Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 172/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 172/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 2040/212/2014
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.8470
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 172/APCA
Ședința publică din data de 04.02.2015
Completul constituit din:
Președinte – C. N.
Judecător –A. L. N.
Grefier – M. G.
Pe rol soluționarea apelurilor promovate de apelanta petentă . SRL, cu sediul în C., ., județul C. și de apelanții intimați AGENȚIA NAȚIONATĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, cu sediul în București, ., sector 5 și A.N.A.F. prin D.G.R.F.P. G. pentru ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., . nr. 18, județul C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 8436/14.08.2014 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ .
Dezbaterile asupra apelului au avut loc la termenul din 20.01.2015, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 04.02.2015, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelurilor promovate, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. în data de 24.01.2014 cu nr._, petenta S.C. A. M. – PHARMAINA S.R.L. a chemat în judecată pe intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună, în principal înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate prin Procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/09.01.2014 cu avertismentul, iar în subsidiar înlăturarea sancțiunii complementare.
În motivarea în fapt a plângerii, petenta a arătat că prin Procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/09.01.2014 a fost sancționată cu amendă în cuantum de 8.000 lei, confiscarea sumei de 91 lei și suspendarea activității punctului de lucru pentru o perioadă de 3 luni, reținându-se în sarcina sa că, la data controlului, pentru suma de 91 lei nu s-au emis bonuri fiscale.
Petenta a arătat că neemiterea bonurilor fiscale s-a datorat faptului că agentul economic nu a lăsat la dispoziția operatorului role pentru aparatul de marcat electronic fiscalizat.
În data de 09.01.2014 farmacia a fost deschisă în jurul orei 10:30 – 11:00. La momentul emiterii primului bon fiscal, în jurul orei 11:00, operatorul farmacist a realizat că rola casei de marcat se termina, l-a contactat telefonic pe administratorul societății și i-a comunicat situația, în vederea cumpărării de role.
Din cauza acestei situații nu s-au mai emis bonuri fiscale, operatorul apreciind greșit că va emite bonuri fiscale după înlocuirea rolei, pentru sumele provenite din vânzări. În intervalul 11:20 – 14:00 s-au mai încasat 91 lei.
Petenta a arătat că instanța poate dispune și cu privire la sancțiunea complementară, întrucât privește o sancțiune aplicată de organul de control, iar raportat la dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța hotărăște asupra sancțiunii, ceea ce înseamnă că va hotărî inclusiv cu privire la sancțiunea complementară.
Petenta a mai menționat că a început activitatea în cursul anului 2003, că la data controlului societatea era dotată și utiliza casa de marcat electronic fiscalizată și că săvârșirea faptei s-a datorat unei conjuncturi accidentale. A menționat de asemenea că a recunoscut fapta săvârșită, că nu a săvârșit niciodată o altă faptă contravențională de natură financiară sau fiscală și că ar trebui avute în vedere consecințele deosebit de grave asupra angajatorului, asupra angajaților și asupra bugetului de stat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 21 alin. 3 și ale art. 34 din O.G. nr. 2/2001, ale O.G. nr. 28/1999, iar în temeiul art. 233 alin. 3 C.p.c. a fost solicitată judecarea cauzei și în lipsa părților.
În probațiune, petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și cu martora O. A. M. și a anexat cererii, în fotocopie certificată pentru conformitate cu originalul: procesul verbal . nr._/09.01.2014 (f. 9), certificat constatator ONRC (f. 10-15).
Cererea a fost legal timbrată, cu taxă de timbru în cuantum de 20 lei, în conformitate cu dispozițiile art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013, dovada achitării fiind atașată la dosarul cauzei, la fila 4.
Prin întâmpinarea depusă în data de 13.02.2014, intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice G. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., a invocat excepția lipsei calității procesual pasive, arătând că pentru litigiile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată, Agenția Națională de Administrare Fiscală are calitatea procesuală pasivă, în temeiul H.G. nr. 520/2013 și O.U.G. nr. 74/2013.
Prin întâmpinarea depusă în data de 04.04.2014, intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal ca temeinic și legal întocmit.
În motivarea în fapt, intimata a arătat că în urma controlului efectuat la punctul de lucru al petentei, s-a constatat că nu s-au emis bonuri fiscale pentru suma de 91 lei, provenită din vânzări de produse farmaceutice, încălcându-se art. 1 din O.U.G. nr.29/1999.
Intimata a arătat că petenta a fost sancționată cu amenda minimă prevăzută de lege, în condițiile în care fapta săvârșită este gravă. Susținerea petentei referitoare la faptul că pentru suma de 91 lei nu s-au emis bonuri fiscale deoarece nu existau role pentru casa de marcat este total nefondată și nu poate fi primită deoarece ar fi o acoperire ilegală a încălcării legii.
În ceea ce privește sancțiunea complementară a suspendării activității, intimata a arătat că legiuitorul a stabilit în mod expres că suspendarea activității se dispune de drept pe o perioadă de 3 luni, fără posibilitatea de a fracționa această perioadă. Astfel, dispunerea sancțiunilor complementare, a confiscării și a suspendării activității la punctul de lucru, s-a făcut de drept, în baza legii, inspectorii antifraudă neavând posibilitatea analizării oportunității aplicării acestor măsuri în funcție de anumite criterii.
Petenta a inocat faptul că solicitarea petentei de reindividualizare a sancțiunii pecuniare și a celor complementare aplicate echivalează în mod direct cu recunoașterea săvârșirii faptei reținute în sarcina sa.
În drept, au fost invocate dispozițiile 0.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, ale O.U.G. nr. 28/1999, ale H.G. nr. 520/2013 și ale art. 205 C.p.c.
În probațiune, intimata a solicitat adminstrarea probei cu înscrisuri și a arătat că se opune audierii martorei O. A. M., și a anexat întâmpinării, în fotocopie, următoarele înscrisuri: Procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/09.01.2014 (f. 34-35), proces verbal din 09.01.2014 (f. 36-37), nota explicativă (f. 38).
Prin răspunsul la întâmpinare, depus în data de 19.05.2014, petenta a solicitat înlăturarea apărărilor intimate și admiterea plângerii astfel cum a fost formulată.
Aceasta a menționat că însăși intimata a confirmat cele susținute prin cerere, respectiv faptul că nu s-a putut tipări raportul de citire X deoarece suportul de hârtie AMEF era epuizat.
Petenta a arătat că sancțiunile aplicate sunt disproporționate în raport cu drepturile societății, având în vedere faptul că suma datorată statului este în cuantum de 22,75 lei și că suspendarea activității ar putea avea efecte iremediabile, putând duce chiar la faliment.
La termenul de judecată din 25 iulie 2014, în temeiul art. 96 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, raportat la art. 3 din Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 15/22.07.2014, cauza a fost repartizată ciclic completului C36.
La termenul de judecată din data de 08.08.2014, instanța a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesual pasive a Direcției Generală Regională a Finanțelor Publice G. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., invocată prin întâmpinare.
Instanța a constatat că în cauză are calitatea de intimată Agenția Națională de Administrare Fiscală și a respins excepția lipsei calității procesual pasive, ca rămasă fără obiect.
La același termen, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri și a luat act de renunțarea petentei la proba cu martora O. A. M..
Prin Sentința civilă 8436/14.08.2014, Judecătoria C. a dispus în sensul admiterii în parte a plângerii contravenționale cu consecința înlăturării sancțiunii complementare a suspendării pentru o perioadă de 3 luni a activității sediului secundar – punct de lucru situat în loc. M. K., ., fiind menținute celelalte dispoziții ale procesului verbal de contravenție.
Pentru a dispune astfel a reținut prima instanță următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/09.01.2014 (f. 34-35) întocmit de către agenții constatatori S. M., M. F. și O. Ialcin, inspectori antifraudă, petenta a fost sancționată în temeiul art. 11 lit. b) din O.U.G. nr. 28/1999 cu amendă contravențională în cuantum de 8.000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 10 lit. b ) din O.U.G. nr. 28/1999.
Prin procesul verbal au fost stabilite sancțiunile complementare prevăzute de art. 11 alin. 3 din O.U.G. nr. 28/1999, respectiv confiscarea sumei de 91 lei și de art. 14 alin. 2 din O.U.G. nr.28/1999, respectiv suspendarea activității de comerț cu amănuntul a punctului de lucru din localitatea M. K., .. FN, pentru o perioadă de 3 luni
În fapt, se reține,în urma controlului operativ inopinat desfășurat la punctul de lucru din localitatea M. K., .. FN, în data de 09.01.2014, agenții constatatori au constatat că nu s-au emis bonuri fiscale pentru suma de 91 lei, provenită din vânzări farmaceutice.
La momentul controlului, pe rola jurnal a aparatului de marcat electronic fiscal, era înregistrat bonul fiscal nr. 1/09.01.2014, emis la ora 11:08, în sumă de 4,99 lei. Totalul încasărilor, conform monetarului întocmit la ora 13:52, era în cuantum de 96 lei. Astfel, a rezultat o diferență de 91 lei pentru care nu s-au emis bonuri fiscale.
În procesul verbal de constatare a contravenției s-a menționat că raportul de citire X nu s-a putut tipări deoarece suportul de hârtie din aparatul de marcat era epuizat.
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal, instanța a constatat, în primul rând, că nu au fost formulate critici de nelegalitate, iar în al doilea rând, că acesta a fost întocmit de către agenții constatatori competenți, inspectorii antifraudă S. M., M. F. și O. Ialcin, potrivit art. 12 alin. 1 din O.U.G. nr. 28/1999, fiind îndeplinite toate cerințele impuse de art. 17 raportat la art. 16 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Astfel, procesul-verbal atacat conține mențiuni cu privire la denumirea petentei, sediul acesteia, cuprinde o descriere suficientă a faptei săvârșite, semnătura agenților constatatori, precum și data și locul comiterii acesteia.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța a constatat, în primul rând că petenta a mărturisit prin plângere săvârșirea faptei descrise în procesul verbal, iar în al doilea rând, că fapta reținută în sarcina petentei întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 10 lit. b) din O.U.G. nr. 28/1999.
Prin plângerea contravențională formulată, petenta a solicitat instanței de judecată ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună reindividualizarea sancțiunii aplicate, în principal înlocuirea acesteia cu avertismentul, iar în subsidiar înlăturarea sancțiunii complementare.
În conformitate cu dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, agenții economici care efectuează livrări de bunuri cu amănuntul, precum și prestări de servicii direct către populație sunt obligați să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale. Agenții economici prevăzuți la alin. (1), denumiți utilizatori, au obligația să emită bonuri fiscale cu aparate de marcat electronice fiscale și să le predea clienților.
Petenta, S.C. A. M. PHARMAINA S.R.L.,apreciază instanța, nu face parte din categoria utilizatorilor exceptați de la obligația emiterii de bonuri fiscale, prevăzuți la art. 2 din O.U.G. nr. 28/1999.
Potrivit art. 10 lit. b) din O.U.G. nr. 28/1999, constituie contravenție neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, precum și nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacțiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ștergerii memoriei operative.
Conform art. 11 alin. 1 lit. b) din O.U.G. nr. 28/1999, faptele prevăzute la art. 10 lit. b) se sancționează cu amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei.
În conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. 3 din O.U.G. nr. 28/1999, sumele găsite la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor aparținând agenților economici prevăzuți la art. 1 alin. (1), care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul special, menționat la art. 1 alin. (4), ori prin facturi fiscale, după caz, sunt considerate fără proveniență și se confiscă, făcându-se venit la bugetul de stat.
Potrivit art. 14 alin. 2 din O.U.G. nr. 28/1999, nerespectarea de către agenții economici a prevederilor art. 10 lit. b), referitoare la neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate și nereintroducerea datelor înscrise pe rola-jurnal privind tranzacțiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ștergerii memoriei operative, atrage și suspendarea activității unității pe o perioadă de 3 luni.
Prin procesul verbal a fost aplicată sancțiunea amenzii în cuantum de 8.000 lei, a fost suspendată activitatea punctului de lucru pe o perioadă de 3 luni și s-a dispus confiscarea sumei de 91 lei.
Instanța a avut în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
De asemenea, potrivit art. 5 alin. 6 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunile complementare se aplică în funcție de natura și de gravitatea faptei.
Instanța apreciază că sancțiunea principală aplicată, amenda de 8.000 lei, a fost aplicată în cuantumul minim prevăzut de art. 11 alin. 1 lit. b) din O.U.G. nr. 28/1999, fiind astfel proporțională cu fapta săvârșită și cu împrejurările de fapt.
Circumstanțele invocate de către petentă în sensul că s-a terminat rola de marcat și că a avut o atitudine sinceră nu sunt în măsură să justifice înlocuirea sancțiunii cu amenda, cât timp contravenienta era un profesionist, care avea obligația cunoașterii legii și respectării acesteia.
Faptul că administratorul societății nu a lăsat la dispoziția farmacistului role pentru aparatul de marcat reprezintă tocmai culpa acestuia în săvârșirea contravenției, și nu poate fi considerat ca un caz fortuit sau un alt caz care înlătură răspunderea contravențională.
De asemenea, sancțiunea complementară a confiscării sumei de 91 lei, pentru care nu au fost emise bonuri fiscale,reține instanța, a fost aplicată cu respectarea dispozițiilor art. 14 alin. 2 din O.U.G. nr. 28/1999, având în vedere funcțiile de prevenție și represiune a sancțiunii.
Cu privire însă la proporționalitatea sancțiunii complementare a suspendării activității punctului de lucru pe o perioadă de 3 luni, instanța a apreciat că aceasta a fost aplicată în mod disproporționat față de gravitatea faptei, împrejurările de fapt și conduita petentei.
Este adevărat că potrivit art. 14 alin. 2 din O.U.G. nr.28/1999 această măsură se dispune de drept, fără ca agentul constatator să aibă dreptul să aprecieze întinderea acesteia.
O pedeapsă dispusă de drept, fără nicio marjă de apreciere, și fără a avea în vedere cuantumul sumei pentru care nu s-au emis bonuri fiscale, nu este în spiritul dispozițiilor O.G. nr. 2/2001, în sensul că la aplicarea acesteia, actul normativ nu dă organului constatator puterea de apreciere în funcție de mai multe criterii.
Scopul sancțiunii contravenționale este ca în primul rând, să nu mai fie săvârșite alte fapte de către membrii societății (preventiv), iar în al doilea rând ca persoana care a săvârșit contravenția să fie pedepsită prin raportare la circumstanțele concrete de fapt (represiv).
Acestea nu pot fi îndeplinite prin aplicarea unei asemenea sancțiuni de drept, fără a aprecia în funcție de circumstanțele cauzei și de persoana contravenientului.
Așadar, având în vedere sancțiunea principală, precum și confiscarea sumei de 91 lei, instanța a constatat că acestea sunt suficiente pentru îndreptarea contravenientei și pentru ca aceasta să nu mai săvârșească în viitor încălcări ale legii.
Mai mult, instanța a constatat că la dosarul cauzei a fost depusă factura cu nr. CTPSF68052/09.01.2014, însoțită de chitanță, din care rezultă împrejurarea că totuși, în ziua în care a fost sancționată, petenta a cumpărat role casă, aspect care relevă atitudinea sa, în sensul că a depus diligențe în vederea respectării dispozițiilor O.U.G. nr. 28/1999.
Astfel, în lumina tuturor criteriilor prevăzute de art. 21 și de art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, dar și reținând că suma ce nu s-a găsit pe bonuri fiscale la ora 13:52 era de 91 de lei, că fapta prezintă un grad relativ redus de pericol social, aspect ce se reflectă prin chiar sancțiunea aplicată, minimul amenzii, instanța a constatat că sancțiunea complementară este disproporționată în raport cu toate criteriile de mai sus, că nu se justifică suspendarea activității punctului de lucru pe 3 luni pentru fapta constatată.
Pentru acest motiv, instanța a considerat că pentru prima abatere i se pot aplica petentei doar sancțiunea principală a amenzii în cuantum de 8.000 lei și sancțiunea complementară a confiscării sumei de 91 lei, pentru a produce efectele preventiv și represiv ale pedepsei contravenționale.
Instanța a mai considerat că această înlăturare a sancțiunii complementare se justifică doar pentru prima abatere, în condițiile în care intimata nu a învederat că petenta ar avea cazier contravențional cu referire la regulile nesocotite la 9.01.2014.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel părțile, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 23.10.2014.
1. În apelul promovat apelanta petentă solicită înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în avertisment.
În susținerea apelului apreciază apelanta că deși situația de fapt expusă în cuprinsul plângerii nu se circumscrie unui caz care să înlăture răspunderea contravențională, respectiv cazul fortuit, situația concretă în care a fost reținută săvârșirea faptei contravenționale fac incidente dispozițiile art. 21 al.3 din OG 2/2001 cu referire la reindividualizarea sancțiunii amenzii în sensul solicitat. Invocă totodată faptul că suma găsită nu este una mare, a recunoscut săvârșirea faptei care nu prezintă pericol social și nu a produs consecințe negative, apreciind că în speță nu se poate reține intenția petentei de a se sustrage obligațiilor stabilite prin OUG 28/1999.
În drept au fost invocate disp. art. 34 și 5-7 din OG 2/2001, art. 10 al.1 lit.c, art. 11 al.1 lit. a din OUG 28/1999, art. 466 c.proc.civ, iar în susținere a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
2. În apelul promovat apelanta intimata solicită menținerea procesului verbal de contravenție ca fiind legal și temeinic întocmit.
În motivarea apelului arată apelanta intimată faptul că prima instanță a reținut caracterul legal al procesului verbal de contravenție, iar petenta nu a invocat cauze de nulitate relativă ale acestuia. Dispoziția de înlăturare a sancțiunii complementare, se precizează, nu este motivată în fapt și în drept, în condițiile în care prin plângerea promovată petenta nu indică nici un motiv de fapt și de drept care să determine nulitatea măsurii complementare.
Apreciază totodată prin raportare la disp. art. 11 al.3 și art. 14 din OUG 28/1999 că aplicarea sancțiunii se face de drept, neexistând posibilitatea analizării oportunității aplicării acestor măsuri în funcție de anumite criterii. Normele imperative încălcate au fost edictate de legiuitor tocmai în scopul disciplinării agenților economici, în sensul conștientizării gradului de pericol social pe care faptele de acest gen îl au față de societate, iar nu numai față de un grup izolat de persoane, aspect care nu le conferă posibilitatea de a le respecta sau nu, fiind obligați la conformare, în caz contrar, fiind nevoiți să suporte sancțiunile aplicate.
În drept au fost invocate disp. art. 466 c.proc.civ, OUG 28/1999, OG 2/2001, iar în susținere a fost solicitată administrarea probei cu înscrisuri .
Intimata apelantă a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea ca nefondat a apelului promovat de petenta apelantă, apreciind în esență că în speță potrivit materialului probator administrat, condițiile răspunderii contravenționale sunt îndeplinite, iar organul constatator a individualizat în mod corect sancțiunea contravențională aplicată.
În drept au fost invocate disp. art. 205, art. 466 -482 c.proc.civ
Prin Răspunsul la întâmpinare, apreciază apelanta petentă asupra caracterului întemeiat al apelului promovat, reiterând în esență aspectele invocate în cuprinsul motivelor de apel.
Procedând la judecata apelurilor prin prisma disp. art. 476 al.1 c.proc.civ, Tribunalul reține următoarele :
Prin procesul – verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/09.01.2014 (f. 34-35), petenta a fost sancționată în temeiul art. 11 lit. b) din O.U.G. nr. 28/1999 cu amendă contravențională în cuantum de 8.000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 10 lit. b ) din O.U.G. nr. 28/1999, reținându-se faptul că nu au fost emise bonuri fiscale pentru suma de 91 de lei.
În temeiul disp. art. 11 al.3 din același act normativ suma pentru care nu au fost emise bonuri fiscale a fost confiscată, iar în baza art. 14 al.2 s-a dispus aplicarea sancțiunii complementare a suspendării activității pentru o perioadă de 3 luni.
Relativ la criticile aduse de apelanți se observă că acestea fac trimitere la aprecierea eronată a ansamblului probator prin prisma îndeplinirii condițiilor răspunderii contravenționale și a criteriilor de individualizare a sancțiunilor aplicate.
Tribunalul apreciază că prima instanță a statuat în mod corect asupra legalității procesului verbal constatând că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsa atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată si din oficiu de către instanță.
În raport cu caracterul imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, potrivit art. 17 din același act normativ, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act, situație care în speță nu a fost probată.
În referire la temeinicia procesului verbal se reține că în baza rolului activ, mai pronunțat în acest tip de cauze decât în cele de natură pur civilă (procedura contravențională fiind asimilată, din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, celei penale), autoritatea judiciară trebuie să identifice orice element din cuprinsul procesului verbal de natură să conducă la aflarea adevărului și să întreprindă demersuri in vederea administrării respectivelor probe ; numai dacă în urma administrării probelor vor exista dubii în ceea ce privește existența faptei ori îndeplinirea altei condiții care să atragă răspunderea contravenționala, plângerea va fi admisa, iar procesul verbal anulat, prin aplicarea principiului “in dubio pro reo”, tot ca o consecință a asimilării procedurii penale.
În aplicarea concordantă a prezumției de legalitate, de veridicitate și de autenticitate a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor cu prezumția de nevinovăție de care se bucură acuzatul în materie penală, conform art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se impune precizarea că instanța de contencios european a stabilit în jurisprudența sa că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).
Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Așadar, reține instanța, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni vs. Franța).
În acord cu principiile jurisprudențiale anterior expuse, instanța a apreciat că, în speța dedusă judecății, sarcina probei revine petentului, care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Astfel, se apreciază că in speta nu este incident principiul menționat impunându-se ca instanța de apel să cenzureze masurile dispuse, in condițiile in care prin materialul probator analizat a rezultat faptul ca apelanta nu s-a conformat obligațiilor impuse de dispozițiile legale în temeiul cărora sancțiunea a fost aplicată.
Instanța de control judiciar reține că prevederile art. 11 alin. 3 din OUG nr. 28/1999 instituie o prezumție relativă în baza căreia sumele găsite la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor aparținând operatorilor economici prevăzuți la art. 1 alin.1 din același act normativ, care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, sunt considerate fără proveniență.
În referire la suma găsită în momentul controlului pentru care nu s-au prezentat documente justificative, Tribunalul reține că prin Nota de relații atașată la fila 38 din dosar, asistentul de farmacie arată faptul că nu a avut posibilitatea de a emite bonuri fiscale întrucât s-a terminat rola de la casă, dar și faptul că sumele încasate nu au fost evidențiate într - un registru special.
Se apreciază astfel că petenta nu a efectuat în cauză dovada că suma identificată în plus, avea o altă proveniență decât vânzarea de bunuri, cu evidențierea acesteia în mod corespunzător în documentele contabile, astfel că prezumția relativă instituită de aceste prevederi legale operează.
Astfel, analizând legalitatea si temeinicia procesului verbal contravențional, din prisma prevederilor art.34 din OG nr.2/2001, se constata, ca petenta, prin susținerile avute si probele administrate, nu a răsturnat prezumția de validitate de care beneficiază actul sancționator contestat.
Referitor la individualizarea sancțiunii aplicate, instanța de control judiciar constată că în mod eronat prima instanța a apreciat în raport de faptele reținute, asupra criteriilor de individualizare a sancțiunii stabilite de disp. art. 5 al.5 și art. 21 al.3 din OG 2/2001, cu referire la gradul de pericol social al contravențiilor săvârșite, circumstanțele concrete de săvârșire, urmările produse dar și aptitudinea sancțiunii aplicate de a asigura responsabilizarea pe viitor a contravenientului, criticile formulate de apelanta apetentă apărând ca întemeiate.
Potrivit art.7 alin 3 din OG nr.2/2001 avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune, iar alin.2 stabilește că avertismentul se poate aplica în cazul în care fapta este de gravitate redusă.
Pe de alta parte, conform disp.art.21 alin 3 din OG nr.2/2001: „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.
Instanța de control judiciar consideră că în raport cu fapta reținută în sarcina petentei, actul sancționator generează o disproporție intre pericolul social al faptei și cuantumul sancțiunii aplicate.
Tribunalul are in vedere si scopul prevăzut de norma generala - OG nr.2/2001, alternativa avertismentului urmărind in fapt responsabilizarea unui contravenient, prin sensibilizarea conduitei acestuia fata de fapta săvârșită si urmările produse, aspecte care se apreciază că pot fi îndeplinite in cazul de fata.
Relativ la sancțiunile complementare prevăzute de art. 11 alin. 3 și art. 14 alin. 2 din OUG nr. 28/199, constând în suspendarea activității operatorului economic pe o perioadă de trei luni și confiscarea sumelor considerate fără proveniență se observă că aceste măsuri se aplică, în temeiul legii, ori de câte ori se constată săvârșirea faptei contravenționale prevăzute de art. 10 lit. b din același act normativ, astfel încât nu se poate aprecia asupra utilității sau oportunității dispunerii acestora, aspectele învederate de apelanta intimată apărând ca întemeiate.
Se reține astfel caracterul întemeiat al criticilor formulate de apelanți, instanța de control judiciar constatând că în mod eronat prima instanța a apreciat asupra criteriilor privind individualizare a sancțiunii contravenționale, considerente față de care, în temeiul art. 480 al.2 c.pr.civ., va admite apelurile, cu consecința admiterii în parte a plângerii contravenționale și înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment, celelalte dispoziții ale procesului verbal contestat fiind menținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de . SRL, cu sediul în C., ., județul C., ca nefondat.
Admite apelul formulat de AGENȚIA NAȚIONATĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, cu sediul în București, ., sector 5.
Schimbă sentința apelată în sensul că:
Admite în parte plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/09.01.2014.
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment. Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal contestat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 4.02.2015.
P., JUDECATOR,
C. N. A. L. N.
GREFIER,
M. G.
Jud.fond.A.I.V.
Tehnoredact.jud.C.N./2 ex/06.03.2015
Emis 2 .="margin-bottom:10pt; line-height:115%; font-size:10pt">
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 317/2015. Tribunalul... | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 170/2015.... → |
|---|
