Anulare act administrativ. Sentința nr. 3523/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3523/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 09-12-2014 în dosarul nr. 13863/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. A. ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 3523/2014
Ședința publică de la 09 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. G.
Grefier A. G. C.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul A. M., în contradictoriu cu pârâții P. C. UNIREA și U. A. TERITORIALĂ . P. localității -, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat S. S. pentru reclamant - care depune la dosar copia împuternicirii avocațiale și chitanța de plată a onorariului apărătorului ales -, lipsă fiind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că pârâtul C. Unirea a depus la dosar o adresă – în cuprinsul căreia menționa că înaintează instanței o copie după Decizia nr. 50/2011 a Camerei de Conturi D., fără ca respectivul act administrativ să fi fost anexat adresei.
Instanța, dat fiind că reclamantul nu are calitatea de funcționar public și luând în considerare faptul că litigiul dedus judecății vizează drepturile salariale – din moment ce actul atacat este unul prin care i se impută o sumă de bani despre care se pretinde că i-ar fi fost acordată necuvenit în anul 2010 cu titlu de drepturi salariale -, ținând seama de prevederile art. 231, 256 alin. 1 și 266 din Legea 53/2003 (Codul Muncii), invocă, din oficiu, excepția necompetenței funcționale a Secției C. A. și Fiscal din cadrul Tribunalului D. de a soluționa prezenta cauză, și acordă cuvântul asupra acesteia.
Apărătorul reclamantului solicită respingerea excepției. Menționează faptul că este atacat un act administrativ, astfel încât, în temeiul art. 1 și 8 din Legea 554/2004, competența de soluționare a cauzei aparține Secției C. A. și Fiscal.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul D. sub nr._/63/2014, în data de 29.08.2014 reclamanții R. A. B., B. G., B. D., B. I., BÎRȚÂ M., STINGĂ S., D. E. D., B. C., P. A., M. E., B. P., CHIORALIA A., A. M., C. M. și C. I.-TUDORIȚA au chemat în judecată pe pârâții P. C. UNIREA și U. A. TERITORIALĂ . P. localității - solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispusă anularea dispozițiilor de imputare nr. 409-418, respectiv 420-425 – toate fiind emise în data de 25.06.2014.
În motivarea acțiunii, reclamanții au învederat faptul că, prin Dispozițiile anterior menționate, li s-au imputat sume de bani ce reprezintă cheltuieli cu salariile acordate nelegal în anul 2010 - respectivele dispoziții având la bază referatul nr. 2841/24.06.2014 și hotărârea Curții de Apel C. nr. 3270/26.03.2013.
Reclamanții au menționat că, prin Decizia nr. 50/2011, Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi D. a constatat că entitatea auditată - U. A. Teritorială . în anul 2010 plăți nejustificate, reprezentând drepturi salariale în valoare totală de 174.320 lei. Respectiva Decizie a fost contestată, inclusiv prin intermediul unei proceduri judiciare, care s-a finalizat prin rămânerea irevocabilă a Sentinței nr. 6791/2012 a Tribunalului D. - pronunțată în dosarul nr._/63/2012 -, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea în anulare.
În data de 11.05.2012, P. comunei Unirea a emis dispozițiile de imputare 223-239, prin care reclamanților li s-au imputat aceleași sume, cu același titlu - cheltuieli cu salariile acordate nelegal în anul 2010 -, ca efect al deciziei Camerei de Conturi D. nr. 50/2011. Aceste dispoziții au fost însă revocate în data de 09.10.2012 - prin dispozițiile de revocare nr. 329-344 -, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice. Dispozițiile de revocare au primit viză de legalitate din partea instituției prefectului județului D..
În privința funcționarilor publici, dispozițiile nr. 411-417, respectiv 420-421, sunt nelegale întrucât, potrivit art. 84 lit. b) raportat la art. 85 alin. 1 din Legea 188/1999, repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice in situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) si b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, in termen de 30 de zile de la constatarea pagubei.
În speță, autoritatea administrativă emitentă este decăzută din dreptul de a emite Dispoziții de imputare, deoarece a constatat paguba cel mai târziu la data de 11.05.2012, când a emis primele Dispoziții având același obiect.
Chiar dacă nu ar fi intervenit decăderea din dreptul de a emite astfel de dispoziții, potrivit art. 85 alin. 3 din Legea 188/1999, dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie in termen de 3 ani de la data producerii pagubei. Or, paguba s-a produs în anul 2010 - așa cum rezultă expres din chiar dispozițiile atacate -, salariile fiind acordate nelegal în respectivul an, așa cum rezultă și din decizia nr. 50/2011 a Camerei de Conturi D.. In consecință, dreptul de a emite dispoziții de imputare s-a prescris încă de la sfârșitul anului 2013.
Reclamanții au pretins că Dispozițiile contestate sunt nelegale și sub aspectul încălcării Legii nr. 84/2012 - temei legal pentru care au și fost revocate primele dispoziții din anul 2012.
In privința personalului contractual, dispozițiile nr. 418 și nr. 422-425 sunt nelegale sub aspectul neindicării temeiului de drept care, de fapt, nici nu există, în condițiile în care recuperarea sumelor nedatorate aparținând angajatorului se face potrivit art. 256 alin. 1 Codul muncii, prin intermediul unei acțiuni judiciare în fața unei instanțe competente material și teritorial, specializate în materia conflictelor de muncă, și nu printr-un act administrativ de autoritate.
Conform art. 6 lit. a) din Legea 188/1999 „prevederile prezentei legi nu se aplică personalului contractual salariat din aparatul propriu al autorităților si instituțiilor publice, care desfășoară activități de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreținere-reparații si de deservire, paza, precum si altor categorii de personal care nu exercita prerogative de putere publica. Persoanele care ocupa aceste funcții nu au calitatea de funcționar public si li se aplica legislația muncii".
În subsidiar, și pentru personalul contractual au fost invocate excepțiile referitoare la decădere, respectiv prescripția dreptului de a emite dispoziții de imputare, precum și dispozițiile Legii nr. 84/2012.
În ceea ce-i privește pe P. și Viceprimarul comunei Unirea, dispozițiile 409 și 410 sunt nelegale sub aspectul neindicării temeiului de drept, dar și al inexistenței acestuia, în condițiile în care răspunderea aleșilor locali din această perspectivă nu este reglementată nici de Legea 215/2001 a administrației publice locale, nici de Legea 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. Cu alte cuvinte, primarul și viceprimarul sunt în exercitarea unui mandat și nu se află sub un raport de serviciu sau de muncă, ca în cazul funcționarilor publici sau cel al personalului contractual, răspunderea acestora fiind circumscrisă Codului civil.
Art. 6 lit. e) din Legea 188/1999 stabilește că prevederile respectivei legi nu se aplică „persoanelor numite sau alese in funcții de demnitate publica". Așadar, fiind aleși în funcție, primarii și viceprimarii își exercită atribuțiile legale pe bază de mandat din care decurg drepturi juridice civile. Obligațiile și răspunderile lor sunt reglementate de normele privitoare la mandat și, ca atare, valorificarea oricăror pretenții în legătură cu repararea prejudiciului cauzat în această calitate poate avea loc numai pe calea acțiunii civile în pretenții.
În subsidiar, și pentru P. și Viceprimarul comunei Unirea au fost reiterate excepțiile referitoare la decădere, respectiv prescripția dreptului de a emite dispoziții de imputare, și s-a făcut referire la dispozițiile Legii nr. 84/2012.
Reclamanții au precizat că, în conformitate cu art. 7 din Legea 554/2004, au îndeplinit procedura prealabilă - solicitând Primarului comunei Unirea revocarea dispozițiilor emise.
În drept, au fost dispozițiile art. 1 și 8 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, Legea 84/2012, art. 6, 84 și 85 din Legea 188/1999, art. 256 alin. 1 din Codul muncii, Legea 215/2001 și Legea 393/2004.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus la dosar înscrisuri.
Prin încheierea de ședință pronunțată în data de 11.11.2014, instanța a dispus disjungerea cererilor formulate de reclamanții R. A. B., B. G., B. D., B. I., B. M., S. S., D. E. D., B. C., P. A., M. E., B. P., Chioralia A., A. M., C. M. și C. I.-Tudorița - toate având același obiect, respectiv anulare act administrativ -, urmând a fi constituite 15 noi dosare cu acest obiect, având termen de judecată în data de 09.12.2014.
În data de 12.11.2014 a fost înregistrat dosarul nr._ – având ca obiect cererea formulată de reclamantul A. M., în contradictoriu cu pârâții P. C. Unirea și U. A. Teritorială . P. localității -, de anulare a Dispoziției nr. 423/25.06.2014.
Analizând excepția invocată, instanța o consideră întemeiată, pentru următoarele considerente:
Prin Dispoziția anterior menționată, P. C. Unirea a decis să impute reclamantului suma de 7.593 lei, reprezentând drepturi salariale acordate în mod nelegal în anul 2010.
Respectiva Dispoziție nu constituie un „act administrativ” propriu-zis – în înțelesul conferit acestei sintagme de art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004, care statuează că "act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice" - ci, pur și simplu, documentul prin se materializează hotărârea angajatorului de a recupera de la unul dintre angajații anumite sume achitate fără temei legal.
Art. 109 alin. 1 din Legea 188/1999 statuează: "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe" așadar, se pot adresa instanței de contencios administrativ funcționarii publici, în acele cauze care au ca obiect raportul de serviciu al respectivelor persoane.
Însă, reclamantul nu este funcționar public – pentru a avea incidență în cauză prevederile legale anterior menționate, care instituie competența instanțelor de contencios administrativ de a soluționa acțiunile având ca obiect raportul de serviciu -, ci personal contractual în cadrul Unității A.-Teritoriale . are un raport de muncă în baza unei Decizii de numire într-o funcție publică ci raporturi de serviciu, în baza unui contract individual de muncă.
Or, în această situație devin incidente disp. art. 6 lit. a) din Legea 188/1999 – care statuează „prevederile prezentei legi nu se aplică personalului contractual salariat din aparatul propriu al autorităților si instituțiilor publice, care desfășoară activități de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreținere-reparații si de deservire, paza, precum si altor categorii de personal care nu exercita prerogative de putere publica. Persoanele care ocupa aceste funcții nu au calitatea de funcționar public si li se aplica legislația muncii" -, astfel încât litigiile ivite cu privire la încheierea unui contract individual de muncă, executarea acestuia, plata drepturilor salariale sau răspunderea pentru sumele încasate necuvenit reprezintă "conflicte de muncă", în înțelesul conferit acestei sintagme de prevederile art. 231 din Legea 53/2003 (Codul Muncii), care statuează "Prin conflicte de muncă se înțelege conflictele dintre salariați și angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă".
Conform disp. art. 256 alin. 1 din actul normativ anterior menționat "Salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie" în timp ce art. 266 din Legea 53/2003 prevede că "Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod".
Coroborând textele de lege anterior menționate trebuie concluzionat că litigiul dedus judecății este unul în materia dreptului muncii – și nu în materia contenciosului administrativ -, ceea ce atrage incidența în speță a prevederilor art. 269 din Legea 53/2003 care statuează că "Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii".
Conform art. 95 pct. 1 din Noul Cod de procedură civilă, "Tribunalele judecă: în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe".
Așadar, din moment ce art. 2 alin. 2 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești prevede ,,în cadrul curților de apel și al tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, precum și, în raport cu natura și numărul cauzelor, secții maritime și fluviale sau pentru alte materii", iar în cadrul Tribunalului D. funcționează Secția pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, competentă a soluționa acțiunea nu poate fi considerată decât Secția anterior menționată.
Pentru considerentele expuse anterior, va fi admisă excepția necompetenței funcționale a Secției contencios administrativ și fiscal și, în consecință, va fi declinată competența de soluționare a cererii de anulare a Dispoziției de imputare nr. 423/25.06.2014, în favoarea Secției Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale din cadrul Tribunalului D..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței funcționale a Secției C. A. și Fiscal din cadrul Tribunalului D..
Declină competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantul A. M., în contradictoriu cu pârâții P. C. UNIREA și U. A.-TERITORIALĂ . P. localității -, având ca obiect anularea Dispoziției de imputare nr. 423/25.06.2014, în favoarea Secției Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale din cadrul Tribunalului D..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 09 decembrie 2014.
Președinte, C. M. G. | ||
Grefier, A. G. C. |
Red. C.G./06.01.2015
Tehnored. A.C/5 ex./
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 3268/2014. Tribunalul... | Pretentii. Sentința nr. 3519/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|
