Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 837/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 837/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 19-05-2014 în dosarul nr. 6207/120/2013
Dosar nr._ suspendare executare act administrativ
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR 837
Ședința publică de la data de 19.05.2014
Instanța constituită din:
P.- G. A. M.
Grefier: J. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei privind pe reclamanta S.C. L. P. S.R.L, cu sediul în ., județul Dâmbovița, CUI RO6580810, în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, județul Dâmbovița, având ca obiect „suspendare executare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta prin avocat S. S. cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei, fila 13, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul, după care:
Reclamanta prin avocat depune la dosar Certificatul de înregistrare mențiuni nr_/18.11.2013, Rezoluția ORC nr 9271/20.11.2013 și actul constitutiv modificat al societății, învederând că la data de 18.11.2013, ca urmare a transformării societății din societate comercială în societate comercială cu răspundere limitată, denumirea societății s-a modificat în L. P. SRL.
Instanța ia act că precizarea apărătorului reclamantei în sensul că din data de 18.11.2013 societatea și-a schimbat denumirea în L. P. SRL.
Instanța pune în discuția părților excepția autorității de lucru judecată, invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Reclamanta, prin avocat, având cuvântul asupra excepției formulate solicită respingerea acesteia, potrivit concluziilor și notelor scrise depuse la dosar.
Legea permite, cu privire la același act administrativ fiscal, să poate fi formulate mai multe cereri de suspendare, cu condiția ca motivele să fie diferite. Prima cerere formulată viza netemeinicia și nelegalitatea actului administrativ fiscal, bazându-se pe o expertiză tehnică extrajudiciară și țineau de fondul cauzei, arătând că față de cuprinsul raportului de expertiză, concluziile actului administrativ fiscal și debitul nu erau conforme cu realitatea și legalitatea. Același lucru rezultă și din decizia Curții de Apel Ploiești și admiterea recursului declarat de AJFP, arătându-se că instanța de fond la pronunțarea suspendării a avut în vedere concluziile unei expertize extrajudiciare, acestea neputând fi suficiente pentru pronunțarea unei suspendări.
În cauza de față a învederat că promovând plângerea prealabilă împotriva actului administrativ fiscal a cărei suspendare o solicită, prin Decizia din februarie 2013 a AJFP s-a dispus trimiterea cauzei la P. și suspendarea pe latură civilă, până când P. se va pronunța în ceea ce privește existența sau inexistența unei infracțiuni.
Pârâta suspendă soluționarea contestației și prin urmare orice posibilitate de a contesta fondul actului pe calea contenciosului administrativ, trimite cauza la P., însă în paralel continuă executarea silită în baza actului administrativ a cărei contestare este suspendată și ale căror efecte sunt suspendate.
La acest moment reclamanta nu poate contesta fondul actului administrativ fiscal suspendat, fiindu-i paralizat dreptul la apărare, continuând să fie executată.
Este executată silit, dar nu are nicio posibilitate legală de a se apăra, singura posibilitate fiind aceea de obținere a suspendării efectelor actului administrativ fiscal, creându-se astfel o egalitate juridică a părților.
Motivele formulării celor două cereri diferă, printr-o cerere s-a contestat legalitate și temeinicia actului, iar prin alta s-a invocat dreptul la apărare și egalitatea în fața legii.
Față de aceste motive solicită respingerea excepției invocate de pârâtă.
Instanța analizând asupra excepției autorității de lucru judecat, invocată de pârâtă, constatând că cele două pricini au cauză juridică diferită, respinge excepția invocată, ca neîntemeiată.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de suspendare.
Reclamanta, prin avocat, având cuvântul asupra cererii de suspendare, arată că se au în vedere aceleași motive ca cele învederate în motivarea excepției autorității de lucru judecat și vizează încălcarea dreptului la apărare și egalitatea în fața legii.
Iminența prejudiciului este evidentă, prin continuarea executării silite creându-se un prejudiciu, activitatea și conturile reclamantei fiind blocate, cauza temeinic justificată referindu-se la dreptul la apărare.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată sub nr_ pe rolul acestei instanțe, reclamanta S.C. L. P. S.R.L a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, suspendarea executării Deciziei de impunere nr 1445/27.12.2012 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, emisă de intimată, în baza căruia a fost emis și titlul executoriu nr 1040/11.02.2013, ce nu a fost niciodată contestat.
A motivat că prin decizia de impunere nr.1445/27.12.2012, pârâta a stabilit în sarcina sa plata unui debit suplimentar în valoarea de 2.804.895 lei, din care 766.425 lei cu titlu de profit, 307.975 lei cu titlu de dobânzi / majorări de întârziere, 114.964 lei cu titlu de penalități de întârziere; 1.038.894 lei cu titlu de TVA, 420.803 lei cu titlu de dobânzi / majorări de întârziere, 155.834 lei cu titlu de penalități de întârziere.
La data de 07.02.2013 a formulat plângere prealabilă împotriva deciziei de impunere, înregistrată de pârâtă sub nr_, iar prin Decizia nr 139/18.02.2013 s-a dispus suspendarea soluționării contestației nr_/07.02.2013 până la soluționarea plângerii prealabile formulată de pârâtă împotriva administratorului societății reclamante. Totodată prin aceeași Decizie nr 139/2013, pârâta a stabilit că urmează a se investi pe latură civilă, după pronunțarea definitivă și irevocabilă pe latura penală.
Cu toate acesta, în condițiile în care latura civilă a cauzei a fost suspendată, pârâta a înțeles să emită în continuarea titluri executorii, în vederea recuperării prejudiciului, fiind încălcat astfel dreptul reclamantei la apărare în ceea ce privește netemeinicia Deciziei nr 1445/27.12.2012, dar și propriile dispoziții de suspendare a laturii civile.
Cu alte cuvinte pârâta a blocat orice posibilitate a reclamantei de a constitui apărări și de a dovedi netemeinicia actelor emise de aceasta, pe o perioadă nedefinită, prin suspendarea soluționării plângerii prealabile formulate împotriva actului administrativ, timp în care se continuă executarea silită, fără a avea certitudinea că reclamanta datorează sumele de bani prevăzute în decizia nr 1445/27.12.2012.
În ceea ce privește dovedirea cazului bine justificat avut în vedere de dispozițiile art 14 alin 1 din Legea 554/2004, definit de dispozițiile art 2 alin 1 lit t, solicită a se constata că această condiție este îndeplinită.
Reclamanta nu poate fi făcută răspunzătoare pentru o faptă culpabilă săvârșită de către terți, întrucât s-ar încălca principiul bunei-credințe în relațiile comerciale.
Facturile fiscale emise de firme furnizoare aflate în anumite situații nu pot conduce la concluzia că facturile fiscale emise nu îndeplinesc condițiile unor documente justificative, în accepțiunea prevederilor art 6 din Legea 82/1991 republicată. Acestea reflectă operațiuni economice reale, mărfurile fiind livrate, dovada existenței lor rezultând din evidențele contabile ale societății.
Nu-i pot fi imputate reclamantei neregulile constatate în contabilitatea societăților furnizoare de mărfuri, întrucât beneficiarul nu are posibilitatea legală de a verifica dacă societățile cu care a colaborat își îndeplinesc obligațiile legale. Mai mult facturile emise cuprind mențiunile obligatorii prevăzute de art 155 alin 5 din Codul fiscal.
În cuprinsul Raportului de inspecție fiscală, s-a reținut, fără nicio justificare, că mărfurile au fost plimbate pentru a se pierde urma provenienței, pentru crearea aparenței unor operațiuni care în fapt nu există. Însă atâta timp cât există încheiate contracte de prestări servicii și de vânzare-cumpărare cu furnizorii, marfa a fost livrată și au fost emise facturi fiscale înregistrate în evidențele contabile ale societății, nu se poate prezuma fictivitatea acestor operațiuni.
În perioada 01.07._09 societatea reclamantă a mai fost supusă unui control, prin Raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 17.02.2010 stabilindu-se că aceasta nu are de achitat TVA și impozit pe profit suplimentar.
Totodată din actele contabile ale societății rezultă că sumele reprezentând deducere TVA și impozit pe profit, ca urmare a derulării de relații comerciale, sunt un procent mic din cifra de afaceri a societății reclamante.
Cu privire la condiția pagubei iminente, a arătat că și această condiție este îndeplinită întrucât executarea actului administrativ și stabilirea nejustificată în sarcina societății reclamante a unor datorii în valoare de_ lei reprezentând impozit pe profit suplimentar și TVA suplimentar, la care se adaugă majorările de întârziere aferente, conduc în mod cert la blocarea imediată a activității societății cu consecința producerii unor prejudicii deosebit de însemnate, dar și la pierderea principalilor clienți și furnizori.
În drept a invocat prevederile art.14 din Legea nr.554/2004 și OG nr.92/2003.
În dovedirea cererii au fost atașate înscrisuri.
Pârâta a formulat și depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat, având în vedere că reclamanta a mai formulat o cerere de suspendare a Deciziei de impunere nr 1445/2012, ce a format obiectul dosarului nr_, soluționat irevocabil de Curtea de Apel Ploiești, în sensul respingerii cererii formulate, ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004. Reclamanta nu a depus nicio probă din care să rezulte existența unui caz bine justificat și producerea unei pagube care să justifice în mod credibil înfrângerea principiului caracterului executoriu al actelor administrative.
În drept a invocat prevederile art 205 și următoarele C.pr.civ.
În temeiul dispozițiilor art 223 alin 3 C.pr.civ a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției autorități de lucru judecat, având în vedere că potrivit prevederilor art 14 alin 6 din Legea 554/2004 petentul poate formula mai multe cereri de suspendare cu privire la același act administrativ, în condițiile în care cererea este fondată pe alte motive. Pentru a se afla în această situație este obligatorie a fi îndeplinită și condiție judecării fondului cauzei, aspect ce nu a fost tranșat în cadrul dosarului nr_ .
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarea situație de fapt:
Deși argumentul principal al reclamantei este în sensul că prin decizia 139/18.02.2013 pârâta a dispus suspendarea soluționării contestației_/07.02.2013 până la soluționarea plângerii penale a pârâtei împotriva administratorului societății L. P. SRL (conform înscrisului depus la f. 142-145), stabilind, totodată, că „urmează a se investi pe latura civilă a cauzei, după pronunțarea definitivă și irevocabilă pe latura penală” și, în consecință, deși suspendată latura civilă a cauzei, au fost emise, în continuare, titluri executorii în vederea recuperării prejudiciului, reclamanta omite să arate un aspect esențial, și anume faptul că suspendarea operată prin Decizia 139/18.02.2013 emisă de pârâtă se referă doar la procedura de soluționare a contestației pe cale administrativă - aplicarea art. 214 CPF, nicidecum la executarea actului administrativ fiscal, reglementată de art. 215 CPF.
De altfel, art. 215 al.1 CPF prevede foarte explicit faptul că introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.
Așadar, pe parcursul soluționării contestației administrative, în virtutea puterii executorii a actului administrativ contesta, acesta își continuă producerea de efecte, cu excepția situației când se obține o suspendare a executării efectelor în conformitate cu art. 215 al.2 CPF raportate la art. 14-15 din Legea 554/2004.
De aceea, contestația formulată de reclamantă în fața organelor fiscale în temeiul art. 205 și următoarele, indiferent de maniera de derulare a procedurii (dacă aceasta era continuă sau suspendată, conform art. 214 CPF, cum a fost cazul în speță), nu putea determina, în nici un caz, suspendarea efectelor actului administrativ contestat.
Ca urmare, susținerea reclamantei că s-a prevăzut în cuprinsul Deciziei 139/18.02.2013 faptul că „urmează a se investi pe latura civilă a cauzei, după pronunțarea definitivă și irevocabilă pe latura penală” nu poate avea nicio înrâurire asupra efectelor actului administrativ contestat, în primul rând pentru că legea permite suspendarea efectelor doar în ipoteza aplicării art. 215 al.2 CPF raportate la art. 14-15 din Legea 554/2004, iar în al doilea rând, pentru că latura civilă a cauzei se referă la răspunderea patrimonială (civilă) a celor eventual găsiți vinovați de infracțiuni pentru care s-au efectuat cercetări penale, răspundere ce are alt temei decât recuperarea de la societate a sumelor respective (impozite pe profit suplimentar), în temeiul legislației fiscale aplicabile. Nu în ultimul rând, chiar dacă, prin absurd, organele fiscale ar fi prevăzut suspendarea efectelor actului administrativ fiscal contestat în cuprinsul Deciziei 139 (ceea ce, cum s-a arătat anterior, nu poate fi primit), o asemenea dispoziție a deciziei nu putea contrazice prevederile art. 215 al.2 CPF.
De aceea, toată argumentația reclamantei privind blocarea dreptului de a se apăra prin suspendarea soluționării plângerii prealabile nu poate avea ca efect admiterea cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal, prioritar pentru că această susținere este total neîntemeiată, în condițiile în care suspendarea la care se referă s-a aplicat de către pârâtă în conformitate cu prevederile legale (respectiv art. 214 CPF), dar mai ales pentru că aceste considerente privesc Decizia 139/18.02.2013, nu actul administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendat, și nu sunt apte să argumenteze existența „cazului temeinic justificat” la care se referă art. 14 din Legea contenciosului administrativ, raportat la art. 2 lit. t din aceeași lege.
Întrucât condițiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ trebuie îndeplinite cumulativ, și văzând că prima dintre cerințe, aceea vizând existența cazului bine justificat, nu este îndeplinită, instanța urmează a respinge cererea, ca neîntemeiată.
Văzând și disp. art. 14 alin. 4 din Legea nr. 554/2004,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării Deciziei nr 1445/27.12.2012 emisă de pârâtă, cerere formulată de reclamanta S.C. L. P. S.R.L, cu sediul în ., județul Dâmbovița, CUI RO6580810, în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, județul Dâmbovița.
Dispune restituirea către reclamantă a cauțiunii în cuantum de 20.000 RON, achitată pentru prezenta cauză, conform chitanței nr_/1/20.03.2014, în temeiul art 1063 (4) N.c.pr.civ.
Executorie.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare; cererea se va depune la Tribunalul Dâmbovița, conform art 83(3) și 84(2) N c.pr.civ.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.05. 2014
PREȘEDINTE, Grefier,
G. A. M. J. C.
Red G.A.M/tehnored J.C
27.05.2014/4ex
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 615/2014.... | Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 801/2014. Tribunalul... → |
|---|
