Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 682/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Decizia nr. 682/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 2016/315/2013

Dosar nr._ apel - plangere contraventionala

ROMÂNIA

TRIBUNALULDAMBOVITA

SECTIA A II-A CIVILA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA NR. 682

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2014

Instanța constituită din:

Președinte – M. D.

Judecător –G. C.

Grefier - Antuaneta B.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelantul intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, ., nr. 64, județul Dâmbovița împotriva sentinței civile nr. 468/26.03.2014, pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul petent G. N. F., domiciliat în municipiul Slatina, .. 19, ., . având ca obiect plângere contravențională.

Cererea de apel formulată de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție al județului Dâmbovița – I.P.J. DÂMBOVIȚA este scutită de plata taxei de timbru conform art. 36 din OG nr. 2/2001 așa cum a fost modificat prin art.53 din OUG nr. 80/2013 și art.1 alin.3 coroborate cu art.30 alin.1 din O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile .

procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință învederându-se instanței stadiul pricinii, modul de îndeplinire a procedurii de citare, faptul că apelul este scutit de plata taxei de timbru. De asemenea, se referă faptul că în procedura de regularizare a cererii de apel a fost depusă la dosar întâmpinare formulată de intimatul petent Gusoi N. F., motive de apel formulate de I. Dâmbovița; se referă că pentru aceste termen de judecată a fost depusă la dosar, prin serviciul registratură, cerere de amânare pentru lipsă de apărare formulată de intimatul petent, după care:

Se prezintă avocat P. N., care învederează că urmează să fie angajat în cauză de apelantul petent, care nu se poate prezenta.

Deliberând, instanța respinge cererea de amânare pentru lipsă de apărare formulată de intimatul petent, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile art.222 Cod procedură civilă și dispune strigarea cauzei la ordine când, la apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat P. N. pentru intimatul petent Gusoi N. F., în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, lipsă fiind intimatul I. Dâmbovița.

Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat, sau alte incidente de soluționat tribunalul, în temeiul art. 238 Cod procedură civilă, estimează durata cercetării procesului ca fiind de aproximativ 1 termen de judecată și în baza art. 482 coroborat cu art.392 Cod procedură civilă instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dând cuvântul părților în ordinea și condițiile prevăzute de art.216 Cod procedură civilă .

Avocat P. N. pentru intimatul petent Gusoi N. F. solicită respingerea apelului, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică, pentru că s-a avut în vedere punctul 3.1.1 lit. c din NML 021-05 și nu s-a făcut dovada că petentul a circulat în localitatea P. de M. cu viteza de 104km/h.

Considerându-se lămurit cu privire la toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 394 Noul Cod de procedură civilă, tribunalul închide dezbaterile și rămâne în deliberare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 468/26.03.2014, pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr._ instanța a admis plângerea contravențională formulată de petentul G. N. F., în contradictoriu cu intimatul I. Dâmbovița și a fost anulat procesul verbal . nr._/15.02.2013 întocmit de agent constatator din cadrul IGPR.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3166/12.07.2013 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găești.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești sub nr._ .

Prin procesul verbal . nr._/15.02.2013, întocmit de agent constatator din cadrul I. Dâmbovița, în temeiul art. 121 alin. 1 din HG nr. 1391/2006 și art. 102 alin. 3 lit. e și art. 111 alin. 1 lit. c din OUG nr. 195/2002, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 675 lei și reținerea permisului de conducere, reținându-se că la data de 15.02.2013 ora 12,30, pe DN 72 – P. de M. (km 11 +500 m), a condus auto marca VW Touareg cu nr._ către Găești, cu viteza de 104 km/h în localitate, înregistrat de cinemometrul radar tip radar Python II, ._, montat pe autospeciala Dacia cu nr._.

Petentul a fost de față la întocmirea procesului verbal de contravenție pe care l-a semnat contestând viteza reținută.

Plângerea a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001.

Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, trecând la verificarea legalității procesului verbal, instanța constată că în cauză nu există nici unul din motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din același act normativ. Astfel, procesul verbal cuprinde mențiuni privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, respectiv depășirea vitezei legale, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Cât privește temeinicia procesului verbal atacat, în condițiile în care petentul a invocat eroarea aparatului radar, instanța a avut în vedere că potrivit pct. 3.1.1 lit. c din Norma de metrologie legală NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)”, aprobată prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 301/2005, publicată în M.O. nr. 1102 și 1102 bis din 07.12.2005, pentru măsurarea vitezei, în condiții normale de trafic, pentru cinemometrele care funcționează în regim de deplasare, cum este cazul în speță așa cum rezultă din planșa foto, eroarea tolerată este de ± 4 km/h pentru viteze până la 100 km/h și de ± 4% din valoarea convențională adevărată pentru viteze egale sau mai mari decât 100 km/h.

Aplicând eroarea permisă de norma menționată și față de viteza de 104 km/h cu care a fost înregistrat petentul, ținând seama că aparatul radar a înregistrat în mișcare, sens opus, așa cum rezultă din planșa foto, s-a constatat că viteza reală cu care circula petentul poate avea oricare valoare cuprinsă în intervalul 99,84 – 108,16 Km /h.

Față de acestea, instanța a apreciat că în cauză nu s-a făcut dovada că petentul a circulat în localitate cu o viteză mai mare de 100 km/h, iar plângerea acestuia este întemeiată și a fost admisă.

La data de 13.08.2014 intimatul petent G. N. F. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală.

În opinia sa, în mod corect instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea sentinței punctul 3.1.1. lit.c din NML 021/2005 apreciind că în cazul cinemometrelor care funcționează în regim de deplasare eroarea tolerată este de +/- 4km/h pentru viteze de până la 100km/h și +/-4% pentru viteze peste 100km/h, astfel că instanța de fond a făcut aplicarea normelor legale invocate, concluzionând că în speță nu s-a făcut dovada împrejurării că ar fi circulat cu o viteză de peste 100 km/h.

Prin motivele de apel, depuse de apelantul intimat I. Dâmbovița la data de 1.09.2014, acesta a susținut că viteza de deplasare a intimatului a fost înregistrată cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, operat de un lucrător de poliție aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, atestat pentru operarea cinemometrului folosit.

În opinia sa, dacă instanța de fond a aplicat marja de eroare, trebuia să aplice nu marja de eroare generală de +/-4%, ci marja de eroare specială, proprie cinemometrului în cauză, sens în care solicită a se emite adresă către ..C. Communications Systems SRL pentru a înainta instanței eroarea maximă tolerată specifică cinemometrului utilizat la constatarea contravenției.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate, a considerentelor reținute de instanța de fond, precum și prin prisma dispozițiilor legale incidente, tribunalul constată că acesta este neîntemeiat, urmând a fi respins pentru motivele ce vor fi expuse in continuare.

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/15.02.2013, întocmit de agent constatator din cadrul I. Dâmbovița, în temeiul art. 121 alin. 1 din HG nr. 1391/2006 și art. 102 alin. 3 lit. e și art. 111 alin. 1 lit. c din OUG nr. 195/2002, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 675 lei și reținerea permisului de conducere, reținându-se că la data de 15.02.2013 ora 12,30, pe DN 72 – P. de M. (km 11 +500 m), a condus auto marca VW Touareg cu nr._ către Găești, cu viteza de 104 km/h în localitate, înregistrat de cinemometrul radar tip radar Python II, ._, montat pe autospeciala Dacia cu nr._.

Pe de altă parte în ceea ce privește situația de fapt reținută prin procesul verbal instanța constată că aceasta nu este dovedită de intimat împotriva contestatorului așa cum îi cade în sarcină.

În cauza A. c. Romaniei din 4.10.2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului constată încălcarea de către România a art.6 din convenție ce vizează dreptul la un proces echitabil prin încălcarea prezumției de nevinovăție în cazul materiei contravenționale. Se arată că a prezuma că procesul verbal contravențional beneficiază de o prezumție de legalitate și veridicitate, sarcina probei contrare revenind contravenientului ce trebuie astfel să-și dovedească nevinovăția, este contrar dreptului la un proces echitabil, materia contravențională, prin sancțiunile aplicabile intrând în sfera penalului conform art. 6 CEDO ce implică prezumția de nevinovăție a persoanei căreia i se aduce o acuzație. Ca atare nu procesul verbal contravențional în sine poate demonstra vinovăția contravenientului ci probele ce au stat la baza emiterii sale, în cazul de față proba esențială fiind constatarea directă a contravenției de către un agent al statului combinată cu o constatare tehnică a vitezei autovehiculului.

Intimatul atașează la dosar dovada efectuării unei măsurători a vitezei autoturismului condus de petent, aparatul radar înregistrând viteza de 104 km/h într-o localitate unde viteza maximă legală pe tronsonul respectiv de drum este de 50 km/h.

În mod corect instanța de fond a reținut aplicabilitatea disp. pct. 3.1.1 lit. c din Norma de metrologie legală NML 021-05 potrivit cu care „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)”, aprobată prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 301/2005, publicată în M.O. nr. 1102 și 1102 bis din 07.12.2005, pentru măsurarea vitezei, în condiții normale de trafic, pentru cinemometrele care funcționează în regim de deplasare, cum este cazul în speță așa cum rezultă din planșa foto, eroarea tolerată este de ± 4 km/h pentru viteze până la 100 km/h și de ± 4% din valoarea convențională adevărată pentru viteze egale sau mai mari decât 100 km/h.

Cum dubiul profită petentului, acuzat de fapta contravențională, rezultă că se poate proba cu certitudine doar faptul că petentul a condus un autoturism cu o viteză apropiată de 104 km/h, intervalul fiind între 99,84 – 108,16 Km /h.

Prin prisma implicațiilor reținerii față de o persoană a răspunderii contravenționale, CEDO consideră această materie drept acuzație în materie penală, unde funcționează prezumția de nevinovăție. O faptă contravențională care poate angaja o răspundere patrimonială serioasă sau interzicerea dreptului de a mai conduce autovehicule pe o perioadă de până la 90 de zile, trebuie probată la adăpost de orice îndoială rezonabilă că acela acuzat nu ar fi săvârșit-o.

Pentru aceste motive, având în vedere și disp. art. 460 Cod de Procedură Civilă, instanța va dispune respingerea apelului formulat de apelantul intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA, împotriva sentinței civile nr. 468/26.03.2014, pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul petent G. N. F.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de apelantul intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, ., nr. 64, județul Dâmbovița împotriva sentinței civile nr. 468/26.03.2014, pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul petent G. N. F., domiciliat în municipiul Slatina, .. 19, ., ..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 26 noiembrie 2014.

Președinte,Judecător,

M. D. G. C.

Grefier,

Antuaneta B.

Red. DM.

Tehnored AB/

4ex/ 16.02.2015

Dosar nr._

Judecătoria Găești

Judecator fond – N. M. E.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 682/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA