Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 01/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 01/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 12-11-2013 în dosarul nr. 33870/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 1195/2013
Ședința publică de la 12 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. S.
Judecător A. M. M.
Judecător E. S.
Grefier C. A.
Pe rol judecarea recursului declarat de petenta . Tg-J. împotriva sentinței civile nr._ din 01.07.2013, pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimatul I.S.C.T.R. București – cu sediul procedural în Dr.Tr.S., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat A. I. pentru recurentă.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-au depus motivele de recurs de către recurent, după care:
Nemaifiind cereri de formulat și apreciind dosarul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat A. I. pentru recurentă solicită admiterea recursului, modificarea sentinței iar pe fond admiterea plângerii contravenționale și exonerarea de plata amenzii ;în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment conform motivelor de recurs pe care le dezvoltă oral, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra recursului de față, deliberând:
Prin sentința civilă nr. nr._ din 01.07.2013 Judecătoria C. a respins plângerea contravențională formulată de petenta ., în contradictoriu cu intimatul I.S.C.T.R. București – cu sediul procedural în Dr.Tr.S., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ incheiat la 23.11.2012 de intimatul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, petenta . a fost sancționată contravențional cu suma de 4000 lei, pentru contravenția prevazuta de art. 8 alin.1 pct.6 din OG 37/2001 și Legea 371/2007 cu modificările ulterioare..
S-a retinut ca, la controlul efectuat în trafic în data de 23.11.2012 în C. în zona Centura de Nord a fost oprit și verificat ansamblul rutier_ autocamion și_ semiremorcă deținut și utilizat de . condus de P. I. aflat în cursă legală. La controlul în trafic s-a constatat nerespectarea prevederilor legale privind respectarea perioadei minime de odihnă zilnică.
Impotriva procesului verbal de constatare si sancționare a contravențiilor, petenta a formulat in termen legal prezenta plangere.
Verificand potrivit art.34 din OG nr.2/2001 legalitatea si temeinicia procesului verbal contestat, instanta retine ca acesta a fost incheiat cu respectarea dispozitiilor legale incidente, neexistand cazuri de nulitate absoluta ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei, instanta retine ca desi OG 2/2001 cu modificarile si completarile ulterioare nu cuprinde dispozitii exprese cu privire la forta probanta a actului de constatare a contraventiei, din economia textului art.34 rezulta ca procesul verbal contraventional face dovada deplina a situatiei de fapt pana la proba contrara.
In cauza insa aceasta prezumtie de veridicitate de care se bucura procesul verbal de contraventie nu a fost rasturnata, intrucat petentul nu a prezentat probe prin care sa faca dovada contrarie celor retinute in procesul verbal de contraventie, cu privire la savarsirea contraventiei retinute in sarcina sa. Mai exact martorul audiat in cauza la propunerea petentului în declarația dată în fața instanței nu a putut preciza dacă a fost respectată sau nu perioada minimă de odihnă zilnică.
Pentru aceste considerente, instanta apreciaza ca petenta a savarsit fapta descrisa in procesul verbal si prin urmare, a respins plangerea formulata ca neintemeiata.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta . criticând-o ca netemeinică și nelegală, solicitând admiterea recursului, modificarea sentințeiiar pe fondul cauzei, admiterea plângerii contravenționale formulate împotriva procesului verbal . nr._/23.11.2012, și în principal, exonerarea de piața amenzii iar în subsidiar, înlocuirea amenzii cu avertisment.
În motivare arată că ,criticile aduse sentinței recurate se întemeiază pe dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ., instanța de fond pronunțând o soluție cu aplicarea greșită a legii.
Soluționând cauza,instanța de fond a apreciat că prezumția de veridicitate de care se bucură procesul verbal de contravenție nu a fost răsturnată, subscrisa neprezentând probe care să facă dovada celor reținute în procesul verbal, însă aceste probe erau depuse deja la dosar.
Potrivit descrierii faptei din procesul verbal,contravenția reținută în sarcina societății constă în "nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică redusă cu 2 ore sau mai mult".
Potrivit mențiunilor din certificatul de desfășurare a activității AETR, în perioada 24.10.2012 ora 7,30-23.11 .2012 ora 7,30 salariatul societății a condus un vehicul exclus din domeniul de aplicare a Regulamentului nr.561 CE DIN 2006.
Aceasta înseamnă că, nefiind aplicabile dispozițiile Regulamentului nr.561/2005, pe cale de consecință, nici obligația de a efectua perioada de odihnă nu subzistă. Ca atare, prezumtiva faptă nipoate fi/reținută drept contravenție.
în acest context, motivarea instanței potrivit căreia subscrisa nu a răsturnat prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal este una nelegală atât timp cât instanța nici măcar nu analizează înscrisurile existente la dosar.
Practic, instanța de fond a confirmat în termeni generali situația de fapt reținută de agentul constatator.
Or, în virtutea rolului activ, instanța de fond trebuia să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal în mod concret, precizând totodată care sunt dovezile pe care se sprijină susținerile agentului constatator.
Mai mult, prin Decizia nr. 197/2003, Curtea Constituțională a stabilit că "legislația contravențională din România, similară celei germane, intră sub prevederile art. 6 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale".
Astfel, Curtea reține că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acesteia, este contestată chiar prezumția de care se bucură.
în acest caz, instanța de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să își demonstreze propria nevinovăție, revenind instanței de judecată obligația de a administra tot probatoriul necesar stabilirii și aflării adevărului.
Chiar dacă art.47 din O.G. nr.2/2001 face referire la dispozițiile Codului de procedură civilă, instanțele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului din moment ce contravenția intră sub incidența art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Consideră că instanța de fond nu a verificat starea de fapt expusă în plângerea contravențională, necercetând practic fondul cauzei, acordând relevanță mențiunilor din procesul verbal, în realitate, chiar dacă șoferul ar fi desfășurat activități de conducere și nu activități de întreținere curentă auto, dispozițiile legale avute în vedere de agentul constatator nu erau aplicabile pentru următoarele argumente:
În raport de rubrica selectată din greșeală a certificatului de desfășurare a activității, potrivit căreia șoferul ar fi condus un vehicul exclus din domeniul de aplicare a Regulamentului CE 561/2006 în perioada 24.10.2012, ora 7,30-23.11.2012, ora 7,30, agentul constatator interpretează în mod eronat aceste dispoziții întrucât din acest formular nu rezultă că șoferul ar fi condus neîntrerupt un alt autovehicul în toată această perioadă.
Practic, acest formular atestă faptul că în perioada menționată șoferul a condus un vehicul exclus de la prevederile Regulamentului 561/2006, respectiv a condus un vehicul pentru care nu se impunea dotarea cu tahograf și nici efectuarea perioadei de odihnă zilnică, nicidecum că șoferul ar fi condus neîntrerupt toată această perioadă astfel încât, la data și ora efectuării controlului, agentul constatator să poată reține că șoferul nu a efectuat perioada zilnică de odihnă.
Potrivit dispozițiilor art.6(1) din Regulamentul CE nr.561/2006, "Durata de condus zilnică nu depășește nouă ore".
În conformitate cu prevederile art.7 din același Regulament:
" După o perioadă de patru ore și jumătate de condus, conducătorul trebuie să facă o pauză neîntreruptă de cel puțin patruzeci și cinci de minute, exceptând cazul în care își începe o perioadă de repaus.
Această pauză poate fi înlocuită cu o pauză de cel puțin cincisprezece minute urmată de pauză de cel puțin treizeci de minute, pauze intercalate pe parcursul perioadei de conducere astfel încât să respecte dispozițiile primului paragraf."
Or, din mențiunile agentului constatator și potrivit diagramei tahograf rezultă faptul că șoferul a fost depistat conducând la ora 10,15, activitatea de conducere începând la ora 7,00.
Ca atare, acesta a condus în data de 23.11.2012 doar 3 ore și 15 minute, astfel că, nu se impunea să efectueze vreo pauză.
Pe cale de consecință, care este perioada minimă de odihnă zilnică ce nu a fost respectată, din moment ce, în data de 23.11.2012 șoferul a condus neîntrerupt o perioadă mai mică de 4 ore și jumătate, nefiind obligat să facă vreo pauză.
Precizează că șoferul societății este angajat cu contractul individual de muncă nr. 315/02.09.2011 cu timp parțial de lucru, astfel că acesta desfășoară activitate doar 4 ore pe zi în cadrul societății. Depunem în acest sens Contractul individual de muncă nr. 315/02.09.2011.
Pe de altă parte, potrivit foii de prezență aferentă lunii noiembrie 2012, rezultă că P. I. a lucrat în cursul lunii noiembrie 2012 un număr total de 88 de ore iar în data de 22.11.2012 a fost liber, nefiind prezent la serviciu.
În același timp, potrivit foii de parcurs pentru autovehicule transport marfă nr. 1263 / 23.11.2012 coroborată cu diagrama tahograf din aceeași dată, rezultă că șoferul P. I. a început programul de conducere a autoutilitarei_ în data de 23.11.2012 ora 7,00. Controlul efectuat de inspectorul I. a avut loc la ora 10,15, adică la 3 ore și 15 min. de la momentul în care șoferul începuse cursa din « data de 23.11.2012, motiv pentru care nu putea fi sancționat pentru fapta prevăzută de art.8 alin.1 pct.6 din O.G. nr.37/2007.
Pentru toate motivele expuse, apreciază că instanța de fond a pronunțat o soluție cu aplicarea greșită a legii, motiv pentru care solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile nr._/2013, iar pe fondul cauzei, admiterea plângerii contravenționale formulate împotriva procesului verbal . nr._/23.11.2012, și în principal, exonerarea de plata amenzii iar în subsidiar, înlocuirea amenzii cu avertisment.
În drept, își întemeiază recursul pe dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate, instanța reține că recurentul critică modul în care instanța de fond a apreciat probele administrate in cauza, susținând că sentința este dată cu aplicarea greșită a legii.
Critica este neîntemeiată.
Respectând dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța de fond a examinat legalitatea și temeinicia procesului verbal.
Sub aspectul legalității, a reținut că procesul verbal este întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute si ca alte motivele de nelegalitate nu au fost invocate de petenta.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanta de fond a concluzionat, că starea de fapt reținută în procesul verbal nu a fost infirmată.
Tribunalul reține că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, invocata de recurenta, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În analiza principiului proporționalității însă, trebuie observat că dispozițiile og 37/2007 au drept scop îmbunătățirea condițiilor de muncă și a siguranței rutiere desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
De asemenea, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Prin urmare, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În lumina acestor principii, Tribunalul apreciază că s-au efectuat toate demersurile pentru a-i asigura petentului dreptul la un proces echitabil, însă susținerile acesteia nu au fost confirmate de probele administrate in cauza.
Declaratia martorului audiat in cauza nu confirma sustinerile petentei, in sensul ca in perioada respectiva conducatorul auto desfasura activitatea de reparatii auto.
Contraventia a fost constatata in trafic, pe DN 65 km. 9 + 000, astfel ca inscrisurile invocate de petenta, privind activitatea pe care o desfasura in acel moment conducatorul auto, trebuiau detinute de acesta din urma si prezentate la momentul controlului.
Având în vedere cele expuse, constatând că agentul constatator a aplicat sancțiunea în limitele legale, proporțional cu gradul de pericol social concret al faptei și că nu se impune reindividualizarea sancțiunii, față de dispozițiile art. 312 C. proc. Civ, urmează a fi respins recursul declarat, mentinand sentinta atacata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de petenta . Tg-J. împotriva sentinței civile nr._ din 01.07.2013, pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimatul I.S.C.T.R. București – cu sediul procedural în Dr.Tr.S., ., județul M., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
Irevocabilă. .
Pronunțată în ședința publică de la 12 Noiembrie 2013.
Președinte, A. M. S. | Judecător, A. M. M. | Judecător, E. S. |
Grefier, C. A. |
Red.AMS/12.12.2013
Tehn.C.A.
Noiembrie 2013
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 893/2013.... → |
|---|
