Anulare act administrativ. Sentința nr. 1369/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1369/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 08-04-2014 în dosarul nr. 14099/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 1369/2014
Ședința publică de la 08 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. G.
Grefier M. M.-S.
Pe rol pronunțarea asupra cererii de revizuire a Sentinței civile nr. 5367/11.04.2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, formulată de revizuentul P. M., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA R. GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C..
Dezbaterile pe fond au avut loc în ședința publică din data de 01.04.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din data respectivă, parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul D. sub nr._, în data de 16.10.2013 revizuentul P. M. a chemat în judecată pe intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se revizuiască Sentința civilă nr. 5367/11.04.2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ – și, în consecință, să fie schimbată, în tot, respectiva hotărâre, în sensul admiterii acțiunii și anularii actelor administrativ contestate și absolvirii reclamantului de plata sumelor constând in TVA si accesorii.
În motivarea cererii, revizuentul a pretins faptul că Sentința anterior menționată ar fi fost pronunțata prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar - reglementat de art. 148, alin. 2 coroborat cu art. 20, alin. 2 din Constituția R..
Astfel, Tribunalul D. a avut de soluționat cererea înregistrată sub nr._, prin care a reclamantul solicitat anularea următoarelor acte administrativ fiscale: Decizia nr. 72/12.03.2012 - prin care s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată împotriva Deciziei de impunere nr._/1 emisă în data de 23.12.2011 -, Decizia de impunere anterior menționată și Raportul fiscal privind obligațiile de plată a sumei totale de_,12 lei reprezentând TVA stabilită suplimentar de plată (58.133 lei) și accesorii aferente TVA (14.879 lei), precum și exonerarea de plata respectivelor sume.
Prin Sentința Civilă nr. 5367/11.04.2013 instanța a respins acțiunea formulată, considerând nefondate si neîntemeiate motivele pentru care reclamantul a solicitat sa se constate ca actele administrativ fiscale atacate sunt ilegale – respectiv faptul că activitatea producătoare de venituri ca formator in mediere, este scutita de plata TVA (conform art. 141, lit. f din Legea 571/2003), deoarece activitatea de formator in mediere este activitate de formare profesionala adulți, pentru care a dovedit ca este persoana autorizata in sensul legii.
În motivarea acțiunii reclamantul susținuse că îi sunt aplicabile dispozițiile art. 141, lit. f din Legea 571/2003 - care prevăd că ,,activitatea de învățământ prevăzute de Legea învățământului nr. 84/1995 republicată cu modificările și completările ulterioare, formarea profesională a adulților precum și prestările de servicii și livrările de bunuri strâns legate de aceste activități, efectuate de instituții publice sau de alte entități autorizate", coroborate cu pct. 25 alin 1 din normele metodologice ale aceluiași act normativ - „scutirea de taxa pe valoare adăugată prevăzute la art. 141 lit. f pentru formarea profesională a adulților se aplică de persoanele autorizate în acest scop conform Ordonanței Guvernului nr. 129/2000, privind formarea profesională a adulților cu modificările și completările ulterioare ".
De asemenea, invocase faptul că, fiind membru fondator al Asociației Centru de Mediere C., a desfășurat activitatea de formator in mediere in cadrul acestei Asociații, pe baza unui Contract de Colaborare, in vederea realizării obiectului de activitate al respectivei Asociații și in susținerea financiara a acestei entități - care este scutita de plata TVA, potrivit art. 43 din OG 129/2000, cu privire la activitatea de formare profesionala a adulților.
In acest context, reclamantul a susținut că scutirea de TVA aplicabila entității Asociația Centru de Mediere C. este aplicabila si fiecărui membru fondator al acestei Asociații - ca parte a întregului -, cu atât mai mult cu cat activitatea s-a desfășurat in beneficiul acestei asociații.
Reclamantul a pretins că organul fiscal a ignorat principii de baza al regimului juridic al TVA, consacrate de dreptul comunitar si de dispozițiile art. 125 din Codul Fiscal, respectiv: regimul juridic de impozit indirect, care in situația reclamantului a devenit un impozit direct - câtă vreme onorariile încasate de acesta de la Asociația Centru de Mediere nu includ TVA deoarece Asociația, fiind scutita potrivit art. 43 din OG 129/2000, nu a avut temei legal de încasare a TVA in cadrul prețului cursului, de la cursanți.
Astfel, neputând fi colector de TVA in cadrul raportului creat intre cursant și Asociația Centru de Mediere C. (furnizor de formare scutit conform art. 43 din OG 129/2000) reclamantul, ca formator in mediere - membru fondator al Asociației Centru de Mediere C. -, nu putea fi obligat la plata TVA, fiind scutit conform art. 132, alin. 1, lit. i si chiar lit. f din Directiva 2006/112/CEE, raportat la art. 141, alin. 1, lit. f din Codul Fiscal, ca si entitatea din care fac parte si pentru care a format adulți in profesia de mediatori.
În caz contrar, ar fi încălcat art. 17, alin. 2 din Directiva a 6-a CEE (devenit după republicare art. 167 din Directiva 2006/112/CEE), care consacra principiului fiscal potrivit căruia TVA este suportata numai de consumatorul final si este perfect neutra in raport cu persoanele impozabile - care intervin in procesul de producție si de distribuție anterior etapei impunerii finale -, indiferent de numărul tranzacțiilor intervenite. Or, in speță, consumatorul final este cursantul, el are relație directa cu Centru de Mediere, care încaseze prețul cursului. Centru de Mediere nu a perceput TVA - pentru ca este scutit conform art. 43 din OG 129/2000 -, iar cursurile de formare profesionala ca mediatori au fost realizate efectiv de reclamant, ca formator autorizat si membru fondator al Centrului - acesta neputând fi colector de TVA, din moment ce nu a încasat in mod direct prețul cursului de la cursant.
Taxa pe valoare adăugata se calculează asupra prețului serviciilor si este exigibila după deducerea din suma taxei pe valoare adăugata a taxelor născute direct de diferite elemente de cost; dreptul de deducere prevăzut de art. 17, alin. 2 din a șasea Directiva a CEE (devenit art. 167 in Directiva 2006/112/CEE, după republicare) face parte integranta din mecanismul TVA si in principiu nu poate fi limitat; dreptul de deducere se exercită imediat pentru totalitatea taxelor aplicate operațiunilor efectuate in amonte.
Prin urmare, regimul deducerilor urmărește sa degreveze in întregime întreprinzătorul de sarcina TVA datorata sau achitata in cadrul tuturor activităților pe care le desfășoară.
Sistemul comun al TVA garantează in acest mod neutralitatea impozitării tuturor activităților economice, indiferent de scopurile sau de rezultatele acestor activități, cu condiția ca activitățile menționate sa fie in principiu ele insele impuse TVA or, in speță, activitatea de formare profesionala ca mediatori desfășurata de Asociația Centru de Mediere C., prin proprii membri fondatori, este scutita de plata TVA, in raport de dispozițiile art. 141, alin. 1, lit. f din Codul Fiscal, raportat la pct. 25, alin. 1 din Normele Metodologice de punere in aplicare a Codului Fiscal, dar si conform art. 43 din OG 129/2000.
Temeiul legal al scutirii acestuia este art. 132, alin. 1, lit. i din Directiva 2006/112/CEE, raportat si la art. 17, alin. 2 din a 6-a Directiva a CEE (devenit art. 167, după republicare), ca de altfel si art. 132, alin. 1, lit. f ( in raport de specificul raportului juridic expus in speța), temei in raport de care instanța avea datoria sa analizeze contestația formulata de reclamant, fata de faptul ca potrivit art. 148, alin. 2, coroborat cu art. 20, alin. 2 din Constituția R., dreptul comunitar are prioritate, in condițiile in care, in speța, Codul Fiscal si Normele Metodologice nu conțin dispoziții mai favorabile.
Instanța, prin hotărârea a cărei revizuire se solicită, a ignorat reglementările comunitare, preluând fara cenzura juridica motivarea paratei - organul fiscal -, care avea interes sa susțină actele fiscale ilegal încheiate, astfel ca nu s-a manifestat ca o instanța independenta si imparțiala, instituita de lege sa hotărască asupra încălcării drepturilor reclamantului prin actele fiscale atacate.
De asemenea, instanța nu s-a raportat in nici un mod la practica Curții Europene, care in situații asemănătoare (cauza C -473/08 – IngenieurburoEulitz Gbr Thomas und Marion Eulitz impotriva Finanzamt Dresden I -, si Hotărârea Curții - Camera a doua -, din data de 15 Noiembrie 2012) au considerat veniturile realizate ca fiind scutite de plata TVA.
Revizuentul pretinde că, în acest mod, i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, consacrat prin art. 6 din CEDO, amendata de Protocolul nr. 11.
Astfel, in mod greșit, și in decizia prin care s-a respins contestația, instanța a preluat motivarea paratei din întâmpinare si din actele fiscale in legătura cu faptul ca in speța sunt aplicabile dispozițiile pct. 25, alin. 4 din Normele Metodologice, care prevăd ca „(4) Scutirea prevăzută la art. 141 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal nu este aplicabilă pentru achizițiile de bunuri sau servicii efectuate de instituțiile publice sau de alte entități autorizate pentru activitățile de învățământ sau pentru formare profesională a adulților, destinate activității scutite de taxă prevăzute la art. 141 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal", text in care nu putea fi încadrat reclamantul - ca formator de mediatori, deci persoana care realizează efectiv activitatea de formare profesionala adulți, ca mediatori in cadrul Asociației Centru de Mediere C., al cărei membru fondator este, si nu ca achizitor intermediar de servicii sau ca prestator de servicii, pentru un achizitor intermediar.
Acest text din Norme este aplicabil unor entități (altele decât furnizorii autorizați de formare profesionala adulți, scutiți de plata TVA, conform art. 43 din OG 129/2000) care si-ar propune formarea de grupuri interesate pentru obținerea Certificatului de mediator si care ar percepe in contravaloarea cursului - prețul plătit formatorului -, cheltuieli cu asigurarea spațiului, rechizite, etc. + TVA de la cursanți, si care in continuare ar contracta cu Asociația Centru de Mediere C. serviciul formatorilor din cadrul asociației, pentru predarea efectiva a cursurilor si pentru examinare in vederea obținerii certificatului de mediator (Asociația Centru de Mediere C. si formatorii - membrii săi fondatori fiind autorizați pentru formarea profesionala adulți si scutiți de plata TVA).
În drept, au fost invocat dispozițiile art. 327 din Codul de Procedura Civila.
În dovedirea cererii de revizuire, revizuentul a depus la dosar înscrisuri.
Deși legal citată, intimata nu a înțeles să-și trimită nici un reprezentant în fața instanței și nici nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 11.02.2014, apărătorul revizuentului a depus la dosar o cerere în cuprinsul căreia a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor punctului 251, alin. 4 din Normelor Metodologice de aplicare a Codului Fiscal - editate în anul 2004, prin H.G. 44/2004 -, respectiva excepție fiind respinsă ca fiind inadmisibilă prin încheierea de ședință pronunțată în data de 01.04.2014.
Au fost depuse la dosar: copia Sentințelor nr. 5367/11.04.2013, respectiv nr. 6873/12.06.2013 – pronunțate de Tribunalul D. – Secția C. Administrativ și Fiscal; hotărârea CJUE (Camera a treia) – pronunțată în data de 28 noiembrie 2013.
A fost atașat dosarul nr._ al Tribunalului D..
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul D. sub nr._, în data de 11.04.2012, reclamantul P. M. a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice D. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: anularea Deciziei nr. 72 din 12.03.2012 - prin care s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată împotriva Deciziei de impunere nr._/1 emisă în data de 23.12.2011 -, cu consecința anulării Deciziei de impunere anterior menționate și a Raportului fiscal privind obligațiile de plată a sumei totale de 73.083,12 lei reprezentând: TVA stabilită suplimentar de plată 58.133 lei și accesorii aferente TVA – 14.879 lei -, precum și exonerarea reclamantului de plata respectivelor sume.
Prin Sentința civilă nr. 5367, pronunțată în data de 11.04.2013 – rămasă irevocabilă prin Decizia nr._/13.11.2012 a Curții de Apel C. -, Tribunalul D. a respins acțiunea anterior menționată.
Conform disp. art. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 "Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția R. ...".
Așadar, textul de lege anterior menționat permite revizuirea unei hotărâri irevocabile în ipoteza în care instanța de judecată care a adoptat respectiva hotărâre a dat eficiență unei norme de drept național, deși aceasta contravenea unei prevederi a dreptului Uniunii Europene – situație în care, conform prevederilor art. 148 alin. 2 din Constituția R., trebuia aplicat dreptul comunitar. De asemenea, în mod implicit, respectivul text de lege presupune următoarea situație: există o hotărâre a Curtea de Justiție a Uniunii Europene care stabilește că o normă de drept intern – cea care constituise temeiul de drept de avut în vedere de către instanță la adoptarea Sentinței a cărei revizuire se solicită -, contravine unei reglementări comunitare, ceea ce nu este cazul în speță
Astfel, disp. art. 132, alin. 1, lit. i din Directiva 2006/112/CEE - privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată - stabilesc "Statele membre scutesc următoarele tranzacții: educația copiilor și a tinerilor, învățământul școlar sau universitar, formarea și reconversia profesională, inclusiv prestarea de servicii și livrarea de bunuri strâns legate de acestea, de către organisme de drept public care au acest scop sau de alte organizații recunoscute de statul membru în cauză ca având scopuri similare", în timp ce art. 134 din aceeași directivă stabilește unele excepții de la regula instituită, prevăzând că "Livrarea de bunuri sau prestarea de servicii nu este scutită, în temeiul articolului 132 alineatul (1) literele (b), (g), (h), (i), (l), (m) și (n), în următoarele cazuri: a) atunci când livrarea sau prestarea nu este esențială pentru operațiunile scutite; b) atunci când scopul principal al livrării sau prestării este obținerea de venituri suplimentare pentru organismul în cauză prin operațiuni care se află în concurență directă cu cele efectuate de întreprinderile comerciale supuse TVA".
Legiuitorul român a realizat transpunerea acestei Directive prin O.U.G. 106/2007 – act normativ prin care s-au adus o . modificări Legii nr. 571/2003 (Codul Fiscal).
Totodată, art. 17, alin. 2 din Directiva a 6-a CEE (devenit după republicare art. 167 din Directiva 2006/112/CEE) cuprinde următoarea prevedere "Dreptul de deducere ia naștere în momentul în care taxa deductibilă devine exigibilă." – revizuentul neoferind vreo explicație în legătură cu incidența în cauză a acestui articol, din moment ce susține că nu era plătitor de TVA pentru activitatea de formator in mediere desfășurată în cadrul Asociației Centru de Mediere C..
Revizuentul nu indică - în mod concret -, care prevederi din legislația fiscală națională contravin dispozițiilor art. 132, alin. 1, lit. i din Directiva 2006/112/CEE – și care sunt motivele care l-au determinat să ajungă la o astfel de concluzie. De fapt, analizând motivele dezvoltate în cuprinsul cererii de revizuire, se desprinde concluzia că, în esență, revizuentul susține că erau aplicabile dispozițiile art. 141, lit. f din Legea 571/2003 - care prevăd că ,,activitatea de învățământ prevăzută de Legea învățământului nr. 84/1995..., formarea profesională a adulților precum și prestările de servicii și livrările de bunuri strâns legate de aceste activități, efectuate de instituții publice sau de alte entități autorizate" -, coroborate cu pct. 251 alin 1 din normele metodologice ale aceluiași act normativ - „Scutirea prevăzută la art. 141 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal pentru formarea profesională a adulților se aplică de persoanele autorizate în acest scop conform Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și de persoanele autorizate pentru formarea profesională a personalului aeronautic civil navigant prevăzut de Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, cu modificările ulterioar "-, și nu prevederile pct. 251, alin. 4 din Normele Metodologice - care prevăd ca „(4) Scutirea prevăzută la art. 141 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal nu este aplicabilă pentru achizițiile de bunuri sau servicii efectuate de instituțiile publice sau de alte entități autorizate pentru activitățile de învățământ sau pentru formare profesională a adulților, destinate activității scutite de taxă prevăzute la art. 141 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal"-, așa cum s-a considerat de ambele instanțe (atât cea de fond cât și cea de recurs) care au judecat acțiunea având ca obiect anulare act administrativ-fiscal. Ca atare, Tribunalul constată că se reiterează apărările invocate prin cererea de chemare în judecată inițială și prin cerea de recurs, revizuentul fiind nemulțumit, de fapt, de modul în care instanțele au dat eficiență unui anumit text de lege și nu altor texte de lege – care, în opinia sa, aveau incidență pentru situația de fapt reținută în dosarul nr._ .
Însă, instanța care soluționează o cerere de revizuire nu este una de control judiciar – care să stabilească dacă a fost corect identificat textul de lege aplicabil pentru o anumită situație de fapt ori dacă respectivul text a fost interpretat în spiritul legii sau coroborat în mod just cu alte acte normative -, ci poate fi sesizată numai în anumite cazuri, expres reglementate de legiuitor.
În realitate, revizuentul este nemulțumit de felul în care Tribunalul D. și Curtea de Apel C. au luat în considerare apărările invocate în cadrul acțiunii având ca obiect anulare act administrativ-fiscal, precum și de temeiul de drept considerat aplicabil pentru situația de fapt determinată în urma analizării materialului probator administrat, însă aceste aspecte nu pot fi valorificate pe calea unei contestații în anulare – această cale extraordinară de atac fiind admisibilă strict în cazurile prevăzute de lege (în speță, doar dacă se stabilește că instanța care a adoptat hotărârea a nesocotit principiul priorității dreptului comunitar), nu și în situația în care se solicită îndreptarea unor pretinse erori de judecată (greșita înlăturare a unor apărări, aplicarea eronată a unor prevederi legale) săvârșite atât cu ocazia soluționării acțiunii în prima instanță cât și cu ocazia judecării căii de atac.
Cu alte cuvinte, pretinsele greșeli de judecată ori de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale - practic, asemenea erori impută revizuentul primei instanțe și instanței de recurs -, nu deschid calea exercitării unei cereri de revizuire, respectiva cale extraordinară de atac neputând fi utilizată ca un recurs la recurs.
În mod similar, faptul că, printr-o altă Sentință (nr. 6873/12.06.2013), instanța a considerat – într-o speță similară cu cea a reclamantului -, că "Faptul ca in punctul 25 ind 1 al Normelor Metodologice de aplicare edictate in 2004, la alineatul 4, este trecut un text ambiguu, conform caruia "Scutirea prevăzută la art. 141 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal nu este aplicabilă pentru achizițiile de bunuri sau servicii efectuate de instituțiile publice sau de alte entități autorizate pentru activitățile de învățământ sau pentru formare profesională a adulților, destinate activității scutite de taxă prevăzute la art. 141 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal" nu poate fi interpretat in contra textului legal pe care aceste norme metodologice sunt menite sa le explice, deoarece norma metodologica nu poate contrazice sau modifica actul juridic normativ fata de care este subordonata si care are o forta juridica superioara. Normele metodologice nu pot fi interpretate decat in acord cu prevederile legale in aplicarea carora au fost edictate, si nu in contra acestora. In speta dedusa judecatii, textul cu forta juridica superioara este dat de prevederile art. 141 al.1 lit.f C.fiscal", nu poate constitui temei pentru exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii, din moment ce instanța de revizuire – nefiind una de control judiciar -, nu are căderea de a aprecia care dintre Sentințele nr. 5367/11.04.2013, respectiv nr. 6873/12.06.2013, interpretează și aplică în mod just anumite prevederi ale Codului Fiscal și Normelor Metodologice de aplicare a acestui Cod.
În sfârșit, Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene - Camera a treia -, în cauza C -319/12, pronunțată în data de 28 noiembrie 2013, stabilește că "Dispozițiile articolului 132 alineatul (1) litera (i) și ale articolelor 133 și 134 clin Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugații trebuie interpretate în sensul că nu se opun ca serviciile de educație prestate în scopuri comerciale de alte organisme decât cele de drept public să fie scutite de taxa pe valoarea adăugată. Cu toate acestea, articolul 132 alineatul (1) litera (i) din această directiva se opune unei scutiri, in mod general, a tuturor prestărilor de servicii de educație fără să fie luate în considerare scopurile urmărite de alte organisme decât cele de drept public care prestează aceste servicii. O persoană impozabilă nu poate pretinde, în temeiul articolului 168 din Directiva 2006/1 12 sau al dispoziției naționale care transpune acest articol, un drept de deducere a taxei pe valoarea adăugată achitate în amonte dacă, conform unei scutiri prevăzute de dreptul național cu încălcarea articolului 132 alineatul (1) litera (i) din această directivă, serviciile sale de educație prestate în aval nu sunt supuse laxei pe valoarea adăugată. Această persoană impozabilă poate totuși invoca incompatibilitatea scutirii respective cu articolul 132 alineatul (1) litera (i) din Directiva 2006/112 pentru ca scutirea să nu îi fie aplicată atunci când, chiar ținând seama de marja de apreciere acordată de această dispoziție statelor membre, persoana impozabilă în cauză nu poate fi considerată în mod obiectiv un organism care are scopuri similare cu cele ale unui organism de educație de drept public, în sensul dispoziției menționate, aspect pe care instanța națională trebuie să îl verifice. În această ultimă ipoteză, serviciile de educație prestate de persoana impozabilă respectivă vor fi supuse taxei pe valoarea adăugată și, astfel, aceasta va putea să beneficieze de dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată achitate în amonte".
Prin urmare, respectiva hotărâre nu semnifică faptul că pct. 251, alin. 4 din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal ar contraveni dreptului Uniunii Europene – dat fiind că alin. 1 al punctului 251 din Normele anterior menționate, ca de altfel și art. 141 alin. 1 lit. f din Legea 571/2003 instituie, și în legislația fiscală română, scutirea de plata TVA pentru formarea profesională a adulților, precum și pentru prestările de servicii și livrările de bunuri strâns legate de aceste activități, efectuate de instituții publice sau de alte entități, iar excepțiile de la respectiva regulă, prevăzute de alin. 2 și 4 ale punctului 251 din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, nu pot fi considerate contrare dreptului Uniunii Europene, din moment ce chiar CJUE statuează în mod explicit că "articolul 132 alineatul (1) litera (i) din această directiva se opune unei scutiri, in mod general, a tuturor prestărilor de servicii de educație fără să fie luate în considerare scopurile urmărite de alte organisme decât cele de drept public care prestează aceste servicii" -, astfel încât să fie justificată cererea de revizuire a unei hotărâri pronunțate în temeiul acestui text de lege.
Pentru considerentele expuse anterior, instanța apreciază că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 pentru a putea fi admisă cererea de revizuire a a Sentinței civile nr. 5367/11.04.2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ și, în consecință, va respinge respectiva cerere ca fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de revizuire a Sentinței civile nr. 5367/11.04.2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, formulată de revizuentul P. M., domiciliat în C., ., jud. D., în contradictoriu cu intimata Direcția Generală R. a Finanțelor Publice C., având sediul în C., .. 2, jud. D. .
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, 08 aprilie 2014.
Președinte, C. M. G. | ||
Grefier, M. M.-S. |
Red. C.G./22.04.2014/4 ex/
Tehnored. M.M
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 3503/2014. Tribunalul... | Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 73/2014.... → |
|---|
