Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 615/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Decizia nr. 615/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 12-11-2014 în dosarul nr. 182/283/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA NR. 615

Ședința publică din: 12.11.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. N.

JUDECĂTOR: B. G.

GREFIER: N. L.

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelantul-petent I. I., domiciliat în com. Branesti, Priboiu, .. Dâmbovița, cu domiciliul procesual ales la cab. av. Vrezgo L., din com. Branesti, Priboiu, .. 62, județ Dâmbovița, împotriva sentinței nr. 558/05.06.2014, pronunțată de Judecătoria P., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN D., cu sediul în Târgoviște, .. 64, județ Dâmbovița, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns apelantul-petent prin avocat, cu împuternicire avocațială . nr._/2014, emisă în baza contractului de asistență juridică din 2014, aflată la fila 7, lipsind intimatul.

Procedura de citare este nelegal îndeplinită cu apelantul-petent, întrucât dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu acesta nu a fost restituită la dosarul cauzei, însă acest viciu de procedură a fost acoperit prin prezența reprezentantului convențional al părții, conform art. 160 NCPC.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că apelul a fost timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei, conform chitanța nr._/26.06.2014 (fila 5) și nr._/26.06.2014 (fila 6), după care:

Nemaifiind cereri de formulat și alte incidente de soluționat, tribunalul acordă cuvântul în dezbaterea apelului.

Apelantul-petent, prin avocat, având cuvântul, arată că sentința este netemeinică și nelegală pentru următoarele motive: procesul-verbal este lovit de nulitate pentru că au fost încălcate dispozițiile art. 16 din OG nr. 2/2001; fapta săvârșită a fost încadrată la art. 54, iar acest articol prevede o regulă referitoare la manevre. Precizează că sancțiunea aplicată pentru prima faptă a fost aplicată în mod greșit, întrucât se indică art. 100 fără a se indica punctul și litera. Mai arată că sancțiunea ar ti trebuit să fie cea prevăzută la art. 108 lit. b pct. 3 din OUG nr. 195/2002. Menționează că pentru prima faptă s-a aplicat sancțiunea avertismentului, iar pentru cealaltă sancțiunea amenzii, care a fost deja plătită. Se mai arată că apelantul-petent a lovit puțin bara din spate a celeilalte mașini și că fapta este minoră. Totodată, arată că mașina cealaltă era deja avariată din alte împrejurări și s-a considerat că nu trebuie să meargă la poliție, având în vedere că s-au înțeles, însă după incident, șoferul autovehiculului avariat s-a dus la poliție. De asemenea, s-a solicitat să se aibă în vedere pericolul redus al faptei. Solicită admiterea apelului și admiterea plângerii cu restituirea amenzii; fără cheltuieli.

Tribunalul, socotindu-se lămurit, în temeiul art. 482 coroborat cu art. 394 NCPC, declară dezbaterile închise și rămâne în deliberare asupra apelului.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravenționala înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.02.2014, reclamantul I. I. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._/03.02.2014, emis de pârâtul I.P.J. Dâmbovița.

În motivarea plângerii, reclamantul a arătat că a fost sancționat contravențional prin procesul verbal . nr._/12.02.2014 de către reclamant din urma unui accident minor soldat cu o zgârietură a barei din spate a autovehiculului cu numărul de înmatriculare_, autoturism care era deja avariat anterior producerii accidentului, a înmânat asigurarea conducătorului auto, atrăgându-i atenția că „nu am de ce să îi dau asigurarea” pentru un incident minor. Nu a încheiat constatarea amiabilă, apreciind că a fost a scăpare a sa, însă nici partea vătămată nu i-a solicitat acest lucru. Conducătorul acelui vehicul s-a prezentat ulterior la poliție și a reclamant că toate avariile autovehiculului său au fost produse de reclamant.

Sub aspectul legalității, apreciază că au fost încălcate dispozițiile art. 16 din OG 2/2001, privind descrierea faptei, a tuturor împrejurărilor ce pot servi la evaluarea gravități faptei precum și indicarea actului normativ. Privitor la acest din urmă aspect, arată că dispozițiile art. 54 nu constituie o contravenție ci reglementează manevra de mers înapoi iar dispozițiile art. 100 din OUG 195/2002 vizează altă faptă decât cea reținută în sarcina reclamantului. Apreciază că sancțiunea corectă era cea prevăzută de art. 108 alin. 1 pct. b din OUG 195/2002, care însă nu este sancționată cu avertisment. Apreciază pentru acest motiv că a fost sancționat pentru aceeași faptă cu două sancțiuni principale.

Prin sentința civilă nr. 558 din 05.06.2014, pronunțată de Judecătoria P., instanța a respins plângerea și a anulat procesul verbal de constatare a contravenției.

La pronunțarea acestei sentințe, instanța de fond a apreciat că fapta reclamantului de nerespectare a regulilor privitoare la manevra de mers înapoi constituie contravenție, fiind prevăzută de dispozițiile art. 100 alin. 2 rap. la art. 108 alin. 1 lit. b din OUG 195/2002.

Instanța de fond a constatat de asemenea că fapta este suficient individualizată pentru a permite încadrarea acesteia într-una dintre contravențiile prevăzute de art. 100 din OUG 195/2002, dovadă în acest sens fiind chiar susținerile reclamantei în ceea ce privește încadrarea faptei reținute în dispozițiile art. 108 alin. 1 din OUG 195/2002.

În ceea ce privește sancțiunile aplicate, instanța de fond a constatat că în mod corect reclamantului i-a fost aplicată amenda pentru contravenția prev. de art. 79 alin. 1 din OUG 195/2002, fapta fiind sancționată cu amenda prevăzută în clasa a doua de sancțiuni iar în ceea ce privește cea de-a doua contravenție, acesta deși se sancționează în aceeași modalitate ca și prima contravenție, reclamantului i-a fost aplicat avertisment, o sancțiune mai ușoară, aspect care nu poate decât să îi profite și nicidecum să îi producă vreo vătămare. Totodată, sancțiunea aplicabilă pentru eventuala nesocotire a acestor dispoziții este nulitatea condiționată de existența unei vătămări, împrejurare neprobată în speță.

Mergând mai departe la analiza temeiniciei procesului verbal contestat, instanța de fond a constatat din probatoriul administrat că faptele au fost în mod corect reținute, susținerile reclamantului urmând a fi înlăturate pentru argumentele care urmează:

Astfel, reclamantul a încercat să probeze faptul că a rezolvat diferendul generat de avariile produse autoturismului cu numărul de înmatriculare_ în mod amiabil, însă susținerile sale vin în contradicție cu actele care au stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție (declarațiile celor doi conducători auto). În cuprinsul declarației date la poliție reclamantul a arătat că a efectuat la data de 14.01.2014 manevra de mers înapoi, acroșând o autoutilitară, „ la fața locului nu s-a înțeles cu conducătorul auto” și „nici nu m-am prezentat la vreo unitate de poliție”.

Aceste susțineri confirmă existența faptelor reținute în cuprinsul procesului verbal, atestările făcute de martorul audiat în instanță C. D. devenind subiective și pentru acest motiv irelevante. În ceea ce privește acest martor, instanța constată că acesta a fost propus după înlocuirea martorului C. Z., fiind puțin probabil ca ambii martori să se fi aflat în același timp și în același loc, cel al producerii accidentului. Constatările instanței vin în contextul întregului probatoriu administrat, și în special în ceea ce privește declarația reclamantului mai sus menționată.

Reținând culpa petentului în săvârșirea contravenției si având în vedere ca procesul-verbal de contravenție este legal si temeinic întocmit, instanța de fond a mentinut măsurile sancționatorii aplicate.

Impotriva acestei sentințe a declarat apel petentul I. I. criticând sentința instanței de fond în sensul că nu a analizat corect actele și lucrările dosarului că nu s-a tinut cont de faptul ca mersul inapoi nu este contraventie, sanctiunea aplicata fiind incadrata gresit. Mai arata acesta ca nu au fost avute in vedere imprejurarile in care s-a produs accidentul, gravitatea faptei si consecintele, iar pretentiile soferului sunt exagerate si cum avaria era foarte mica nu s-a mai prezentat pentru a raporta accidentul.

Intimata I. a depus intampinare prin care solicita respingerea apelului, aratand ca toate sanctiunile prevazute de art.108 alin.1 lit. b, pct. 3 printre care se numara si cea aplicata apelantului parat fac parte din clasa a II a de sanctiuni, acesta nesuferind nici o vatamare, mai ales ca a primit avertisment.

Examinând sentința apelata, prin prisma motivelor de apel, a susținerilor părților și a actelor de la dosar, precum și a textelor de lege incidente în cauză, tribunalul reține că apelul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente.

Într-adevăr art. 17 din OG nr.2/2001 nu prevede nulitatea procesului verbal pentru indicarea greșită a textului de lege în baza căruia este sancționat contravenientul. Procesul-verbal însă fiind un act administrativ are ca principală cerință legalitatea, adică conformitatea cu legea. Faptul că agentul constatator a descris o faptă și aplică o sancțiune în baza unui alt text de lege ce se referă la o cu totul altă faptă decât cea săvârșită de petiționar, nu poate fi privită ca o simplă eroare materială, pentru că nu poți lăsa la latitudinea agentului constatator alternativa de a considera după bunul său plac, un criteriu alternativ după care să sancționeze ce dorește el, descrierea faptei sau textul legal ce prevede contravenția, caz in care s-ar crea o situație lipsită de orice echitate iar contravenientul ar fi lipsit de dreptul la un proces echitabil, neștiind cum să-și construiască apărarea.

Indicarea corectă a textului legal care prevede contravenția reținută este importantă tocmai având în vedere principiul legalității stabilirii și sancționării contravenției, pentru că numai fapta prevăzută de lege ca atare constituie contravenție, deci esențială nu este descrierea faptei, așa cum încearcă recurenta să se apere, ci indicarea corectă a textului de lege care prevede fapta care constituie contravenția.

Tribunalul va avea în vedere și faptul că întotdeauna în stabilirea și aplicarea unei sancțiuni contravenționale, agentul constator pleacă de la textul de lege care prevede ce faptă constituie contravenție, pentru a încadra apoi fapta reținută ca fiind o contravenție. De aceea indicarea textului de lege în baza căruia este sancționat petiționarul, este un element esențial al procesului verbal de contravenție, tocmai pentru că aceasta dă posibilitate contravenientului să se apere, dar și instanței să controleze în cazul unei plângeri condițiile esențiale ale existenței unei fapte ce constituie contravenție.

Pentru toate aceste considerente, tribunalul apreciază că apelul declarat este fondat urmând a fi admis, în baza art.480 alin.1 cod procedură civilă si a schimba in parte hotararea atacata, in sensul ca anuleaza in parte procesul-verbal de contraventie doar in ceea ce priveste contraventia prevazuta de art.54 alin.1 si sanctionata de art.100 din OUG nr.195/2002 si sanctiunile aplicate pentru aceasta, urmand a mentine procesul verbal de contraventie pentru art.100 alin.3 lit.g din OUG nr.195/2002.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de apelantul-petent I. I., domiciliat în .. Dâmbovița, cu domiciliul procesual ales la cab. av. Vrezgo L., din com. Branesti, Priboiu, .. 62, județ Dâmbovița, împotriva sentinței nr. 558/05.06.2014, pronunțată de Judecătoria P., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN D., cu sediul în Târgoviște, .. 64, județ Dâmbovița

Schimbă în parte hotărârea apelată în sensul că anulează în parte procesul-verbal de contravenție . nr._, respectiv doar în ceea ce privește contravenția menționată ca fiind prevăzută de art. 54 alin. 1 și sancționată de art. 100 din OUG nr. 195/_ și sancțiunile aplicate pentru aceasta.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 12.11.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

E. N. B. G. N. L.

Judecător fond M. G.

Judecătoria P.

Dosar nr._

Red. BG / NGL

4 ex./ 12.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 615/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA