Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 443/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 443/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 24-09-2014 în dosarul nr. 4234/315/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA A II A CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR 443
Ședința publică din data de 24.09.2014
Președinte: G. A. M.
Judecător: A. L. B.
Grefier: J. C.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelantul-petent C. N. cu domiciliul ales în Târgoviște, ., . în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA cu sediul în Târgoviște, ., nr 64, județ Dâmbovița, împotriva sentinței nr 3984/21.10.2013 pronunțată de către Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei conform chitanței nr_/04.03.2014.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul-petent prin avocat M. G., lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar a fost depusă de către intimat întâmpinare.
În temeiul dispozițiilor art 478 și 479 alin 2 N .C.pr.civ cauza va fi soluționată pe baza probelor administrate în fața instanței de fond.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de apel formulate.
Apelantul-petent, prin avocat, având cuvântul asupra apelului formulat solicită admiterea apelului, modificarea sentinței apelate cu consecința anulării procesului verbal de contravenție, instanța de fond apreciind eronat cu privire la probe, temeinicia și legalitatea textelor de lege invocate în apărare.
În ceea ce privește prima faptă pentru care a fost sancționat, aceea că a circulat în localitate cu viteza de 81 km/h, a arătat că, așa cum rezultă și din înregistrarea video a faptei, în momentul înregistrării vitezei de deplasare a autoturismului aparținând petentului, în fața obiectivului radar se interpun două autoturisme, dar și stâlpi aflați pe marginea drumului.
Tribunalul pune în discuție necesitatea vizualizării înregistrării video a faptei pentru care a fost sancționat petentul, în temeiul dispozițiilor art 479 alin 2 N C.pr.civ apreciind această probă ca fiind necesară soluționării cauzei.
Apelantul-petent, prin avocat, arată că este de acord cu solicitarea instanței.
Tribunalul dispune lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată pentru a se proceda la vizualizarea înregistrării video a faptei.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul-petent prin avocat M. G., lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Tribunalul procedează la vizionarea CD-ului înaintat de apelantă la dosarul cauzei și pe care se găsește înregistrată fapta reținută în procesul-verbal de contravenție. Se reține că la momentul 11:55:20 din înregistrarea efectuată la data de 16.04.2013 apare autoturismul aparținând apelantului, care se află în depășirea unui autoturism de culoare albă. Apărătorul apelantului-petent formulează obiecțiuni arătând că autoturismul apelantului nu se afla în depășire, ci a trecut pe banda a doua de mers, circulând din spatele autoturismului de culoare albă. Instanța constată că la momentul 11:55:20, când autoturismul apelantului a fost surprins circulând cu viteza de 81 km/h, cele două autoturisme erau în paralel.
Apărătorul apelantului formulează obiecțiuni arătând că în fața obiectivului aparatului radar apar cele două autoturisme, dar și stâlpi de electricitate și copaci.
Apărătorul apelantului-petent arată că drumul pe care circula autoturismul apelantului este cu sens unic, astfel încât celelalte autoturisme nu puteau circula decât în aceeași direcție cu autoturismul apelantului, sensurile de mers fiind despărțite printr-un scuar cu iarbă verde.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de apel formulate.
Apelantul-petent, prin avocat, având cuvântul asupra cererii de apel, arată că în ceea ce privește prima faptă pentru care a fost sancționat apelantul, acea de a circula cu viteza de 81 km/h în localitate, trebuie avute în vedere normele de metrologie legală care prevăd că măsurătorile efectuate cu cinemometrele nu pot constitui probe pentru aplicarea legislației rutiere dacă în momentul măsurării, în raza de măsurare a aparatului se deplasează simultan mai multe autovehicule, iar autovehiculul vizat nu poate fi pus clar în evidență. În această situație aparatul radar trebuie să fie dotat cu o funcție numită discriminator de viteză, pentru a se putea indica pentru fiecare autovehicul în parte viteza cu care circulă.
Apreciază că se impune a se da eficiență acestor dispoziții legale, considerând că măsurătorile efectuate nu îndeplinesc condițiile legale și nu pot constitui probe pentru legislația rutieră.
În altă ordine de idei, din cuprinsul procesului verbal de contravenție rezultă că a fost sancționat cu avertisment și 6 puncte de penalizare. Potrivit codului rutier- art 108 alin 1 pct 3, pentru fapta săvârșită, respectiv depășirea vitezei legale, se acordă un număr de maxim 4 puncte de penalizare. Totodată în procesul verbal de contravenție se prevede că au fost încălcate dispozițiile art 101 alin 1 din OUG 195/2002, deși acest text de lege nu reglementează contravenția pentru care a fost sancționat petentul. Ulterior prin întâmpinarea formulată, intimată arată că agentul constatator ar fi vrut să facă referire la art 121 din hotărârea Guvernului privind punerea în aplicare a Codului rutier, apărare ce apreciază că nu poate fi primită. Din cuprinsul procesului verbal nu rezultă dispozițiile ce incriminează fapta, instanța fiind chemată să facă o încadrare juridică în raport de situația de fapt și ulterior să stabilească dacă sancțiunea este aplicată în normele stabilite de lege. Practica instanțelor judecătorești a fost aceea de a sancționa cu nulitatea absolută o astfel de constatare, în sensul că neindicarea în concret a normei încălcate, prin arătarea limitei de viteză pentru sectorul de drum avut în vedere, conduce la anularea procesului verbal de contravenție.
În ceea ce privește a două faptă pentru care apelantul a fost sancționat, aceea de a nu prezenta documentele personale și auto, în cauză a fost audiat un martor care a arătat că petentul a avut asupra sa toate documentele. Din cuprinsul procesului verbal de contravenție nu rezultă care au fost acele documente ce au lipsit, ci doar se face o referire generică. Ulterior, prin încheierea raportului de activitate agenții constatatori menționează că petentul nu a prezentat carnetul auto și certificatul de înmatriculare. Pentru a se putea verifica această împrejurare era necesară indicarea în cuprinsul procesului verbal a actelor ce nu au fost prezentate la control. Pentru această faptă a fost aplicată sancțiunea amenzii în cuantum de 450 lei. Ca și temei de drept se invocă prevederile art 101 alin 1 pct 18 din OUG 195/2002, prevederi legale ce nu fac referire la fapta sancționată. În întâmpinare intimata arată că în mod eronat a fost menționat acest temei de drept, însă nu indică un alt temei de drept. Acest text de lege nu există în cuprinsul ordonanței amintite, iar în lipsa unor prevederi care să stabilească această sancțiune de 450 lei, apreciază că această vătămare nu poate fi înlăturată.
Referitor la sancțiunea privind folosirea telefonului mobil fără a avea dispozitivul „mâini libere”, la dosar există depoziția martorului care se coroborează cu raportul întocmit de agenții constatatori, agenți care arată că în momentul opririi petentul folosea telefonul mobil. Art 36 alin 3 din OUG 195/2002 interzice folosirea telefonului mobil în timpul mersului, Codul rutier făcând distincția clară între noțiunile de staționare, oprire și în timpul mersului. Față de aceste criterii sancțiunea aplicată a fost nelegală întrucât nicio dispoziție legală nu interzice folosirea telefonului în momentul opririi. Fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Prin sentința nr 3984/21.10.2013 Judecătoria Târgoviște a respins plângerea contravențională formulată de C. N., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că la data de 16.04.2013, ora 11:56, a fost întocmit procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._, prin care s-a reținut săvârșirea de către petent a contravenției prevăzute de art. 121 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006, constând în aceea că la aceeași dată, la ora 11:55, a condus autoturismul înmatriculat cu numărul_, pe . Târgoviște, fiind înregistrat de cinemometrul tip radar montat pe auto MAI_ cu viteza de 81 km/h. Pentru acest motiv, contestatorului i-a fost aplicată sancțiunea avertismentului, în conformitate cu dispozițiile art. 101 alin. 2 din O.U.G nr. 195/2002. Prin același proces-verbal, s-a reținut că petentul nu a avut asupra sa permisul de conducere, faptă prevăzută de art. 147 pct. 1 din H.G. nr. 1391/2006 și sancționată de art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002, pentru care petentului i s-a aplicat sancțiunea amenzii în cuantum de 450 lei, precum și că acesta a utilizat telefonul mobil fără dispozitiv „mâini libere”, reținându-se aplicabilitatea art. 36 alin. 3 din H.G. nr. 1491/2006 și art. 99 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 și aplicându-se petentului amenda contravențională în cuantum de 150 lei. Totodată, petentului i s-a aplicat sancțiunea complementară constând în 6 puncte de penalizare.
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută care ar putea fi invocate din oficiu.
Prima faptă contravențională reținută în sarcina petentului a fost în mod corespunzător încadrată juridic și sancționată, în conformitate cu prevederile art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002. De asemenea, sancțiunea principală aplicată este conformă art. 7 alin. 3 din O.G. 2/2001, care stabilește că „avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției respective nu prevede această sancțiune”.
Chiar dacă s-ar reține că în mod greșit ar fi fost indicat în cuprinsul procesului-verbal temeiul juridic constând în art. 111 alin. 2 din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002, iar nu art. 121 alin. 2 din același act normativ, astfel cum a arătat petentul, instanța a apreciat că această împrejurare nu poate constitui un motiv care să poate duce la lipsirea procesului-verbal contestat în cauză de efectele sale juridice, atât timp cât la rubrica privind sancționarea petentului au fost reținute normele legale incidente, respectiv art. 101 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, iar sancțiunea aplicată este cea legală.
Împrejurarea că procesul-verbal nu cuprinde referirea la pct. 3 al art. 108 alin. 1 lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002, ci doar la art. 101 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, care face trimitere la întregul art. 108 alin. 1 lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002, nu este nici ea de natură atragă nulitatea actului constatator, având în vedere că prin omisiunea respectivă nu i-a fost cauzată petentului o vătămare, atât instanța, cât și petentul având posibilitatea de a verifica legalitatea sancțiunii aplicate în funcție de elementele indicate la descrierea faptei contravenționale.
Cu privire la cea de-a doua faptă contravențională, în mod corect s-a reținut aplicabilitatea art. 147 pct. 1 din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002. De asemenea, sancțiunea aplicată petentului este corespunzătoare dispozițiilor art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. 195/2002, care prevăd, contrar susținerilor petentului, că reprezintă contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni “nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. 2”, respectiv documentul de identitate, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum și alte documente prevăzute de lege.
În plus, instanța a apreciat că mențiunile relative la descrierea faptei cuprinse în procesul-verbal contestat, respectiv faptul că documentele auto și cele personale nu au fost prezentate, sunt suficiente prin raportare la art. 16 din O.G. nr. 2/2001, nefiind necesar ca actul constatator să cuprindă și alte detalii pentru ca fapta să poată fi individualizată în mod corespunzător.
Cea de-a treia faptă contravențională a fost de asemenea în mod corect încadrată juridic și sancționată, cu reținerea aplicabilității art. 36 alin. 3 din O.U.G. nr. 195/2002, conform căruia conducătorilor de vehicule le este interzisă folosirea telefoanelor mobile atunci când aceștia se află în timpul mersului, cu excepția celor prevăzute cu dispozitive tip „mâini libere” și a art. 99 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 (iar nu a art. 99 alin. 1 din ordonanță, așa cum a învederat petentul), potrivit căruia amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni se aplică conducătorului de autovehicul care săvârșește o faptă pentru care se aplică 2 puncte de penalizare, având în vedere că potrivit art. 108 alin. 1 lit. a pct. 2 se aplică 2 puncte de penalizare pentru folosirea telefoanelor mobile în timpul conducerii, cu excepția celor prevăzute cu dispozitive de tip „mâini libere”.
Susținerea petentului potrivit căreia prin procesul-verbal contestat i s-a aplicat în mod nelegal sancțiunea constând în 6 puncte de penalizare, deși pentru fapta constând în depășirea cu 31–40 km/h a vitezei maxime admise se pot aplica doar 4 puncte de penalizare a fost deasemenea înlăturată de instanță, întrucât sancțiunea complementară constând în aplicarea de puncte de penalizare a fost stabilită nu numai pentru fapta constând în depășirea vitezei maxime admise, pentru care se pot aplica doar 4 puncte de penalizare, ci și pentru aceea de a folosi telefonul mobil în timpul mersului, fără a fi utiliza dispozitivul tip „mâini libere”, pentru care sunt aplicabile 2 puncte de penalizare.
Privind aplicarea sancțiunii complementare alături de sancțiunea avertismentului, instanța a reținut că art. 5 alin. 2 lit. a și art. 7 din O.G. nr. 2/2001 prevăd că una din sancțiunile contravenționale principale este avertismentul, precum și că acesta constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale, aplicându-se în cazul în care fapta este de gravitate redusă și putându-se aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune principală. Pe de altă parte, aplicarea punctelor de penalizare reprezintă o sancțiune complementară, care, potrivit art. 5 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 și prin excepție de la principiul individualizării judiciare în funcție de criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, se aplică în mod obligatoriu alături de o sancțiune principală, respectiv amendă, avertisment sau prestarea unei munci în folosul comunității, ori de câte ori textul de lege prevede aplicarea sancțiunii complementare, fără ca agentul constatator sau instanța de judecată să aibă vreo posibilitate de apreciere asupra oportunității sau utilității acesteia. Ca atare, în mod corect i-a fost aplicată petentului de către agentul constatator, alături de sancțiunea principală constând în avertisment, sancțiunea complementară constând în puncte de penalizare.
În ceea ce privește faptul că agentul constatator ar fi refuzat să-i arate petentului, la momentul sancționării, dovada înregistrării sale de către aparatul radar, aceasta nu influențează cu nimic valabilitatea actului sancționator, întrucât prevederile legale în materie nu impun o astfel de obligație în sarcina agentului constatator.
Având în vedere aceste considerente, instanța a apreciat că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat a fost întocmit cu respectarea normelor legale incidente.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal în ceea ce privește fapta de conducere cu depășirea vitezei maxime admise cu peste 31-40 km/h, instanța a reținut că intimatul a făcut dovada deplină a situației de fapt reținute în procesul-verbal de contravenție, prin înscrisurile și înregistrarea radar depuse la dosarul cauzei. Astfel, din înregistrarea radar a faptei contravenționale, care se coroborează cu transpunerea pe suport de hârtie a înregistrărilor efectuate cu aparatul radar în data de 16.04.2013, ora 11:55, reiese că la momentul înregistrării autoturismul cu numărul de înmatriculare_ circula cu viteza de 81 km/h în localitate.
Afirmația contestatorului, care a arătat că este posibil ca viteza înregistrată să fi aparținut unui alt autovehicul, datorită faptului că în imaginile prezentate apar mai multe mașini, a fost înlăturată de instanță, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile pct. 3.3.2 din Norma de metrologie legală NML 021-51, un cinemometru omologat și verificat metrologic nu poate atribui viteza de rulare a unui autovehicul altui autovehicul, care circulă în imediata apropiere a primului autovehicul și nici nu este împiedicat să măsoare în mod corespunzător viteza unui anume autovehicul, chiar dacă în raza acestuia se deplasează simultan mai multe vehicule. Cu alte cuvinte, viteza înregistrată nu poate fi decât aceea a autovehiculului vizat de cinemometru (ținta cinemometrului), respectiv a celui aflat în prim-plan în fotografie, care, în cazul de față, este cel condus de către petent, astfel cum rezultă din coroborarea înregistrării video a faptei contravenționale cu transpunerea pe suport de hârtie a înregistrărilor efectuate de aparatul radar.
Cu privire la împrejurarea că înregistrările aparatului radar s-ar fi efectuat în apropierea unor surse de radiații electromagnetice, contrar dispozițiilor legale care stabilesc condiții de valabilitate a înregistrărilor efectuate de cinemometre, instanța constată că art. 3.8.2 din Norma de Metrologie Legală NML 021-05, care prevedea aceste condiții, a fost abrogat prin pct. 27 din anexa la Ordinul nr. 187/2009 al directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 546 din 06.08.2009, în vigoare începând cu data publicării, astfel încât la momentul înregistării faptei contravenționale, la data de 16.04.2013, dispozițiile legale respective nu mai erau în vigoare, iar neîndeplinirea condițiilor prevăzute de acestea nu ar putea afecta valabilitatea înregistrărilor efectuate de către aparatul radar și temeinicia procesului-verbal contestat.
În ceea ce privește fapta petentului de a nu avea asupra sa documentele auto și personale, precum și de a folosi telefonul mobil în timpul mersului, fără a fi utiliza dispozitivul tip „mâini libere”, din cuprinsul raportului agentului constatator, instanța a reținut că acestea au fost percepute în mod direct de către lucrătorul de poliție care a întocmit procesul-verbal contravențional.
Simpla negare a faptelor, de către o persoană care formulează o plângere contravențională, nu este suficientă pentru a răsturna prezumția născută împotriva sa, atâta timp cât aceasta nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile.
În cauză, declarația martorului N. G. D. a fost înlăturată de instanță ca neverosimilă, datorită modului de prezentare a situației de fapt, precum și faptului că existau anumite contradicții cu susținerile contestatorului, ce au fundamentat concluzia că aceasta nu a perceput în mod direct împrejurările în care s-a petrecut evenimentul pe care l-a relatat.
Ca atare, cu toate că, prin plângerea formulată, petentul a contestat situația de fapt reținută în procesul-verbal, acesta nu a dovedit netemeinicia observațiilor personale ale agentului constatator și nici nu a făcut dovada existenței unei cauze exoneratoare de răspundere, potrivit art. 11 din O.G. nr. 2/2001, condiții în care instanța a constatat că procesul-verbal a fost întocmit în mod temeinic.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, constatând legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a respins, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de petent.
Împotriva sentinței pronunțate a fost formulat apel de către apelantul-petent, prin motivele de apel depuse la dosar la data de 04.06.2014 solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței apelate în sensul admiterii plângerii contravenționale cu consecința anulării procesului verbal de contravenție.
S-a apreciat că soluția instanței de fond a fost dată cu interpretarea greșită a materialului probator administrat în cauză.
Din cuprinsul imaginilor și a înregistrărilor prezentate de intimată pentru a dovedi depășirea limitei legale de viteză, se poate observa că în fața obiectivului radar, pe lângă mașina petentului mai apare și un alt autovehicul, alăturat acestuia, de culoare albă. De asemenea între obiectivul aparatului radar și cele două autoturisme se aflau și stâlpi de electricitate și copaci aflați pe marginea șoselei.
Față de aceste precizări, solicită a se constata că la momentul constatării faptei nu au fost respectate dispozițiile Ordinului nr 301/2005 privind aprobarea normei de metrologie legală NML 021-05.
În consecință se impune anularea procesului verbal de contravenție cu privire la fapta de a nu respecta regimul legal de viteză, motivat de împrejurarea că există un dubiu rezonabil cu privire la veridicitatea înregistrărilor prezentate de intimată.
În ceea ce privește legalitatea încadrării juridice a faptei, solicită a se observa că potrivit actului sancționator că au fost nerespectate dispozițiile art 111 alin 1 din HG 1392/2006, neexistând o corespondență între decrierea faptei și norma pretins a fi încălcat, fapt ce echivalează cu lipsa oricărei norme încălcate și în consecință cu anularea actului sancționator.
În ipoteza prezentată de către intimată, în sensul că au fost avute în vedere dispozițiile art 121 din HG 1391/2006 consideră că aceste apărări nu pot fi primite, deaorece chiar și așa nu au fost arătate/indicate acele texte de lege care restricționează viteza de deplasare petnru acel sector de drum la o anumită valoare.
Este inadmisibil prezentarea unor dispoziții cu caracter general, fără a preciza în concret norma ce prescrie conduita avută în vedere, fapt ce echivalează cu lipsa normei incriminatoare, fiind astfel înfrânt principiul legalitaății, situație ce impune anularea actului sancționator.
Cu privire la sancțiunea aplicată, respectiv avertisment și 6 puncte penalizatoare, având în vedere dispozițiile art 101 alin 1 din OUG 195/2002, solicită a se constata că aceste dispoziții nu au fost respectate, fiind contrar legii, ca pe lângă sancțiunea principală a avertismentului să se aplice și sancțiunea complementară a punctelor de penalizare, câtă vreme din interpretarea codului rutier punctele de penalizare se aplică numai cu sancțiunea principală a amenzii contravenționale. Totodată cuntumul punctelor de penalizare a fost ilegal stabilit, având în vedere că pentru depășirea vitezei legale cu 31 km/h se acordă un număr de 4 puncte de penalizare.
În legătură cu fapta de a nu prezenta documentele personale și auto, a arătat că din depoziția martorului coroborat cu mențiunile din procesul verbal de contravenție, cât și din împrejurarea că s-a făcut o descriere generică a faptei, fără a indica în concret documentele ce nu au fost prezentate, nu pot conduce decât la anularea actului sancționator. Sancțiunea a fost aplicată în baza dispozițiilor art 101 alin 1 pct 18 din OUG 195/2002, deși această sancțiune nu este prevăzută de norma indicată.
Această critică este recunoscută și de intimată, care prin întâmpinare, în mod absurd precizează că nu reprezintă un motiv pentru anularea actului constatator câtă vreme nu s-a făcut dovada unei vătămări.
Și în ceea ce privește fapta de a folosi telefonul mobil fără dispozitivul mâini libere, arată că dispozițiile art 36 alin 3 din OUG 195/2002 interzic folosirea telefonului mobil în timpul mersului, însă din cuprinsul raportului întocmit de agenții constatatori rezultă că pretinsa faptă a fost observată în timpul opririi, atunci când petiționarul a tras pe dreapta.
Intimatul a depus întâmpinare la data de 20.06.2014 prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea în totalitate a sentinței pronunțate de Judecătoria Târgoviște, apreciind că motivele invocate de apelant nu sunt de natură a duce la schimbarea sentinței atacate și respectiv la anularea procesului verbal de contravenție.
Prevederile art 4 din N.M.L 021-05/2005 au fost abrogate în totalitate, încă din anul 2009, astfel încât nu își găsesc aplicabilitate în cauză, fapta contravențională comisă de apelant fiind corect încadrată din punct de vedere juridic.
Având în vedere că viteza cu care circula apelantul a fost constatată cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, este mai mult decât evident că apelantul a comis contravenția pentru care a fost sancționat și că sentința instanței de fond este teminică și legală.
Cu privire la celelalte două sancțiuni arată că acestea au fost constatate în mod direct și nemijlocit de către agenții de poliție, prin propriile simțuri, ceea ce face ca procesul verbal de contravenție să se bucure de prezumția relativă de legalitate și veridicitate, prezumție ce nu poate fi răsturnată de apelant decât prin administrarea de probe din care să rezulte contrariul celor reținute în procesul verbal.
Întrucât petentul nu a dovedi contrariul celor consemnate în procesul verbal, nerăsturnând prezumția de care se bucură acesta, este evident că procesul verbal, cu privire la cele două contravenții, nu poate fi anulat.
A solicitat aplicarea în cauză a prevederilor art 223 alin 3 N C.pr.civ.
În fața instanței de apel a fost administrată proba cu înscrisul depus de intimatul IPJ Dâmbovița, respectiv planșa fotografică privind abaterea săvârșită de apleant la data de 16.02.2013.
Analizând actele și lcuurăile dosarului, tribunalul reține următoarea situație de fapt:
Un prim argument al apelantului, din cuprinsul cereriid e apel se referă la împrejurarea că din imaginile surprinse de înregistarrea abaterii reiese că în momentul înregistrării vitezei de 81 Km/h, în obiectivul aparatului radar apar două autoturisme, cel al reclaamntului și un altul de culoare albă, fără a fi pus clar în evidență autoturismul petiționarului, ceea ce aruncă un dubiu asupra împrejurării că viteza ar aparține petentului.
Or, din imaginile foto existente la dosar reiese în mod cert că viteza surpinsă a autoturismului cu nr._ la data de 16.04.2013, ora 11: 55: 24, când în imagine apare numai acest autoturism, este de 81km/h.
În plus, odată demonstrată conformitatea cinemometrului cu cerințele metrologice și tehnice, prin existența la dosarul cauzei a buletinului de verificare metrologică a cinemometrului utilizat în depistarea vitezei de rulare, se realizează atestarea legalității cinemometrului, potrivit pct. 5 din Ordinul Biroul R. de Metrologie nr. 301 din 23 noiembrie 2005 privind aprobarea normei de metrologie legala NML 021-05 "Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)", astfel cum a fost modificat prin Ordinul Biroului Român de Metrologie nr. 187 din 14 iulie 2009 privind modificarea si completarea Normei de metrologie legala NML 021-05, aprobata prin Ordinul directorului general al Biroului R. de Metrologie Legala nr. 301/2005. Ca urmare, nu poate fi contrazisă, în nici un mod, măsurarea vitezei realizată cu un cinemometru a cărui încadrare în cerințele metrologice și tehnice a fost constatată și certificată de către instituția dotată cu mijloace specifice de realizare a verificărilor prevăzute de Norme.
De asemenea, instanța de fond a apreciat corect faptul că nu s-a răsturnat de către petent, prin martorul audiat în cauză, prezumția de veridicitate a celor consemnate în cuprinsul procesului verbal de contravenție cu privire la celelalte două contravenții reținute în sarcina sa - prezumție consacrată de însăși CEDO în cauza H. și alții contra României (”prezumție relativă de conformitate a unui proces-verbal la realitate, prezumție fără care ar fi practic imposibilă pedepsirea încălcărilor cu privire la circulația rutieră”).
În aceste condiții nu se poate vorbi despre existența unui dubiu cu privire la fapta reținută în cuprinsul procesului verbal de contravenție, referitoare la viteza de rulare a autovehiculului condus de petent, din data respectivă.
În ceea ce privește modul de aplicare a sancțiunilor contravenționale, se reține că depășirea cu 31-40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, se sancționează, conform art. 101 al.2 și 108 al. 1 lit. c pct 3 din OUG 195/2002 cu 6-8 puncte amendă și 4 puncte de penalizare; fapta de refuz al înmânării actului de identitate, permisului de conducere, certificstuluid e înmatriculare sau de înregistrare, la cererea polițistului rutier se sancționează cu 6-8 puncte amendă și 4 puncte de penalizare, conform art. 101 al. 2 și art. 108 al. 1 lit. c pct. 2 din OUG 195/2002; iar fapta de a folosi telefonul mobil în timpul conducerii, cu excepția celor prevăzute cu dispozitive tip „mâini libere” se sancționează cu 2-3 puncte amendă și 2 puncte de penalizare în baza art. 99 al.2 și art. 108 al. 1 lit. a pct. 2 din OUG 195/2002.
Petentul a primit, pentru aceste fapte, un avertisment și 8 puncte amendă, în condițiile în care salariul minim brut pe economie la data săvârșirii faptelor era de 750 lei, precum și 6 puncte de penalizare.
În consecință, se apreciază de către instanța de apel că sancționarea apelantului petent s-a realizat corespunzător nu numai normelor legale incidente, dar și gradului de pericol social concret al faptelor, motiv pentru care nu sunt găsite întemeiate motivele de apel, cererea de apel urmând a fi respinsă, conform art. 480 al.1 NCpc.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul-petent C. N. cu domiciliul ales în Târgoviște, ., . în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA cu sediul în Târgoviște, ., nr 64, județ Dâmbovița, împotriva sentinței nr 3984/21.10.2013 pronunțată de către Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
G. A. M. A. L. B.
Grefier
J. C.
Judecător fond: M. M. I.
Judecătoria Târgoviște
Dosar nr_
Red G.A.M/tehnored J.C
05.11.2014/4ex
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 219/2014.... | Obligaţia de a face. Sentința nr. 1131/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|
