Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 772/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 772/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 12-12-2014 în dosarul nr. 81/315/2014
Dosar nr._ apel pl. contraventionala
R O MA N I A
TRIBUNALULDAMBOVITA
SECTIA A II-A CIVILA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR. 772
Ședința publică din data de 12 decembrie 2014
Instanța constituită din:
Președinte – M. D.
Judecător –G. C.
Grefier - Antuaneta B.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta-intimată AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ -ANAF cu sediul în București, . sector 5, CUI_, împotriva sentinței nr. 2023/22.05.2014 pronunțată de către Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata petentă S.C. P. B. S.R.L., cu sediul în Târgoviște, .-34, biroul nr.2, județ Dâmbovița, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 26 noiembrie 2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, având nevoie de timp pentru deliberare a fost amânată pronunțarea la data de 3 decembrie 2014 și ulterior la data de 12 decembrie 2014.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2023/22.05.2014 pronunțată de către Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, instanța a admis plângerea formulată de contestatorul S.C. P. Bussiness S.R.L., în contradictoriu cu intimatul A.N.A.F – Direcția Regională Antifrauda Fiscală nr.3 A., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 18.12.2013, a anulat procesul verbal mai sus menționat și exonerat petenta de la plata amenzilor.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 18.12.2013 emis de către intimata A.N.A.F – DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDA FISCALĂ NR.3 A. a fost sancționat contestatorul S.C. P. BUSSINESS S.R.L. cu 5000 de lei respectiv 1000 de lei, față de faptul că în urma controlului desfășurat în aceeași dată la punctul de lucru al petentei din Complexul Pavcom, s-a constatat că aceasta comercializează bunuri atât în regim en-detail dar și en gros, nepunând la dispoziție fișele de magazie pentru bunurile existente la momentul controlului în depozit. S-a considerat că faptele constituie contravenție potrivit art.74 rap. la art. 73 pct.22 din OG nr.99/2000, sancționată de aceleași texte normative și art.42 al.1 rap. la art.41 pct.2 lit.c din legea nr.81/1991. Au fost dispuse și măsura interzicerii de comerț cu ridicata la punctul de lucru până la . unei structuri de vânzare separate pentru acest tip de activitate.
Analizând conținutul procesului-verbal de contravenție, posibilitate conferită de art.17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a constatat legalitatea acestuia, procesul-verbal cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității.
Instanța a constatat că nu există nici un dubiu asupra societății care a fost amendată, petenta nedovedind o vătămare prin înscrierea incompletă sau inexactă a unor date de identificare sau reprezentare a societății.
Pe de altă parte instanța a constatat netemeinicia contravențiilor reținute în sarcina petentei de către intimată
Instanța a constatat că petenta contestă situația de fapt reținută în sarcina sa, respectiv desfășurarea de comerț cu ridicata în paralel celui cu amănuntul, arătând că ar desfășura doar comerț en-detail.
În cauza A. c. Romaniei din 4.10.2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului constată încălcarea de către România a art.6 din convenție ce vizează dreptul la un proces echitabil prin încălcarea prezumției de nevinovăție în cazul materiei contravenționale. Se arată că a prezuma că procesul verbal contravențional beneficiază de o prezumție de legalitate și veridicitate, sarcina probei contrare revenind contravenientului ce trebuie astfel să-și dovedească nevinovăția, este contrar dreptului la un proces echitabil, materia contravențională, prin sancțiunile aplicabile intrând în sfera penalului conform art. 6 CEDO ce implică prezumția de nevinovăție a persoanei căreia i se aduce o acuzație. Ca atare nu procesul verbal contravențional în sine poate demonstra vinovăția contravenientului ci probele ce au stat la baza emiterii sale.
În susținerea poziției sale procesuale intimata arată că anumite facturi emise de societate demonstrează că aceasta ar efectua și vânzare en-gros, acest fapt rezultând și din declarația angajatei Cherestesi L..
Instanța a considerat, în ceea ce privește poziția diferită a părților în ceea ce privește declarația angajatei Cheresteși L., că aceasta cuprinde elemente oarecum contradictorii și nu poate fi folosită nici pentru a reține cu certitudine nici vinovăția petentei, dar nici nevinovăția acesteia.
Deși în prima parte a declarației aceasta a arătat că societatea ar emite bon fiscal pentru vânzarea en-detail și factură pentru vânzarea en-gros, totuși în a doua parte a societății a arătat că societatea ar desfășura doar activitate en detail.
Raportat la anumite elemente destul de subtile de distincție între activitatea de vânzare cu ridica sau cu amănuntul ce rezultă chiar din definițiile prevăzute de OG nr.99/2000 și la care ne vom referi mai jos, nu se poate trage concluzia doar din prima parte a declarației martorei că petenta și-a propus să realizeze activitate comercială de vânzare și de gros și de detail la același punct de lucru.
Elementul central în analiza dacă o societate comercială desfășoară activitate de vânzare en-gros sau en-detail, îl constituie analiza activității comerciale, respectiv care au fost clienții societății și felul în care s-a realizat vânzarea.
Instanța poate trage concluzii certe din înscrisurile depuse, și din constatările raportului extrajudiciar de expertiză contabilă care nu a fost contestat de către intimată.
Astfel potrivit dispozițiilor legale în materie, se definesc prin OG nr.99/2000 noțiunile în cauză după cum urmează:
„- comerț cu ridicata/de gros - activitatea desfășurată de comercianții care cumpără produse în cantități mari în scopul revânzării acestora în cantități mai mici altor comercianți sau utilizatori profesionali și colectivi;
- comerț cu amănuntul/de detail - activitatea desfășurată de comercianții care vând produse, de regulă, direct consumatorilor pentru uzul personal al acestora”
În ceea ce privește comerțul cu amănuntul se impune comerciantului să emită bon fiscal clientului, dar dacă acesta solicită, trebuie să-i remită și factură fiscală pentru bunurile achiziționate, în timp ce la vânzarea cu ridicata există doar obligația remiterii facturii, având chitanța drept element ce ar atesta plata iar nu neapărat bonul fiscal. Nimic nu împiedică, bineînțeles să se emită bon fiscal și la comerțul cu ridicata, acesta preluând rolul chitanței, factura fiscală rămânând deopotrivă obligatorie.
Petenta a depus la dosar toate facturile fiscale emise pentru perioada noiembrie – decembrie (până în data de 18.12.2013) la care se face referire în procesul verbal. Pentru toate facturile au fost emise și bonuri fiscale, după cum rezultă chiar din cuprinsul acestora care face referire la bonuri cu identificarea precisă, cu număr a acestora. Deși din perspectiva unora dintre cumpărători – diverse societăți comerciale sau alte forme de asociere pentru participarea la viața economică (de exemplu întreprinderi individuale) activitatea de comerț în care s-a implicat cu petenta vânzător îmbracă cert o activitate de comert cu ridicată, adică au cumpărat bunuri de la petentă cu intenția de a le revinde, totuși aceasta nu înseamnă neapărat că activitatea petentei a fost de vânzare en-gros.
Din definiția noțiunii de vânzare de detail, reiese că vânzarea produselor direct consumatorilor pentru uzul personal al acestora are loc ca regulă, putând exista excepții. Acesta este sensul expresiei „de regulă” din definiția legală a activității.
În speță reiese pentru perioada analizată că au fost emise facturi fiscale de societatea petentă pentru 2,35% din veniturile obținute din vânzare. Chiar și dacă tot acest procent ar reprezenta persoane care au cumpărat de la societate în scop de revânzare (în principiu procentul trebuind să fie mai mic, pentru că nu toți clienții care au solicitat facturi s-ar ocupa neapărat cu revânzarea produselor), totuși acest procent este suficient de mic pentru a trage concluzia că, în general, societatea a vândut mărfuri emițând doar bon fiscal, deci prezumat pentru activități de vânzare en-detail.
Ca atare intimata nu demonstrează pertinent că petenta ar desfășura intenționat activitate de vânzare en-gros. Aceasta ar fi fost situația dacă intimata ar fi produs dovada că pentru anumite operațiuni economice ar fi fost emise doar facturi fără bon fiscal. Cum nu acesta este cazul în speță, analiza dacă societatea desfășoară în paralel activitate de vânzare și cu amănuntul și cu ridicata trebuie făcută prin analiza volumului de activitate. Dacă acesta este disproporționat de mare în sensul realizării de operațiuni de vânzare ce cu certitudine sunt operațiuni en-detail, atunci, potrivit definiției legale, activitatea desfășurată de petentă este o activitate de vânzare cu amănuntul, putându-se cerceta respectarea condițiilor de desfășurare a activității din această perspectivă (emiterea de bon fiscal, ținerea contabilității specific vânzării cu amănuntul, etc).
Aceste considerații au implicație directă și asupra celeilalte contravenții reținute în sarcina sa. Pentru activitatea en-detail, este suficient să existe ca document contabil raportul de gestiune, pe care intimată nu contestă că petenta l-a prezentat la control. Ca atare nu mai era necesară existența unor fișe de magazie, care ar fi specifice desfășurării comerțului en-gros. Acest aspect reiese din analiza OMFP nr.3512/2008 indicat și de intimată, referitor la documentele contabile. Pentru vânzarea cu amănuntul se folosește metoda global-valorică de ținere a contabilității, fiind obligatorii fișele de cont și rapoartele de gestiune conform pct.35 din anexa 1 aprobată prin ordinul respectiv al ministrului de resort.
Față de aceste aspecte instanța a admis plângerea formulată și a exonerat petenta de la plata amenzilor aplicate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală -ANAF, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii plângerii contravenționale și să se constate că procesul verbal de contravenție este temeinici și legal.
În motivele de apel, apelanta intimată a susținut că în urma unui control operativ si inopinat, efectuat in data de 18.12.2013 la punctul de lucru situat in complexul PAVCOM, s-a constatat ca agentul economic desfășoară activități en-gros și en-detail în același spațiu si structura de vânzare si depozitare.
Potrivit OG 99/2000 comerțul cu ridicata en-gros reprezintă activitatea desfășurata de comercianții care cumpăra produse in cantități mari în scop de revânzare a acestora în cantități mai mici altor comercianți sau utilizatori profesionali si colectivi.
Din nota explicativă a d-nei Cherestesi L., gestionar in cadrul punctului de lucru, aceasta specifică faptul că se desfășoară activități en-gros și en-detail în aceeași structura de vânzare. Ulterior, la solicitarea d-lui P. M. - director în cadrul firmei, doamna Cherestesi L. infirma faptul că se efectuează activități en-gros.
Din verificarea facturierului s-au identificat documente emise către alți comercianți. Fapta a fost comisa in perioada noiembrie - decembrie 2013 si sancționată la data de 18.12.2013 - prin cele de mai sus se încalcă prevederile art. 73 din OG nr. 99/2000.
La solicitarea organului de control privind punerea la dispoziție a fișelor de magazie, agentul economic a precizat ca nu sunt necesare pentru că nu desfășoară activități en-gros, lucru infirmat de documente - prin aceasta se încalcă prevederile art. 41 pct. 2 lit. c din Legea nr. 82/1991.
Apelanta intimată apreciază că pericolul social al acestei fapte contravenționale nu poate fi considerat ca fiind redus, atâta timp cât veniturile trebuie înregistrate pe fiecare activitate în parte.
Nerespectarea prevederilor art. 73 punctul 22 din OG 99/2000 cu privire la desfășurarea în spații de vânzare - depozitare separat a activităților en-gros si en-detail, presupune în primul rând ca beneficiarii contravenientului, comercianții persoane fizice si juridice, să cumpere mărfurile pe baza bonului fiscal si astfel aceștia din urmă să nu mai înregistreze veniturile obținute.
Apelanta intimată, față de cea de-a doua contravenție reținuta in sarcina intimatei petente, arată că, în conformitate cu prevederile legale invocate, contravenienta era obligată să conducă o evidență contabilă primară pentru mărfurile primite, întocmirea fișelor de magazie, din care să rezulte în orice moment stocul inițial, rulajul zilnic si stocul final, fapta fiind de natură contravențională, sancționată de Legea 82/1991. Fișele de magazie sunt documente primare obligatorii și fac parte din nomenclatorul documentelor financiar contabile aprobat prin OMFP 3512/2008.
Apelanta intimată critică și faptul că, în motivarea sentinței și analiza situației de fapt, instanța a considerat ca declarația doamnei Cherestesi L., angajată a petentei, prezintă elemente contradictorii și nu poate fi luată în considerare de către instanță, ca proba relevantă, dar în opinia sa, declarația angajatei este o proba indubitabila, întrucât angajata era persoana care întocmea documentele de livrare pentru activitatea de comerț en-gros desfășurată in cadrul firmei.
Totodată, susține că instanța a reținut în mod eronat situațiile in care se emit bonuri fiscale, care sunt obligatorii in cazul livrărilor en-detail de mărfuri direct către populație, la solicitarea persoanei putându-se elibera si factura, iar in cazul livrărilor en-gros obligatoriu se emite factura, iar ca document de încasare poate fi bonul fiscal sau chitanța.
Apelanta intimată susține că trebuie observat este că instanța de fond a interpretat si aplicat in mod greșit prevederile O.G. nr.99/2000 in ceea ce privește cuantumul de facturi ce trebuie sa fie luate in considerare si numărul de clienți care sa cumpere produse de la petenta cu scopul de a le revinde, pentru ca o societate sa poată fi considerata ca desfășoară activitate de comerț en-gros.
O altă interpretare greșită a legii de către instanța de fond o reprezintă si afirmația acesteia potrivit căreia - intimata nu demonstrează pertinent că petenta ar desfășura intenționat activitatea de vânzare en-gros. Aceasta ar fi fost situația dacă intimata ar fi produs dovada ca pentru anumite operațiuni economic ea ar fi fost emise doar facturi fără bon fiscal, dar instanța de fond interpretează greșit rolul facturii fiscale si al bonului fiscal. Astfel, factura fiscală este documentul prin care se face transferul proprietății, iar bonul fiscal sau chitanța, reprezintă documente de încasare și se eliberează in momentul încasării contravalorii mărfii.
In acest sens, apelanta intimată consideră că organul de control nu a mai trebuit sa dovedească intenția petentei de a desfășura atât activitate en-gros cât si en-detail având in vedere ca prevederile legale in materie sunt fără echivoc și nu lasă loc de interpretare, mai mult, instanța însăși recunoscând ca petenta a desfășurat într - adevăr activitate en-gros dar ca într-un procent mai mic, dar nu există niciun text de lege care să prevadă că agenții economici care au un volum mare de vânzări en-detail și un procent mai mic de vânzări en-gros sunt prezumați automat că desfășoară numai vânzare en-detail sau invers.
Apelanta susține că instanța își motivează soluția din sentința civilă pe o interpretare greșita a textelor de lege aplicabile în speța de față, respectiv O.G. nr.99/2000 si Legea nr.82/1991 .
Apelanta intimată învederează că organele de control au avut în vedere gradul de pericol social ridicat al acestor fapte, împrejurările în care a fost săvârșită fapta și modalitatea de săvârșire, dar și scopul urmărit de legiuitor - acela de a putea controla operațiunile de spălare de bani si evaziune fiscală și de eventualele urmări deosebit de periculoase ale acestor fapte. Trebuie să se aibă în vedere că fapta comisă în speță prezintă un grad ridicat de pericol social, prin sancțiunile stipulate, legiuitorul urmărind neîndoielnic eradicarea sau cel puțin limitarea sustragerii de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului consolidat al statului, în domeniul legiferat.
În opinia apelantei intimate, dacă unul sau mai multe acte normative care impun o anumită conduită sunt ignorate de cei care ar trebui să le respecte și să le aplice iar în momentul în care se aplică sancțiuni pecuniare pentru încălcarea lor se susține că pericolul social este minim sau inexistent, este evident ca în acest mod se creează un precedent periculos din toate punctele de vedere în sensul că agenții economici la adăpostul unor astfel de posibile soluții vor continua după bunul plac să ignore și să încalce dispozițiile legale, beneficiind de clemența instanțelor de judecată, astfel că trebuie avut în vedere că în cauză, respectarea disciplinei impusă de O.G. nr. 99/2000 si Legea nr.82/1991, se poate realiza doar prin menținerea sancțiunilor pecuniare aplicate.
Apelanta intimată critică sentința de fond și cu privire la anularea celei de-a doua sancțiuni având in vedere ca în cuprinsul motivării instanța a spus că există si activitatea de comerț en-gros dar într-un grad mai mic, deci fapta de a desfășura comerț en-gros si en-detail în același spațiu exista.
Or, in motivarea anularii celei de-a doua sancțiuni, instanța spune ca nu mai era nevoie de fișele de magazine, acestea fiind specifice activității en-gros, activitate recunoscută ca existenta de către instanța, astfel că anularea celei de-a doua sancțiuni este nefondată.
Totodată, apelanta intimată învederează că nu i s-a adus la cunoștință raportul extrajudiciar de expertiza contabilă la care se face referire in cuprinsul motivării si pe care se bazează instanța în motivarea sentinței. În cazul în care i s-ar fi adus la cunoștință ar fi fost în măsura să formuleze apărări sau puncte de vedere, având în vedere și faptul că acesta nu era relevant, pertinent, concludent și util cauzei, potrivit dispozițiilor art.330 si următoarele din Codul de procedură civilă.
Astfel, fapta pentru care a fost sancționată petenta este descrisă în mod clar și concis în cuprinsul procesului verbal de contravenție și dovedită prin documentele aflate la dosarul cauzei.
După analiza celor expuse în cuprinsul sentinței civile și a celor prezentate în cuprinsul întâmpinării depuse și a plângerii petentei, consideră apelanta intimată că menținerea amenzii în cuantum de 6.000 lei și a măsurii complementare dispuse de către organele de control reprezintă singurul mod în care petenta poate conștientiza gravitatea faptelor si să se conformeze pe viitor în ceea ce privește prevederile legale in materie.
La data de 21.08.2014 intimata petentă S.C. P. Bussiness S.R.L a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
În cuprinsul întâmpinării, intimata petentă a susținut că susținerea apelantei intimate, că la punctul de lucru aflat în Complexul Pavcom desfășura activități en-gros și en-detail, este total eronată, aceasta aflându-se în eroare în ceea ce privește legislația. Astfel, conform OUG 28/1999, art.1 alin.2 agenții economici prevăzuți la alin.1, denumiți în continuare utilizatori, au obligația să emită bonuri fiscale cu aparate de marcat electronice fiscale și să le predea clienților. La solicitarea clienților, utilizatorii vor elibera acestora și factură fiscală.
Față de dispozițiile legale citate, instanța de fond a apreciat corect că dacă societatea vindea en-gros trebuia să dețină facturi fără bon fiscal.
Intimata petentă susține că potrivit art.4 lit.d din OG 99/2000 „comerț cu amănuntul /de detail – activitatea desfășurată de comercianții care vând produse, de regulă, direct consumatorilor pentru uzul personal al acestora” și că în magazin se vinde exclusiv pe baza bonului fiscal, iar după emiterea bonului fiscal clienții, care de regulă sunt persoane fizice, persoane fizice - asociații, societăți comerciale pentru protocol, aceștia nu pot fi interogați pentru ce motiv solicită factură fiscală în baza bonului fiscal.
Consideră că dacă clienții achiziționează facturi fiscale împreună cu bonuri fiscale cu scopul revânzării, ei încalcă legislația și aceștia ar trebui amendați pentru faptele lor și nu intimata petentă care a vândut marfa cu bon fiscal și cu factură, având în vedere că este obligată de lege să emită bon fiscal, iar la cerere factură fiscală în baza bonului fiscal.
Intimata petentă susține că procesul verbal contestat nu cuprinde toate elementele obligatorii prevăzute de OG 2/2001 astfel, nu se regăsesc în mod corect și complet datele de identificare al societății sancționate, deficiențe ce conduc la confuzie în ceea ce privește aplicarea amenzii.
Așa cum rezultă din procesul verbal sancțiunea aplicată are la bază nu o constatare propriu zisă, ci declarația forțat luată gestionarei, ceea ce în aprecierea intimatei petente este total nelegal și netemeinic, la fel ca și menționarea în procesul verbal că societatea este reprezentată de P. M. M. . Așa cum rezultă din actul constitutiv, atașat la dosar, societatea este reprezentată de Zotic G. G. și la punctul de lucru din comlexul Pavcom se comercializează produse doar prin sistem en-detail, iar cele în sistem en-gros, care se comercializează la punctul de lucru din ..
Cu privire la cea de a doua contravenție, prin care în mod eronat au fost solicitate fișe de magazie, intimata petentă susține că pentru vânzarea produselor en-detail nu are obligația întocmirii acestora, documentele obligatorii conform Legii 82/1991, au fost prezentate organelor de control și pentru a-și dovedi nevinovăția a solicitat unui expert contabil autorizat care să stabilească dacă activitatea desfășurată la punctul de lucru Pavcom este încadrată în comerț în sistem en-gros sau en-detail, iar concluziile acestui raport au fost în sensul că societatea nu a încălcat prevederile legale și nu datorează cele două contravenții … deoarece a efectuat numai vânzări cu amănuntul și nu vânzări cu ridicata.
Apelanta intimată a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat, în esență, susținerile din cererea de apel și în completare a susținut că cele 3 declarații depuse, sunt nedovedite și nu înlătură răspunderea contravențională a ..
În cazul în care instanța de judecata va înțelege sa ia in considerare concluziile raportului de expertiză fiscală extrajudiciară, apelanta intimată învederează că potrivit art. 4 - comerț cu ridicata /en-gross este o activitate desfășurata de comerciant care cumpăra produse din cantități mari in scopul revanzarii acestora in cantități mai mici altor comercianți sau utilizatori profesionali si colectivi, iar intimata petentă comercializat din același spațiu de vânzare atât către persoane fizice (populație) cât si juridice (entități comerciale, profesionale, colective), exemplu: fact._/09.12.2013 - LI. S. I. -_, fact. 2342/16.12.2014 - . -_, fact. 2346/18.12.2013 - ..I._).
Astfel, rezulta fără echivoc că . a achiziționat în cantități mari produse congelate si le-a revandut la firmele menționate cu facturile aferente iar susținerile acesteia privind sancționarea clienților care achiziționează facturi fiscale împreună cu bonuri fiscale cu scopul revânzarii nu are nicio legătura cu dosarul cauzei.
Referitor la invocarea unor elemente de nulitate absolută de către intimata . sau neclarități care dovedesc nelegalitatea si netemeinicia procesului verbal de contravenție consideră apelanta ca motivele nu au conținut, instanța de fond s-a pronunțat pe aceste aspecte în sensul ca respectivul proces verbal de contravenție nu conține niciun element de nulitate absolută.
Apelanta intimată precizează că gestionarei Cherestesi L. i s-au dictate întrebările de către organul de control pentru stabilirea stării de fapt la respectivul punct de lucru, aceasta fiind persoana cea mai abilitata sa dea un răspuns in acest sens, iar acuzația privind crearea unor presiuni psihice sau fizice asupra gestionarei este nefondata întrucât ne aflam într-un spațiu public.
De asemenea solicită respingerea probei cu martori, întrucât toate persoanele în cauză se afla în raporturi de interdependență si subordonare cu agentul economic controlat, iar prin solicitarea in subsidiar a înlocuirii amenzii cu avertisment se înțelege ca . prin reprezentanții săi își însușește punctul de vedere al organului constatator în sensul că admite existența faptelor comise.
Examinând sentința apelată în baza criticilor formulate și a temeiurilor de drept invocate. În baza probelor administrate la instanța de fond, tribunalul reține că apelul este fondat, urmând a-l admite, pentru motivele ce vor fi expuse in continuare:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 18.12.2013 emis de către intimata A.N.A.F – DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDA FISCALĂ NR.3 A. a fost sancționat contestatorul S.C. P. BUSSINESS S.R.L. cu 5000 de lei respectiv 1000 de lei, față de faptul că în urma controlului desfășurat în aceeași dată la punctul de lucru al petentei din Complexul Pavcom, s-a constatat că aceasta comercializează bunuri atât în regim en-detail dar și en gros, nepunând la dispoziție fișele de magazie pentru bunurile existente la momentul controlului în depozit. S-a considerat că faptele constituie contravenție potrivit art.74 rap. la art. 73 pct.22 din OG nr.99/2000, sancționată de aceleași texte normative și art.42 al.1 rap. la art.41 pct.2 lit.c din legea nr.81/1991. Au fost dispuse și măsura interzicerii de comerț cu ridicata la punctul de lucru până la . unei structuri de vânzare separate pentru acest tip de activitate.
Prin sentința pronunțată, Judecătoria Târgoviște a dispus admiterea plângerii contravenționale reținând că, și în cazul comerțului en gros, cu ridicata, nimic nu împiedică petenta să emită un bon fiscal, factura fiscală rămânând totuși, obligatorie. Instanța s-a întemeiat pe proba cu înscrisuri administrată în cauză inclusiv, expertiză extrajudiciară.
Instanța a mai reținut că, deși petenta avea clienți care achiziționau mărfuri cu intenția de a le revinde aceștia au reprezentat un procent doar de 2,35 % din numărul total al clienților astfel, concluzia este că probele administrate nu au evidențiat că societatea amendată avea o activitate de vânzare en gros.
Apelantul a criticat soluția instanței pentru netemeinicie, aspectele relevate fiind considerate îndreptățite de către Tribunal.
Astfel, potrivit OG 99/2000, comerțul en gros reprezintă activitatea desfășurată de comercianții care cumpără produse în cantități mari în scop de revânzare a acestora în cantități mai mici, altor comerciați sau utilizatori profesionali și colectivi.
Din interpretarea acestor dispoziții legale reiese, fără îndoială, că dacă un comerciant care efectuează vânzări en gros efectuează și vânzări cu amănuntul, acest ultim fapt nu înlătură caracterul comerțului său, de vânzare en gros.
Faptul că societatea a efectuat vânzări en gros reiese și din nota explicativă a gestionarului punctului de lucru, D-na Cherestesi L., care a arătat că în aceiași structură, se desfășoară ambele feluri de vânzări.
Criteriul folosit de instanța de fond pentru a delimita activitatea comercială a societății constând în raportul cantitativ de mărfuri pentru care s-au emis dintre facturile fiscale (pentru, mărfurile vândute en gros se emit facturi fiscale, în mod obligatoriu) și mărfurile pentru care s-au emis bonuri fiscale (se emit pentru vânzarea cu amănuntul), în situația în care acest aspect nu se coroborează cu alte probe, nu este de natură a evidenția că societatea nu desfășoară vânzări en gros.
De altfel, așa cum s-a reținut anterior, chiar în condițiile în care vânzările sunt parțial en gros (s-a reținut acest aspect și prin hotărârea pronunțată, neatacată de intimat), acest fapt nu înlătură pentru petent obligațiile legale aferente acestui tip de activitate, faptele contravenționale fiind reținute în sarcina sa în mod legal.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 480 Cod de Procedură Civilă, Tribunalul urmează să admită apelul declarat de apelanta-intimată AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ -ANAF împotriva sentinței nr. 2023/22.05.2014 pronunțată de către Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata petentă S.C. P. B. S.R.L, să schimbe în tot sentința atacată, în sensul respingerii plângerii contravenționale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelanta-intimată AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ -ANAF cu sediul în București, . sector 5, CUI_, împotriva sentinței nr. 2023/22.05.2014 pronunțată de către Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata petentă S.C. P. B. S.R.L., cu sediul în Târgoviște, .-34, biroul nr.2, județ Dâmbovița.
Schimbă în tot sentința atacată, în sensul că pe fond respinge plângerea contravențională.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 12 decembrie 2014.
Președinte,Judecător,
M. D. G. C.
Grefier,
Antuaneta B.
Red.D.M.
Tehnored AB/DM
Ex 5/ 12.02.2015
Dosar nr._
Judecătoria Târgoviște
Judecator fond – P. D. Cărpiniș
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 458/2014.... | Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 179/2014. Tribunalul... → |
|---|
