Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 03/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 03/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 05-03-2013 în dosarul nr. 11290/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 201/2013
Ședința publică de la 05 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. S.
Judecător A. M. M.
Judecător E. S.
Grefier M. G.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurent T. I. împotriva sentinței civile nr._ din 03.10.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimat POLIȚIA L. MUNICIPIUL C..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul T. I. lipsind intimat POLIȚIA L. MUNICIPIUL C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul asupra recursului.
Recurent T. I. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței de fond în sensul admiterii plângerii.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând:
Prin sentința civilă nr._ din 03.10.2012 Judecătoria C. a respins plângerea contravențională formulată de petentul T. I., în contradictoriu cu Poliția L. a Municipiului C., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție . nr._/05.04.2012 s-a reținut săvârșirea de către contestator a contravenției prevăzute de dispozițiile art. 30, alin. 1, lit. k) din H.C.L. 319/2009, constând în aceea că petentul a fost depistat la volanul autobuzului marca Mercedes cu numărul de înmatriculare_ staționat pe domeniul public pe . lângă Grădinița nr. 43, autobuzul având o masă totală mai mare de 3,5 tone, petentul fiind sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 1.000 lei.
Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța de fond investită cu soluționarea plângerii a analizat legalitatea și temeinicia procesului-verbal și a hotărât asupra sancțiunii.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.
O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.
În prezenta cauză, atât miza litigiului cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.
Verificând potrivit art. 34, al. 1 din OG nr. 2/2001 legalitatea si temeinicia procesului verbal de contravenție contestat, instanța de fond a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente (art. 16 și art. 17 din OG 2/2001).
Neîntemeiate sunt astfel susținerile petentului în sensul că a fost sancționat în baza unui text de lege care nu există, având în vedere că prin Hotărârea nr. 279/2011 s-a aprobat modificarea Hotărârii nr. 319/2009 în sensul că art. 4 alin.1 a fost completat cu lit. k potrivit căruia” ocuparea abuzivă a spațiilor situate în blocurile de locuințe, ce constituie proprietate comună indiviză sau folosirea acestora în alte scopuri decât cele pentru care au fost prevăzute „ se sancționează conform art. 30 alin.1 cu amendă cuprinsă între 1000-2000 pentru persoane fizice”.
De asemenea, neîntemeiate sunt și susținerile conform cărora procesul verbal de contravenție nu a fost semnat de un martor asistent atâta timp cât în cuprinsul acestuia se menționează de către agentul constatator faptul că „ persoanele de față refuză calitatea de martor „ astfel, că au fost respectate în totalitate dispozițiile art. 19 din OG nr,.2/2001.
Sub aspectul temeiniciei, analizând descrierea făcută faptelor în procesul-verbal și fotografiile depuse la dosar instanța de fond a constatat că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa.
Mai mult, instanța de fond a avut în vedere și faptul că petentul nu a probat cele susținute în plângere nefăcând astfel, în nici un fel dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul-verbal de contravenție, deși potrivit art. 1169 C.civ. și art. 129 alin. 1 C.proc.civ., lui îi incumbă sarcina acestei probe, instanța reține că starea de fapt a fost corect reținută de agentul constatator cu ocazia întocmirii procesului-verbal de contravenție astfel că acesta se bucură în continuare de prezumția de temeinicie instituită în favoarea sa, prezumție care nu a fost răsturnată în cauză.
Cu privire la sancțiune, instanța de fond a reținut că acesta s-a aplicat, potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, în limitele prevăzute de actul normativ, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, instanța de fond a apreciat că procesul verbal este corect întocmit, iar situația de fapt a fost corect reținută de către agentul constatator astfel încât a respins plângerea contravențională și a menținut procesul-verbal de contravenție ca temeinic și legal.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul T. I. criticând-o ca netemeinică și nelegală, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței de fond în sensul admiterii plângerii.
În motivare instanța de fond a invocat hotărârea Curtea Europeana a Drepturilor Omului în cauza A. c./a României pe care a interpretat-o greșit.
Chiar dacă textul de lege care a fost încălcat nu reprezintă un caz de nulitatea din cele prevăzute de art.17 din OG 2/2001, este una din mențiunile obligatorii prevăzute de art.16 din același act normativ. Ori invocarea unui text de lege eronat, valorează lipsa acestuia.
În drept își întemeiază cererea de recurs pe disp. art.304 pct.9 C.p.c.
Examinand sentinta atacata prin prisma criticilor formulate si avand in vedere dispozitiile art. 304 si art. 304 ind. 1 C.pr.civ. instanta apreciaza neintemeiat recursul formulat pentru urmatoarele motive.
Respectând dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța de fond a examinat legalitatea și temeinicia procesului verbal.
Sub aspectul legalității, a reținut că procesul verbal este întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute și că motivele invocate de petent sunt neîntemeiate.
Situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea procesului verbal de contravenție sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art.17 din OG 2/2001.
Astfel, prin acest text de lege se prevede că "lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal", specificându-se că numai în astfel de situații "nulitatea se constată și din oficiu".
În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.
Instanta de fond a retinut in mod corect ca, deși procesul verbal nu a fost semnat de nici un martor, au fost indicate motivele pentru care nu s-a putut indeplini aceasta cerinta, respectiv persoanele de fata refuza calitatea de martor, potrivit art. 19 al. 3 din OG nr. 2/2001.
In privinta temeiului legal, se constata ca prin actul sanctionator a fost incadrata in mod corect fapta prin raportare la dispozitiile art. 30 al. 1 lit. k din HCL 319/2009, forma in vigoare la data savarsirii contraventiei, cu modificarile aduse prin HCL 279/2011.
Potrivit acestor dispozitii se sanctioneaza cu amenda contraventionala cuprinsa intre 1000-2000 lei, persoana fizica pentru parcarea autovehiculelor in parcarile aflate pe domeniul public, cu nerespectarea semnificatiei marcajelor si spatiilor special amenajate.
Prin urmare, nici aceste critici nu sunt intemeiate.
În privința temeiniciei, se constata ca starea de fapt reținută în procesul verbal nu a fost infirmată. Se are in vedere prezumtia de legalitate și temeinicie de care beneficiază procesul verbal de contravenție, un act administrativ de autoritate, întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit cu autoritatea statală pentru constatarea și sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege;
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumate nevinovate și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment de prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează in toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția europeană a drepturilor omului, in măsura in care statul respectă limite rezonabile, având in vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare ( cauza Salabiaku c. Franței, Hotărârea din 7 octombrie 1988, parag. 28, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, Hotărârea din 23 iulie 2002, parag. 113).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, insă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii in ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, Hotărârea din 7 septembrie 1999).
In analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile HCL nr. 319/2009, au drept scop stabilirea unor reguli privind gospodărirea Municipiului C., iar respectarea regulilor impuse de acest act normativ are implicații majore asupra garantării dreptului la viată și la integritate al persoanelor și bunurilor și pentru instituirea unui climat de securitate socială, astfel că interesul societății in respectarea acestor reguli este de importanță capitală. In același timp, insă, persoana sancționată in baza acestui act normativ are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din OG nr. 2/2001), in cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita de proporționalitate intre scopul urmărit de autoritățile statului, de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional ( cauza A. c. României, Hotărârea din 4 octombrie 2007).
Din întregul material probator administrat în cauză, instanța de fond a constatat că nu a fost răsturnată prezumția de temeinicie a procesului-verbal contestat, în sensul că petentul nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în cuprinsul acestuia.
In ceea ce priveste individualizarea sanctiunii, instanța apreciază ca fapta comisă de petent prezintă un grad de pericol social care justifică aplicarea amenzii avându-se în vedere circumstanțele reale ale acesteia respectiv, modalitatea de săvârsire, stationarea in locuri neamenajate, neprevazute cu mijloace de avertizare a autovehiculelor de gabaritul celui in cauza, de împrejurările în care a fost comisă, respectiv neîndeplinirea obligatiei instituite de lege.
Totodată, instanța va lua în considerare și conduita petentului care nu a recunoscut savârsirea faptei, precum si urmarile ce se puteau produce.
Astfel, în măsura în care petentul nu s-a manifestat în sensul întelegerii faptei savârsite, a recunoașterii acesteia, instanța apreciază că periculozitatea acestuia este ridicată, și nu se impune aplicarea avertismentului.
Față de cele arătate, în raport de dispozițiile art. 312 al. 1 C. proc. Civ. și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc civ. sau alte motive de ordine publică, instanța va respinge recursul, urmând să mențină hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurent T. I. împotriva sentinței civile nr._ din 03.10.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimat POLIȚIA L. MUNICIPIUL C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Martie 2013
Președinte, A. M. S. | Judecător, A. M. M. | Judecător, E. S. |
Grefier, M. G. |
Red.A.S/22.03.2013
jud fodn.M G Z
Tehn M.G. 2 ex
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 6872/2013. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 4220/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
