Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 431/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Decizia nr. 431/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 1699/232/2014

Dosar nr._ Apel

– plângere contravențională

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 431

Ședința publică din 20 mai 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: F. E.

JUDECĂTOR: E. I.

GREFIER: O. S. B.

&&&

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, . nr. 64, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 1442/20.10.2014 pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul petent I. M. domiciliat în Târgoviște, ., ., ., având ca obiect „ plângere contravențională”.

Cererea de apel este scutită de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar în temeiul art. 36 din OG nr.2/2001, art. 15 (1) lit. i) din Legea nr.146/1997 și art. 1(2) din OG nr. 32/1995.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile: apelantul-intimat IPJ Dâmbovița și intimatul petent I. M..

Procedura de citare, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, în calea de atac iar apelanta intimată a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care,

Instanța, din oficiu, după verificare, în conformitate cu prevederile art.131 alin.1 raportat la art. 95 alin. 2 Cod procedură civilă Noul Cod procedura Civilă, stabilește că instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Admite proba cu acte, pentru apelantul intimat, respectiv buletinul de verificare metrologică depusă la dosar. Față de solicitarea privind judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 238 Cod procedură civilă, estimează durata cercetării procesului la acest termen și rămâne în pronunțare asupra apelului.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față:

Prin sentința civilă nr. 1442 din 20.10. 2014, Judecătoria Găești a admis plângerea contravențională formulată de petentul I. M., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița și a anulat procesul verbal . nr._ încheiat la data de 09.05.2014.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție, . nr._, încheiat la data de 09.05.2014 petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 510 lei, deoarece la data sus menționată, în jurul orelor 11.17, pe DN 72 – P. de M., imobil 180, a condus autoturismul marca Renault, cu numărul de înmatriculare_, cu viteza de 81 km/h, înregistrată de cinemometrul tip radar Autovision . 148, montat pe auto MAI_, faptă prevăzută și sancționată de art.121 alin.1 din HG nr.1391/2006, raportat la art.101 alin.2 din OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Potrivit art. 34 alin.1 din O.G.nr.2/2001, instanța a verificat legalitatea procesului verbal, în cauză nu există nici unul din motivele de nulitate absolută prevăzute de art.17 din același act normativ. Astfel, procesul verbal cuprinde mențiuni privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și sediul contravenientei, fapta săvârșită, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Procedând la analiza temeiniciei procesului-verbal contestat, instanța a apreciat că fapta imputată petentului poate fi calificată drept „acuzație în materie penală”, conform criteriilor alternative stabilite de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (hotărârea Ozturk împotriva Germaniei din 21 februarie 1984, hotărârea Engel și alții împotriva Olandei din 8 iunie 1976, hotărârea Lauko împotriva Slovaciei din 2 septembrie 1998, hotărârea A. împotriva României din 4 octombrie 2007) și anume: calificarea faptei dată în dreptul intern, natura faptei, natura și gradul de gravitate al sancțiunii ce urmează a fi aplicată.

În relație cu jurisprudența menționată, instanța constată, pe de o parte, că dreptul intern nu califică drept „penală” contravenția ce a fost reținută în sarcina petentului, însă acest aspect nu are decât o valoare relativă. Pe de altă parte, instanța arată că dispozițiile legale apreciate a fi încălcate de petent au un caracter general, adresându-se tuturor persoanelor cărora le impune un anumit comportament, stabilind și o sancțiune pentru a descuraja și a pedepsi.

Instanța are în vedere și natura sancțiunii ce a fost aplicată în urma angajării răspunderii contravenționale a petentului care este amenda în cuantum de 510 lei, o sancțiune ce are caracter punitiv.

Față de aceste împrejurări, fapta imputată petentului având „caracter penal”, devin aplicabile garanțiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, petentul beneficiind în consecință de prezumția de nevinovăție. Prin urmare, instanța apreciază că intimata avea obligația să facă dovada faptei reținute în procesul-verbal de contravenție, îndoiala profitând contravenientului.

În ceea ce privește dovada, instanța arată că procesul-verbal de contravenție poate să se bucure de o prezumție de legalitate și temeinicie numai cu respectarea unor limite rezonabile, luând în considerare miza litigiului și respectarea dreptului la apărare, așa cum rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (hotărârea Salabiaku împotriva Franței din 7 octombrie 1988, hotărârea Telfner împotriva Austriei din 20 martie 2001, hotărârea A. împotriva României din 4 octombrie 2007).

Prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent nu poate opera decât până la limita la care, prin aplicarea ei, s-ar ajunge ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrară celor consemnate în procesul-verbal.

În lipsa probelor care să dovedească săvârșirea faptei de către petent, prezumția de nevinovăție a petentului își produce efectele. În caz contrar, prin aplicarea prezumției de veridicitate a procesului-verbal, petentul ar fi pus în imposibilitatea de a proba că nu a săvârșit fapta contravențională.

Se apreciază că în speța de față nu s-a făcut dovada săvârșirii contravenții de către petent, acesta la momentul respectiv, contestând realitatea celor menționate în procesul verbal de contravenție, înregistrarea video si plasele foto neavând acuratețe, mai mult decât atât, intimatul a recunoscut faptul ca nu deține buletinul de verificare metrologica, creând un dubiu, in favoarea petentului.

Față de aceste considerente, instanța apreciază că plângerea formulată de petiționar este întemeiată, pe cale de consecință, urmând să anuleze procesul verbal de contravenție ca fiind netemeinic.

Împotriva sentinței a fost declarat apel de către intimat.

În motivele de apel sunt invocate dispozițiile art. 22 alin. 2 C.pr.civ., privind rolul activ al judecătorului, arătându-se că, în măsura în care buletinul de verificare metrologică nu era la dosar, instanța avea obligația să-l solicite instituției intimate, mai ales că petentul, la rândul său și-a întemeiat apărarea pe acest înscris.

În virtutea art. 254 alin. 5 C.pr.civ, dacă probele nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța de fond va dispune ca părțile să completeze probatoriul.

Se solicită a se ține seama că în apel s-au depus înscrisuri noi, constând în buletinul de verificare metrologică a aparatului cu care s-a măsurat viteza seria_ din data de 21.02.2014, emis pentru aparatul radar ROM 148 montat pe auto MAI nr._.

Petentul a depus întâmpinare prin care a susținut în esență că în apel nu poate fi criticată omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care partea a omis să le administreze.

Proba nefiind propusă prin întâmpinare, prezentarea ulterioară este sancționată cu decăderea conform art. 254 alin. 1 C.pr.civ., coroborat cu art. 205 C.pr.civ. raportat la art. 209 C.pr.civ.

În plus, lipsa buletinului de verificare metrologică a fost o împrejurare de fapt circumstanțială, amintită pasager de către instanța fondului, în schimb ceea ce a avut în vedere instanța a fost materialul probator existent fizic la dosar din care a constatat lipsa de acuratețe a planșelor foto și a înregistrării video pentru a proba dincolo de orice dubiu acuzația.

Buletinul de verificare metrologică depus în apel nu confirmă funcția de numărare și de distingere a autovehiculelor aflate în mișcare simultan în raza de acțiune a cinemometrului, dubiul profitând petentului.

Examinând apelul prin prisma dispozițiilor legale incidente, a actelor și lucrărilor dosarului, în raport de dispozițiile art. 476 – 477 Cod procedură civilă, tribunalul constată că acesta este întemeiat urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Procedura de soluționare a plângerilor contravenționale este prevăzută în art. 34 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, care după cum rezultă din art. 47 se completează cu dispozițiile Codului penal și ale Codului de procedură civilă. Potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.

În virtutea textului de lege aplicabil, instanței de fond îi revenea obligația de a solicita agentului constatator înscrisurile care au stat la baza constatării contravenției și de a le interpreta coroborat cu dovezile contrare, în măsura în care s-au produs, administrate de contravenient.

Agentul constatator a menționat în procesul verbal de contravenție că viteza a fost constatată cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, mijloc tehnic identificat prin număr, . și mijlocul auto pe care era montat, astfel că nu sunt dubii în legătură cu felul aparatului tehnic utilizat.

Contravenientul a contestat, prin obiecțiunea consemnată în procesul verbal, atât aparatul radar cât și viteza cu care a circulat, dar nu a produs nici la instanța de fond, nici în apel nicio probă pentru a susține această obiecție.

Este adevărat că în fața primei instanțe, intimatul apelant nu a depus buletinul de verificare metrologică al aparatului Autovision de care s-a folosit pentru măsurarea vitezei, acest înscris fiind depus în apel, însă instanța de fond a înlăturat fără nicio justificare celelalte probe, fisa operatorului radar ce atestă că echipajul de poliție se afla în misiune pentru controlul traficului, planșele foto și înregistrarea video, probe care dovedesc că măsurarea vitezei s-a făcut cu un mijloc tehnic omologat, și verificat metrologic.

În condițiile în care petentul doar a susținut, dar nu a dovedit că viteza a fost măsurată cu un aparat neconform, anularea procesului verbal de contravenție nu se justifică.

Nu se poate susține că apelantul nu mai poate propune proba în apel, fiind sancționat cu decăderea în condițiile art. 254 C.pr.civ, posibilitatea depunerii de noi înscrisuri în apel rezultând din interpretarea art. 477 alin. 2 C.pr.civ., coroborat cu art. 482 C.pr.civ. Pe de altă parte, administrarea probei cu buletinul de verificare metrologică nu duce la tergiversarea judecății, acest înscris venind în susținerea celorlalte probe avute în vedere de prima instanță pentru soluționarea plângerii.

Orice prezumție relativă capătă eficiență până la proba contrarie. Prezumția de veridicitate a celor consemnate în procesul verbal de contravenție fiind susținută de probele administrate de agentul constatator, atrage sancționarea sa conform legii pentru fapta de depășire a vitezei legale admise pe sectorul de drum respectiv, petentul având ca antecedente abateri de la regimul vitezei reglementat de lege.

Prima instanță nu a avut în vedere aceste aspecte pronunțând o sentință nelegală, motiv pentru care, în temeiul art. 480 C.pr.civ., tribunalul va admite apelul, va schimba în tot sentința apelată în sensul că va respinge plângerea contravențională.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, . nr. 64, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 1442/20.10.2014 pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul petent I. M. domiciliat în Târgoviște, ., ., ., având ca obiect „ plângere contravențională”.

Schimbă în tot sentința apelată în sensul că respinge plângerea.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 20.05.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

F. E. E. I. O. S. B.

RED.IE

Tehnored.V.M.

5 ex/ 15.06.2015

Jud.Găești

Jud.fond M. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 431/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA