Contestaţie la executare. Decizia nr. 317/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 317/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 18399/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă Nr. 317/2015
Ședința publică de la 25 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. J. N.
JUDECĂTOR L. V. M.
GREFIER A. N.
S-a luat în examinare apelul în contencios administrativ și fiscal, promovat de apelanta D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE GALATI - ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE CONSTANTA, cu sediul în C., ., nr. 18, județ C., în contradictoriu cu intimata A. DE P. 86 LA -LB, cu sediul procesual ales în C., ., ., îndreptat împotriva sentinței civile nr._/24.10.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 155 Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, după care;
Instanța rămâne în pronunțare asupra apelului.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față, reține următoarele :
Prin Sentința civilă nr_/2014 din 24.10.2014, Judecătoria Constanta a dispus în sensul admiterii contestatiei la executare, anularii executarii silite derulate de intimata impotriva debitoarei A. de P. 86 LA- LB in dosarul executional_/13/_ /_, cu obligarea intimatei la plata sumei de 589 lei cu titlu de cheltuieli de judecata .
Pentru a dispune această soluție, prima instanta a retinut ca în temeiul declarațiilor nr._/ 02.02.2014, nr._-2/ 18.03.2014 și nr._-2/ 10.04.2014, Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. a emis Titlul executoriu nr._/ 24.05.2014 (f. 20-21) și Somația nr. 13/ 30/ 1/ 2014/_ din aceeași dată (f. 24), privind creanța fiscală de 1200 lei datorată de Asociația de proprietari 86 LA-LB C., fiind constituit dosarul de executare silită nr._/ 13/ 30/ 1/ 2014/_.
Titlurile de creanță - în înțelesul art. 110 alin. 3 din Codul de procedură fiscală - sunt reprezentate de declarații fiscale, iar nu de decizii de impunere, astfel cum susține reclamanta, în cuprinsul înștiințării privind stingerea creanțelor fiscale nr. 1/ 14.03.2014 (f. 6), depusă la dosarul cauzei chiar de către asociație, fiind arătate prescurtările folosite pentru declarație (DEC.) și pentru decizie de impunere (DEC. IMP.)
Potrivit art. 85 alin. 1 din Codul de procedură fiscală - „(1) Impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc astfel: a) prin declarație fiscală, în condițiile art. 82 alin. (2) și art. 86 alin. (4); b) prin decizie emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri.”
La rândul său, art. 86 alin. 4 din același act normativ stipulează: „declarația fiscală întocmită potrivit art. 82 alin. (2) este asimilată cu o decizie de impunere, sub rezerva unei verificări ulterioare, și produce efectele juridice ale înștiințării de plată de la data depunerii acesteia”.
Prin urmare, declarațiile fiscale - emanând de la debitor însuși - nu se comunică potrivit art. 44 din Codul de procedură fiscală, producându-și efectele de la data depunerii lor la organul fiscal.
Judecătoria reține însă că intimata nu a depus la dosarul cauzei titlurile de creanță în baza cărora a fost stabilită datoria pentru care s-a început executarea silită, respectiv declarațiile fiscale menționate în cuprinsul Titlului executoriu nr._/ 24.05.2014.
Potrivit art. 172 alin. 1 din Codul de procedură fiscală: „Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.”
La rândul său, art. 2 alin. 3 din același cod stipulează: „Unde prezentul cod nu dispune se aplică prevederile Codului de procedură civilă.1. Decizia C.C.R. nr. 341/2009, publicată în M. Of. nr. 262 din 22 aprilie 2009;
2. Decizia Î.C.C.J., s.c.a.f. nr. 3196/2009 (Principiul primordialității dreptului comunitar);
3. Decizia Î.C.C.J., s.c.a.f. nr. 4615/2009 (Prioritatea normelor internaționale privind drepturile omului).
1.
Prevederile art. 2 sunt modificate implicit de regulamentele comunitare cu aplicabilitate directă, începând cu data de 1 ianuarie 2007. Aceste modificări se referă, de exemplu, la constituirea și stingerea datoriei vamale (vezi Codul vamal comunitar).
Codul de procedură fiscală are caracter de lege specială față de dreptul comun reprezentat de Codul de procedură civilă. Această situație nu exclude aplicarea prioritară a unor legi speciale, care au amendat codul de procedură civilă precum Legea nr. 554/2004 a contenciosului-administrativ, publicată în M. Of. nr. 1154 din 7 decembrie 2004 (vezi Anexa 8).
În doctrină s-au analizat implicațiile acestor acte normative în procedura fiscală (vezi D. D., C. A. – Explicațiile Codului de procedură fiscală, Ed. Rosetti, p. 75-76).
... citeste mai departe (1-3)
D. E., Codul de Procedura Fiscala din 10-iun-2012, Universul Juridic
”
Procedura contestației la executare este reglementată de art. 711 și urm. din Codul de procedură civilă.
În cauză, instanța reține că nu se face dovada existenței titlurilor de creanță menționate în cuprinsul Titlului executoriu nr._/ 24.05.2014 și Somației nr. 13/ 30/ 1/ 2014/_, cu toate că instanța a solicitat în mod expres intimatei să depună copia întregului dosar execuțional, iar actele prin care s-au individualizat sumele de urmărit ar fi trebuit să existe la acel dosar.
Față de aceste considerente, apreciind că nu se face dovada existenței datoriei fiscale pentru care s-au emis titlul executoriu și somația contestate, instanța urmează a admite acțiunea civilă de față, cu consecința anulării executării silite înseși, în baza art. 719 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel intimata DGRFP Galati – AJFP CONSTANTA, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului C. la data de 05.01.2015.
In fapt, prin actiunea formulată, contestatoarea a solicitat desfiintarea titlului executoriu nr_/24.05.2014 emisa de SCES – persoane juridice din cadrul AJFP Constanta, motivat de lipsa titlului de creanță sau greșita întocmire a acestuia. Insa, urmeaza a se constata că documentul care a individualizat suma de plată o reprezinta propria declarație si nu decizia de impunere sau deciziile de calcul accesorii .
Se mai arata ca, instanta desi a reținut incidenta dispozitiilor art 85 alin 1 si 86 alin 4 C proc fisc, a admis contestatia motivat de faptul ca intimata nu a depus la dosarul cauzei titlurile de creanță în baza cărora a fost stabilită datoria pentru care s –a început executarea silită, respectiv declarațiile fiscale menționate in cuprinsul titlului executoriu contestat si emise de către contestatoare .
Astfel, cum rezulta din contestatia la executare, debitoarea a contestat sumele inscrise în titlul de creanță, propria declarație care a stat la baza executării silite .
Apreciaza ca, sarcina probei cade in sarcina contestatoarei si nu a intimatei – declarațiile aflându – se in contabilitatea societații, institutia avand posibilitatea de a depune doar duplicate ale acestora .
Pe de alta parte ,contestatia la executare in conf cu art 172 si urm C proc civ poate privi doar aspecte ale executării propriu – zise, cum ar fi: alegerea procedurii executionale, prescriptia sau perimarea, nerespectarea unor termene, ordinea de urmărire si altele .
In acest context, suma pentru care s –a procedat la executarea silită a fost stabilită conform legii, prin declaratia depusa de contestatoare la organul fiscal teritorial .
Solicita admiterea apelului, schimbarea sentintei, iar pe fond respingerea contestatiei.
Prin intampinarea formulata si depusa la dosar in conformitate cu dispozitiile art 471 alin 5 C proc civ ( f7), intimata – contestatoare a solicitat respingerea apelului .
In motivare se arata ca, din analiza titlului executoriu_ atasat somatiei comunicate in dosarul de executare se observa ca debitul de 1200 lei este compus din debit conform deciziei_/18.03.2014 si decizia nr_/10.04.2014, precum si o decizie de accesorii calculate la data de 05.05.2014 la diverse sume reprezentand obligatii fiscale .
Asa cum s –a aratat si in fata instantei de fond nu i –a fost comunicata aceasta deciziei de accesorii, nici modalitate de calcul si nici asupra carui venit au fost calculate in conditiile in care subscrisa si-a achitat toate debitele conform declaratiilor facute in termenul legal .
In ceea ce priveste cele doua declaratii acestea au fost achitate in termenul legal – asa cum reiese din chitantele de plata .
Procedând la judecata apelului din prisma dispozițiilor art. 477 cu ref la art 478 Cod procedură civilă se rețin următoarele:
In ceea ce priveste critica apelantei sub aspectul inexistentei deciziilor de impunere sau a deciziilor de calcul accesorii in baza carora s –a purces la emiterea actelor executionale contestate, Tribunalul va retine ca in mod corect instanta de fond a apreciat ca in cauza intimata nu a emis actel de acte, ci stabilirea obligatiilor fiscale s –a realizat prin raportare la declaratiile fiscale depuse chiar de catre contestatoare, declaratii ce se impuneau a fi comunicate instantei la solicitarea acesteia .
Se va mai retine ca sarcina probei legalitatii actului executional nu revine contestatoarei, ci intimatei – emitenta actului administrativ fiscal - lipsa dovezilor concrete ce reprezinta dosarul de executare silita in integralitatea lui nu poate duce la verificarea concreta si corecta a celor retinute in actul fiscal supus controlului.
Mai mult, in mod corect s –a apreciat ca prin inexistenta titului de creanta, a dovezii existentei datoriei fiscale pentru care s –au emis actele executionale, nu poate fi realizata procedura de verificare a modalitatii concrete in care prin emiterea chitantei TS10 nr_/24.03.2014 în valoare de 186 lei ( f 33) si TS10 nr_/23.04.2014 in valoare de 186 lei ( f 34 ) s - au acoperit creante curente sau datorii anterioare .
Avand in vedere cele retinute, în temeiul art. 480 alin 1 c.pr.civ., va respinge ca nefondat apelul dedus judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul - promovat de apelanta D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE GALATI - ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE CONSTANTA, cu sediul în C., ., nr. 18, județ C., în contradictoriu cu intimatul A. DE P. 86 LA -LB, cu sediul procesual ales în C., ., ., îndreptat împotriva sentinței civile nr._/24.10.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.02.2015
Președinte, Judecător,
A. J. N. L. V. M.
GREFIER,
A. N.
Jud- fond. G.M.
Red/Tehnored L.V. M.
4 ex/16.03.2015
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 172/2015.... → |
|---|








