Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 147/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 147/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 722/842/2013

ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.8470

TRIBUNALUL C.

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 147/CA

Ședința publică din data de 03.02.2015

Completul constituit din:

Președinte – A. L. N.

Judecător – C. N.

Grefier – M. G.

Pe rol soluționarea apeluluipromovat de apelanta intimată R. A. JUDEȚEANĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C., cu sediul în C., ., îndreptat împotriva sentința civilă nr. 290/17.09.2014 pronunțată de Judecătoria Hârșova în dosarul nr._, intimată petentă fiind . CONSTRUCT SRL, cu sediul în ., ., județul Ilfov și cu sediul ales la M. & Asociații din București, ., sector 1.

La apelul nominal făcut în ședință publică, când instanța a dispus strigarea cauzei la ordine, se prezintă pentru intimată av. G. V., în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, lipsă fiind apelanta.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform art. 155 NCPC.

În referatul cauzei se evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.

Întrebat, reprezentantul intimatului arată că nu mai are alte cereri, probe sau excepții de invocat.

Instanța, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, ia act de poziția procesuală a intimatului față de dispozițiile art. 482 cu referire la art. 244 Cod proc.civ. declară cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentantul intimatului formulează concluzii de respingere a apelului și menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală având în vedere că, Judecătoria Hârșova a reținut corect că raportul de expertiză a concluzionat că nu au fost respecte normale legale.

Față de dispozițiile art. 394 Cod proc.civ, instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de fata constată:

Prin plingerea contraventionala inregistrata pe rolul instantei sub numar de dosar_ petenta . CONSTRUCT SRL cu sediul in satul Copaceni, ., ., prin reprezentantul sau legal solicita anularea procesului verbal de contraventie . nr._ intocmit la data de 26.07.2013 de DRDP Constanta cu sediul in ., judetul Constanta si exonerarea de la plata amenzii contraventionale in cuantum de 25.000 lei.In subsidiar, solicita inlocuirea sanctiunii aplicate cu avertisment.

Arata ca in data de 26.07.2013, in jurul orelor 17,19 a fost amendata contraventional cu amenda in cuantum de 25.000 lei intrucit cu ocazia unui control efectuat de RAJDP Constanta pe DJ 225 R.-V. si a cintaririi autotransportului cu numarul de inmatriculare_ apartinind petentei, acesta ar fi depasit masa totala maxima admisa..

Este important de retinut ca locul unde a fost cintarit autovehiculul nu se afla pe platforma betonata omologata pentru efectuarea cintaririi ci pe o porțiune de drum cu panta foarte inclinata si cu multiple denivelari.Controlul a avut loc ad-hoc soferul fiind oprit si masina fiind cintarita . unor astfel de operatiuni.

In drept, isi intemeiaza plingerea pe dispozitiile OG nr.2/2001, modificata si completata, OG nr.43/1997 privind regimul drumurilor, Ordinul nr.291/2005 al Biroului de Metrologie legala, etc.

In probatiune, solicita administrarea probei cu inscrisuri, a probei testimoniale si a probei cu expertiza tehnica judiciara.

Intimata, legal citata, a depus intimpinare solicitind respingerea plingerii.

In ceea ce priveste locul de amplasare al sistemului de cintarire, precizeaza ca instalatia de cintarire mobila folosit de catre RAJDP Constanta este un instrument cu care se poate efectua operatiunea de cintarire in orice conditii de amplasament si atmosferice, fara a avea vreo problema legata de configuratia terenului pe care se instaleaza, dind erori maxime tolerate de normele de metrologie legala.

Locul unde s-a efectuat cintarirea, respectiv DJ 225 - este un drum judetean asfaltat ce respecta orizontalitatea, planeitatea, duritatea si rezistenta in timp.

In drept, isi întemeiază întâmpinarea pe dispozițiile art. 205, 206 C.proc.civ.

Pe parcursul cercetării judecătorești instanța a admis cererea de repunere in termen a plângerii contravenționale constatând ca aceasta nu a fost comunicata petentei ci unei persoane care nu avea nicio calitate in cadrul acestei societati.

A fost administrata proba cu expertiza tehnica avind ca obiectiv a se verifica daca locul unde a fost efectuata cintarirea indeplinise conditiile legale pentru cintarirea autovehiculelor rutiere prevazute de NML nr._ privind Instalatiile portabile pentru determinarea sarcinii pe axa la vehicule rutiere.

Prin Sentința civilă 290/17.09.2014, Judecătoria Hârșova a dispus în sensul admiterii plângerii contravenționale cu consecința anulării procesului verbal.

Pentru a dispune astfel a reținut prima instanță următoarele:

La data de 26.07.2013, in jurul orelor 17,19 petenta a fost sanctionata contraventional cu amenda in cuantum de 25.000 lei întrucât cu ocazia unui control efectuat de RAJDP Constanta pe DJ 225 R.-V. si a cintaririi autotransportului cu numarul de inmatriculare_ aparținând petentei, acesta ar fi depasit masa totala maxima admisa.

Expertiza tehnica judiciara efectuata in cauza, reține instanța, a concluzionat ca tronsonul de drum judetean unde s-a facut cintarirea nu respecta zona de siguranta si zona de protectie in cale curenta si aliniament.

Pe baza informatiilor furnizate de intimata, la solicitarea expertului prin adresa nr.2985/17.04.2014, acesta a constatat ca instalatia de cintarire nu se incadreaza in normativul NML 059-09.

Buletinul de verificare metrologica nr._/13.05.2013 eliberat de . atesta ca instalația de masurare tip WL 103/10t este un aparat de cintarire cu functionare neautomata si are clasa de precizie inferioara IIII.Desi a solicitat, intimata RAJDP Constanta nu a putut pune la dispozitia expertului varianta tradusa a specificațiilor tehnice ale instalației, acestea fiind detinute doar in limba germana.

Concluzia expertului a fost ca necunoasterea, in totalitate, a celor mai mici amanunte privind manualul de functionare a acestui aparat, poate duce la neclaritati sau confuzii (cum ar fi clasa de precizie), la alterarea măsurătorilor efectuate cu el si la un mod defectuos al cintaririi.

Intimata, reține instanța, a depus anumite precizari la acest raport de expertiza tehnica dar nu a formulat obiecțiuni.

În drept instanța a reținut incidența disp. art. 34 din OG 2/2001, apreciind în sensul că netemeinica procesului verbal de contravenție contestat de petenta tine de modul defectuos de cintarire al autovehiculului cu numărul de înmatriculare_, cu instalația de cintarire tip WL 103/10t .

Raportul de exeprtiza efectuat in cauza, se reține, a concluzionat ca verificarea prin cintarire a autovehiculului s-a realizat in conditii ce nu respecta normele legale, respectiv tronsonul de drum judetean unde s-a facut cintarirea nu respecta zona de siguranta si zona de protectie in cale curenta si aliniament.

In al doilea rind, expertul a constatat ca instalatia de cintarire nu se incadreaza in normativul NML 059-09.

In al treilea rind, neexistind o varianta tradusa a manualului tehnic a instalatiei de cintarire, nu a fost posibila cunoasterea anumitor parametri tehnici cum ar fi clasa de precizie.

Ca o consecinta a acestor neregularitati, a apreciat instanța, rezultatul cintaririi autovehiculului este incert.Intimata contesta concluziile raportului de expertiza fara insa a proba, in vreun fel, punctul sau de vedere, multumindu-se sa formuleze anumite aprecieri cu privire la gravitatea faptei contraventionale retinute in sarcina petentei contraveniente si a conformitatii instalatiei de cintarire cu cerintele legale.

Insa jurisprudenta civila este unanima in sensul ca, ori de cite ori apare apare un dubiu in ceea ce priveste certitudinea savirsirii faptei contraventioanle, aceasta profita petentei.In cazul de fata, neexistind posibilitatea certa de a verifica standardele instalatiei de cintarire :clasa de precizie din care aceasta face parte precum si abaterile permise in procedura de cintarire a unui autovehicul, rezultatul cintaririi este incert si nu poate constitui temei al raspunderii contraventionale.

Chiar daca procesul verbal de contraventie se bucura de o prezumtie relativa de adevar bazata si pe tichetul de cintar eliberat cu ocazia cintaririi autovehiculului petentei, se apreciază în sensul că probele administrate de petenta o infirma. Neputându-se stabili, cu certitudine, ca greutatea autovehiculului cintarit este cea indicata de tichetul de cintar si consemnata in procesul vebal de contravenție, nu se poate constata nici daca petentul a savirsit fapta contraventionala reținuta in sarcina sa.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel intimata, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 11.11.2014

În motivarea apelului apreciază apelanta că prima instanță a omis să dispună asupra excepției tardivității invocată prin întâmpinare, excepție care apare ca întemeiată prin raportare la data comunicării procesului verbal de contravenție, respectiv a formulării plângerii contravenționale. Astfel, prin formularea cererii de repunere în termen, petenta recunoaște comunicarea procesului verbal, iar motivele invocate în cuprinsul acestei cereri sunt apreciate ca neîntemeiate, în condițiile în care conducătorul auto oprit în trafic este prepusul petentei și avea obligația de a-i face cunoscut acesteia oprirea în trafic și încheierea procesului verbal.

În susținere au fost invocate disp. art. 41 al.4 din OG 43/1997, apreciind în sensul că prin motivele invocate în susținerea plângerii contravenționale, petenta recunoaște practic faptul că vehiculul său a circulat cu depășirea masei maxime admise.

În ceea ce privește locul de amplasare a sistemului de cântărire se arată că instalația de cântărire mobilă este un instrument cu care se poate efectua operațiunea de cântărire în orice condiții de amplasament sau atmosferice, iar erorile maxime tolerate se încadrează în normele de metrologie legală. Relativ la concluziile raportului de expertiză precizează în sensul că prin raportare la dispozițiile OG 43/1997, verificarea vehiculelor nu are loc în zona de siguranță sau în cea de protecție.

În drept au fost invocate disp. art. 34 al.2 din OG 2/2001.

Intimata petentă, legal citată nu a depus întâmpinare precizând poziția procesuală asupra apelului prin concluziile formulate în fața instanței.

Procedând la judecata apelului prin prisma disp. art. 476 al.1 c.proc.civ, Tribunalul reține următoarele :

Prin procesul verbal de contravenție contestat petenta a fost sancționată contravențional în temeiul disp. art. 61 al.1 lit.p din OG 43/1997, întrucât cu ocazia unui control efectuat de RAJDP Constanta pe DJ 225 R.-V. si a cântăririi vehiculului aparținând acesteia, s-a constatat depășirea masei totale maxime admise.

În referire la criticile formulate, Tribunalul observă că acestea fac trimitere la omisiunea instanței de a dispune asupra excepției tardivității formulării plângerii contravenționale, respectiv aprecierea eronată a ansamblului probator prin prisma îndeplinirii condițiilor răspunderii contravenționale.

Relativ la critica privind omisiunea instanței de a dispune asupra excepției tardivității, instanța apreciază asupra caracterului neîntemeiat având în vedere faptul că prin Încheierea de la termenul din 23.01.2014, instanța de fond a dispus în acest sens, apreciind în raport de aspectele declarate de martorul audiat relativ la data la care a avut loc comunicarea procesului verbal contestat.

Asupra legalității procesului verbal contestat, Tribunalul apreciază că prima instanță a statuat în mod corect asupra acestui aspect, constatând că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsa atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată si din oficiu de către instanță.

În raport cu caracterul imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu,potrivit art. 17 din același act normativ, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act, situație care în speță nu a fost probată.

În referire la temeinicia procesului verbal se reține că în baza rolului activ, mai pronunțat în acest tip de cauze decât în cele de natură pur civilă (procedura contravențională fiind asimilată, din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, celei penale), autoritatea judiciară trebuie să identifice orice element din cuprinsul procesului verbal de natură să conducă la aflarea adevărului și să întreprindă demersuri in vederea administrării respectivelor probe; numai dacă în urma administrării probelor vor exista dubii în ceea ce privește existența faptei ori îndeplinirea altei condiții care să atragă răspunderea contravenționala, plângerea va fi admisa, iar procesul verbal anulat, prin aplicarea principiului “in dubio pro reo”, tot ca o consecință a asimilării procedurii penale.

Sub aspectul menționat, Tribunalul constată că în mod corect prima instanța a apreciat asupra probatoriului administrat în cauză, care a reliefat o situație diferită față de cea reținută în cuprinsul procesul verbal.

În aplicarea concordantă a prezumției de legalitate, de veridicitate și de autenticitate a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor cu prezumția de nevinovăție de care se bucură acuzatul în materie penală, conform art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se impune precizarea că instanța de contencios european a stabilit în jurisprudența sa că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).

Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Așadar, reține instanța, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni vs. Franța).

În acord cu principiile jurisprudențiale anterior expuse, instanța a apreciat că în speța dedusă judecății, sarcina probei revine petentului, care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Astfel, se apreciază că in speța este incident principiul menționat, neimpunându-se ca instanța de apel să cenzureze masurile dispuse in condițiile in care din materialul probator analizat nu a rezultat cu certitudine faptul că vehiculul petentei se deplasa pe drumurile publice la data de referință având o greutate superioară celei maxime admise, în mod corect prima instanță apreciind că în speță nu poate fi reținută nerespectarea obligației instituită prin dispozițiile legale menționate.

Dând eficiență principiului mai sus menționat, instanța apreciază netemeinic procesul-verbal contestat, constatând că în mod corect prima instanță a reținut ca fiind neîndeplinite condițiile răspunderii contravenționale, considerente față de care, în temeiul disp. art. 480 al.1 c.proc.civ, va dispune respingerea apelului ca neîntemeiat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul promovat de apelanta intimată R. A. JUDEȚEANĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C., cu sediul în C., ., îndreptat împotriva sentința civilă nr. 290/17.09.2014 pronunțată de Judecătoria Hârșova în dosarul nr._, intimată petentă fiind . CONSTRUCT SRL, cu sediul în ., ., județul Ilfov și cu sediul ales la M. & Asociații din București, ., sector 1.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 03.02.2015.

P., JUDECATOR,

A. L. N. C. N.

GREFIER,

M. G.

Jud.fond.M.P.

Tehnodact.jud.C.N./2 ex/06.03.2015

Emis 3 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 147/2015. Tribunalul CONSTANŢA