Pretentii. Sentința nr. 928/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 928/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 17445/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 928/2013
Ședința publică de la 30 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. S.
Grefier L. V. N.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta ., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C., ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta, reprezentată de av. S. L., lipsind pârâtele.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
Av. S. L. pentru reclamantă depune la dosar taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația F. pentru Mediu, în cauză solicitându-se restituirea taxei de primă înmatriculare și acordă cuvântul atât asupra excepției invocate, cât și asupra fondului.
Av. S. L. pentru reclamantă lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției, iar pe fond, solicită admiterea acțiunii, obligarea pârâtelor la restituirea taxei de primă înmatriculare în cuantum de 17.288,92 de lei, cu dobânda legală aferentă și cu plata cheltuielilor de judecată.
INSTANȚA
La data de 11.10.2012, reclamanta . în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN. C. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 17.288,92 de lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare, încasată în mod nelegal în data de 06.02.2008, cu titlu de taxă de înmatriculare, actualizată cu rata dobânzii fiscale la data plății efective și totodată, obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamantul a achiziționat în anul 2007, din Germania, un autoturism marca BMW, iar pentru a-l înmatricula în România, a fost obligat să achite taxa de primă înmatriculare de 17.288,92 de lei.
Precizează faptul ca a formulat cerere către A.F.P. C. în vederea recuperării taxei, la care i s-a răspuns ca nu exista temei legal pentru restituire. Prin încasarea acestei taxe nu a fost respectat principiul nediscriminării produselor importate fata de produsele interne, iar din analiza aplicării taxei rezultă că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, în cazul unei noi înmatriculări, taxa nu mai este percepută.
Consideră că este îndreptățit la restituirea taxei de primă înmatriculare în temeiul art. 21 și 117 C.pr.fiscală, ca o taxă instituită în mod eronat de către autoritățile române în contradicție cu Tratatul de aderare la care România are calitatea de parte semnatară.
În drept a invocat dispozițiile art. 148 din Constituția României, art. 110 TFUE.
La termenul de judecată din data de 30 ianuarie 2012 instanța, din oficiu, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației F. pentru Mediu, având în vedere că este vorba de taxa de primă înmatriculare.
În baza art. 137 alin. 1 cod procedură civilă, instanța va analiza cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația F. pentru Mediu.
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFM instanța o apreciază ca întemeiată, urmând a fi admisă din următoarele considerente:
Potrivit disp. art. 33 din Codul de procedură fiscală, organul fiscal competent în administrarea impozitelor și taxelor este cel în a cărui rază teritorială se află domiciliul contribuabilului sau plătitorului de venit, respectiv AFP C., organ fiscal care a perceput de altfel taxa achitată de reclamant, chitanța pentru încasarea acesteia purtând ștampila și antetul Trezoreriei Municipiului C..
În consecință și obligația de restituire a unei taxe achitate fără a fi datorată revine organului fiscal care a perceput-o și care are calitate procesuală pasivă într-un astfel de litigiu, respectiv AFP C., nefiind justifică chemarea în judecată a AFM întrucât obiectul cauzei îl constituie restituirea taxei de primă înmatriculare care nu se vira în conturile Administrației F. pentru Mediu.
Din motivele expuse instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a AFM și va respinge acțiunea formulată împotriva acestei instituții.
Analizând cauza dedusă judecății și întregul material probator administrat în cauză instanța reține că, potrivit contractului încheiat la data de 19.12.2007 (fila 7 din dosar), reclamanta . a achiziționat un autoturism utilizat marca BMW cu nr. de identificare WBAFB71070LC32136, autoturism ce fusese anterior înmatriculat în Germania în anul 2004, așa cum rezultă din înscrisurile anexate la filele 18 – 23 din dosar.
După introducerea autovehiculului în țară, în vederea înmatriculării acestuia și în aplicarea prevederile art. 2141 Cod fiscal, în vigoare la data la care s-a realizat înmatricularea autovehiculului, reclamantul a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 17.288,92 de lei, așa cum rezultă din extrasul de cont anexat la dosar la fila 3.
Ulterior, a solicitat Administrației Financiare a Munic. C. să i se restituie contravaloarea acestei taxe, apreciind ca în mod nelegal fost obligat la plata taxei, organul fiscal teritorial respingându-i cererea reclamantei, cu motivarea că taxa este prevăzută de Codul fiscal român (filele 11 - 12 din dosar).
Într-adevăr, taxa percepută de autoritatea fiscală era reglementată în cuprinsul art. 2141 și următoarele Cod fiscal, act normativ modificat prin Legea 343/2006, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, după data aderării României la Tratatul Uniunii Europene, în vigoare la data la care s-a realizat înmatricularea autovehiculului.
Tratatul Uniunii Europene reglementează în art. 110 (fost 90) obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru impuneri interne de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect pentru produsele naționale similare și nu poate stabili impuneri interne de natură să protejeze indirect alte produse naționale.
Tribunalul apreciază că prin instituirea taxei de primă înmatriculare, conform art. 2141 Cod fiscal, România, ca stat membru al Uniunii Europene, a stabilit indirect impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
În acest sens, se impune observația că în cazul autoturismelor second hand, care sunt înmatriculate în România, nu se percepe, în cazul vânzării pe piața națională, o taxă de primă înmatriculare pe numele noului cumpărător.
Prin introducerea taxei de primă înmatriculare, statul român a creat premizele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, situație care se constituie în mod evident ca o încălcare a prevederilor art. 90 din Tratat, circumscriindu-se tocmai interdicțiilor impuse prin textul menționat.
În speța de față, suntem în situația unei discriminări indirecte, prin măsuri fiscale noi, față de cele existente până la data aderării, impuse produselor de origine străină, fără a se face distincție între proveniența acestora din spațiul Comunității europene și o altă piață care nu are legătură cu comunitatea.
Instanța apreciază că în speță se pune în discuție interdicția constând în impunere internă indirectă, printr-o măsură fiscală, deoarece, așa cum s-a mai arătat în precedent, pentru autoturismele second hand aflate pe piața românească, nu se percepe taxă de primă înmatriculare, în cazul schimbării proprietarului.
Tribunalul constată că în baza art. 148 din Constituția României prevederile Tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actelor de aderare.
În același timp, autoritatea judecătorească este investită de legiuitorul constituant prin aliniatul 4 al art. 148 din Constituția României să garanteze aducerea la îndeplinire la obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin. 2.
În continuarea raționamentului rezultat din Constituția României, Tribunalul va da eficiență prevederilor art. 110 din Tratatul Uniunii Europene, care are caracter obligatoriu între statele membre și va înlătura prevederile art. 2141 Cod fiscal, deoarece acest ultim text încalcă dispozițiile actului de aderare.
Susținerea pârâtei potrivit căreia legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte, este lipsită de relevanță în speța de față.. Este adevărat ca statele membre au libertatea de a alege formele și mijloacele pentru a se ajunge la un anume rezultat, adică au libertatea de a reglementa procedurile juridice, dar niciodată rezultatul nu poate să fie contrar Tratatului.
Ori, legislația națională, respectiv art. 2141 Cod fiscal, nu reprezinta o formă și un mijloc pentru a se ajunge la un rezultat în sensul aplicării tratatului, ci o normă care înfrânge prevederile tratatului.
În ceea ce privește invocarea de către pârâtă a prevederilor art. 13 din Codul de procedură fiscală, în sensul că interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului, așa cum este exprimată în lege, Tribunalul precizează că textul se referă la situația când nu se pune în discuție conformitatea legii cu Tratatul de aderare sau mai precis încălcarea de către lege a Tratatului de aderare.
Așa cum s-a precizat mai sus, în situația instituirii taxei de primă înmatriculare, legiuitorul român s-a aflat în situația de a emite o normă legală, care este contrară Tratatului de aderare, motiv pentru care autoritatea judecătorească procedează, pe baza atribuțiilor constituționale pe care le are, la acordarea priorității reglementării din Tratat.
Împrejurarea că taxa ar fi având o componentă de mediu pentru a se evita importul în România a unor autoturisme cu grad ridicat de poluare este nereala, deoarece textul art. 2141 Cod fiscal nu conturează în nici un fel taxa respectivă ca fiind o taxă de mediu.
Chiar denumirea respectivei taxe conduce la ideea încălcării Tratatului, pentru că, dacă ar fi avut caracter de taxă de mediu, această taxă s-ar fi aplicat unitar tuturor vehiculelor, indiferent de țara de origine din care s-a efectuat vânzarea.
Instanța apreciază că regimul fiscal este discriminator între produsul second hand aflat pe piața românească și produsul second hand provenind dintr-o piață a Uniunii Europene și tocmai aceasta constituie încălcarea prevederilor art. 90 din Tratatul Uniunii Europene.
Nu poate fi împărtășită nici opinia potrivit căreia discriminarea ar fi înlăturata prin faptul ca taxa de prima înmatriculare pentru mașinile second hand achiziționate din tara s-ar regăsi în prețul de cumpărare. In continuarea aceluiași raționament si taxa de prima înmatriculare pentru mașinile second hand achiziționate din afara țării, din spațiul european, ar trebui sa se regăsească în aceiași măsura în prețul de cumpărare, nefiind prin urmare necesara impunerea unei taxe suplimentare, împovărătoare .
În privința dobânzii legale solicitate de către reclamantă prin acțiune, instanța reține că procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil care urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 alin. 1 cod procedură fiscală care statuează că "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Se constată că reclamanta a solicitat acordarea dobânzii prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul instanței, nefiind formulată o astfel de solicitare în cererea de restituire adresată organului fiscal. În aceste condiții reclamanta nu poate solicita direct în instanță plata respectivelor dobânzi fiind necesară formularea anterioară a unei cereri adresată organului fiscal, ori în speță prin cererea adresată pârâtei (fila 5) reclamanta a solicitat numai restituirea taxei de poluare achitate nu și plata dobânzii.
Prin urmare, capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale la suma achitată va fi respins.
Față de toate aceste considerentele mai sus expuse, în baza art. 117 cod procedură fiscală acțiunea formulată de reclamanta . va fi admisă în parte și va fi obligată pârâta AFP C. la plata sumei de 17.288,92 de lei către reclamant.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, reclamantul a adus dovada că a achitat taxă de timbru în cuantum de 39 lei, timbru judiciar în valoare de 5 lei și onorariu apărător ales, în cuantum de 1.000 lei. În legătură cu acest onorariu, art. 274 alin. 3 C.pr.civ prevede că „Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”. Ca atare, făcând aplicarea acestor prevederi legale, instanța – ținând seama de natura și complexitatea cauzei și de munca îndeplinită de avocat -, consideră că plata unei sume de 1.000 lei este disproporționată și că suma de 500 lei reprezintă o justă contraprestație a activității desfășurate de apărătorul ales. Prin urmare, fără a interveni asupra clauzelor contractului de asistență juridică încheiat între reclamant și avocatul său – care își va produce toate efectele între părțile contractante, instanța nu îi va obliga pe pârâți să achite reclamantului cu titlu de onorariu al apărătorului ales decât suma anterior menționată – 500 lei -, și nu întregul onorariu – 1.000 lei, achitat de reclamantă avocatului, conform celor convenite prin contractul de asistență juridică.
În consecință, dând eficiență disp. art. 274 alin 1 și 3 C.pr.civ., instanța va obliga pârâta să achite reclamantei suma de 544 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei de timbru și a timbrului judiciar, precum și onorariul apărătorului ales, micșorat în mod corespunzător.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația F. pentru Mediu.
Respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtei Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, .. 294 corp A, sector 6.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta ., cu sediul în C., .. 7, jud. D., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., .. 2, jud. D..
Obligă pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. C. să restituie reclamantei suma de 17.288,92 de lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare.
Respinge cererea privind dobânda legală.
Obligă pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. C. să plătească reclamantei suma de 544 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Ianuarie 2013.
Președinte, N. S. | ||
Grefier, L. V. N. |
Red. N.S./5 ex./L.N. 07 Februarie 2013
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1127/2013.... | Obligaţia de a face. Sentința nr. 7613/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
