la nivel de societate, nu a inteles sa emită un act administrativ fiscal care sa stabilească sumele datorate de societate către bugetul local, ca urmare a neaplicarii facilitații fiscale instituite de art. 285 din codul fiscal, respectiv reducerea cu 50% a impozitului datorat, astfel cum acest impozit era declarat de către societate. Constatând faptul ca autoritatea publica nu emite decizia de impunere prin care sa i se aducă la cunoștința sumele datorate in urma controlului efectuat, insa in rolul fiscal reclamanta figureaza cu debitele menționate in cuprinsul raportului de inspecție fiscala, aceasta a formulat contestație fiscala împotriva instiintarii de plata din data de 22.12.2011 si împotriva raportului de inspecție fiscala din data de 27.12.2011.
Prin dispoziția nr. 1023/13.08.2012 privind soluționarea contestației formulata de catre reclamanta împotriva actelor administrative precizate, paratul a dispus respingerea contestației ca tardiv formulata.
Impotriva acestei soluții, reclamanta a formulat acțiune in instanța, ce a format obiectul dos nr._/118/2012 aflat pe rolul Tribunalului Constanta. Instanța de fond, Tribunalul Constanta a dispus admiterea acțiunii si a anulat actele administrative fiscale. Recursul formulat de către paratul din prezenta cauza a fost admis de către Curtea de Apel Constanta prin decizia nr. 1941/13.11.2013, acesta modificând in tot sentința recurata in sensul respingerii acțiunii reclamantei. Pentru a decide in acest sens, Curtea de Apel Constanta a apreciat ca reclamanta nu a respectat termenul de 30 de zile in formularea contestației fiscale împotriva raportului de inspecție fiscala din data de 27.12.2011 si impotriva deciziei de impunere din data de 22.12.2011, sens in care a apreciat ca in mod nelegal instanța de fond a intrat in soluționarea aspectelor de fond deduse judecații, împotriva deciziei de impunere nr. 5136/04.03.2014 societatea reclamanta, in termen legal, a formulat contestație fiscala, solicitând revocarea acestei decizii si constatarea inexistentei obligației de plata a sumelor mentionate in cuprinsul deciziei, atat in ceea ce privește debitul principal in suma de 161.769,13 lei cat si in ceea ce privește penalitățile in suma de 87.355,33 lei. Reclamanta a contestat acesta decizie si prin prisma aspectelor de fond care nu au fost analizate de organul fiscal, in referire la faptul ca societatea indeplineste condițiile pentru a i se aplica facilitatea fiscala instituita de art. 285 alin.2 din Codul Fiscal.
Prin dispoziția nr. 409/20.05.2014, contestația fiscala impotriva deciziei de impunere nr. 5136/04.03.2014 a fost respinsa cu mențiunea ca in ceea ce privește debitul in suma de 161.769,13 lei a intervenit autoritatea de lucru judecat, iar in ceea ce privește accesorile in suma de 87.355,33 lei, contestația a fost respinsa ca nefondata.
In ceea ce priveste existenta cazului bine justificat, reclamanta a aratat ca prevederile art. 285 alin.2 din codul fiscal sunt in sensul ca „Impozitul pe clădiri și impozitul pe terenurile acestora se reduc cu 50% pentru acele imobile situate pe litoralul Mării N. deținute de persoane juridice și care sunt utilizate pentru prestarea de servicii turistice pe o durată de minimum 6 luni în cursul unui an calendaristic”. Punctul 218 din Normele metodologice de aplicare a acestor dispoziții sunt in sensul ca „prin servicii turistice în contextul art. 285 alin. (2) din Codul fiscal se înțelege numai combinația oricărora dintre activitățile: 5510 - Hoteluri, 552 - Campinguri și alte facilități pentru cazare de scurtă durată, 5522 - Campinguri, inclusiv parcuri pentru rulote și 5523 - Alte mijloace de cazare, pe de o parte, și oricare dintre activitățile: 5530 - Restaurante, 5540 - Baruri, 5551 - Cantine, 5552 - Alte unități de preparare a hranei, pe de altă parte, astfel cum sunt prevăzute de Clasificarea activităților din economia națională - CAEN, actualizată prin Ordinul președintelui Institutului Național de S. nr. 601/2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 13 decembrie 2002”.
Acesta facilitate i se aplica inclusiv pentru anul 2009, redactarea anterioara a textului legal din anul 2008, fiind modificata in anul 2009, prin OUG nr. 127/2008, in sensul ca, incepand cu 01.01.2009, se acorda reducerea pentru clădirile si terenurile aferente deținute de o persoana juridica utilizate exclusiv pentru activitate turistice pe o perioada de maxim 6 luni pe durata unui an calendaristic. Activele respective au avut destinație turistica de la data darii in folosința, sens in care, incepand cu anul 2009, reclamanta beneficia de facilitatea prevăzuta de lege, astfel ca, in mod corect a achitat impozitul in cota redusa de 50%, neavand relevanta faptul ca nu societatea a exploatat in mod direct aceste active pentru destinația stabilita prin actul normativ. Or, atâta vreme cat legea nu face nicio distincție in acest sens, respectiv daca proprietarul activelor, in calitate de titular al obligației fiscale desfășoară in mod direct activitățile stabilite in Normele de aplicare a codului fiscal sau aceste activități sunt desfășurate de contractanții acestuia, rezulta ca nici interpretului nu ii este dat sa faca acesta distincție, conform principiului de drept care consacra acesta regula de interpretare. In susținerea acestei interpretări a dispozițiilor legale, invedereaza faptul ca, in urma clarificărilor formulate de cătrMinisterul Finanțelor prin adresa nr. 416.319/03.07=2012, in calitate sa de organ care elaboreaza practici de interpretare a normelor fiscale, rezulta in mod clar ca proprietarul unităților de primire turistica beneficieaza de reducerea de 50% la impozitul pe clădiri si terenuri cu acesta destinație astfel cum acesta reducere este reglementata de art. 285 din codul fiscal, indiferent daca acesta realizează in mod direct exploatarea activelor, sau serviciile turistice sunt realizate de către o alta persoana juridica (chiriaș, comodatar, mandatar, etc). Apare, astfel, evident faptul ca nu are relevanta natura veniturilor obținute de proprietar din exploatarea acestor active, atâta vreme cat se face dovada faptului ca acestea au fost destinate exploatării turistice, exploatare care poate fi efectuata si de un tert, diferit de proprietar. Atâta vreme cat obligația fiscala incumba numai proprietarului, iar dovada exploatării activelor in scop turistic pe care o efectuam cu certificatul constatator emis de către Oficiul Registrului Comerțului pentru contractant este clara, rezulta ca in mod corect reclamanta a achitat impozitul aferent acestor clădiri in cota redusa prevăzuta de art. 285 cod fiscal. Apreciaza ca interpretarea si aplicarea eronata a legii de către organele fiscale, care considera ca desi sunt unități de primire turistica situate pe litoralul Marii N. si desfășoara activitate turistica pe perioada stabilita de art. 285 alin.2, astfel cum acesta perioada a fost modificata in decursui timpului, organul fiscal nu a apreciat ca reclamanta este beneficiarul acestei facilitați, apreciere total eronata si contrara scopului urmărit de către leguitor. Astfel, cazul bine justificat consta iun împrejurările de fapt si de drept care creeaza o indoiala serioasa si legitima, sens in care considera ca opinia organului fiscal suprem in stat, respectiv Ministerul Finanțelor in sensul ca proprietarul unităților de primire turistica beneficiaza de reducerea de 50% la impozitul pe clădiri si terenuri cu acesta destinație astfel cum acesta reducere este reglementata de art. 285 din codul fiscal, indiferent daca acesta realizează in mod direct exploatarea activelor, sau serviciile turistice sunt realizate de către o alta persoana juridica, reprezintă indicii serioase asupra legalității actelor administrative contestate. Astfel, se poate constata ca parata realizează o interpretare eronata a dispozițiilor legale incidente in cauza, sens in care atâta vreme cat Ministerul Finanțelor, in calitatea sa de organ indreptatit sa emită opinii in legătura cu aplicarea legislației fiscale, stabilește aspectele mai sus-invederate, emiterea unui act administrativ contrar aceste opinii este in mod evident nelegal. Or, o executare silita pentru sume care nu sunt certe si care in opinia noastră nu sunt datorate atâta vreme cat au la baza actele administrative fiscale contestate nu este corecta sens in care cazul bine justificat este evident.
In ceea ce privește iminenta producerii unui prejudiciu, si acesta condiție este indeplinita atâta vreme cat in temeiul acestor acte administrative se pot face aceste de executare silita. Astfel, pentru preîntâmpinarea unui blocaj financiar al societății si, mai mult, pentru stabilitatea circuitului civil, având in vedere faptul ca executarea silita pentru recuperarea unei sume asa de mari poate presupune si vânzarea activelor societății, considera ca se impune suspendarea efectelor actului administrativ. Mai mult, pentru sumele apreciate ca datorata in temeiul raportului de inspecție fiscala din data de 27.12.2012, care nu a fost insotit si de o decizie de impunere, parata a inceput executarea silita contra societății. F. de aceste aspecte, având in vedere faptul ca in raport de interpretarea dispozițiilor fiscale in materie, nu este necesar ca activitatea turistica aferenta activelor sa fie desfășurata de proprietar, reclamanta solicita ca instanta sa dispuna suspendarea efectelor actelor administrativ fiscale contestate pana la soluționarea a acțiunii ce formează obiectul dos nr._ .
In drept, a invocat dispozitiile din Codul de procedura fiscala si Legea nr. 554/2004.
In dovedirea cererii, a solicitat proba cu inscrisuri, depunand la dosar o . acte in acest sens.
Legal citati, paratii ORAȘUL NĂVODARI PRIN PRIMAR si S. I. SI TAXE LOCALE NĂVODARI au depus la dosar întâmpinare, solicitand respingerea cererii de chemare in judecata a reclamantei ., cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata, reprezentând onorariu avocat.
Au aratat paratii ca, în fapt, la data de 25.06.2014, reclamanta a formulat către Tribunalul Constanta - Secția C. Administrativ si Fiscal cererea de chemare in judecata privind anularea Deciziei de impunere nr. 5136/04.03.2014, emisa de către Primăria Orașului Năvodari, prin care aceasta este obligata la plata debitului reprezentând penalități de întârziere in cuantum de 87.355.33 lei accesorii debitului principal, conform Deciziei de Impunere din data de 22.12.2011, in valoare de 161.769,13 lei, reprezentand impozit clădiri persoane juridice.
In susținerea cererii sale, reclamanta s-a prevalat de apărări ce tin de fondul unei alte cauze supuse instanței de judecata, care a fost deja soluționata, rămânând irevocabila, prin emiterea Deciziei civile nr. 1941/CA/13.11.2013, anexata la dosar.
La data de 02.10.2014, reclamanta a formulat cererea de suspendare a Deciziei de impunere nr. 5136/04.03.2014, invocând dispozițiile legale din materia contenciosului administrativ si a procedurii fiscale.
Potrivit art. 14(1) din Legea 554/2004, „Suspendarea executării actului (l). In cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, dupa sesizarea, in condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămata poate sa ceara instanței competente sa dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral pana la pronunțarea instanței de fond. In cazul in care persoana vătămata nu introduce acțiunea in anularea actului in termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept si fara nicio formalitate”. Reiese ca cererea de suspendare a actului administrativ fiscal trebuie sa fie depusa la instanța înaintea cererii in anulare, legiuitorul stabilind si un termen de 60 de zile in acest sens. In cazul de fata, reclamanta a depus o acțiune in anularea actului administrativ la data de 25.06.2014, deci cu mult inainte de a formula cererea de suspendare, din data de 02.10.2014., nerespectand astfel procedura dispusa de legiuitor la art. 14 din Legea 554/2004. Se observa, așadar, absenta celor doua condiții care stau la baza admiterii suspendării unui act administrativ fiscal, si anume: cazul bine justificat si necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.
Inalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că suspendarea executării actului administrativ se poate dispune numai în situația îndeplinirii cumulative a celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat. Cu privire la condiția cazului bine justificat, Inalta Curte a statuat că, pentru constatarea îndeplinirii acestei condiții, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.
In acest sens, poate constitui un caz temeinic jusitifcat: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ. în ceea ce privește condiția pagubei iminente, aceasta presupune producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat. înalta Curte a precizat că iminența producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, sub acest aspect fiind lipsite de relevanță simplele afirmații făcute. (Decizia nr. 442 a înaltei Curți de Casație și Justiție din 30 ianuarie 2013 pronunțată în recurs de Secția de contencios administrativ și fiscal având ca obiect suspendare act administrativ).
Or, in cauza de fata, reclamanta invoca cazul bine justificat, facand referire la nelegalitatea deciziei de impunere nr. 5136/04.03.2014, prevalandu-se astfel de apărările de fond care stau la baza acțiunii in anulare a acesteia si nu la cererea de suspendare propriu-zisa.
Prin relatarea situației de fapt si prin motivarea aplicabilității disp art. 285 si a altor dispoziții aferente cu privire la desfășurarea activității din punct de vedere temporar a societății ., reclamanta nu releva cazul bine justificat, condiție sine qua non pentru admiterea prezentei cereri.
In ceea ce privește iminenta producerii unui prejudiciu, reclamanta nu aduce dovezi plauzibile pentru a face dovada producerii vreunui prejudiciu. Astfel, reclamanta se limitează numai la a aminti eventualitate producerii vreunui blocaj financiar al societății, raportat la începerea executării silite pornite de către Primăria Orașului Năvodari impotriva acesteia. Mai mult decât atat, de la introducerea acțiunii in anulare a deciziei de impunere nr. 5136/04.03.2014 si pana la introducerea acțiunii de suspendare a acesteia au trecut 4 luni, ceea ce nici pe departe nu se poate lua in discuție necesitatea pe care reclamanta o invoca cu privire la cea din urma cerere de chemare in judecata.
In drept, au invocat disp. art. 205 C.p.civ. si din Legea 554/2004.
In dovedirea cererii, au solicitat proba cu înscrisuri.
Instanta a incuviintat proba cu inscrisurile depuse la dosar.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Reclamanta deține in proprietate active - 6 imobile (hoteluri) cu regim de inaltime P+7E si restaurante aferente, clasificate de către Ministerul Turismului la categoria de 3 stele, imobile ce fac parte din complexul rezidențial Phoenicia Holiday Resort, situate in Năvodari, . acestor active este de prestări servicii turistice si activități conexe acestor servicii, conform prevederilor cuprinse in normele metodologice de aplicare a codului fiscal, in speța punctul 218.
In urma controlului efectuat de inspectori din cadrul Serviciului de I. si Taxe Locale, s-a emis raportul de inspecție fiscala din data de 27.12.2011, in cuprinsul căruia s-a stabilit ca societatea a declarat si a achitat impozitul pe clădiri cu reducere de 50% pentru anii fiscali 2009-2011, sens in care s-a apreciat ca are de plata suplimentar suma de 161.769,13 lei. De asemenea, s-a reținut faptul ca „in urma situațiilor contabile depuse de societate, in cursul inspecției fiscale s-a constat faptul ca societatea a inchiriat clădirile deținute in zona Popas II Mamaia către PHOENICIA EXPRES S.R.L, situație in care aceste clădiri nu mai sunt utilizate in scop turistic, veniturile obținute din exploatarea lor fiind venituri din chirii”.
In urma raportului de inspecție fiscala din data de 27.12.2011, nu s-a emis o decizie de impunere - act administrativ fiscal in condițiile art. 43 din Codul de Procedura Fiscala, singurul act in temeiul căruia se stabileau sume datorate de către societatea reclamanta către parata a fost o instiintare de plata din data de 22.12.2011, anterioara raportului de inspecție fiscala din data de 27.12.2011 si care nu respecta rigorile impuse de art. 43 din codul de procedura fiscala.
In perioada ulterioara controlului efectuat la nivelul societății, s-au efectuat mai multe demersuri către parata in vederea constatării de către acesta a faptului ca raportul de inspecție fiscala este eronat fiind in totala contradicție cu dispozițiile art. 285 alin. 2 din Codul Fiscal si punctul 218 din Normele Metodologice de aplicare a codului fiscal, insa aceste demersuri au fost fara rezultat. Paratul, in urma acestor demersuri si a controlului efectuat la nivel de societate, nu a inteles sa emită un act administrativ fiscal care sa stabilească sumele datorate de societate către bugetul local, ca urmare a neaplicarii facilitații fiscale instituite de art. 285 din codul fiscal, respectiv reducerea cu 50% a impozitului datorat, astfel cum acest impozit era declarat de către societate.
Constatând faptul ca autoritatea publica nu emite decizia de impunere prin care sa i se aducă la cunoștința sumele datorate in urma controlului efectuat, insa in rolul fiscal reclamanta figureaza cu debitele menționate in cuprinsul raportului de inspecție fiscala, aceasta a formulat contestație fiscala împotriva instiintarii de plata din data de 22.12.2011 si împotriva raportului de inspecție fiscala din data de 27.12.2011.
Prin dispoziția nr. 1023/13.08.2012 privind soluționarea contestației formulata de catre reclamanta împotriva actelor administrative precizate, paratul a dispus respingerea contestației ca tardiv formulata.
Impotriva acestei soluții, reclamanta a formulat acțiune in instanța, ce a format obiectul dos nr._/118/2012 aflat pe rolul Tribunalului Constanta. Instanța de fond, Tribunalul Constanta a dispus admiterea acțiunii si a anulat actele administrative fiscale.
Recursul formulat de către paratul din prezenta cauza a fost admis de către Curtea de Apel Constanta prin decizia nr. 1941/13.11.2013, acesta modificând in tot sentința recurata in sensul respingerii acțiunii reclamantei. Pentru a decide in acest sens, Curtea de Apel Constanta a apreciat ca reclamanta nu a respectat termenul de 30 de zile in formularea contestației fiscale împotriva raportului de inspecție fiscala din data de 27.12.2011 si impotriva deciziei de impunere din data de 22.12.2011, sens in care a apreciat ca in mod nelegal instanța de fond a intrat in soluționarea aspectelor de fond deduse judecații, împotriva deciziei de impunere nr. 5136/04.03.2014 societatea reclamanta, in termen legal, a formulat contestație fiscala, solicitând revocarea acestei decizii si constatarea inexistentei obligației de plata a sumelor mentionate in cuprinsul deciziei, atat in ceea ce privește debitul principal in suma de 161.769,13 lei cat si in ceea ce privește penalitățile in suma de 87.355,33 lei. Reclamanta a contestat acesta decizie si prin prisma aspectelor de fond care nu au fost analizate de organul fiscal, in referire la faptul ca societatea indeplineste condițiile pentru a i se aplica facilitatea fiscala instituita de art. 285 alin.2 din Codul Fiscal.
Prin dispoziția nr. 409/20.05.2014, contestația fiscala impotriva deciziei de impunere nr. 5136/04.03.2014 a fost respinsa, cu mențiunea ca in ceea ce privește debitul in suma de 161.769,13 lei, a intervenit autoritatea de lucru judecat, iar in ceea ce privește accesorile in suma de 87.355,33 lei, contestația a fost respinsa ca nefondata.
La data de 25.06.2014, reclamanta a formulat către Tribunalul Constanta - Secția C. Administrativ si Fiscal cererea de chemare in judecata privind anularea Deciziei de impunere nr. 5136/04.03.2014, emisa de către Primăria Orașului Năvodari, prin care aceasta este obligata la plata debitului reprezentând penalități de întârziere in cuantum de 87.355.33 lei accesorii debitului principal, conform Deciziei de Impunere din data de 22.12.2011, in valoare de 161.769,13 lei, reprezentand impozit clădiri persoane juridice.
La data de 02.10.2014, reclamanta a formulat cererea de suspendare a Deciziei de impunere nr. 5136/04.03.2014, invocând dispozițiile legale din materia contenciosului administrativ si a procedurii fiscale.
Potrivit art.14 din Legea nr.554/2004, reclamanta trebuie să facă dovada existenței unui caz bine justificat, suspendarea - să fie necesară pentru prevenirea unei pagube iminente, existența unei proceduri prealabile.
În speță s-a făcut dovada procedurii prealabile.
Suspendarea executării actului administrativ poate fi dispusă în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 potrivit căruia: „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate”.
Rezultă din textul legal citat că suspendarea actului administrative este o operațiune de întrerupere temporară a efectelor unui act administrative, cu caracter excepțional, care se justifică numai dacă actul administrative ar produce consecințe greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul ar fi ulterior anulat prin hotărâre judecătorească.
Rezultă de asemenea din textul legal citat pentru a se dispune de către instanța de judecată suspendarea actului administrativ trebuie a fi dovedită de către reclamant îndeplinirea cumulativă a trei condiții: cazul bine justificat; iminența producerii unei pagube, precum și dovada sesizării organului emitent cu recursul grațios, ca o condiție de exercitare a cererii de suspendare a actului administrativ.
Cazul bine justificat este definit de art.2 alin.l lit.t din Legea nr.554/2004 ca fiind o imprejurarile legate de starea de fapt și drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.
Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să poată fi decelată cu ușurință, în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi depuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.
Cazurile bine justificate constau, în conformitate cu prevederile art.2 alin.(l) din legea contenciosului administrativ în „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința actului administrativ”, iar paguba iminentă în „prejudiciul material viitor și previzibil sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public (lit.„ș”).
Reprezentând operațiunea juridică de întrerupere provizorie a efectelor actului administrativ, suspendarea executării acestuia apare astfel ca un instrument procedural eficient prin care se asigură persoanelor o protecție jurisdicțională vremelnică. Având însă în vedere principiul executării din oficiu al actului administrativ, care derivă din prezumțiile de legalitate, autenticitate și veridicitate ale acestuia, suspendarea actului administrativ apare în același timp ca o situație de excepție, care determină punerea în balanță a interesului social cu cel personal, reținerea priorității unuia dintre aceste interese fiind subsumată principiului legalității.
Instanța de judecată constată că în cauză nu se face dovada exercitării recursului grațios.
De asemenea, în cauză că în cauză nu se face dovada existenței unui caz bine justificat, care rezultă potrivit art.2 lit.t din Lege din împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrative. Astfel, fără a analiza legalitatea actului administrativ în cauză, instanța de judecată apreciază că împrejurările concrete de fapt și de drept în care acestea au fost emise nu creează o îndoială suficient de serioasă suficient de serioasă în privința legalității acestui acte, a care se bucură de o prezumție legală de validitate încât să înfrângă principiul executorialității actului administrativ.
Or, în speță, motivele invocate de catre reclamanta nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ.
In ceea ce privește condiția privind prevenirea unei „pagube iminente”, instanța că astfel de măsuri pot fi acordate în special în situația în care executarea actului administrativ este de natură să producă pagube grave, dificil de reparat.
Se apreciază de asemenea că reclamanta nu face dovada nici a necesității prevenirii unei pagube iminente, astfel cum aceasta este definită în art.2 lit.ș din Lege, respectiv prejudiciul material viitor și previzibil, greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul administrativ ar fi anulat.
Astfel, întrucât reclamantul nu dovedește nici o împrejurare legată de starea de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ și nici iminența producerii unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul administrativ ar fi ulterior anulat prin hotărâre judecătorească.
Susținerile reclamantei privind prejudiciul ce urmează să se producă nu reprezintă motive suficiente și concludente pentru a considera întrunită această cerință
Pentru toate aceste considerente, se apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art.14-15 din legea 554/2004, motiv pentru care va respinge cererea de suspendare.
În ceea ce privește cererea pârâtilor privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, instanța o va respinge, motivat de faptul că acestea nu au fost dovedite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta ., cu sediul în sector 1, București, .. 59, . cu pârâtul P. ORAȘULUI NĂVODARI, cu sediul în Năvodari, ., J. C., pârâtul S. I. ȘI TAXE LOCALE NĂVODARI, cu sediul în Năvodari, ., J. C., ca nefondată.
Respinge cererea privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca nedovedită.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 28.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I.-L. O.-D. I. TÖRÖK
Tehnored. I.-L. O.-D./5 ex/07.04.2015
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 172/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 209/2015.... → |
|---|
