Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 164/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 164/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 1880/232/2013
DOSAR NR._ plângere contrav.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA – SECȚIA A II-A CIVILĂ ,DE
C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 164
Ședința publică din data de 18 februarie 2015
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE - E. I.
JUDECĂTOR - F. E.
GREFIER - O. S. B.
&&&&&
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta intimată Direcția Generală a Finanțelor Publice Ploiești- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița cu sediul în Târgoviște, ..166, împotriva sentinței civile nr. 1342/8.10.2014 pronunțată de Judecătoria Găești, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata petentă I.F. C. C., cu sediul în Găești, ..36, județul Dâmbovița, având ca obiect „ plângere contravențională”.
Cererea de apel este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat avocat V. A. cu împuternicire avocațială pentru intimata petentă, lipsă fiind apelanta intimată .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că prezenta cauză este la primul termen de judecată în calea de atac, după care:
Instanța, din oficiu, după verificare, în conformitate cu prevederile art.131 alin.1 raportat la art. 95 alin. 2 Cod procedură civilă Noul Cod procedura Civilă, stabilește că instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Apărătorul intimatei-petente declară că nu are cereri de formulat.
Tribunalul,nemaifiind cereri de formulat și nici probe de administrat, în conformitate cu art. 238 din Noul Cod de Procedură Civilă, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la o zi și acordă cuvântul asupra apelului.
Av. V. N., pentru intimata petentă, pune concluzii de respingere a apelului, menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică. Solicită a se avea în vedere faptul că societatea intimată nu a mai avut abateri, este un contribuabil bun și, în opinia sa, apreciază că măsura luată ca urmare a aplicării prevederilor art.21 și art.7 din OG 2/2001, este suficientă. Precizează că nu solicită cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 394 Noul Cod de procedură civilă, tribunalul închide dezbaterile și rămâne în deliberare.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1342/8.10.2014 pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr._ s-a admis în parte plângerea formulată de petentul I.F. C. C. în contradictoriu cu intimatul Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița s-a înlocuit amenda în sumă de 1500 lei aplicată petentului prin procesul verbal de contravenție . nr._/01.06.2013 cu sancțiunea avertismentului și s-au înlăturat măsurile privind confiscarea sumei de 65 lei și suspendarea activității pe o perioadă de 3 luni.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/01.06.2013 petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în sumă de 1500 lei precum și cu sancțiunea avertismentului, deoarece la data de 01.06.2013, la controlul efectuat la magazinul societății situat în Găești, ..36, s-a procedat la inventarierea numerarului rezultat din vânzări de mărfuri în ziua de 01.06.2013, care a fost în sumă de 150 lei, iar concomitent s-a extras din aparatul de marcat raportul nefiscal care menționează la rubrica total suma de 84,7 lei, reprezentând totalul bonurilor fiscale emise de casa de marcat în ziua respectivă; s-a constatat că pentru suma de 65 lei societatea nu a emis bonuri fiscale de la aparatul instalat în magazin, faptă prevăzută de art.10 lit. b) din OUG nr.28/1999.
Prin același proces verbal s-a dispus confiscarea sumei de 65 lei și suspendarea activității unității pe o perioadă de 3 luni, începând cu data de 01.06.2013.
Examinând plângerea în raport de probele administrate în cauză și prin prisma dispozițiilor legale incidente, instanța a constatat că se impune admiterea în parte acesteia, în sensul înlocuirii amenzii contravenționale cu avertismentul.
Conform art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.
Analizând cuprinsul procesului-verbal de contravenție nr. . nr._/01.06.2013 cu prioritate sub aspectul legalității sale, instanța a constatat că acesta conține mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 și art. 17 din OG 2/2001, respectiv cele cu privire la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul contravenientei, fapta săvârșită, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator, elemente pe care instanța le verifică și din oficiu.
Instanța de fond a apreciat că menționarea eronată a anului încheierii procesului verbal nu echivalează cu lipsa datei încheierii procesului verbal, aflându-ne în prezența unei erori materiale care nu afectează valabilitatea procesului verbal.
Procedând la analiza temeiniciei procesului-verbal contestat, pe baza probelor administrate, instanța de fond a apreciat că situația de fapt reținută de agentul constatator corespunde realității.
Cu toate acestea, în temeiul art. 34 din O.G. nr.2/2001 –care constituie dreptul comun în materie contravențională (articol care, coroborat cu art. 38 alin.3 din același act normativ permite instanței sa aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicata contravenientului, în ipoteza în care prezumția relativa de valabilitate a procesului-verbal nu a fost răsturnată), instanța considera ca sancțiunea avertismentului este suficienta pentru a i se atrage atenția petentei asupra obligațiilor ce îi revin.
Opinia instanței are la baza pe de o parte dispozițiile art. 5 alin.5 din O.G. nr.2/2001 (potrivit cărora sancțiunea trebuie sa fie proporționala cu pericolul social al faptei săvârșite), art. 21 alin. 3 din același act normativ (conform căruia la aplicarea sancțiunii trebuie sa se tina cont si de împrejurarile în care în care a fost savârsita fapta, modul si mijloacele de savârsire ale acesteia, scopul urmarit, urmarea produsa si circumstantele personale ale contravenientului), precum si art. 7 alin.3 (prin care se prevede ca avertismentul se aplica si în cazul în care actul normativ de stabilire si sanctionare a contraventiilor respective nu prevede în mod expres aceasta sanctiune).
Pe de alta parte, instanta de fond a avut în vedere cuantumul disproporționat al amenzii - suma ce nu a putut fi justificata de către petenta - prin raportare la amenda aplicată, precum si convingerea pe care si-a format-o în sensul ca petenta nu va mai repeta fapta, chiar si fără aplicarea unei amenzi contravenționale.
În ceea ce priveste sanctiunea complementara a suspendarii activitatii timp de 3 luni, la aprecierea ei, instanta a avut în vedere prevederile art. 5 alin. 6 din OG nr. 2/ 2001, conform cărora sanctiunile complementare se aplica în functie de natura si gravitatea faptei si ale art. 34 alin. 1 din acelasi act normativ, prin care se dispune ca în solutionarea plângerii contraventionale, instanta va hotarî si asupra sanctiunii aplicate, fara a se face diferentiere între sanctiunile principale si cele complementare.
Ținând cont ca această ultimă sancțiune complementara a fost aplicata ca urmare a neemiterii de bonuri fiscale pentru suma de 65 lei, instanța de fond a apreciat ca suspendarea activității unității pe o perioada de 3 luni este o măsura excesiva, cu consecințe pecuniare foarte grave, fata de gradul de pericol social concret al faptei săvârșite iar această măsură nu ar mai duce la realizarea scopului preventiv si educativ al sanctiunii contraventionale, ci doar la cel coercitiv, care ar fi excesiv având în vedere pericolul social concret al faptei.
Cât priveste sanctiunea complementara a confiscarii sumei de 65 lei gasita ca fiind fara provenienta, instanta a dispus înlăturarea având în vedere cele expuse mai sus.
Împotriva sentinței civile nr. 1342/8.10.2014, în termen legal, a declarat apel intimata D.R.G.F.P. Ploiești prin A.J.F.P. Dâmbovița, apel prin care critică sentința sub aspectul faptului ca instanța de fond nu a luat in considerare toate documentele ce au stat la baza procesului verbal de constatare a contravențiilor.
Un prim motiv de critica al sentinței recurate este acela ca aceasta a fost pronunțata fara a tine cont de apărările formulate de AJFP Dâmbovița in întâmpinarea formulata.
Asa cum se desprinde din considerentele sentinței, instanța de fond a reținut in mod corect si legal faptul ca organele fiscale au aplicat amenda contraventionala pentru săvârșirea faptei prevăzuta la art.10 alin.1 lit.b) din O.U.G. nr.28/1999, constând in fapta de a nu emite bonuri fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, fiind încălcate prevederile art. 1 alin. (1) si (2) din O.G. nr.28/1999 privind obligativitatea agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicata, potrivit cărora "operatorii economici care efectuează livrări de bunuri cu amănuntul, precum și prestări de servicii direct către populație sânt obligați să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale, si operatorii economici prevăzuți la slin. (1), denumiți în continuare utilizatori, au obligația să emită bonuri fiscale cu aparate de marcat electronice fiscale și să le predea clienților. La solicitarea clienților, utilizatorii vor elibera acestora și factură fiscală.
Fapta mai sus menționata reprezintă contravenție in conformitate cu prevederile art. 10 lit. b) din O.U.G nr. 28/1999 republicata, potrivit cărora "constituie contravenții următoarele fapte dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracțiuni: neîndeplinirea obligației operatorilor economici de a se dota și de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate conform art. 5 alin. (2), la termenele stabilite ta art. 6, cu excepția prevăzută la art. 1 alin. (4), neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate".
Având în vedere faptul că activitatea desfășurata de petenta nu are caracter accidental ci permanent, consideră că nerespectarea prevederilor legale amintite se datorează în exclusivitate neutilizării aparatului de marcat electronic fiscal și neemiterii de bonuri fiscale și nu se datorează motivelor invocate de petenta prin plângerea contravenționala.
În urma controlului a rezultat o diferența de banii care nu a putut fi justificată prin niciunul dintre mijloacele de probă prevăzute limitativ de art. 11 alin, 3) din OUG nr. 28/1999 („Sumele găsite la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor aparținând operatorilor economici prevăzuți la art. 1 alin. 1, care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul special, menționat la art. 1 alin. 4, ori prin facturi fiscale, după caz, sunt considerate fara proveniență și se confiscă, făcându-se venit la bugetul de stat").
Prevederile legale enunțate instituie o prezumție de proveniență ilicită a tuturor sumelor de bani aflate în spațiul comercial și care nu pot fi justificate de către operatorul economic. Particularitatea acestei prezumții rezidă în faptul că legiuitorul indică în mod expres care sunt mijloacele de probă prin care aceasta poate fi înlăturată.
Astfel, prezumția instituită de art. 11 alin. 3) din OUG nr. 28/1999 poate fi combătută doar prin următoarele mijloace de probă: documentele emise de aparatul de marcat fiscal; registrul special prevăzut de art. 1 alin. 4) din O.U.G. nr. 28/1999; facturi fiscale. Petenta nu aduce niciun element probatoriu in fata instanței, menit sa demonstreze contrariul celor constatate in procesul verbal de contravenție, argumentele acesteia nefiind suficiente pentru a răsturna prezumția de legalitate de care se bucura actul de control.
Gravitatea faptei consta in primul rând in lipsa unei reacții in vederea respectăm obligației instituite expres de lege, continuitatea unei asemenea stan de ilegalitate putând duce la perpetuarea unor relații comerciale ce nu pot fi justificate cu documente conforme normelor in vigoare.
Legiuitorul, prin exprimarea folosita la art. 10 lit. b) din O.U.G nr.28/1999, republicata a stabilit a priori, nelăsând loc de interpretare, obligația de a emite bonuri fiscale pentru toate produsele comercializate de către operatorii economici, iar nerespectarea acestei obligații este sancționată cu amenda in limite ridicate, fapt ce subliniază caracterul de periculozitate, gravitarea unei asemenea fapte contravenționale precum si nevoia unui control drastic asupra respectării acestei obligații.
Cu privire la sancțiunea complementara de suspendare a activității pe o perioada de 3 luni la punctul de lucru supus controlului va rugam sa observați ca așa cum rezulta din dispozițiile art. 14 alin. (2) din O.U.G nr.28/1999, republicata, ca aceasta se aplica ope leqis. Acesta sancțiune nefiind lăsata la latitudinea agentului constatator de a o aplica sau nu.
Astfel, referitor la solicitarea petentei privind anularea măsurii de suspendare a
activității unității, precizăm că aceasta este neîntemeiată, întrucât această sancțiune complementară a fost aplicată "ope legis".
Referitor la solicitarea anularii procesului verbal de contravenție, din interpretarea sistematica a dispozițiilor art. 34 alin, 1 din OG nr. 2/2001, rezulta ca procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor beneficiază de o prezumție relativa de legalitate si temeinicie, anularea acestuia fiind condiționată de dovedirea de către contestator a unei situații contrare, conform art. 249 Cod procedură civilă („Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege,")
Petenta nu aduce niciun element probatoriu in fata instanței, menit sa demonstreze contrariul celor constatate in procesul verbal de contravenție, argumentele acesteia nefiind suficiente pentru a răsturna prezumția de legalitate de care se bucura actul de control.
Face precizarea ca din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului rezulta ca "dreptul unei persoane de a fi prezumata nevinovata si de a solicita acuzării sa dovedească faptele ce i se imputa nu este absolut, in măsura in care statul respecta limite rezonabile, având in vedere importanta scopului urmărit, dar si respectarea dreptului la apărare, iar forța probanta a proceselor verbale este lăsata la latitudinea fiecărui sistem național de drept.
Aceste aspecte coroborate cu dreptul fiecărei persoane sancționate la un proces echitabil in cadrul căruia sa utilizeze orice mijloc de proba si sa invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării ca situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, conduc la concluzia ca faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, in sensul ca situația de fapt si Împrejurările reținute corespund adevărului. Consideram ca in forma in care aceasta sentința a fost motivata in drept, argumentata nu conține nici un element care sa conducă la o soluție de admitere a contestației si de anularea procesului verbal de contravenție.
Având in vedere susținerile de mai sus, prevederile legale in materie, solicită admiterea recursului, modificarea in parte a sentinței recurente iar, pe fond, respingerea cererii ca netemeinica si nelegală.
In drept, apelul a fost motivat pe dispozițiile art. 466 si urm. Cod procedura civila, Codul civil cu modificările si completările ulterioare, precum si de prevederile Ordonanței Guvernului nr.2/2011 privind regimul juridic al contravențiilor.
Conform art. 223 alin.3 Cod procedura civila solicită judecarea și in eventuala lipsă.
Analizând apelul prin prisma dispozițiilor legale incident în cauză, tribunalul constată că acesta este fondat.
Pornind de la cuantumul redus al sumei găsite în gestiunea unității controlate ca neavând proveniență, întrucât nu a nu putut fi justificată prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, prima instanță a apreciat că gradul de pericol social al faptei este de asemenea redus, fapt ce justifică înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.
Tribunalul, în acord cu prima instanță, constată că atitudinea petentei nu ar putea fi acuzată ca fiind de o gravitate deosebită spre a atrage o sancțiune pecuniară de 1500 lei, nefiind demonstrat caracterul continuu, repetat, obișnuit al unei astfel de conduite, astfel că, sub incidența prevederilor art. 21 alin. 3 raportat la art. 5 alin. 5 din OG. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, va menține sentința în privința sancțiunii principale .
Odată păstrat procesul verbal de contravenție pentru existența faptei și aplicată o sancțiune principală – indiferent de caracterul acesteia – pecuniar sau moral, sancțiunile complementare atrase de legea care încriminează abaterea se aplică ope legis, neputând fi înlăturate.
Astfel, conform art.10 alin. 1 lit. b) din OUG nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, constituie contravenție b) neîndeplinirea obligației operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, cu excepția prevăzută la art. 1 alin. (8).
Conform art. 11 alin.1 lit. d), contravențiile prevăzute la art. 10 lit. b) se sancționează cu amendă..., precum și cu confiscarea sumelor încasate și suspendarea activității operatorului economic în punctul de lucru, de la o lună la 3 luni, în funcție de gravitatea faptelor, pentru contravențiile prevăzute la lit. b).
În relație cu dispoziția legală enunțată, tribunalul apreciază că prima instanță a aplicat greșit legea la situația de fapt, prin înlăturarea sancțiunilor complementare, motiv pentru care va admite apelul, va schimba în parte sentința apelată, în sensul că menține procesul verbal de contravenție în privința sancțiunii complementare a suspendării activității pe o perioadă de 3 luni și a măsurii confiscării sumei de 65 lei.
Va menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Ploiești- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița cu sediul în Târgoviște, ..166, împotriva sentinței civile nr. 1342/8.10.2014 pronunțată de Judecătoria Găești, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata petentă I.F. C. C., cu sediul în Găești, ..36, județul Dâmbovița, având ca obiect „ plângere contravențională”.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că menține procesul verbal în privința sancțiunilor complementare a suspendării pe o perioadă de 3 luni a activității petentei intimate și a măsurii confiscării sumei de 65 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, din 18.02.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
E. I. F. E. O. S. B.
Red IE
Dact IE
5 ex/11.03.2015
Jud. Găești
Jud. fond C. D. D.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 15/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 20/2015.... → |
|---|
