Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 6200/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6200/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 29-04-2013 în dosarul nr. 15756/63/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 6200/2013
Ședința publică de la 29 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C. V.
Grefier A. C. C. L.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamanții I. N., J. M., C. V., N. I., V. M., G. M., C. M., T. S., F. T.M., V. M. REPREZ DE SINDICATUL POLITISTILOR DJ și pe pârât I.P.J D., pârât M. A. SI INTERNELOR, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea .188/1999)
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedura, procesul fiind suspendat la data de 25.10.2011, în baza art. 242 al.1 pct.2 C.p.c.
Instanța invocă din oficiu excepția perimării, și rămâne în pronunțare asupra excepției.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul D. sub nr._, reclamantii I. N., J. M., C. V., N. I., V. M., G. M., C. M., T. S., F. T.M., V. M. REPREZ DE SINDICATUL POLITISTILOR DJ au chemat în judecată pe pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C., pârât I.P.J D., pârât M. A. SI INTERNELOR solicitând obligarea acestora la plata c/val orelor lucrate de repaus săptămânal.
La data de 25.10.2011 cauza a fost suspendată în temeiul art. 242 pct 2 C.P.Civ
La data de 29.04.2013, instanța a invocat din oficiu excepția perimării.
Analizând excepția invocată din oficiu, instanța constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispozițiile art.248 c.pr.civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, recurs, revizuire și orice cerere de reformare sau revocare, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 (un) an,
Cum, în speță, de la data de 25.10.2011, când cauza a fost suspendată în temeiul art. 242 pct 2 C.P.Civ, a trecut mai mult de un an, timp în care acțiunea a fost lăsată în nelucrare, fără ca partea interesată să fi făcut o cerere de judecare a procesului, urmează a se constata, că excepția este întemeiată, acțiunea fiind perimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării.
Constată perimată cererea formulată de reclamanții I. N., J. M., C. V., N. I., V. M., G. M., C. M., T. S., F. T.M., V. M. REPREZ DE SINDICATUL POLITISTILOR DJ, cu sediul în C., ., nr. 156, ., jud. D., în contradictoriu cu pârât I.P.J D., cu sediul în C., ., jud. D., pârât M. A. SI INTERNELOR, cu sediul în sector 1, București, PIATA REVOLUTIEI, nr. 1A, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea .188/1999).
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Aprilie 2013.
Președinte, M. C. V. | ||
Grefier, A. C. C. L. |
Red. MCV/ teh ACL
5 ex/ 22 Mai 2013
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 155/2013. Tribunalul DOLJ | Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 1756/2013.... → |
|---|








