Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 310/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 310/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 15-04-2015 în dosarul nr. 3975/315/2013
DOSAR NR._ APEL
plângere contrav.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA – SECȚIA A II-A CIVILĂ ,DE
C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 310
Ședința publică din data de 15 aprilie 2015
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE - E. I.
JUDECĂTOR – F. E.
GREFIER - O. S. B.
&&&&&
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița cu sediul în Târgoviște, ., nr. 64, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 2447din 20.06.2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul petent S. M. domiciliat în Târgoviște, . nr.30, ., județul Dâmbovița, având ca obiect „ plângere contravențională”.
Cererea de apel este scutită de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar în temeiul art. 36 din OG nr.2/2001, art. 15 (1) lit. i) din Legea nr.146/1997 și art. 1(2) din OG nr. 32/1995.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se faptul că pricina se află la primul termen de judecată în calea de atac, după care;
Instanța, din oficiu, după verificare, în conformitate cu prevederile art.131 alin.1 raportat la art. 95 alin. 2 Cod procedură civilă Noul Cod procedura Civilă, stabilește că instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Instanța, în conformitate cu art. 238 din Noul Cod de Procedură Civilă, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la acest termen și rămâne în pronunțare asupra apelului.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra apelului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 2447din 20.06.2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._ s-a admis plângerea contravențională formulată de petiționarul S. M.an, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria CP, nr._, încheiat la data de 10.04.2013, la ora 14,58, de agentul constatator al intimatului Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, și s-a anulat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, cele ce de mai jos.
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._, încheiat în data de 10.04.2013, la ora 14,58, în municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița, de agentul constatator al intimatului Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița - Politia Moreni - Formațiunea Rutieră, s-a constatat că în data de 10.04,2013, la ora 14,57, pe . - „Ocean", petiționarul a condus autovehiculul marca Alfa R. cu nr. de înmatriculare DB-IO-PLA, în care se afla singur, fară a utiliza centura de siguranță, faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 36 alin. 1 raportate la dispozițiile art. 99 alin. 2 din O. U. G. nr. 195/2002, rep., sancțiunea contravențională aplicată fiind amenda contravențională în sumă de 150 de lei, corespunzătoare a 2 puncte-amendă, aplicându-se și 2 puncte de penalizare, conform dispozițiilor art. 108 alin. 1 litera a punctul 3 din O. U. G. nr. 195/2002, rep., procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției fiind semnat de contravenient, nefiind semnat de un martor asistent, la rubrica „alte mențiuni" fiind consemnat de petiționar „nu recunosc", situație de fapt dovedită prin acest înscris.
Dispozițiile art. 36 alin. 1 din O. U. G. nr. 195/2002, cu modificările și completările ulterioare, prevăd că trebuie conducătorii de autovehicule să poarte centurile omologate în timpul circulației pe drumurile publice, cu excepția cazurilor prevăzute în regulament, că dispozițiile art. 99 alin. 1 din O. U. G. nr. 195/2002, cu modificările și completările ulterioare, prevăd că este contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni faptele prevăzute în acest articol și că dispozițiile art. 99 alin. 2 din O. U. G. nr. 195/2002, cu modificările și completările ulterioare, prevăd că amenda contravențională prevăzută Ia alin. 1 se aplică și conducătorului de autovehicul care săvârșește o faptă pentru care se aplică 2 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. 1 lit. a.
Dispozițiile art. 108 alin. 1 litera a punctul 3 din O. U. G. nr. 195/2002, cu modificările și completările ulterioare, prevăd că săvârșirea de către conducătorul de autovehicul a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea a 2 puncte de penalizare, pentru nerespectarea obligației de a purta, în timpul circulației pe drumurile publice, centura de siguranță..
Intimatul nu a propus probe în dovedirea temeiniciei procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, agentul constatator prin propriile simțuri a constatat fapta săvârșită consemnată în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat.In actul contestat este consemnat de agentul constatator că petiționarul se afla singur în autovehicul, prin urmare neputând propune proba cu depoziția unui martor, cu care să facă dovada faptului susținut prin plângerea formulată.
Petiționarul a semnat în calitate de contravenient procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, de luare ia cunoștință, pentru înștiințarea de plată, dar a și formulat mențiuni, în dreptul cărora a semnat, prin acestea nerecunoscând săvârșirea faptei ce era pretinsă de agentul constatator că a fost săvârșită de acesta.
Prin urmare, petiționarul nu putea propune probe în apărare, în împrejurarea în care acesta nu era însoțit de un martor care să fi avut cunoștință de împrejurări legate de fapta constatată prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, iar intimatul, având la dispoziție mijloacele necesare pentru preconstituirea unor mijloace de probă, ar fi putut să își preconstituite aceste mijloace de probă, în vederea dovedirii săvârșirii de către petiționar a faptei constatate prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției.
Din împrejurările mai sus reținute, în care a fost încheiat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, rezultă un dubiu puternic cu privire la faptul că petiționarul a săvârșit contravenția constatată prin actul contestat, dubiu ce profită acestuia, conform principiului in dubio pro reo, motiv pentru care instanța urmează să admită plângerea și să anuleze procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, apreciind-o ca fondată.
Faptul ca petiționarul a mai săvârșit contravenții la regimul circulației pe drumurile publice, fapt ce rezultă din fișa întocmită de intimat, chiar și contravenții de aceeași natură cu cea care privește prezenta plângere contravențională, nu reprezintă o probă în sensul dovedirii de către intimat a temeiniciei procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, putând fi probă doar în individualizarea sancțiunii ce trebuia aplicată petiționarului, în împrejurarea în care procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat ar fi fost legal și temeinic.
Impotriva sentinței civile. nr. 2447din 20.06.2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, a declarat apel intimatul I.P.J. Dâmbovița, prin care solicită modificarea sentinței apelate, în sensul respingerii plângerii contravenționale și menținerii procesului-verbal contestat ca fiind legal și temeinic,considerind sentința a fi netemeinică si nelegala considerentele de mai jos.
Prin sentința astfel pronunțata, instanța de fond a încălcat atat normele de drept intern cat si dispozițiile CEDO.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 109, alin. 1 din OUG 195/2002 rep. constatarea contravențiilor si aplicarea sancțiunilor se fac in mod direct de către polițistul rutier.
In speța dedusa judecații agentul constatator a observat in mod direct; prin propriile simțuri, ca intimatul conducea auto Alfa R. cu nr. DB-IO-PLA, fara a utiliza centura de siguranța.
Așadar, situația de fapt reținută în procesul verbal de contravenție este
rezultatul unor constatări personale ale unui organ aflat în exercitarea atribuțiilor
de serviciu, acesta fiind învestit de către stat cu puterea de a constata și
sancționa faptele antisociale, având ca scop respectarea legilor și apărarea v
statului de drept. Astfel constatările personale ale unui agent constatator dau conținut și susținere prezumției de legalitate și temeinicie procesului verbal.
In acest context, veridicitatea constatărilor personale ale agentului constatator nu poate fi pusă sub semnul întrebării în lipsa unor minime indicii că situația de fapt reținută în procesul verbal nu ar corespunde realității. Aceste indicii trebuiesc furnizate și dovedite de reclamant care susține netemeinicia procesului verbal, neputându-se reduce la o simplă afirmație a acestuia, în caz contrar, ar fi lipsită de conținut atât instituția răspunderii contravenționale cât și puterea organelor abilitate de lege de a acționa în sensul respectării acesteia.
Intimatul nu a probat existența unei alte stări de fapt.
Totodată, instanța de fond trebuia sa tina seama de dispozițiile art. 249 Cod procedura civila potrivit cărora cel care face o susținere in cursul procesului trebuie sa o dovedească. Or, in cauza de fata, intimatul nu a făcut decât să susțină ca nu a comis fapta, iar instanța a dat curs acestei susțineri desi a avut la dosar inclusiv fisa istoric abateri din care rezulta ca intimatul a mai fost sanctionat anterior de inca 6 ori pentru comiterea aceleași fapte.
Acesta era doar un aspect pe care instanța de fond trebuia sa-1 aiba in vedere.
In cauza N. G. împotriva României (cererea nr._/05) prin soluția pronunțata la data de 03.04.2012 de către CEDO s-a constatat ca Slutul roman a respectat exigentele art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, in special sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție, specifica materiei penale, dar aplicabila si în domeniul contravențional, in anumite condiții, reclamanta având posibilitatea în cadrul procedurii interne sa prezinte probe pentru a răsturna prezumția relativa de care beneficia procesul verbal contestat, potrivit legislației naționale.
In motivarea Curții s-a reținut ca, desi este cert ca, instanțele naționale așteptau ca reclamanta să aducă elemente de probă contrare faptelor stabilite de către polițist, nu este mai puțin adevărat că această abordare era justificata de regimul juridic aplicabil in materie contravenționala, care se completează cu dispozițiile Codului de procedura civila, potrivit căruia, in materie de probe, este aplicabila principiul conform căruia sarcina probei ii revine celui carepretinde ceva in fata instanței. S-a arătat ca nici interpretarea literală, nici cea teleologică a art. 6 din Convenție, nu conduc la ideea ca aceasta ar împiedica o persoana sa renunțe, din proprie voința, la garanțiile oferite de acest articol.
Prin urmare dispozițiile art. 249 Cod procedura civila sunt in deplin acord dispozițiile CEDO insa instanța de fond le-a nesocotit pronunțând o sentința nelegală si netemeinica.
Susține că instanța de fond ii imputa agentului constatator ca a menționat in procesul verbal exact situația de fapt si ca ar fi trebuit sa nu faca acest lucru doar pentru ca intimatul sa poată propune proba cu martori.
Faptul ca intimatul a făcut mențiuni in procesul verbal de nerecunoaștere a faptei comise nu înseamnă ca acesta nu a comis fapta. Acesta avea posibilitatea ca odată ce a sesizat instanța de judecata sa administreze probe la dosar prin care sa răstoarne prezumția relativa de veridicitate si legalitate a procesului verbal de contravenție.
Mențiunile intimatului nu mai pot fi considerate credibile in condițiile in care acesta a fost sancționat de mai multe ori pentru comiterea aceluiași gen de fapta. Dar, pentru instanța de fond, intimatul a fost credibil (fara sa administreze nicio proba) in timp ce constatarea unui reprezentant al statului a fost aruncata in derizoriu.
Acuzația instanței de fond ca agentul constatator nu a preconstituit mijloace de proba in vederea dovedirii săvârșirii faptei de către petiționar este total nefondata.
Agentul constatator nu a făcut altceva decât sa pună in aplicare dispozițiile legale, respectiv art. 109, alin. 1 din OUG 195/2002 rep. si sa constate fapta in mod direct si nu credem ca era atribuția acestuia sa preconstitue probe la o constatare directa doar pentru faptul ca instanța de fond nu a înțeles sau daca a înțeles a nesocotit instituția constatării directe.
In situația in care nu se tine seama de dispozițiile CEDO si de instituția constatării directe, instituția este pusa in situația de a sesiza C.S.M. - Inspecția judiciara pentru a verifica daca au fost respectate dispozițiile legale in soluționarea prezentei cauze.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 Cod procedura civila.
Analizind apelul prin prisma motivelor invocate, a probelor si considerentelor instantei de fond precum si prin prisma textelor legale incidente,se apreciaza ca acesta este nefondat pentru motivele ce vor fi expuse in continuare.
Nu poate fi retinuta critica apelantului in sesnsul ca mențiunile intimatului nu mai pot fi considerate credibile in condițiile in care acesta a fost sancționat de mai multe ori pentru comiterea aceluiași gen de fapta, caci savirsirea unor contraventii de acelasi gen nu poate constitui o prezumptie de vinovatie, putind insa fi valorificata ca circumstanta personale avuta in vedre la individualizarea unei alte sanctiuni.
Considerentele judecatorului fondului in sensul ca petiționarul nu putea propune probe în apărare, în împrejurarea în care la momentul savirsirii contraventiei nu era de fata o lata terta persoana care să fi avut cunoștință de împrejurări legate de fapta constatată prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, iar in împrejurările, în care a fost încheiat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, rezultă un dubiu puternic cu privire la faptul că petiționarul a săvârșit contravenția constatată prin actul contestat, dubiu ce profită acestuia, conform principiului in dubio pro reo sunt corecte.
Este adevarat ca prin jurisprudența recentă a CEDO, s-a nuanțat interpretarea aplicării prevederilor art. 6.2 din Convenție în materia contravențiilor reglementate în domeniul circulației rutiere, reținându-se, prin Decizia dată în cererea 7034/07 M. H. c. României, că art. 6&2 nu se opune aplicării unui mecanism care nu face altceva decât să instaleze o prezumție relativă de conformitate a unui proces-verbal la realitate, prezumție fără de care ar fi practic imposibilă pedepsirea încălcărilor cu privire la circulația rutieră [Stevens împotriva Belgiei, nr._/00, (dec.), 9 decembrie 2004 și, mutatis mutandis, Bosoni împotriva Franței, nr._/97, decizia din 7 septembrie 1999 și Adoud împotriva Franței, nr._/97, decizia din 7 septembrie 1999].
Totodată prin paragraful 13 din decizia amintită, Curtea a constatat, într-un mod mai general, că orice sistem juridic operează cu prezumții de fapt sau de drept și că convenția nu se opune în principiu acestui fapt, dar că aceasta obligă statele contractante, în materie penală, să nu depășească un anumit prag. În special, art. 6 § 2 impune statelor să aibă în vedere aceste prezumții în limite rezonabile, ținând cont de gravitatea faptelor și păstrând dreptul la apărare (Salabiaku împotriva Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, ., nr. 141-A, pct. 28; Telfner împotriva Austriei, nr._/96, pct. 16, 20 martie 2001). Curții îi revine, astfel, obligația de a verifica dacă în cazurile de față, prezumția de legalitate și temeinicie a proceselor-verbale de contravenție contestate de reclamanți se încadrează în limitele rezonabile sau dacă aceste limite au fost încălcate în detrimentul persoanelor în cauză, subliniind, în primul rând, că prezumția de răspundere a contravenienților stabilită prin procesul-verbal este relativă și proba contrară poate fi adusă de persoanele în cauză prin intermediul oricărui element de probă admis de legislația națională.
Asa cum s-a retinut mai sus, este vorba de o prezumptie simpla de veridicitate .
In cazul contraventiilor constatate de catre agentul constatator in mod direct, nu se impune de plano ca agentul constatator sa produca si alte probe in sprijinul celor retinute in procesul verbal de contraventie .
F. de faptul ca petentul in procesul verbal la rubrica obiectiuni a aratat ca nu recunoaste fapta, coroborat cu situatia obiectiva ca petentul era singur si deci in imposibilitate de a produce o proba testimoniala, se pune problema ca cele constatate de lucratorul de politie sa fie completate de alte probe, caci daca s-ar da valente prezumptiei de legalitate, s-ar absolutiza aceasta prezumptie, in acest caz prin pozitia de negare a petentului, practic ne aflam in cazul in care se pun in balanta sustinerile agentului constatator si ale petentului, existind un dubiu cu privire la existenta contraventiei.
Este evident ca in cauza de fata prezumția de legalitate și temeinicie a proceselui-verbal contestat nu se încadrează în limitele rezonabile.
F. de cele de mai sus, tribunalul urmeaza, ca vazind si dispozitile art. 480 NCPC, sa respinga apelul si sa păstreaze sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița cu sediul în Târgoviște, ., nr. 64, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 2447din 20.06.2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul petent S. M. domiciliat în Târgoviște, . nr.30, ., județul Dâmbovița, având ca obiect „ plângere contravențională”.
Păstrează sentința apelată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, din 15.04.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
E. I. F. E.
GREFIER,
O. S. B.
Red.E.F.
Tehnored. V.M.
4 ex/ 19.05.2015
Jud. Târgoviște
Jud.fond C. M.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 503/2015.... | Obligaţia de a face. Sentința nr. 285/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|
