Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 21/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 21/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 01-03-2013 în dosarul nr. 8652/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 172/2013
Ședința publică de la 01 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. G.
Judecător G. P.
Judecător M. D. I.
Grefier M. G.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurent O. O. A. împotriva sentinței civile nr._ din 21.11.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimat IPJ D..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 06.02.2013 intima IPJ D. a depus întâmpinare.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând
Prin sentința civilă nr._ din 21.11.2012 Judecătoria C. a respins plângerea contravențională formulată de petentul O. O. A. în contradictoriu cu intimat IPJ D., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că: prin procesul verbal de contravenție . nr._/28.03.2012 petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 140 lei și sancțiunea avertisment pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 36 alin. 3 și art. 36 alin.1, reținându-se că in ziua de 28.03. 2012 a condus auto Ford cu nr. de înmatriculare_ în timp ce vorbe ala telefonul mobil fără a avea montat dispozitivul „ mâini libere„ și nu a purtat centura de siguranță.
Potrivit dispozițiile art. 34 alin 1 din OG 2/2001 instanța competenta sa soluționeze plângerea verifica legalitatea si temeinicia procesului-verbal si sancțiunii aplicate.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului (în cauza Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988; cauza Telfner c. Austriei, nr._/96, și cauza A. c. României, nr._/03), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.
În prezenta cauză, atât miza litigiului (aplicarea unei amenzi în cuantum de 140 lei ) cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.
Analizând procesul-verbal în ceea ce privește legalitatea, instanța de fond a constatat că nu există nici un motiv pentru care să constate nulitatea sau să anuleze procesul-verbal contestat. Astfel, OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cuprinde norme juridice generale referitoare la procedura de constatare a contravențiilor și de întocmire a procesului verbal pentru ca acest act juridic administrativ unilateral să beneficieze de prezumțiile de legalitate,de autenticitate și de veridicitate.
Art. 17 din ordonanță, sancționează, cu nulitatea absolută, omisiunile din procesul-verbal privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice, lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator.
Examinând procesul-verbal contestat, instanța de fond a constatat că acesta respectă toate aceste cerințe, sancționate cu nulitatea absolută, precum și cele sancționate cu nulitatea relativă.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenție, instanța constată că starea de fapt consemnată de agentul constatator este corectă, întrucât în cauză nu au fost propuse probe din care să rezultă că petentul nu a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa, deși acestuia îi revine sarcina probațiunii contrare, conform principiului general de drept comun din Codul civil instituit prin dispozițiile art. 1169, confirmat de faptul că actul atacat reprezintă un act administrativ, care, potrivit principiilor generale ale dreptului administrativ, se bucură de prezumțiile de legalitate, autenticitate și veridicitate.
Față de probele administrate în cauză se impun totodată următoarele precizări: petentul nu a solicitat administrarea nici unei probe, deși a fost citat cu mențiunea de a indica probele de care înțelege să se folosească în dovedirea plângerii.
În aceste condiții, întrucât, fără concursul părții, posibilitățile instanței de a identifica probele în vederea administrării sunt depășite.
Deși, prevederile cuprinse în art. 129 alin. 5 teza finală Cod proc. civ. reglementează rolul activ al judecătorului în ceea ce privește administrarea unei probe, aceasta nu poate conduce la concluzia că întreaga sarcină a probei ar cădea asupra instanței sau că nerespectarea de către părți a dispozițiilor referitoare la propunerea de probe nu ar avea consecințe procedurale. Mai mult, rolul activ al instanței, prevăzut în dispozițiile menționate, nu poate constitui temeiul substituirii instanței în poziția procesuală a uneia dintre părți și în apărarea intereselor acesteia. Cătă vreme petentul a avut mijloace procesuale pentru a determina administrarea dovezii pe care o dorea dar, a manifestat o atitudine general pasivă în exercitarea propriilor obligații procesuale prevăzute de art. 129 alin. 1 Cod proc.civ., se impune a se constata că petentul își asumă consecințele ce decurg din neadministrarea unei dovezi de care poate depinde soluționarea cauzei.
Pe cale de consecință, întrucât pe parcursul judecății petentul nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul-verbal de contravenție și, întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate a procesului-verbal contestat, instanța constată așadar că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită în favoarea sa.
În temeiul art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001-care constituie dreptul comun în materie contravențională (articol care coroborat cu art. 38 alin. 3 din acest act normativ permite instanței de fond să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientului în ipostaza în care prezumția relativă de valabilitate a procesului-verbal nu a fost răsturnată), instanța de fond a considerat că sancțiunea aplicată petentului a fost corect individualizată și, în consecință, a apreciat că plângerea dedusă judecății în acest dosar este evident neîntemeiată, și a respins-o ca atare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul O. O. A. criticând-o ca netemeinică și nelegală solicitând admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție.
În motivare arată că instanța de fond nu a luat în considerare probele propuse în plângere cum ar fi" menționez de asemenea că nu-l cunosc pe martorul din procesul verbal și doresc să fie audiat de instanță".Așa cum a arătat în plângere nici audierea martorului propus de poliție, nici convorbirea efectuată la 112 prin care reclama abuzul, nu au fost realizate.
Instanța de fond nu a luat în considerare abuzul agentului constatator,care datorită lipsei unui pasager în mașina sa face ca orice decizie a acestuia să fie din start " irevocabilă".
Arată că cele reținute în procesul verbal nu sunt reale.
Arată că nu-l cunoaște pe martorul din procesul verbal și dorește să fie audiat în instanță
La data de 06.02.2013 intima IPJ D. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței de fond.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate, instanța reține că recursul este nefondat, sentinta instantei de fond fiind legala si temeinica:
Art. 17 din ordonanța 2/2001, sancționează, cu nulitatea absolută, omisiunile din procesul-verbal privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice, lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator.
Examinând procesul-verbal contestat, instanța de fond a constatat, în mod corect ,că procesul verbal de contravenție . nr._/28.03.2012 respectă toate aceste cerințe, sancționate cu nulitatea absolută, precum și cele sancționate cu nulitatea relativă.
Recurentul susține că instanța de fond nu și-a manifestat rolul activ și nu a luat în considerare probele propuse în plângerea contravențională .
Tribunalul constată că instanța de fond și-a manifestat pe deplin rolul activ prevăzut de art 129 cod procedură civilă, efectuând la termenul din data de 02.05.2012 adresă către IPJ D. pentru a se comunica adresa martorului asistent din procesul verbal de contravenție, după care a dispus citarea acestui martor, respectiv C. O., la termenul din data de 06.06.2012.
Ulterior la termenul din data de 12.09.2012 instanța de fond a emis mandat de aducere pe numele martorului asistent C. O., mandatul fiind executat astfel cum rezultă din procesul –verbal de la fila 27 dosar fond, martorul nefiind găsit la domiciliu.
Potrivit art 188 alin 3 din codul de procedură civilă, dacă după mandatul de aducere, martorul nu se înfățișează, instanța va putea păși la judecată.
Astfel că, în mod corect a procedat instanța de fond la judecarea plângerii fără audierea martorului asistent deoarece a fost în imposibilitatea de a audia această persoană.
Cu privire la motivul invocat în sensul că nu s-ar fi solicitat de către instanța de fond convorbirea efectuată de petent la 112, tribunalul constată că recurentul nu a solicitat această probă în susținerea plângerii sale, în plangerea sa recurentului limitându-se la a explica situația de fapt, fară a indica nici un mijloc de probă în susținerea celor relatate în plângere.
Tribunalul apreciază că, în mod corect instanța de fond a apreciat că petentul care a avut mijloace procesuale pentru a determina administrarea dovezii pe care o dorea dar, a manifestat o atitudine general pasivă în exercitarea propriilor obligații procesuale prevăzute de art. 129 alin. 1 Cod proc.civ., înseamnă că și-a asumat consecințele ce decurg din neadministrarea unei dovezi de care poate depinde soluționarea cauzei.
Față de cele arătate, în raport de dispozițiile art. 312 al. 1 C. proc. Civ. și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc civ. sau alte motive de ordine publică, si fața de art 304 ind 1 cpc, instanța va respinge recursul, urmând să mențină hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurent O. O. A. împotriva sentinței civile nr._ din 21.11.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimat IPJ D. ca nefondat
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Martie 2013
Președinte, C. M. G. | Judecător, G. P. | Judecător, M. D. I. |
Grefier, M. G. |
Red. G.P/: jud.fond M Z
Tehn M.G. 2 ex/13.03.2013
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 3130/2013. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 5588/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
