Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 240/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 240/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 10-02-2014 în dosarul nr. 2043/120/2015
Dosar nr._ timbru de mediu
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 240
Ședința publică din data de 10 februarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. I.
GREFIER: E. B.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de reclamantul M. A. V., domiciliat în ., ., nr. 165, județul Dâmbovița și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de Avocat A. G. din Târgoviște, ., ., ., în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, județul Dâmbovița, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești, cu sediul în Ploiești, .. 22, județul Prahova, Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5 și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A, sector 6, prin care se solicită obligarea pârâților la restituirea sumei de 2552 lei, achitată cu titlu de timbru de mediu pentru autovehicule, cu dobânda legală fiscală aferentă.
Cererea a fost timbrată cu 256 lei, taxă judiciară de timbru achitată conform chitanțelor nr._/23.10.2013 și nr._/08.11.2013.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul prin av. A. G., conform împuternicirii avocațiale aflată la fila 6/dosar, lipsă fiind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că pârâții Administrația F. pentru Mediu și DGRFP Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, au depus întâmpinări, comunicate reclamantului conform art. 201 alin. 1 Cod procedură civilă; se mai învederează faptul că reclamantul a depus răspuns la întâmpinare; după care:
Instanța, din oficiu, efectuând verificările necesare, în conformitate cu dispozițiile art. 131 Noul Cod de procedură civilă, stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, în temeiul art. 248 alin. 4 Cod procedură civilă, instanța unește excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de AFM, cu fondul cauzei și acordă cuvântul în dezbateri.
Av. A. G., pentru reclamant, solicită respingerea excepției inadmisibilității ca neîntemeiată, precizând că pentru restituirea timbrului de mediu nu e necesar să invoce neconstituționalitatea OUG nr. 9/2013, fiind suficient să solicite instanțelor naționale aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar, în raport de prevederile art. 110 din TFUE.
Pe fond, apărătorul ales al reclamantului solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, cu consecința obligării pârâților la restituirea sumei încasată cu titlu de timbru de mediu, cu dobânda legală aferentă. Susține că OUG nr. 9/2013 este contrară disp. art. 110 din TFUE și are caracter discriminatoriu, câtă vreme descurajează achiziționarea de autovehicule din Comunitatea Europeană în favoarea celor de pe piața națională. În acest sens, precizează că există autoturisme pe piața națională pentru care nu se plătește timbrul de mediu, respectiv cele pentru care s-a încasat taxa pe poluare.
Un alt tip de discriminare, susține reprezentantul reclamantului, se realizează prin aceea că, după achiziționarea unor autovehicule înscrise în circulație în România, pentru care nu s-a plătit taxa pe poluare sau aceasta a fost restituită, cumpărătorul circulă fără a transcrie dreptul de proprietate pe numele său, evitând astfel plata timbrului de mediu.
Apărătorul ales al reclamantului face precizarea că va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța declară dezbaterile închise și rămâne în deliberare, conform art. 395 Cod procedură civilă.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița – Secția a II-a Civilă de C. Administrativ și Fiscal sub nr._, reclamantul M. A. V. a chemat in judecată pârâții AJFP Dâmbovița, DGRFP Ploiești, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Administrația F. Pentru Mediu, solicitând obligarea pârâților la restituirea sumei de 2552 lei, achitată cu titlu de timbru de mediu pentru autovehicule, cu dobânda legală fiscală, calculată de la data plății până la restituirea efectivă.
În motivarea cererii, reclamantul a susținut că a achiziționat din Belgia un autoturism folosit marca Opel, pentru a cărui înmatriculare în România i s-a impus plata timbrului de mediu în cuantum de 2552 lei, taxă percepută în temeiul OUG nr. 9/2013 și achitată de reclamant conform chitanței . nr._/19.07.2013.
În continuarea acțiunii, reclamantul a invocat Hotărârea pronunțată la 07.07.2011 de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-263/10 I. N. c. România, prin care s-a stabilit că reglementarea națională – OUG nr. 50/2008 – are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre UE și prin aceasta contravine art. 110 TFUE.
În opinia reclamantului, efectul de descurajare amintit se menține și la actele normative ulterioare, care reglementează practic aceeași taxă, respectiv Legea nr. 9/2012 și OUG nr. 9/2013.
Astfel, din analiza art. 4 al OUG nr. 9/2013, rezultă că taxa pentru emisii poluante/timbrul de mediu nu se plătește cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare sau taxa pentru emisii poluante, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, în condițiile în care taxa respectivă nu a fost restituită în temeiul unor hotărâri judecătorești.
Mai există și o altă posibilitate de dobândire în proprietate și punere în circulație în România a unor autovehicule, fără plata taxei pentru emisii poluante/timbru de mediu. Este vorba de cumpărarea unor autovehicule înscrise în circulație în România, la care nu s-a plătit taxa menționată sau aceasta a fost restituită, autovehicule cu care cumpărătorul circulă fără a le transcriere pe numele său, circulând cu certificatul de înmatriculare al fostului proprietar.
Reclamatul susține că, astfel, efectul de descurajare a importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre UE se produce și sub reglementarea Legii 9/2012 (în forma sa de după 01.01.2013) și a OUG nr. 9/2013 și prin aceasta fiind încălcate disp. art. 110 al TFUE.
În ce privește cuantumul dobânzii legale fiscale, reclamantul susține că aceasta este reglementată de art. 124 coroborat cu art. 120 alin. 7 Cod procedură fiscală, iar în ce privește data de la care începe să curgă dobânda, susține că, potrivit art. 1645 alin. 2 Cod civil, pârâții datorează dobânda de la data plății nedatorate și până la restituirea efectivă.
În drept, au fost invocate disp. art. 117 lit. d), art. 124 coroborat cu art. 120 alin. 7 din OG nr. 92/2003, art. 25, 28 și 90 din Tratatul CE, art. 148 alin. 2 din Constituția României, art. 1645 Cod civil.
S-au anexat cererii, în copie, cererea de restituire a sumei încasată cu titlu de timbru de mediu, înregistrată la AJFP Dâmbovița sub nr._/21.10.2013, decizia de stabilire a timbrului de mediu, chitanța de plată a sumei de 2552 lei, înscrisuri care atestă provenința autoturismului dintr-un stat membru al UE, cartea de identitate a vehiculului.
La data de 03.12.2013 pârâta Administrația F. pentru Mediu a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantului.
Pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în raport de faptul că reclamantul își argumentează demersul printr-o pretinsă neconformitate a prevederilor OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu, cu normativele europene și, implicit, printr-o pretinsă neconstituționalitate a acesteia, în condițiile în care organul fiscal nu este emitentul OUG nr. 9/2013, nu are căderea de a examina legalitatea taxei față de prevederile dreptului comunitar și nici de a aplica cu prioritate aceste din urmă dispoziții, fără a ține cont de legislația internă.
Mai mult, întrucât interesul de a acționa în justiție, pe calea contenciosului administrativ, este legitimat de vătămarea unui drept subiectiv sau interes legitim născut din existența unui act administrativ a cărui anulare trebuie solicitată de cel ce se consideră păgubit și, totodată, având în vedere că, deși prin prezenta cerere de solicită restituirea unei sume încasată în temeiul unui act normativ pretins neconstituțional, nu este formulată și excepția de neconstituționalitate a textului invocat, pârâta consideră prezenta acțiune ca fiind inadmisibilă.
Pe fondul cauzei, pârâta a susținut că din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene rezultă că art. 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării autovehiculelor de ocazie naționale și, prin aceasta, descurajarea importului de autovehicule de ocazie similare.
În acest sens, OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu a fost promovată tocmai din necesitatea de a corela dezideratele naționale în ceea ce privește scăderea nivelului de poluare prin aplicarea unei taxe factorilor poluanți, cu cele europene, România fiind sancționată pentru taxarea inechitabilă instituită de vechea reglementare în domeniu.
În acest context, OUG nr. 9/2013 a armonizat cerințele comunitare cu necesitățile interne referitoare la menținerea obligației fiscale, ca instrument de combatere a fenomenului poluării. Prin actuala lege s-a înlăturat taxarea discriminatorie, obligația fiscală având în vedere principiul „poluatorul plătește”, fiind taxate primordial emisiile generate de mașină.
În altă ordine de idei, contrar susținerilor reclamantului, OUG nr. 9/2013 a înlăturat caracterul indirect discriminatoriu, prin taxarea unitară indiferent de proveniența autoturismului (art. 4 din OUG nr. 9/2013).
În ce privește susținerile reclamantului, potrivit cărora, prin instituirea timbrului de mediu s-a aduce atingere dreptului de proprietate, pârâta solicită să se constate că reclamantul nu a făcut vreo dovadă că prin achitarea timbrului de mediu s-ar fi încălcat dreptul de proprietate al acestuia, nu s-a făcut proba existenței unei legături directe de cauzalitate între fapta achitării taxei și o eventuală încălcare a dreptului de proprietate, conform principiului „actori incumbit probatio” prev. de art. 249 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată de DGRFP Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița s-a solicitat respingerea cererii reclamantului ca nelegală și netemeinică.
Se arată că prin adoptarea OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, se asigură conformarea cu recomandările Comisiei Europene cuprinse în comunicarea din 14.12.2012, potrivit căreia, taxarea autoturismelor să nu se bazeze pe criterii specifice tehnologice ci pe date de performanță obiective, disponibile în mod obișnuit și relevante din punctul de vedere al politicilor, cum ar fi emisiile de CO2.
Se solicită respingerea capătului de cerere referitor la calculul dobânzii legale, întrucât cererea de acordare a dobânzii se face de către contribuabil la organul fiscal, în temeiul unui titlu, respectiv cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare și ale altor organe competente potrivit legii (art. 117 alin. 1 lit. f din OG 92/2003). În acest sens, potrivit art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70 după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.”
În ce privește plata cheltuielilor de judecată, se solicită respingerea acestui capăt de cerere, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 451-453 Cod procedură civilă.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției inadmisibilității acțiunii, invocată de AFM, motivat de faptul că nu solicită restituirea timbrului de mediu pe motivul că OUG nr. 9/2013 ar fi neconstituțională ci pentru că timbrul de mediu încalcă dreptul comunitar european, în speță art. 110 TFUE.
În ce privește apărările pârâtei AFM, în sensul că timbrul de mediu nu contravine disp. art. 110 TFUE, reclamantul a reiterat susținerile din cuprinsul acțiunii, în sensul că OUG nr. 9/2013 are caracter discriminatoriu câtă vreme există anumite categorii de autoturisme pe piața națională pentru care nu se plătește timbrul de mediu. Mai mult, nici principiul „poluatorul plătește” nu este respectat, câtă vreme nu toți cei care poluează plătesc (posesorii care au dobândit autovehiculele înainte de 01.01.2007).
Examinând cererea prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză și prin raportare la jurisprudența națională privind restituirea taxei de primă înmatriculare, taxei pe poluare sau pentru emisii poluante, astfel cum acestea au fost reglementate succesiv de Codul fiscal, OUG nr. 50/2008 cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 9/2012 și la hotărârile pronunțate de Curtea Europeană de Justiție în cauzele T. vs. S. R. (7 aprilie 2011) și N. vs. S. R. ( 7 iulie 2011), tribunalul reține următoarele:
În ce privește excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocată de pârâta Administrația F. pentru Mediu, tribunalulconstată că excepția de inadmisibilitate reprezintă un mijloc de apărare prin care se tinde la respingerea unei acțiuni/cereri, fără a intra în cercetarea fondului. Această excepție reprezintă practic un fine de neprimire a unei acțiuni, fie pentru că partea are la îndemână o altă cale, fie pentru că cererea nu este prevăzută de lege. Sunt astfel de excepții, inadmisibilitatea acțiunii civile cât timp partea s-a constituit parte civilă în procesul penal – electa una via, inadmisibilitatea acțiunii în constatare când partea are la îndemână acțiunea în realizare, inadmisibilitatea căii de atac a apelului sau, după caz, a recursului, când legea nu prevede o asemenea cale de atac, excepția lipsei procedurii prealabile în materia contenciosului administrativ.
În ceea ce privește apărarea pârâtei AFM, care condiționează accesul la instanță pentru restituirea timbrului de mediu de invocarea excepției de neconstituționalitate a OUG nr. 9/2003, trebuie observat că nici un text de lege nu condiționează o astfel de acțiune de dovada invocării excepției de neconstituționalitate, excepția inadmisibilității fiind nefondată.
Aceeași excepție a inadmisibilității antamează și ideea că acțiunea în restituirea timbrului de mediu ar fi inadmisibilă câtă vreme nu s-a cerut mai întâi anularea actului administrativ fiscal care a fixat această taxă în sarcina reclamantului.
Ori, așa cum s-a statuat deja în doctrină, în cazul cererilor de restituire a taxelor pretins nedatorate nu mai este necesară procedura de contestare prev. de art. 7 din OUG nr. 50/2008.
În acest sens, prin decizia nr. 24/2011, referitoare la aplicarea art. 4, art. 7 și art. 10 din OUG nr. 50/2008, ÎCCJ a statuat că procedura de contestare prev. la art. 7 din OUG nr. 50/2008, rap. la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei pe poluare întemeiate pe disp. art. 117 alin. 1 lit. d) din același cod.
Cum reclamantul a formulat un singur capăt de cerere, constând în restituirea taxei încasate ca timbru de mediu, cerere care se încadrează în categoria celor vizate de art. 117 Cod procedură fiscală, nu se impune parcurgerea procedurii de contestare prealabilă la organul emitent conform art. 206-218 Cod procedură fiscală.
Pentru aceste motive, excepția inadmisibilității cererii se privește a fi nefondată.
Pe fondul cauzei, tribunalul reține că, în considerentele celor două hotărâri ale CJE (T. vs. S. R. și N. vs. S. R.), Curtea, în considerentele expuse, a reținut că toate modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
S-a conchis în sensul că reglementarea națională are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și prin aceasta contravine art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.24 din 14 noiembrie 2011 privind recursul în interesul legii referitor la aplicarea art.4, art.7 și art.10 alin.1 din OUG nr.50/2008, a admis recursurile în interesul legii și a stabilit că procedura de contestare prevăzută la art.7 din OUG nr.50/2008, raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod.
S-a reținut în considerentele deciziei că efectul în timp al hotărârilor preliminare este retroactiv, în sensul că interpretarea unei norme de drept a Uniunii Europene în cadrul unei trimiteri preliminare lămurește și precizează semnificația și câmpul de aplicare ale acesteia, de la ..
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene, care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, contravine prevederilor art. 110 din Tratat, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
Din coroborarea art. 1 alin. (5) din Constituție (respectarea Legii fundamentale este obligatorie) cu art. 148 alin. (2) din Constituție (care consacră, la rândul său, principiul aplicării prioritare a dreptului european față de dispozițiile contrare din legile interne), rezultă că însăși Constituția României obligă la respectarea dreptului european și la recunoașterea priorității acestuia.
Principiul general este acela că statele membre trebuie să ramburseze taxele percepute în mod nelegal, Curtea de Justiție a Uniunii Europene insistând asupra ideii disponibilității unui remediu specific în cadrul sistemelor juridice naționale, ca remediu de drept european. Prin urmare, conform jurisprudenței consecvente a Curții, contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european și, corelativ, statul are obligația de a o restitui.
Având în vedere argumentele de mai sus, instanțele naționale au dispus restituirea taxei de primă înmatriculare, pe poluare sau pentru emisii poluante, percepute de organele fiscale, în vederea înmatriculării autovehiculelor în România.
Prin noul act normativ ce reglementează timbrul de mediu pentru autovehicule – OUG nr. 9/2013, act normativ avut în vedere la impunerea timbrului de mediu în vederea înmatriculării autovehiculului de către reclamant, legiuitorul român a ținut seama de normele de drept comunitar aplicabil atât în domeniul protecției mediului și îmbunătățirea calității aerului cât și de cele ale Tratatului Uniunii Europene privind înlăturarea discriminării în ceea ce privește libera circulație a bunurilor.
Astfel, potrivit art. 4 alin. 1 lit. a) din OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.
Din conținutul acestei norme, rezultă că timbrul de mediu se percepe pentru toate tipurile de autovehicule înscrise în circulație pentru prima dată în România, sintagma „înscrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicule de către primul proprietar din România” acoperind toate situațiile, fie că este vorba de autovehicule noi sau rulate, fie că este vorba de autovehicule provenite din țară, dintr-un stat membru al UE sau din afara UE.
Prin urmare, nu se mai poate vorbi de o reglementare națională care să aibă ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre al UE care să contravine art. 110 din Tratatul privind funcționarea U.E.
Dispărând regimul discriminatoriu în privința autovehiculelor supuse timbrului de mediu, prin aceea că indiferent de țara de proveniență și indiferent de starea vehiculului ( nou sau rulat), timbrul de mediu se percepe cu ocazia primei înscrieri a dreptului de proprietate de către primul proprietar din România, nu se poate reține că reglementarea națională încalcă dreptul comunitar.
Așa fiind, apreciind că încasarea timbrului de mediu de la reclamant s-a realizat conform dispoziției legale în vigoare la data cererii de înscrieri a autovehiculului în circulație, iar reclamantul nu a invocat alte încălcări ale OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule ori încadrarea în vreuna din situațiile de scutire la plată prev. de art. 8 din Ordonanță, tribunalul va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâta Administrația F. pentru Mediu.
Respinge cererea formulată de reclamantul M. A. V., domiciliat în ., ., nr. 165, județul Dâmbovița și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de Avocat A. G. din Târgoviște, ., ., ., în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, județul Dâmbovița, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești, cu sediul în Ploiești, .. 22, județul Prahova, Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5 și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A, sector 6.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 10 februarie 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. I. E. B.
Red. IE./tehnored. EB
7 ex. /14.02.2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 1012/2014.... | Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 1585/2014. Tribunalul... → |
|---|
