Pretentii. Sentința nr. 1330/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1330/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 30-09-2014 în dosarul nr. 2342/120/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINTA NR. 1330
Ședința publică de la 30.09.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. L. B.
GREFIER: D. D.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta D. A. V. cu domiciliul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 74, județ Dâmbovița și domiciliul ales la avocat M. L. din București, Piața Națiunile Unite, nr. 3-5, .. 1, ., sector 4, în contradictoriu cu pârâții A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1 și Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect pretenții în baza Legii nr. 290/2013.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței stadiul procedurii, obiectul pricinii și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care instanța rămâne în pronunțare cu privire la excepția prematurității cererii de chemare în judecată, invocată de pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița – Secția a II a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal sub nr._, reclamanta D. A.-V. a chemat în judecată pe pârâții A. Naționala Pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) și Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata sumei de 301.187,66 lei, reprezentând totalul compensațiilor bănești ce i-au fost acordate in baza Legii nr. 290/2003, prin Hotararea nr. 66/28.02.2007, de către Comisia Judeteana Dambovita de aplicare a Legii nr. 290/2003.
În motivarea cererii, reclamanta arată că în calitate de beneficiară a Legii nr. 290/2003, a formulat cerere pentru acordarea despăgubirilor, înca din anul 2004, cerere care a fost soluționată ulterior, în februarie 2007, prin emiterea Hotararii nr. 66/28.02.2007 de către Comisia Județeană Dambovița pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 și prin care i-a fost recunoscut dreptul la acordarea unor compensații bănești în cuantum de 301.187,66 lei.
Se arată că potrivit art. 10, alin. (2) din Legea nr. 290/2003 dispune ca "Despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotararii comisiei județene (...) iar plata lor se poate face și în rate, în maximum 2 ani." Or, de la comunicarea Hotararii nr. 66/28.02.2007 au trecut aproape 4 ani, iar parata ANRP nu a înțeles nici până în prezent să își onoreze obligațiile pecuniare.
Mai arată reclamanta că a formulat plângere prealabilă către ANRP la data de 03.10.2011, cu confirmare de primire, prin care a solicitat acesteia să își îndeplinească obligația de plată a compensațiilor bănești, la care a anexat întreaga documentație cerută de dispozițiile art. 18 al H.G nr. 1120/2006.
Se mai susține de către reclamantă că exista identitate între persoana pârâtului - Ministerul Finanțelor Publice și cel care este obligat în raportul juridic dedus judecății - același Minister al Finanțelor Publice.
Astfel, potrivit alin. (5) al art. 18 din H.G. nr. 1120/2006: compensațiile bănești stabilite în temeiul Legii nr. 290/2003 se acorda beneficiarilor, in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinație din bugetul de stat. Chiar dacă art. 18, alin. (4) al acestui act normativ prevede că: "Plata despăgubirilor bănești solicitate în baza Legii nr. 290/2003 (...) se face prin Direcția economică din cadrul Autoritarii Naționale pentru Restituirea Proprietăților", în continuare se specifică faptul că „sumele acordate cu titlu de compensații bănești vor fi suportate de la bugetul de stat”.
Subiectul de drept responsabil cu pregătirea proiectelor legii bugetare anuale este chiar Ministerul Finanțelor Publice, astfel cum rezulta din dispozițiile art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.
Mai mult decât atat, astfel cum reiese din prevederile art. 1 al H.G. nr. 361/2005, A.N.R.P. "este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice."
Așadar, parata ANRP are calitatea unei instituții subordonate ierarhic Ministerului Finanțelor Publice, neavand buget propriu, ci fiind finanțată exclusiv de la bugetul de stat.
Relativ la competența materială de a soluționa prezenta cauză, se arată că aceasta revine Tribunalului Dambovita - Secția C. Administrativ și Fiscal, având în vedere că prezenta acțiune are ca obiect obligarea debitoarei ANRP la plata unor despăgubiri datorate în temeiul Legii nr. 290/2003 și potrivit 7 din HG nr. 1120/2006 privind Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, plata despăgubirilor se propune de către Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 vicepreședintelui ANRP, iar deciziile vicepreședintelui sunt supuse controlului judecătoresc al instanței de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul despăgubirilor.
Un argument în plus, în sensul celor reținute este și faptul că 1a data de 23.11.2009, în ședința plenului judecătorilor Secției contencios administrativ și fiscal a ICCJ a fost adoptată urmatoarea soluție de principiu pentru unificarea practicii:
„ Acțiunile avand ca obiect obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata despăgubirilor acordate prin Hotararea comisiei județene de aplicare a Legii nr. 290/2003 sunt de competența Tribunalului, secția de contencios administrativ si fiscal."
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 10 si 11 din Legea nr. 290/1003, pe dispozițiile art. 18 din H.G. nr. 1120/2006, precum și pe dispozițiile Legii nr. 554/2004.
În susținerea cererii, reclamanta a anexat, în copie, următoarele înscrisuri: Hotararea nr. 66/28.02.2007, emisă de Comisia Județeană Dambovița de aplicare a Legii nr. 290/2003; plângerea prealabilă adresată ANRP, cu confirmare de primire, actul de identitate al reclamantei, practică judiciară.
Prin întâmpinarea formulată în temeiul art. 115 Cod procedură civilă, pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților- Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În întâmpinare se arată că potrivit art. 18 alin. (5) din H.G.nr. 1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.290/2003, „compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a Municipiului București pentru aplicarea Legii nr.290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr.290/2003, (...) se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație fn bugetul de stat, (...)."Din acest text de lege rezultă că plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație.
În art. 41 din Charta Europeană a Drepturilor Fundamentale și interpretarea Recomandării/R./C.M./2007/7 se stabilește că „ având în vedere împrejurările cauzei și volumul de activitate al autorității administrative competente în materia soluționării cererilor de acordare a cetățeniei române”, termenul rezonabil reglementat prin art. 41 trebuie analizat în circumstanțele date.
Astfel, în interpretarea dată, se consideră că nu poate fi vorba de încălcarea dispozițiilor art. 10 din Convenția Europeană asupra cetățeniei, atunci când există foarte multe cereri depuse, iar mijloacele folosite se dovedesc a fi insuficiente.
Împlementarea recomandărilor puse în vedere de către Curtea Europeană ca urmare a procedurii Hotărârii Pilot pronunțate urmează a se realiza prin noile măsuri legislative propuse, susținute de măsuri urgente privind întărirea capacității instituționale și schimbarea viziunii de ansamblu a procedurii administrative pentru asigurarea finalizării dosarelorîntr-un “termen rezonabil”.
Se mai arată că prin Decizia nr. 270/03.12.2010 a Primului-Ministru al României a fost constituit Comitetul interministerial privind procesul de reformare a legislației și procedurilor din domeniul restituirii proprietăților, care are ca principală atribuție identificarea soluțiilor optime care să conducă la eficientizarea procesului de restituire a proprietăților și elaborarea unor proiecte de acte normative care să conțină propunerile în domeniu.
În aceste condiții, în absența disponibilităților bănești ale statului, raportat la dificultățile prin care trece economia țării, s-ar stabilii, în momentul de față, în sarcina ANRP o obligație imposibil de realizat și care este în natură să afecteze principiul egalității de tratament, recunoscut atât în plan intern cât și în plan european.
De asemenea, din rațiuni financiare, creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condițiile de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența C.E.D.O.
La rândul său, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Administrația Finanțelor Publice Târgoviște, a formulat întâmpinare prin care a invocat, în primul rând, excepția lipsei competenței materiale de soluționare a cauzei de către Tribunalul Dâmbovița având în vedere că reclamantul își motivează în drept acțiunea pe prevederile Legii nr. 554/2004 și înțelege să se judece cu două autorități publice centrale, respectiv A. Națională pentru Restituirea Proprietăților București și Ministerul Finanțelor Publice. Potrivit prevederilor art. 10 din Legea nr.554/2004, pentru soluționarea în fond a unor asemenea litigii competența materială revine secțiilor de contencios administrativ și fiscal al curților de apel.
De asemenea, s-a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor, motivată de următoarele prevederi legale:
- art.ll alin.l din Legea nr.290/2003 cu modificările si completările ulterioare :"Plata despăgubirilor se dispune de către A. Naționala pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr.290/2003."
- art.18 alin.l, 4 si 5 din HG nr.l 120/2006:"(1) Solicitarea plații se face pe baza de cerere scrisa, adresata către A. Naționala pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr.290/2003.
(4) Platadespăgubirilor bănești solicitate in baza Legii nr.290/2003, cu modificările si completările ulterioare, se face prin Direcția economica din cadrul Autoritatii Naționale pentru Restituirea Proprietăților.
(5) Compensatiile bănești stabilite prin hotararea comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea Legii nr.290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr.290/2003, in cazul contestatiilor, sau hotararea judecătorească definitivă, investită cu formulă executorie, după caz, se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat...".
Astfel, se poate constata din toate aceste prevederi legale, că plata acestor despăgubiri se face numai de către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, iar sumele provin din bugetul de stat, unde sunt prevăzute cu aceasta destinatie.
Astfel, numai pentru faptul că A. Națională pentru Restituirea Proprietăților nu are buget propriu și virarea sumelor cu această destinație de la bugetul de stat se face în bugetul MFP, nu este suficient pentru a considera că în astfel de cauze Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă.
Prin sentința nr. 1476/10.04.2012, instanța a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dâmbovița în soluționarea cauzei și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel Ploiești.
Prin sentința nr. 228/19.06.2012 Curtea de Apel Ploiești a admis excepția necompetenței materiale, a declinat cauza în favoarea Tribunalului Dâmbovița și, constatând existența conflictului negativ de competență a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea acestuia.
Prin decizia nr. 4702/9.11.2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, dosarul fiind înregistrat sub nr._ .
La data de 19.06.2014 Autoriatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus la dosar note de ședință, invocând excepția prematurității cererii de chemare în judeată, întrucât, potrivit art. 2 din OUG nr. 10/2014, începând cu data intrării în vigoare a OUG nr. 10/2014, “se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, plata voluntară a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a Municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998 și respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006”.
Astfel, plata creanței stabilită prin hotărârea nr. 66/28.02.2007 emisă de Comisia Județeană Dâmbovița pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 nu este exigibilă, astfel că acțiunea este prematură.
Așa cum rezultă din nota de fundamentare a OUG nr. 10/2014, suspendarea plăților pe o perioadă de 6 luni este necesară, având în vedere urgența și necesitatea adoptării unor măsuri care să permită concretizarea drepturilor privind acordarea despăgubirilor rezultate din aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată și Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât personele îndreptățite să poată beneficia de acordarea unor despăgubiri certe, previzibile și predictibile, în conformitate cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, având în vedere necesitatea instituirii unor reglementări speciale care să coreleze modalitatea de plată a despăgubirilor acordate persoanelor îndreptățite potrivit Legii nr. 9/1998, republicată și Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, cu sursele de finanțare, astfel încât să se asigure menținerea echilibrului bugetar și, în mod implicit, respectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar, dată fiind necesitatea stabilirii unei noi modalități de plată a despăgubirilor acordate potrivit Legii nr. 9/1998, republicată și Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare și a identificării surselor de finanțare necesare, în contextul admiterii excepției de neconstituționalitate a OUG nr. 10/2013.
Măsurile propuse nu aduc o restrângere a drepturilor persoanelor îndreptățite, întrucât statul român nu numai că refuză plata acestor drepturi, ci se obligă la plata sumelor prevăzute în deciziile de plată și hotărârile prin care se stabilește cuantumul despăgubirilro.
În aceste condiții, este necesară crearea unui echilibru între interesele generale ale societății și interesele particulare ale persoanelor care intră sub incidența proiectuliu de ordonanță. În acest sens, precum arată și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, o astfel de măsură trebuie să păstreze un just echilibru între interesele statului și cele ale reclamanților.
Concluzia care se impune este aceea că statul nu contestă existența unui bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor stabilite prin deciziile de plată și hotărârile emise în temeiul Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003, precum și Legii nr. 393/2006 și nu refuză plata acestora.
Măsura reglementată este mai degrabă una prin care se garantează realizarea dreptului de proprietate asupra bunului dobândit, în sensul Convenției, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. 2 din Costituție, în condițiile respectării țintei de deficit bugetar asumate. Rezultă astfel, că prin OUG nr. 10/2014, statul nu afectează esența dreptului de proprietate, nu aduce atingere substanței acetui drept și cu atât mai mult, nu neagă existența acestuia.
În raport de cele menționate, se solicită admiterera excepției invocate și, în subsidiar, respingerea ca neîntemeiată, a acțiunii reclamantei.
În drept, s-au invocat dispozțiile art. 114 ind. 1 alin. 2, art. 115 și următoarele din Codul de procedură civilă, art. 24 din Legea nr. 554/2004, Legea nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, HG nr. 1120/2006, OUG nr. 10/2014.
Tribunalul, analizând cu prioritate, conform art.137 C.pr.civ., excepția premeturității cererii de chemare în judecată, urmează să o admită pentru următoarele considerente: potrivit art. 2 din OUG nr. 10/2014, începând cu data intrării în vigoarea acestei ordonanțe, “se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, plata voluntară a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a Municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998 și respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006”.
Astfel, plata creanței stabilită prin hotărârea nr. 66/28.02.2007 emisă de Comisia Județeană Dâmbovița pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 nu este exigibilă, față de dispozițiile legale mai sus amintite, considerente pentru care va fi admisă excepția prematurității formulării acțiunii și, în consecință, va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția prematurității formulării acțiunii, invocată de pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1 și pe fond, respinge acțiunea reclamantei D. A. V. cu domiciliul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 74, județ Dâmbovița și domiciliul ales la avocat M. L. din București, Piața Națiunile Unite, nr. 3-5, .. 1, ., sector 4, în contradictoriu cu pârâții A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1 și Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 30.09.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
A. L. B. D. D.
RED. ALB
5ex/30.10.2014
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 289/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 1334/2014. Tribunalul... → |
|---|
