Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 14/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 14/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 11-04-2014 în dosarul nr. 13449/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 205/2014
Ședința publică de la 11 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. P.
Judecător C. M. G.
Judecător N. S.
Grefier M. M.-S.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul H. C. D., împotriva sentinței nr._/14.10.2013 pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța pune în discuția părților calificarea căii de atac declarate împotriva Sentinței anterior menționate.
Recurentul precizează că lasă la aprecierea instanței corecta calificare – din punct de vedere juridic -, a căii de atac.
Instanța, având în vedere că plângerea contravențională a fost formulată în data de 20.04.2013, ținând seama că, de la data intrării în vigoare a noului cod de procedură civilă – 15.02.2013 -, art. 34 alin. 2 din O.G. 2/2001 avea următoarea formă "Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată numai cu apel " -, și luând în considerare că, în dispozitivul hotărârii, prima instanță a specificat că Sentința poate fi atacată cu "apel", consideră că, în ciuda faptului că a fost intitulată "recurs", calea de atac declarată împotriva Sentinței nr._/14.10.2013 trebuie considerată ca fiind "apel".
În consecință – în conformitate cu prevederile Hotărârii CSM nr. 387/2005 (Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești) -, Tribunalul urmează a soluționa calea de atac în complet de 2 judecători - și anume primii 2 magistrați din componența completului de recurs, respectiv G. P. și C. M. G..
În baza art. 482 N. C.pr.civ., coroborat cu art. 131alin. 1 N. C.pr.civ., verificându-și din oficiu competența, instanța constată că este competentă să soluționeze apelul, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 2 din O.G. 2/2001.
Apelantul învederează că nu mai are alte cereri de formulat și nici nu solicită administrarea altor probe în susținerea apelului, cu excepția înscrisurilor aflate la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Apelantul solicită admiterea căii de atac așa cum a fost formulată și anularea procesului verbal de contravenție.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr._/14.10.2013, Judecătoria C. a admis în parte plângerea formulată de petentul H. C. D. - în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D. -, și a dispus înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 450 lei, aplicată petentului în baza procesului-verbal ., nr._/09.04.2013, cu sancțiunea avertisment. De asemenea, au fost menținute celelalte dispoziții ale actului de contravenție .
În motivarea Sentinței, instanța de fond a reținut că, prin procesul verbal anterior menționat, petentul a fost sancționat - potrivit art. 99 alin. 2 și art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002 -, cu amendă în cuantum de 450 lei, pentru săvârșirea, la data de 24.04.2013, a contravenției prevăzute de art. 142 și de art. 88 din OUG nr. 195/2002.
S-a reținut în sarcina sa faptul că a oprit în mod voit autoturismul marca Daewoo Matiz cu nr. de înmatriculare_ pe marcajul pietonal de pe breteaua de legătură a străzii Calea București cu . și nu a respectat indicațiile polițistului de a se pune în mișcare și de a elibera trecerea pentru pietoni.
În temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție pe baza declarațiilor petentului și ale persoanelor citate - dacă se prezintă -, precum și a altor probe prevăzute de lege, în scopul asigurării garanțiilor de procedură aplicabile în materie penală, ca de exemplu respectarea prezumției de nevinovăție (A. c. României, par. 66).
În ceea ce privește temeinicia, s-a menționat că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de principiu, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.
O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare. În speță, atât miza litigiului (aplicarea unei amenzi în cuantum de 450 lei) cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.
Procesul-verbal face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său până la proba contrară, probă ce incumbă petentului or, martorul propus nu a dovedit nevinovăția sa în săvârșirea contravenției reținute.
Ca atare, avându-se în vedere împrejurarea că petentul nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în actul de contravenție, prima instanță a constatat ca forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, procesul-verbal bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită în favoarea sa.
Cu toate acestea, în temeiul art. 34 din OG 2/2001 - care constituie dreptul comun în materie contravențională (articol care, coroborat cu art. 38 alin. 3 din același act normativ permite instanței să aprecieze inclusiv natura sancțiunii ce se impune a fi aplicată contravenientului, în ipoteza în care prezumția relativă de valabilitate a procesului verbal nu a fost răsturnată) -, Judecătoria C. a considerat așadar că sancțiunea avertismentului este totuși suficientă pentru a i se atrage atenția contestatorului asupra obligațiilor ce îi revin.
Pentru a proceda astfel, au fost avute în vedere, pe de o parte, dispozițiile art. 5 alin 5 din O.G. 2/2001 (potrivit cărora sancțiunea stabilită de organul constatator trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite) și art. 21 alin 3 din același act normativ (conform căruia la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină cont și de „împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul si mijloacele de săvârșire ale acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului) iar, pe de altă parte, dispozițiile art. 7 alin 3 (prin care se prevede că avertismentul se aplică și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravențiilor respective nu prevede în mod expres această sancțiune).
Ca are, s-a apreciat că se justifică înlocuirea sancțiunii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, având în vedere tocmai gradul de pericol social al faptei săvârșite, dar și cuantumul mare al amenzii aplicate față de posibilitățile materiale ale petentului.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel (intitulat în mod eronat "recurs") petentul, solicitând "casarea" Sentinței pronunțate de prima instanță și, pe fond, să fie admisă în totalitate plângerea contravențională formulată.
În motivarea apelului s-a învederat că, așa cum s-a dovedit prin declarația martorului audiat, apelantul-petent nu se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa. Apelantul a pretins că agentul constatator nu purta uniforma corespunzătoare unei persoane aflată în timpul serviciului și că procesul-verbal ar fi fost întocmit de o altă persoană decât aceea care "i-a luat actele".
De asemenea, apelantul-petent a invocat faptul că "încearcă în permanență să respecte regulile de circulație" întrucât activitatea de taximetrist constituie singura sursă de venit a familiei sale.
Intimatul a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea Sentinței pronunțată de Judecătoria C. ca fiind legală și temeinică.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, instanța de control apreciază apelul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
În acord cu instanța de fond, Tribunalul consideră că materialul probator administrat în cauză nu este de natură a infirma situația de fapt reținută în actul de contravenție.
Astfel, depoziția la care face referire apelantul-petent – aflată la fila 22 din dosarul primei instanțe -, nu este o probă certă care să determine concluzia că ar fi fost răsturnată prezumția de temeinicie a actului de contravenție, în contextul în care martorul Țolovici L. declară "petentul voia să vină în stația de taxi ... iar poliția l-a oprit chiar pe trecerea de pietoni". O astfel de versiune de producere a evenimentelor nu este plauzibilă, din moment ce, chiar acceptând că un lucrător de poliție i-ar fi semnalizat apelantului-petent să oprească autovehiculul pe care-l conducea – și nu că i-ar fi indicat să se pună în mișcare de pe trecerea de pietoni unde staționa în mod voluntar, așa cum se menționează în actul de contravenție -, respectiva oprire nu putea fi efectuată (dacă apelantul dorea să se conformeze prevederilor art. 142 lit. e) din H.G. 1391/2006 (Regulamentul de aplicare a O.U.G. 195/2002) - care statuează: "Se interzice oprirea voluntara a vehiculelor: ... pe trecerile pentru pietoni ori la mai puțin de 25 m înainte și după acestea"), decât după o distanță de cel puțin 25 de metri de la marcajul "trecere de pietoni".
Prin urmare, depoziția martorului Țolovici L. nu este veridică – de altfel, acesta recunoscând că este în relații de prietenie cu apelantul-petent, este de presupus că afirmațiile făcute în fața primei instanțe conțin o doză de subiectivism -, fiind dată în încercarea de a se evita angajarea răspunderii contravenționale a apelantului, astfel încât nu poate fi considerată ca fiind proba contrară celor menționate de agentul constatator.
În aceste circumstanțe, simpla negare a unor fapte constatate personal de un agent al autorității publice nu este suficientă pentru a conduce la anularea procesului verbal, actul de contravenție nefiind doar un act de acuzare ci și un mijloc de probă.
De altfel, procesul-verbal – ca orice act administrativ -, se bucură de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, prin urmare îi incumbă persoanei sancționate sarcina de a administra probe prin care să răstoarne această prezumție și să demonstreze că situația de fapt consemnată într-un proces-verbal nu este conformă realității. Susținerile apelantului-petent (din cuprinsul plângerii contravenționale și al cererii de apel) în sensul că nu a săvârșit contravențiile imputate rămân simple afirmații, în contextul în care nu se prezintă dovezi care să conducă la concluzia că respectivele fapte sunt nereale, astfel încât nu exista o justificare pentru ca recurentul-petent să fie sancționat contravențional.
O astfel de prezumție de legalitate și temeinicie a procesului-verbal nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului (în cauza Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988; cauza Telfner c. Austriei, nr._/96, și cauza A. c. României, nr._/03), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare. Instanța europeană a statuat că exigențele unui proces echitabil impun statelor contractante să nu depășească anumite limite și să le folosească într-o manieră rezonabilă, ținând cont de gravitatea faptei și cu respectarea dreptului la apărare.
De asemenea, Curtea a stabilit că sarcina sa nu este de a verifica compatibilitatea in abstracto a unei prezumții legale sau simple cu prevederile Convenției, ci de a determina dacă aceasta a fost aplicată în concret reclamantului, într-o manieră compatibilă cu respectarea prezumției de nevinovăție (cauza Bouamar c Franței).
În cauză, atât miza litigiului (aplicarea unei amenzi în cuantum de 450 lei cât și asigurarea posibilității apelantului-petent de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.
Așadar, în contextul în care procesul-verbal de contravenție reprezintă un act administrativ de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit cu autoritatea statală pentru constatarea și sancționarea unor fapte care contravin ordinii publice, după o procedură specială prevăzută de lege – și care conține descrierea unor fapte constate personal -, acesta se bucură de prezumția de autenticitate și veridicitate care însă este relativă și poate fi răsturnată prin probe de către contravenient, conform disp. art. 1169 C.civ. care reglementează sarcina probei.
Cum o astfel de dovadă nu a fost adusă – proba testimonială administrată în fața Judecătoriei C. nefiind de natură a infirma situația de fapt descrisă de agentul constatator -, nu există nicio justificare pentru anularea actului de contravenție – apelantul-petent fiind în mod corect sancționat contravențional pentru nesocotirea atât a prevederilor art. 88 alin. 2 din H.G. 1391/2006 (nerespectarea indicațiilor polițistului rutier) cât și a dispozițiilor art. 142 lit. e) din același act normativ – oprirea voluntară autovehiculului pe trecerea de pietoni.
Pentru considerentele expuse anterior, Tribunalul va proceda în conformitate cu prevederile art. 480 alin. 1 N. C.pr.civ. și va respinge apelul formulat, ca fiind neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge apelul declarat de apelantul H. C. D., împotriva sentinței numărul_/14.10.2013 pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 11.04.2014.
Președinte, G. P. | Judecător, C. M. G. | |
Grefier, M. M.-S. |
Red. C.G./25.04.2014/Jud. fond L. C.
Tehnored. M.M
| ← Pretentii. Sentința nr. 820/2014. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 1280/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|
