Pretentii. Sentința nr. 3519/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3519/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 09-12-2014 în dosarul nr. 12727/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 3519/2014
Ședința publică de la 09 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. G.
Grefier A. G. C.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul P. I., în contradictoriu cu pârâtul P. M. CALAFAT, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dând eficiență prevederilor art. 131 N. C.pr.civ., instanța apreciază – în conformitate cu dispozițiile Legii 188/199, coroborate cu prevederile Legii 554/2004 -, că este competentă general, material și teritorial, pentru a soluționa cauza dedusă judecății.
Instanța declară cercetarea procesului încheiată și rămâne în pronunțare atât asupra excepției dreptului material la acțiune al reclamantului – invocată de pârât prin întâmpinare -, cât și asupra fondului.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul D. sub nr._, în data de 06.10.2014 reclamantul P. I. a chemat în judecată pe pârâtul P. M. CALAFAT solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, acesta să fie obligat la plata dobânzii legale pentru suma acordata prin sentința 143/21 ianuarie 2009 a Tribunalului D. - definitiva si irevocabila -, cu titlul de daune moratorii, de la data pronunțării Sentinței si până la momentul plății.
În motivarea acțiunii, s-a învederat faptul că, prin Sentința anterior menționată, a fost admisă cererea funcționarilor publici din cadrul Primăriei M. Calafat - intre care și reclamantul -, și a fost obligat P. M. Calafat la plata unor sume reprezentând suplimentul postului si suplimentul treptei - in procent de 25% -, pentru perioada 01.11._09.
Plata integrala a acestor drepturi a fost împiedicată de adoptarea OUG 71/2009, care a eșalonat plata acestor sume.
Conform art. 1531 din Codul civil „(1) Creditorul are dreptul la repararea integrala a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării. (2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiva suferita de creditor si beneficiul de care acesta este lipsit".
Prin Decizia nr. 2/2014, Înalta Curte de Casație si Justiție a fost de acord cu acea parte a practicii judecătorești care a acordat daune moratorii constând in dobânda legala, chiar daca OUG 71/2009 a prevăzut actualizarea sumelor cu inflația.
Astfel, actualizarea cu inflația face parte din „pierderea efectiva", iar daunele moratorii din beneficiul nerealizat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1531 alin 1 si 2 si 1535 alin 1 din Codul Civil, art. 2 si 3 din 2 din OG 13/2011.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
În data de 03.11.2014, pârâtul a depus la dosar întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune al reclamantului.
În motivarea excepției s-a învederat faptul că Sentința nr. 143 a Tribunalului D. a fost pronunțată în data de 21.01.2009, astfel încât "s-a stins termenul" in care reclamantul avea dreptul material la acțiune.
Chiar si in cazul in care ca început al prescripției se va lua in calcul data publicării O.U.G. 71/_09 -, dreptul reclamantului de a solicita daune-interese moratorii este prescris.
Potrivit art. 2523 din Noul Cod Civil, prescripția începe sa curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia sa cunoască nașterea lui.
Conform art. 2501 din NCC, drepturile la acțiune având un obiect patrimonial sunt supuse inscripției extinctive, afara de cazul in care prin lege s-ar dispune altfel, iar art. 2517 din Codul Civil prevede ca termenul de prescripție este de 3 ani, daca legea nu prevede un alt termen.
De asemenea, pârâtul a invocat faptul că, si înainte de pronunțarea Deciziei nr. 2/17.02.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, reclamantul putea sa solicite daune moratorii.
Referitor la fondul acțiunii, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 Cod pr. civ.
Au fost depuse la dosar:; copia Sentinței nr. 143/21.01.2009 pronunțată de Tribunalul D. și copia Deciziei nr. 1569/01.04.2009 – pronunțată de Curtea de Apel C..
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin Sentința nr. 143/21.01.2009 – rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1569/01.04.2009, pronunțată de Curtea de Apel C. -, Tribunalul D. a admis acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Administrației Publice "Forța Legii" – în numele și pentru membrii de sindicat funcționari publici în cadrul Primăriei Calafat (printre care și reclamantul) -, și l-a obligat pe pârâtul P. mun. Calafat să acorde fiecărui salariat, în funcție de data angajării, suplimentul postului – în procent de 25% din salariul de bază -, și suplimentul corespunzător treptei de salarizare – în procent de 25% din salariul de bază -, pentru perioada 01.10.2005 – 21.01.2009, sumele urmând a fi actualizate în raport de indicele de inflație până la momentul plății efective.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Este adevărat că, de la momentul rămânerii irevocabile a Sentința nr. 143/21.01.2009 – 01.04.2009 -, reclamantul era îndreptățit a solicita punerea în executare a celor statuate de instanță – achitarea unor drepturi salariale -, de la aceeași dată începând să curgă și termenul de prescripție, în interiorul căruia se putea cere executarea silită a respectivei hotărâri.
Însă, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 - privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar -, s-a stabilit reeșalonarea plății titlurilor executorii până în anul 2016.
Ca atare, termenul de prescripție de 3 ani – în interiorul căruia putea fi pus în executare titlul executoriu reprezentat de Sentința nr. 143/21.01.2009 -, a fost întrerupt prin plățile parțiale făcute de pârât în intervalul 2012 – 2014 - aspect pe care nu l-a contestat nici una dintre părți -, respectivele plăți fiind echivalente unei recunoașteri de datorie.
Potrivit art. 2.537 pct. 1 din Noul cod civil "Prescripția se întrerupe :...printr-un act voluntar de executare sau prin recunoașterea, în orice alt mod, a dreptului a cărei acțiune se prescrie, făcută de către cel în folosul căruia curge prescripția" , în timp ce conform art. 2.4141 alin. 1 și 2 din Noul Cod Civil "(1) Întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se fi ivit cauza de întrerupere. (2) După întrerupere începe să curgă o nouă prescripție".
Prin urmare, după plata fiecărei tranșe din sumele datorate de pârât conform Sentinței nr. 143/21.01.2009, a început să curgă un nou termen de prescripție în interiorul căruia se putea solicita acordarea dobânzii aferente sumelor rămase neachitate – respectiva dobândă constituind un accesoriu al creanței principale -, care nu se împlinise la momentul intentării cererii de chemare în judecată (06.10.2014), din moment ce, inclusiv în cursul anului 2014, au fost achitate sumele de bani reprezentând drepturi salariale, cuvenite personalului din sectorul bugetar în temeiul unor hotărâri judecătorești – conform eșalonării stabilite prin O.U.G. 71/2009.
Pentru aceste considerente, va fi respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, ca fiind neîntemeiată.
În ceea ce privește fondul cauzei, faptul că pârâtul a achitat în mod parțial sumele datorate – în mod eșalonat, dând eficiență prevederilor O.U.G. nr. 71/2009 -, nu exclude posibilitatea de a datora și dobânzi la sumele evidențiate în cuprinsul Sentinței nr. 143/21.01.2009.
Astfel, potrivit art. 117 din Legea nr. 118/1999 "Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice", în timp ce conform prevederilor art. 166 alin. 4 Codul Muncii, "Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului ".
Coroborând prevederile legale anterior menționate, se reține că, și în cazul funcționarilor publici, se poate solicita angajatorului plata unor daune interese, în ipoteza în care nu sunt achitate la timp drepturi de natură salarială.
În speță, este indubitabil că suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare reprezentau o componentă a salariului cuvenit numitului P. I. pentru munca prestată în calitate de funcționar public în cadrul Primăriei Calafat, și că ar fi trebuit acordate în perioada 01.10.2005 – 21.01.2009.
Daunele interese reglementate de art. 166 alin. 4 Codul Muncii, pot consta și în dobânda legală la sumele datorate de unitatea angajatoare, respectiva dobândă reprezentând echivalentul beneficiului nerealizat - 1084 Cod civil statuând că "Daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit ... " -, de sus-numitul P. I. ca urmare a faptului că, nefiindu-i achitate în mod integral sumele la care avea dreptul și care fuseseră stabilite printr-un titlu executoriu (pârâta executându-și obligația în mod eșalonat, pe parcursul mai multor ani, în urma adoptării O.U.G. nr. 71/2009), a fost lipsit de posibilitatea de a se folosi de respectivele sume.
De asemenea, faptul că prin Sentința nr. 143/21.01.2009 s-a dispus actualizarea sumelor cuvenite reclamanților (din dosarul nr._/63/2008) – în raport de indicele de inflație, până la momentul plății efective -, nu înseamnă că numitul P. I. ar beneficia de o dublă reparație, întrucât natura juridică a reactualizării în funcție de coeficientul de inflație nu este aceea de a acoperi beneficiul nerealizat prin imposibilitatea utilizării unor sume de bani, ci de a evita producerea unei pagube reprezentând echivalentul devalorizării monedei naționale în perioada cuprinsă între data când ar fi trebuit achitate drepturile salariale și momentul când au fost achitate în mod efectiv .
În același sens a statuat și Î.C.C.J. care, prin Decizia nr. 2/2014, a admis recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație si Justiție și a stabilit ca "În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".
Referitor la momentul de la care încep a curge respectivele dobânzi, acesta nu poate avea ca punct de pornire intentarea acțiunii rămasă definitivă și irevocabilă prin Sentința nr. 143/21.01.2009 – așa cum a pretins reclamantul -, ci doar momentul formulării prezentei cereri de chemare în judecată. Astfel, în sistemul de drept român, debitorul nu este considerat a fi de drept în întârziere, cu excepția cazurilor reglementate de art. 1079 Cod civil – care stabilește în mod expres că "(1) Dacă obligația consistă în a da sau în a face, debitorul se va pune în întârziere prin o notificare ce i se va face prin tribunalul domiciliului său. (2)Debitorul este de drept în întârziere: 1. în cazurile anume determinate de lege; 2. când s-a contractat expres că debitorul va fi în întârziere la împlinirea termenului, fără a fi necesitatea de notificare; 3. când obligația nu putea fi îndeplinită decât în un timp determinat, ce debitorul a lăsat să treacă". În speță, nefiind incident niciunul dintre cazurile când debitorul este de drept în întârziere, acesta nu poate fi obligat la plata unor dobânzi decât de la momentul când a fost acționat în justiție (de la data intentării cererii de chemare în judecată) - potrivit art. 1088 din Codul civil, care prevede că „(1) La obligațiile care au de obiect o suma oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fideiusiune și societate. (2)Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept".
Pentru considerentele expuse anterior, va fi admisă în parte acțiunea formulată, cu consecința obligării pârâtului de a-i achita reclamantului dobânda legală la sumele stabilite prin Sentința nr. 143, pronunțată de Tribunalul D. în data de 21.01.2009, și rămase neachitate până la momentul introducerii cererii de chemare în judecată – începând cu data intentării acțiunii (06.10.2014) și până la data achitării integrale a respectivelor sume.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului, ca fiind neîntemeiată.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul P. I., domiciliat în Calafat, ., nr. 17, jud. D., în contradictoriu cu pârâtul P. M. Calafat, având ca obiect pretenții.
Obligă pârâtul să achite reclamantului dobânda legală la sumele stabilite prin Sentința nr. 143, pronunțată de Tribunalul D. în data de 21.01.2009, și rămase neachitate până la momentul introducerii cererii de chemare în judecată – începând cu data intentării acțiunii (06.10.2014) și până la data achitării integrale a respectivelor sume.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică, azi 09 decembrie 2014.
Președinte, C. M. G. | ||
Grefier, A. G. C. |
Red. C.G./07.01.2015
Tehnored. A.C/4 ex./
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 3523/2014. Tribunalul... | Obligaţia de a face. Sentința nr. 1370/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|
