Anulare act administrativ. Sentința nr. 5897/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5897/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 23-04-2013 în dosarul nr. 25991/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 5897/2013
Ședința publică de la 23 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. E. I.
Grefier M. M.
Pe rol judecarea cauzei privind pe intervenient în nume propriu ., în contradictoriu cu pârâtul P. M. C., având ca obiect anulare act administrativ Disjungere din dosarul nr._/63/2012 privind Dispoziția nr.1824/2012 emisă de P. Mun C..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: av. Z. R. pentru intervenientă și cons. jur. D. I. pentru pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale active a intervenientei având în vedere că societatea intervenienteă este radiată din Registrul Comerțului, după care acordă cuvântul asupra fondului acțiunii.
Av. Z. R., pentru intervenientă, arată că lasă la aprecierea instanței cu privire le excepția invocată de pârât, iar pe fond solicită admiterea acțiunii, susținând că vechea dispoziție nu a fost revocată. Fără cheltuieli de judecată.
Cons. jur. D. I., pentru pârât, solicită admiterea excepției invocate, iar pe fond, respingerea acțiunii. Menționează că între autoritatea locală și societatea intervenientă a existat un contract de închiriere, însă nu s-au îndeplinit obligațiile contractuale, respectiv obținerea autorizației de construire, motiv pentru care contractul a încetat de drept.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei, reține:
Prin cererea de intervenție formulată la data de 12.10.2012, intervenienta . a solicitat admiterea acțiunii principale și anularea dispozițiilor emise de pârât.
Cererea de intervenție a fost formulată în cadrul dosarului nr._/63/2012, având ca obiect cererea prin care reclamantul Instituția P. D. solicitase, în contradictoriu cu pârâtul P. municipiului C., constatarea nulității absolute a dispozițiilor emise de pârât sub nr. 1523 - 1550, nr.1665 – 1667 și nr.1728 – 1830.
În motivarea în fapt a cererii principale, s-a arătat că dispozițiile emise au ca obiect desființarea unor construcții provizorii amplasate pe terenuri ce aparțin municipiului C..
A susținut reclamantul că actele au fost emise cu încălcarea dispozițiilor legale, în sensul că P. și-a depășit atribuțiile ce reies din cuprinsul legii nr.215/2001 și ale legii 50/1991, dispoziții care stabilesc aceste atribuții în competența Consiliului Local.
În acest sens, s-a arătat că dispozițiile art.36 din legea 215/2001 prevăd că Consiliul Local are atribuții privind administrarea domeniului public; de asemenea, același articol stabilește, în competența Consiliului Local, darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a comunei, orașului sau municipiului, după caz, precum și a serviciilor publice de interes local, în condițiile legii; și tot Consiliul Local hotărăște vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a comunei, orașului sau municipiului, după caz, în condițiile legii.
A menționat că dispozițiile invocate de pârât nu susțin legalitatea actelor emise, în condițiile în care din cuprinsul dispozițiilor art.33 din legea 50/1991, invocate de pârât, nu reiese că primarului îi revine ca atribut desființarea construcțiilor provizorii.
A concluzionat reclamantul că, din interpretarea sistematică a dispozițiilor art.33 din legea 50/1991 și art.36 din legea 215/2001, reiese fără putință de tăgadă că desființarea construcțiilor intră în atribuțiile Consiliului Local.
În motivarea în fapt a cererii de intervenție, s-a arătat că printre dispozițiile emise de pârât este și cea cu nr.1824/4.10.2012 prin care s-a dispus desființarea construcției provizorii, având suprafața de 40 mp, deținută de către ., și amplasată pe terenul proprietate a municipiului C., în . cu .> A arătat intervenienta că dispoziția emisă nu poate produce efecte în lipsa comunicării și că simpla afișare a actului pe ușa construcției nu echivalează cu o comunicare valabilă.
A mai precizat că după încheierea contractului de închiriere, a făcut demersuri pentru autorizarea construcției, fiind emis chiar și certificat de urbanism, însă perioada de timp relativ mică, precum și desfășurarea alegerilor în perioada mai iunie 2012, a făcut imposibilă obținerea autorizației, iar acest fapt nu-i poate fi imputat; a arătat că a efectuat în timp numeroase îmbunătățiri care au condus la transformarea spațiului din structuri ușoare în construcții greu de demolat și că demolarea ar cauza serioase prejudicii. A mai apreciat că somația cu termen de o zi este abuzivă, dat fiind faptul că pârâtul nu are în vedere vreun proiect urbanistic ce urmează fie derulat în zona respectivă.
Cererea de intervenție a fost încuviințată în principiu prin încheierea de ședință din 13 noiembrie 2012, după ce, în prealabil, a fost calificată drept o cerere de intervenție principală.
În ședința publică din 4.12.2012 s-a dispus disjungerea cererii principale și a celei de intervenție având ca obiect anularea Dispoziției nr.1824/4.10.2012 emisă de pârât, formându-se un nou dosar care a fost înregistrat sub nr._ cu termen la 15.01.2013.
La data de 4.02.2013, reclamantul a formulat cerere de renunțare la judecata cauzei, cerere de care s-a luat act în ședința publică din 5.02.2013.
La același termen, pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii.
Pe cale de excepție, a invocat lipsa calității procesuale pasive și a interesului;
În motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive, a arătat că societatea intervenientă a fost radiată din Registrul comerțului.
Pe fondul cauzei, a arătat că dispoziția contestată este emisă cu respectarea legii; s-a arătat, pe de o parte, că măsura desființării construcțiilor este atributul Primarului; că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.33 din legea 50/1991, potrivit cu care construcțiile edificate fără autorizație de consruire pe teren ce aparține domeniului public sau privat al municipiului pot fi desființate pe cale administrativă de autoritatea administrației publice competente, fără sesizarea instanței judecătorești.
La solicitarea părților, a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, cu prioritate asupra excepției lipsei calității procesuale active, instanța constată că intervenienta a solicitat anularea Dispoziției nr.1824/4.10.2012 prin care s-a dispus desființarea construcției provizorii, având suprafața de 40 mp, deținută de către ., și amplasată pe terenul proprietate a municipiului C., în . cu .> Calitatea procesuală activă presupune identitate între reclamant și titularul dreptului dedus judecății.
Într-un litigiu întemeiat pe dispozițiile legii 554/2004, calitatea procesuală activă aparține persoanei care se consideră vătămată prin emiterea unui act administrativ sau prin refuzul de soluționare a unei cereri referitoare la un drept sau interes legitim.
Din această perspectivă, rezultă fără dubiu că reclamanta, față de care actul contestat produce efecte, justifică legitimare procesuală activă.
Pârâtul motivează excepția invocată, arătând că societatea intervenientă a fost radiată din Regidtrul Comerțului, caz în care nu mai are personalitate juridică și, deci, nici calitate procesuală activă.
Susținerile pârâtei sunt infirmate de sentința nr. 204/9 mai 2012 pronunțată de Ribunalul D. în dosarul nr._, în considerentele căreia se reține că deși prin sentința 1206/2009 s-a dispus dizolvarea societății, această sentință a fost modificată prin decizia nr.397/19.03.2012 a Curții de Apel C., în sensul că a fost respinsă sesizarea ORC; de asemenea, s-a dispus radierea mențiunii de dizolvare.
Pe fondul cauzei, se constată că la baza emiterii dispoziției au stat raportul nr._/3.10.2012 întocmit de Serviciul Disciplină în Construcții și Control Comercial, din cadrul Poliției Locale C. și HCL 158/2012 de modificare a HCL 466/2009 emisă de Consiliul Local.
Dispoziția a fost emisă în baza art.33 din legea 50/1991, potrivit cu care "(1) Prin excepție de la prevederile art. 32, construcțiile executate fără autorizație de construire pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului, cât și construcțiile, lucrările și amenajările cu caracter provizoriu executate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al județelor, municipiilor, orașelor și comunelor vor putea fi desființate pe cale administrativă de autoritatea administrației publice de pe raza unității administrativ-teritoriale unde se află construcția, fără emiterea unei autorizații de desființare, fără sesizarea instanțelor judecătorești și pe cheltuiala contravenientului.
(2) Procedura prevăzută la alin. (1) se poate declanșa din oficiu de autoritatea administrației publice de pe raza unității administrativ-teritoriale unde se află construcția sau la solicitarea proprietarului ori a administratorului legal al terenului aparținând domeniului public sau privat al statului.
(4) Prin excepție de la prevederile art. 32, construcțiile executate fără autorizație de construire pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al județelor, orașelor ori comunelor vor putea fi desființate pe cale administrativă de autoritatea administrației publice competente, fără sesizarea instanțelor judecătorești și pe cheltuiala contravenientului".
În aplicarea acestor dispoziții, constatându-se că terenul este ocupat de o construcție provozirie neautorizată, pârâtul a emis dispoziția contestată, dispunând demolarea.
Dispoziția a fost emisă de către autoritatea administrației publice competente, respectiv P., această competență fiind reglementată prin legea 50/1991.
Astfel, Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcție, prin art.7 alin.12 prevede că autorizațiile de construire/desființare se emit numai pe baza unei documentații complete în conformitate cu conținutul cadru prevăzut în anexa 1.
Tot astfel prin art.8 alin.1 si 2 din același act normativ se prevede că demolarea, dezafectarea ori dezmembrarea parțială sau totală a construcțiilor și instalațiilor aferente construcțiilor, instalațiilor și utilajelor tehnologice inclusiv elemente de construcții de substituire a acestora precum și a oricăror amenajări se face numai pe baza autorizației de desființare obtinuțe în prealabil de la autoritățile prevăzute la art.4, iar autorizația de desființare se emite în aceleasi condiții ca și autorizația de construire.
Potrivit art.4 alin.1 lit.b din actul normativ menționat autorizațiile de construire se emit de primarii municipiilor pentru lucrările care se execută în teritoriul administrativ.
Din normele enunțate reiese că autoritatea administrației publice competentă să hotărască asupra desființării este primarul municipiului.
Chiar dacă legea nu prevede în mod expres autoritatea competentă să hotărască asupra desființării în cazul de excepție prevăzut de art.33, prin interpretarea sistematică a textului (ținând seama de întreg conținutul legii 50/1991) și interpretarea logică (folosind argumentul de analogie), pentru identitate de rațiune se impune concluzia că măsura desființării construcțiilor se stabilește de către Primar, ca autoritate a administrației publice locale.
În consecință, circumstanțele speței nu evidențiază niciun motiv de nelegalitate al dispoziției contestate, în ceea ce privește competența emitentului.
Apărările intervenientei nu prezintă relevanță în ceea ce privește legalitatea dispoziției.
A susținut intrevenienta că dispoziția nu poate produce efecte în lipsa comunicării.
Este adevărat că actul administrativ, pentru a produce efecte, trebuie comunicat destinatarului, însă art.68 din legea 215/2001 la care face referire intervenienta impune obligația comunicării, fără a preciza modalitatea în care trebuie făcută comunicarea.
Comunicarea, având drept scop aducerea la cunoștința celui interesat a unui act administrativ, poate fi realizată pe orice cale care permite atingerea acestui scop, cu condiția ca autoritatea administrativă să facă dovada respectării acestei obligații.
În speță, se constată că intervenienta însăși a recunoscut îndeplinirea acestei obligații de către pârât, menționând că dispoziția a fost comunicată, prin afișare pe ușa construcției.
Mai mult, este clar că dispoziția a fost comunicată petentei, de vreme ce aceasta a avut posibilitatea să o conteste, inițial pe cale administrativă, la data de 8.10.2012.
În ceea ce privește starea de fapt, probată cu actele depuse, se reține că:
Prin HCL 466/2009 s-a aprobat încheierea contractului de închiriere, pe o perioadă de trei ani, pentru terenul aferent construcției provizorii edificată de intervenientă pe terenul aparținând municipiului C. (anexa 2 poziția 36); în Raportul nr._/2009 ce a stat la baza emiterii hotărârii, s-a reținut că au fost identificate mai multe construcții edificate fără titlu pe terenul municipiului, cu mulți ani în urmă și că pentru aceste construcții se impune achitarea taxei de folosință a terenului; pentru aceste construcții, identificate în anexa 2 la raport, s-a aprobat încheierea contractului de închiriere, tocmai pentru a putea fi menținute, însă s-a propus impunerea mai multor obligații în sarcina locatarilor; ca urmare, prin HCL 466/2009 s-a stabilit obligația locatarilor ca în 90 de zile de la încheierea contractului să obțină certificatul de urbanism și autorizația de construire și, în plus, să achite chiria pe trei ani anterior contractului.
În baza acestei hotărâri, a fost încheiat contractul nr.15N/1.05.2011 prin care intervenienta a închiriat suprafața de 40 mp, aparținând domeniului privat al municipiului, situat la intersecția dintre .. Dacia.
Durata contractului a fost stabilită pe trei ani, expirând la data de 1.04.2014.
Conform clauzelor contractuale, s-a stabilit în sarcina locatarului obligația de a achita suma de 9240 lei, reprezentând chiria pe ultimii trei ani, în termen de 90 de zile de la încheierea contractului; obligația de a depune toate diligențele pentru obținerea autorizației de construire în termen de 90 de zile de la încheierea contractului (art.11 lit.a ); obligația de a desființa construcția în cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile de autorizare a construcției și de plată a chiriei pe ultimii trei ani.
Ulterior încheierii contractului, cu adresa nr._/21.09.2011, intervenienta a fost somată să achite suma de 8440 lei (folosința terenului pe ultimii trei ani) și suma de 2520 lei, chirie aferentă semestrului II/2011; prin aceeași adresă, i s-a pus în vedere să depună, până la 30.09.2011, autorizația de construire.
HCL 466/2009 a fost modificată prin HCL 158/2012, în sensul radierii poziției 36 din anexa 2 la HCL 466/2009; la art.2 s-a stabilit desființarea construcției edificată de intervenientă.
În raportul nr._/14.09.2012, s-a reținut că contractul nr.15N/1.05.2011 încheiat de intervenientă a încetat de drept, conform clauzelor contractuale care au stabilit obligația de plată a chiriei pe ultimii trei ani, anterior contractului, și obligația de autorizare a construcției.
În raport de cele prezentate, rezultă că dispoziția contestată a fost emisă ca sancțiune pentru nerespectarea clauzelor contractuale asumate de locatar; acesta nu și-a îndeplinit obligația de plată a chiriei pe ultimii trei ani, anterior contractului, și nici nu a obținut autorizația de construire, deși a fost somată să-și execute obligațiile asumate.
Deși s-a apărat în sensul că nu-i este imputabilă lipsa autorizației, invocând culpa autorității publice ale cărei servicii nu au funcționat în perioada alegerilor, intervenienta nu a făcut dovada demersurilor efectuate în acest sens și nu a explicat lipsa caestor demersuri din aprilie 2011 până în iunie 2012; de asemenea, nu a făcut dovada achitării chiriei pe ultimii trei ani.
Ca atare, probele administrate concluzionează că intervenienta nu a obținut nicuiodată vreo autorizație de construcție, deși i s-a pus în vedere prin chiar contractul încheiat.
În ceea ce privește cauza Hamer contra Belgiei, invocată de intervenientă, Curtea Europeană constatat că măsura în litigiu (era vorba de demolarea unei case de vacanță la inițiativa autorităților interne) era prevăzută de lege și avea drept scop reglementarea utilizării bunurilor conform interesului general, deoarece era vorba de integrarea bunului într-un plan de amenajare dintr-o zonă forestieră, non-construibilă; în legătură cu proporționalitatea măsurii, a constatat că dreptul intern nu prevedea sub nici o formă . unei construcții situate într-o astfel de zonă forestieră; că, în afară de repunerea în starea anterioară, nici o altă măsură nu părea a fi potrivită, motivat de atingerea incontestabilă adusă integrității unei zone forestiere neconstruibile; că, dincolo de problemele cauzate de consimțământul implicit al autorităților, în speță este vorba despre o casă construită fără autorizația autorităților. Din acest motiv, ingerința nu era disproporționată. S-a concluzionat în unanimitate că nu a fost încălcat art.1 din Protolul nr.1 CEDO.
Celelalte apărări ale petentei, referitoare la îmbunătățirile pe care le-a făcut și care au condus la transformarea spațiului din structuri ușoare în construcții greu de demolat și la prejudiciile suferite prin demolare nu conduc la nelegalitatea dispoziției emise, dimpotrivă confirmă reaua credință a acesteia care a procedat la efectuarea unor lucrări în lipsa vreunei autorizații, cu încălcarea dispozițiilor legii 50/1991.
În raport de cele reținute, instanța constată că construcția amplasată pe terenul proprietate a municipiului C., având suprafața de 400 mp, amplasată pe terenul proprietate a municipiului C., în . cu . în lipsa unei autorizații de construire valabile, motiv pentru sunt incidente dispozițiile art.33 din legea 50/1991.
În consecință, dispoziția de desființare a construcției este dată cu respectarea dispozițiilor legale, motiv pentru care va fi respinsă cererea intervenientei, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de intervenient în nume propriu ., cu sediul în C., ., ., ., în contradictoriu cu pârâtul P. M. C., cu sediul în C., ., nr.7, jud. D..
Cu recurs, în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 23 aprilie 2013.
Președinte, C. E. I. | ||
Grefier, M. M. |
Red. 4 ex./29 Aprilie 2013
C.I./M.M.
| ← Pretentii. Sentința nr. 8199/2013. Tribunalul DOLJ | Obligaţia de a face. Sentința nr. 2281/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
