Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 655/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 655/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 219/283/2014
DOSAR NR._ plângere contravențională
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA – SECȚIA A II-A CIVILĂ ,DE
C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA nr. 655
Ședința publică din data de 26 noiembrie 2014
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE - F. E.
JUDECĂTOR - E. I.
GREFIER - O. S. B.
&&&&&
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta –petentă Compania Națională Poșta R. SA, cu sediul în București, ., sector 2- împotriva sentinței civile nr. 622/24.06.2014, pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., nr. 64, județul Dâmbovița, având ca obiect „plângere contravențională”.
Cererea de apel este timbrată legal cu suma de 20 de lei conform chitanței nr.1408/14.07.2014, aflată la dosar la fila 7.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, în calea de atac, după care;
Instanța, din oficiu, după verificare, în conformitate cu prevederile art.131 alin.1 raportat la art. 95 alin. 2 Cod procedură civilă Noul Cod procedura Civilă, stabilește că instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Tribunalul, în conformitate cu art. 238 din Noul Cod de Procedură Civilă, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la 6 luni. Având în vedere că s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 394 Noul Cod de procedură civilă, închide dezbaterile și rămâne în deliberare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele.
Prin plângerea înregistrata pe rolul Judecătoriei P. la data de 14.02.2014, sub nr._, petenta C.N.Poșta R. SA, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._/28.01.2014 întocmit de I. Dâmbovița-Poliția . nelegal și netemeinic și exonerarea de la plata amenzii de 2000 lei dispusă de agentul constatator. În subsidiar a solicitat înlocuirea amenzii aplicate cu sancțiunea avertismentului, în ipoteza reținerii de către instanță a elementelor constitutive ale unei contravenții.
În motivare petenta a invocat excepția lipsei calității de subiect activ al contravenției reținute în sarcina CN Poșta R. SA, în raport de dispozițiile prevăzute de Legea nr. 333/2003. A invocat totodată excepția prematurității aplicării amenzii, raportat la termenul de 24 luni acordat prin HG nr. 301/2012, conform prevederilor art.7 alin. 1, în vederea conformării la noile condiții de asigurare a pazei și securității. Potrivit HG 301/2012, intrată în vigoare la data de 16 iunie 2012, legiuitorul a acordat un termen de 24 luni pentru . companiilor în privința prevederilor legale de pază și securitate, termen care nu a fost avut în vedere de către agentul constatator la data încheierii procesului-verbal de contravenție. De asemenea a invocat excepția nulității procesului verbal de contravenție prin prisma nerespectării dispozițiilor legale referitoare la posibilitatea efectuării de obiecțiuni.
Pe fond arată că procesul-verbal este netemeinic, întrucât în cauză nu a existat o activitate propriu-zisă de transport, fapta fiind constata la sediul subunității poștale, și nici nu sunt întrunite elementele răspunderii contravenționale, fapta fiind săvârșită fără vinovăție.
Prin sentința civilă nr. 622/24 iunie 2014, Judecătoria P. a respins plângerea formulată de C.N. POȘTA R. SA reprezentată legal de I. S., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 28.01.2014, intimat în cauză fiind Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, cele ce vor urma.
Analizând motivele de nulitate/anulare invocate de petentă, nu s-a constatat existenta vreunui caz de nulitate absoluta așa cum sunt menționate la art. 17 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și faptul că petenta nu a demonstrat existenta unui caz de nulitate relativa a procesului-verbal de contravenție care sa-i fi produs o vătămare.
Petenta a invocat prematuritatea aplicării sancțiunii contravenționale de către agentul constatator, prin prisma încălcării de către acesta a dispozițiilor HG nr. 301/2012 prin care legiuitorul a acordat un termen de 24 luni, conferind astfel posibilitatea luării de către companii a măsurilor de pază și securitate necesare pentru . constată că prin procesul-verbal contestat, petenta a fost sancționată în temeiul Legii nr. 333/2003, reținându-se în sarcina acesteia că ar fi efectuat transport de bunuri și valori, fără a avea o dotare corespunzătoare și fără a deține un plan de pază întocmit și avizat de poliție, fapte prev. de art. 60 lit. b și c din actul normativ sus-menționat. Termenul invocat de petentă, privește exclusiv sancțiunile contravenționale aplicate în temeiul HG 301/2012; nefăcând nicio trimitere către sancțiunile dispuse în baza Legii 333/2013, textul nu poate fi aplicat prin analogie și în cazul faptelor prevăzute și sancționate în situația de față, astfel încât apărarea formulată de petentă urmează a fi lipsită de eficientă. În temeiul acelorași considerente va fi înlăturată și apărarea întemeiată pe dispozițiile din HG 301/2012, având în vedere că așa cum rezultă din procesul-verbal contestat, întărit de susținerile intimatei din cuprinsul întâmpinării, petenta nu a fost sancționată pentru că ar fi efectuat transport de valori fără personal înarmat cu arme de foc, ci pentru că transportul s-ar fi efectuat fără deținerea unui plan de pază avizat în condițiile legii.
CEDO, prin deciziile pronunțate în materie contravențională, a impus instanțelor naționale obligația de a respecta egalitatea dintre organismele statului și persoana sancționată, dar nu se poate interpreta jurisprudența CEDO în sensul obligării instanțelor naționale la aplicarea necondiționată a prezumției de nevinovăție și la anularea fiecărui proces-verbal împotriva căruia nu se administrează niciun fel de probatoriu. În ceea ce privește prezumția de veridicitate a proceselor-verbale de contravenție, CEDO a statuat că prezumția de nevinovăție nu este una absolută, admițând posibilitatea existenței unor prezumții de drept sau de fapt în cadrul sistemelor de drept naționale, cu condiția ca prezumția de veridicitate să respecte un raport de proporționalitate între scopul urmărit de lege, adică consolidarea exercitării autorității de stat prin prisma agenților constatatori, și mijloacele utilizate. Din analiza concluziilor cuprinse în deciziile pronunțate de CEDO rezultă că instanța de contencios a drepturilor omului nu pornește ab initio de la prezumția că există o acuzație în materie penală ori de câte ori există o sancțiune contravențională. În consecință, nu se poate considera că în orice procedură contravențională există o prezumție de nevinovăție a celui sancționat, fără a se face o analiză a oportunității unei asemenea garanții. Curtea nu solicită o răsturnare a sarcinii probei de la petent la intimat, ci doar ca instanța să respecte egalitatea dintre părți.
Pe fondul plângerii, petenta a invocat lipsa elementului material al abaterii contravenționale, motivat de faptul că prin prevederile exprese ale art. 4 rap. la art. 52 din Legea nr. 333/2003, conducătorul unității este subiectul activ al abaterii contravenționale, ori în cazul de față, CN P. R. SA, fiind persoana juridică, nu îi poate reveni aceasta calitate. Analizând susținerile petentei prin raportare la textele legale incidente, s- a constatat că acestea sunt contrazise de art. 61 alin. 2 din Legea nr. 333/2003, care prevede că sancțiunea amenzii (prevăzută de art. 60) poate fi aplicatã și persoanei juridice, aceasta având posibilitatea unei acțiuni în regres față de conducătorul unității, în virtutea dispozițiilor art. 4 din aceeași lege, astfel încât apărarea petentei privitoare la lipsa calității de subiect activ al contravenției, urmează a fi de asemenea respinsă.
Din analiza materialului probator administrat, (rapoartele agenților constatatoriși adresele nr. C/_/24.01.2014 și nr. 336/1054/29.01.2014) rezultă că la momentul întocmirii procesului-verbal de contravenție, petenta nu deținea un plan de pază valabil avizat în condițiile legii pentru efectuarea transportului de valori (cel trimis spre avizare, fiind returnat în vederea refacerii, fără avizul organelor competente), astfel ca procesul-verbal de contravenție este deopotrivă legal si temeinic, deoarece: din analiza materialului probator administrat in cauza nu s-a răsturnat prezumția de legalitate si temeinicie de care se bucura procesul-verbal contravențional ca act administrativ, prezumție acceptata de doctrina de specialitate si de practica instanțelor judecătorești.
Sancțiunea este corect individualizata (la nivelul minim de 2000 lei), ținând cont de gradul de pericol social al faptei savarsite (transport de valori), de împrejurările in care a fost savarsita fapta (fara respectarea unor minime norme de siguranța), de modul si mijloacele de savarsire a acesteia, de urmarea produsa (starea de pericol), precum si de celelalte date înscrise in procesul-verbal, considerente față de care instanța a respins plângerea petentei.
În conformitate cu dispozițiile art. 466 și urm. Cod de procedură civilă, la data de 15 iulie 2014, petiționara Compania Națională Poșta R. SA – legal reprezentată, a declarat apel împotriva sentinței instanței de fond, solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii plângerii contravenționale, iar în subsidiar, având în vedere că fapta contravențională este de gravitate redusă, în baza art. 466 din Cod procedură civilă, art. 7, 34 din O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, se solicită admiterea apelului și în consecință admiterea în parte a plângerii contravenționale și înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea „avertismentului", sancțiune care să conducă la formarea unei atitudini viitoare adecvate a petiționarei față de regulile încălcate, pentru motivele de mai jos.
Sentința apelată a fost dată cu greșita aplicare a legii în ceea ce privește soluționarea excepției invocate de aceasta, respectiv excepției lipsei calității de subiect activ al contravenției a Companiei Naționale Poșta R. SA invocată în cuprinsul plângerii.Instanța de fond a soluționat speța în mod greșit, câtă vreme nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității de subiect activ al contravenției a Companiei Naționale „Poșta R." S.A., excepție invocată de către petiționară prin precizarea de acțiune aflată la dosarul cauzei.
Pentru fapta contravențională reținută în procesul verbal contestat, a fost sancționată Compania Națională „Poșta R." S.A., însă fără ca petiționara să aibă calitatea de contravenient. Contravenția este fapta tipică și antijuridică, comisă cu vinovăție și care este prevăzută de lege. De asemenea, contravenția are un obiect juridic, un obiect material și un subiect activ, un subiect pasiv, o latură obiectivă și o latură subiectivă. Subiectul activ este persoana fizică sau juridică care comite actul incriminat de norma contravențională, iar contravenient nu poate fi decât o persoana fizică căreia legea îi impune o obligație.
Dispozițiile art. 2 alin. 1 din Legea nr. 333/2003 prevede că „ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, regiile autonome, companiile și societățile naționale, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile comerciale, indiferent de natura capitalului social, precum și alte organizații care dețin bunuri ori valori cu orice titlu, denumite în prezenta lege unități, sunt obligate să asigure paza acestora", dar conform prevederilor art. 3 alin. 1 din Legea nr. 333/2003, atribuțiile de stabilire a modalităților concrete de organizare și de executare a pazei, după caz cu efective de jandarmi, pază cu gardieni publici, pază proprie sau pază prin societăți specializate, în funcție de importanța, specificul și valoarea bunurilor pe care le dețin, revin conducătorilor unităților prevăzute la art. 2 alin. 1 din Lege.
Mai mult, art. 4 din Legea nr. 333/2003 prevede în mod expres că răspunderea pentru luarea măsurilor de asigurare a pazei bunurilor și valorilor deținute cu orice titlu revine conducătorilor unităților, art. 57 din Lege instituind că nerespectarea dispozițiilor legale ale acesteia atrage, după caz, răspunderea civilă, materială, disciplinară, contravențională sau penală.De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 50 alin. 1 lit. a din același act normativ, conducătorii unităților prevăzute la art. 2 alin. 1, în care funcționează sisteme de pază, au următoarele obligații: a) răspund de organizarea și funcționarea pazei unităților, bunurilor și valorilor pe care le dețin cu orice titlu.
Din analiza acestor dispoziții legale rezultă în mod clar că, obligația de a asigura paza bunurilor și valorilor în cazul unor companii naționale, persoane juridice ce figurează în enumerarea de la art. 2 din Legea nr. 333/2003, îi revine conducătorului unității, respectiv directorului general al companiei naționale, ca persoană fizică și nu companiei ca persoană juridică.
Textul legal menționează în mod expres conducătorul ca persoană fizică, tocmai pentru a stabili cui îi revin obligațiile prevăzute de actul normativ, și pentru a distinge persoana juridică de conducătorul ei, prin urmare nerespectarea obligațiilor prevăzute de Legea nr. 333/2003 îi e imputabilă conducătorului unității și nu unității însăși, calitatea de contravenient revenindu-i persoanei fizice aflată în funcția de conducere și nu persoanei juridice pe care o conduce. Este evident că sancțiunea amenzii contravenționale nu poate fi aplicată unității, din moment ce obligația a cărei nerespectare este sancționată de lege este impusă în sarcina conducătorilor unității. A interpreta în sensul că amenda contravențională poate fi aplicată si unității însăși ar conduce la consecințe inacceptabile, în sensul că în asemenea situații persoanele în sarcina cărora s-au impus acele obligații nu s-ar mai vedea constrânși în niciun fel să își aducă la îndeplinire obligațiile impuse, din moment ce sancțiunile în urma nerespectării lor ar fi aplicate oricum altor persoane.
Prin urmare, în cazul de față calitatea de contravenient o are conducătorul C.N. P. R. S.A. si nu persoana juridică, compania națională, amenda fiindu-i aplicată acesteia din urmă, procesul verbal contestat încheiat în aceste condiții este nelegal, agentul constatator trebuind să aplice amenda în conformitate cu dispozițiile legale anterior menționate conducătorului companiei personal si nu persoanei juridice.
Referitor la prematuritatea aplicării amenzii, termenul prevăzut de art. 7 alin. 1 din HG nr. 301/2012 este un termen legal suspensiv care indică data până la care unitățile prevăzute trebuie să îndeplinească criteriile impuse de acest act normativ. Răspunderea unităților poate fi angajată numai după împlinirea termenului dacă până atunci nu s-au conformat măsurilor stabilite prin actul normativ. C.N. Poșta R. S.A. este de bună credință și încearcă să se încadreze în termenul prevăzut de legiuitor în H.G. nr. 301/2012, art. 7 alin. 1 și să reglementeze problemele pentru care a fost sancționată.
Textul menționat la art. 7 alin. 1 din HG nr. 301/2012 nu face nicio distincție între obligațiile noi impuse prin H.G. nr. 301/2012 sau cele anterioare, preluate și de HG nr. 301/2012. Or, potrivit principiului de drept exprimat în adagiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus; de asemenea CN Poșta R. S.A. a fost sancționată, prin procesul verbal de contravenție . nr._/28.01.2014, pentru o faptă pentru care legiuitorul a instituit un termen de intrare în legalitate. Răspunderea unităților poate fi angajată numai după împlinirea termenului dacă până atunci nu s-a conformat măsurilor stabilite prin actul normativ sancționator.
Fapta reținută în sarcina reclamantei nu era incriminată la data săvârșirii ei, respectiv 28.01.2014, dată situată în termenul de 24 de luni prevăzut de art. 7 alin 1 din HG nr. 301/2012, încălcându-se principiul legalității incriminării faptei reținute în sarcina CN Poșta R. S.A.
Prin H.G. nr. 572/2010 C.N. Poșta R. S.A. este supusă unei strategii de restructurare și modernizare, în urma căreia C.N. Poșta R. S.A. va aloca fonduri pentru îmbunătățirea și modernizarea serviciilor de pază a obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, din acest demers rezultă că, C.N. Poșta R. S.A. este de bună-credință și încearcă să se încadreze în termenul prevăzut de legiuitor în H.G. nr. 301/2012, art. 7.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).
Forța probantă a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999.)
Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitate de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul verbal.
Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Pentru aspectele invocate, solicită admiterea apelului și pe cale de consecință admiterea plângerii contravenționale astfel cum a fost formulată în prima instanță, iar în subsidiar, având în vedere că fapta contravențională este de gravitate redusă, în baza art. 34 și art. 7 din O.G. nr. 2/2001, solicită admiterea apelului și în consecință admiterea în parte a plângerii contravenționale și înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea „avertisment", sancțiune care să conducă la formarea unei atitudini viitoare adecvate a petiționarei față de regulile încălcate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 și următoarele, 223 alin. 3 si art. 411 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
În temeiul dispozițiilor art. 471 alin. 5 din Codul de procedură civilă, la data de 07.10.2014, intimata Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița – prin reprezentant legal, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului, invocând următoarele considerente:
Instanța de fond a analizat procesul - verbal de constatare a contravenției, prin prisma probatoriului existent la dosar, ocazie cu care a constatat că apelanta a comis contravenția pentru care a fost sancționată, drept pentru care a menținut în totalitate procesul - verbal atacat.
Din înscrisurile existente la dosar a rezultat faptul că, cu ocazia controlului efectuat, agentul constatator a stabilit că la data de 28.1.2014, apelanta a efectuat transport de bunuri și valori, fără a avea plan de pază pentru transportul valorilor, avizat de poliție.
Sancțiunea contravențională nu a fost aplicată altei persoane decât cea prevăzută de lege, deoarece art. 61 al. 2 din Legea nr. 333/2003, lasă la latitudinea polițistului cui aplică sancțiunea contravențională, menționând clar că sancțiunile contravenționale pot fi aplicate și persoanei juridice. In aceste condiții, aplicarea sancțiunii contravenționale persoanei juridice și nu conducătorului acesteia este temeinică și legală și nu poate duce la anularea procesului - verbal de contravenție.
De altfel, în cazurile în care sancțiunea contravențională a fost aplicată conducătorului unității, apelanta a susținut că sancțiunea contravențională nu trebuia aplicată acestuia, ci persoanei juridice.
Așa cum s-a arătat în fața instanței de fond, apelanta a fost sancționată contravențional în conformitate cu prevederile Legii nr. 333/2003 și nu în conformitate cu prevederile H.G. nr. 301/2012. In condițiile în care sancțiunea contravențională a fost aplicată conform Legii nr. 333/2003 și nu conform H.G. nr. 301/2012, este evident că termenul de 24 luni nu se aplică în cazul de față.
Nu există nici un dubiu cu privire la faptul că apelanta a comis contravenția pentru care a fost sancționată, iar prin adresa nr. 336/1054/29.1.2014, emisă de apelantă, aceasta recunoaște că planul de pază pe care 1-a conceput, nu a fost avizat, conform prevederilor legale, de lucrătorii de poliție competenți.
Contrar susținerilor apelantei, fapta a fost individualizată în funcție de nivelul de risc și gradul de pericol social al acesteia, deoarece, există posibilitatea reală ca asupra lucrătorilor poștali care transportă valori, în mod neconform prevederilor legale, să fie comise infracțiuni cu violență în scopul deposedării de valorile transportate ; lucrătorul de poliție făcând o corectă interpretare și aplicare a actelor normative în materie.
Apelanta refuză să intre în legalitate, deși a fost sancționată contravențional de multe ori, inclusiv în alte județe, preferând să fie sancționată contravențional ca apoi să cerșească clemența instanței și să solicite înlocuirea amenzii cu avertisment.
Pe cale de consecință, solicită respingerea apelului formulat de C.N. Poșta R. S.A. și menținerea în totalitate a procesului - verbal atacat.
Au fost invocate dispozițiile art. 223 alin. 3 Cod procedura civila.
La data de 22.10.2014, apelanta petiționară a formulat răspuns la întâmpinare, în temeiul dispozițiilor art. 471 alin. 6 din Codul de procedură civilă, considerând că susținerile invocate de către intimată sunt neîntemeiate.
Analizind apelul prin prisma motivelor invocate, a probelor si considerentelor instantei de fond precum si prin prisma textelor legale incidente,se apreciaza ca acesta este nefondat pentru motivele ce vor fi expuse in continuare.
In mod corect instanta de fond a retiut ca desi petenta a invocat lipsa elementului material al abaterii contravenționale, motivat de faptul că prin prevederile exprese ale art. 4 rap. la art. 52 din Legea nr. 333/2003, conducătorul unității este subiectul activ al abaterii contravenționale, ori în cazul de față, CN P. R. SA, fiind persoana juridică, nu îi poate reveni aceasta calitate, aceste susținerinu pot fi rpimite prin raportare la textele legale incidente, respectiv art. 61 alin. 2 din Legea nr. 333/2003, care prevede că sancțiunea amenzii (prevăzută de art. 60) poate fi aplicatã și persoanei juridice, aceasta având posibilitatea unei acțiuni în regres față de conducătorul unității, în virtutea dispozițiilor art. 4 din aceeași lege.
Critica referitoare la prematuritatea aplicarii sanctiunii, motivata de prevederile art. 7 alin. 1 din HG nr. 301/2012, nu poate fi primita.
Judicios a reținut instanța de fond că din economia HG 301/2012, rezultă că fapta reținută în sarcina petentei o constituie nerespectarea dispozițiilor prev. de art. 60 litera c) (în actualul text după republicare art. 58 lit. c) din Legea nr. 333/2003 – efectuarea unui transport de valori fără a avea plan de pază, întocmit și avizat de către poliție. Sancțiunea contravențională s-a aplicat în baza textului de lege menționat, iar nu ca urmare a nerespectării dispozițiilor HG 301/2012, astfel încât nu se poate da eficiență dispozițiilor invocate de către petentă în acest caz.
Potrivit art. 7 alin 1. din HG 301/2012 ( forma in vigoare la data încheierii procesului verbal atacat-10.01.2014) în termen de 24 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, modul de funcționare a unităților prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 333/2003, cu modificările și completările ulterioare, a societăților specializate de pază și protecție și a celor care desfășoară activități de proiectare, producere, instalare și întreținere a sistemelor de alarmare împotriva efracției, licențiate până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, precum și a dispeceratelor de monitorizare a sistemelor de alarmare, înființate până la aceeași dată, trebuie să fie potrivit cerințelor stabilite în normele metodologice aprobate prin prezenta hotărâre.
Din interpretarea art. 7 alin 1. din HG 301/2012, rezultă că unitățile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 333/2003 au un termen de 24 de luni de a respecta cerințelor stabilite în normele metodologice aprobate prin h HG 301/2012, nefăcând nicio trimitere la Legea nr. 333/2003.
Pe de altă parte în condițiile în care legea incidentă în ceea ce privește sancționarea apelantei a fost reținută de agentul constatator, ca fiind Legea nr. 333/2003, iar aceasta are o categorie de sancțiuni contravenționale aparte de cele din HG 301/2012, nu se poate reține aplicabilitatea HG 301/2012, în prezenta cauză.
Cât privește înlocuirea sancțiuni amenzii cu cea a avertismentului, se apreciază ca această cerere a apelantei nu poate fi primită.
Cum sub aspectul răspunderii contravenționale sancțiunea avertismentului, reprezintă una din sancțiunile principale contravenționale, care poate fi aplicată și de către instanța de judecată, și chiar în cazul în care aceasta sancțiune nu este prevăzută în legea specială contravențională, tribunalul apreciază că pentru aplicarea avertismentului trebuiesc produse un minim de probe din care sa reiasă împrejurările concrete în care a fost săvârșită contravenția, circumstanțele in care a fost savirsita contravenția, precum și pericolul social concret al faptei, care să impună înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului, ori apelanta nu a produs nici un fel de dovezi in acest sens.
Cit priveste forta probanta a procesului verbal de contravenție, fata de jurisprudența comunitatii europene, tribunalul retine că prin jurisprudența recentă a CEDO, s-a nuanțat interpretarea aplicării prevederilor art. 6.2 din Convenție în materia contravențiilor reglementate în domeniul circulației rutiere.
În ceea ce privește incidența și aplicabilitatea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul respectării prezumției de nevinovăție a persoanei sancționate contravențional, prezumție garantată de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale drepturilor omului și în materie contravențională și care, în plan procedural, se concretizează prin răsturnarea sarcinii probei, instanța reține că jurisprudența Curții nu interzice, în principiu prezumțiile de fapt sau de drept din sistemele juridice ale statelor semnatare ale Convenției, cu singura condiție ca aceste prezumții să respecte anumite limite rezonabile în raport cu gravitatea faptei și a sancțiunii. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în Decizia H. și alții c. României (cererea nr. 7034/07) că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui
mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu
realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, [Stevens împotriva Belgiei, nr._/00, (dec.), 9 decembrie 2004 și, mutatis mutandis, Bosoni împotriva Franței, nr._/97, decizia din 7 septembrie 1999 și Adoud împotriva Franței, nr._/97, decizia din 7 septembrie 1999]. Totodată, în procedura contravențională prevăzută de OG nr. 2/2001, contestatorul are posibilitatea de a înlătura această prezumție prin administrarea unor probe certe si concludente, în conformitate cu dispozițiile art. 1169 c.civ., probatoriu dublat de rolul activ al judecătorului investit cu soluționarea cauzei, prevăzut de art. 34 alin 1 din OG nr. 2/2001.
Totodată prin paragraful 13 din decizia amintită, Curtea a constatat, într-un mod mai general, că orice sistem juridic operează cu prezumții de fapt sau de drept și că convenția nu se opune în principiu acestui fapt, dar că aceasta obligă statele contractante, în materie penală, să nu depășească un anumit prag. În special, art. 6 § 2 impune statelor să aibă în vedere aceste prezumții în limite rezonabile, ținând cont de gravitatea faptelor și păstrând dreptul la apărare (Salabiaku împotriva Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, ., nr. 141-A, pct. 28; Telfner împotriva Austriei, nr._/96, pct. 16, 20 martie 2001). Curții îi revine, astfel, obligația de a verifica dacă în cazurile de față, prezumția de legalitate și temeinicie a proceselor-verbale de contravenție contestate de reclamanți se încadrează în limitele rezonabile sau dacă aceste limite au fost încălcate în detrimentul persoanelor în cauză, subliniind, în primul rând, că prezumția de răspundere a contravenienților stabilită prin procesul-verbal este relativă și proba contrară poate fi adusă de persoanele în cauză prin intermediul oricărui element de probă admis de legislația națională.
Mai mult, trebuie avute in vedere si cele statuate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza I. P. împotriva României (cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011).
Astfel, Curtea a reținut ca, ., invocarea de câtre instanțe a prezumpției de legalitate si validitate a procesului-verbal de contravenție, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea caracter neașteptat, având in vedere dispozițiile naționale incidente in materia contravenționala, Curtea Europeana a Dreptului Omului a subliniat importanta ca, in cadrul unui proces având ca obiect plângere contravenționala, instanța naționala sa-i ofere petentului cadrul necesar pentru a-si expune cauza in condiții de egalitate cu partea adversa, căzând exclusiv in sarcina parții responsabilitatea modalității efective in care a înțeles sa uzeze de drepturile sale procedurale. Curtea a constatat in aceasta cauza ca singurele probe pe baza cărora instanțele naționale puteau pronunța o hotărâre erau cele depuse de agentul constatator iar, in condițiile in care reclamantului i s-a dat posibilitatea pe tot parcursul procesului sa-si dovedească afirmațiile, acesta nu a fost plasat ., astfel încât nu a fost încălcat art. 6 CEDO.
Este mai mult decit evident ca apelantei petente, nu i-a fost incalcat dreptul la un proces echitabil, aceasta avind posibilitatea de a se apara, de a propune probe.
F. de cele de mai sus, tribunalul urmeaza, ca vazind si dispozitile art. 480 NCPC, sa respinga apelul si sa păstreaze sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta –petentă Compania Națională Poșta R. SA, cu sediul în București, ., sector 2- împotriva sentinței civile nr. 622/24.06.2014, pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., nr. 64, județul Dâmbovița
Păstrează sentința atacată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, din 26.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
F. E. E. I.
GREFIER,
O. S. B.
Judecator fond M. O. O.
Judecatoria P.
Dosar nr._
Red.FE
Dact.SEM
4 ex/22.12.2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 564/2014.... | Anulare act emis de autorităţi publice locale. Decizia nr.... → |
|---|
