Pretentii. Sentința nr. 2196/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2196/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 20-06-2014 în dosarul nr. 8134/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 2196/2014
Ședința publică de la 20 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE J. S.
Grefier C. A.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul B. I., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns cons jr. R. Daladimos pentru reclamantă, lipsind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Instanța din oficiu pune în discuție competența materială a Tribunalului.
Cons jr. R. Daladimos pentru reclamantă apreciază că Judecătoria C. este competență în soluționarea cauzei, având în vedere valoarea redusă a preztențiilor.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6236 din 30.04.2014, Judecătoria C. a dispus: în temeiul art. 248 alin.1 și art. 132 Cod proc. civ., coroborat cu art. 10 și 30 din Legea nr. 554/2004, declinarea competenței de soluționare a cauzei către Tribunalul D. –Sectia de C. Administrativ formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul B. I., fără nicio cale de atac.
Constată că prin cererea de chemare in judecata efectuata pe formularul de cerere cu valoare redusă formulată de reclamanta . împotriva pârâtului B. I., înregistrată pe rolul instanței la data de 31.01.2014, aceasta a solicitat instanței obligarea pârâtului la plata sumei de 246,56 lei reprezentând debit precum și dobanda legala calculata de la data scadentei fiecarei facturi fiscale pana la data platii efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, s-a arătat că în fapt între . și pârât s-au derulat raporturi contractuale, în baza contractului nr. 8766/13.09.2007 fiind emise facturi fiscale pentru perioada ianuarie 2011 - noiembrie 2013, facturi in suma de 246,56 lei pe care paratul nu le-a achitat.
S-a mai mentionat de catre reclamanta faptul ca in temeiul acestui contract au fost calculate penalizari în valoare de 18,75 lei.
Reclamanta a arătat că a încercat rezolvarea pe cale amiabilă a litigiului, însă demersurile nu au avut niciun rezultat.
În susținere, au fost depuse, în copie, următoarele acte: contract prestari servicii, facturi fiscale, notificare.
Analizand exceptia necompetentei materiale, exceptie de procedura, absoluta si dilatorie, se retin urmatoarele:
Potrivi art. 131 cpc " la primul termen de judecata la care părtile sunt legal citate în fata primei instante, judecatorul este obligat din oficiu, sa verifice si sa stabileasca daca instanta sesizata este competenta general, material și teritorial sa judece pricina”.
Prin urmare, dispozițiile care guvernează procedura specială a ordonantei de plata trimit, în ceea ce privește stabilirea competenței, la normele aplicabile raportului juridic ce face obiectul acțiunii.
Analizând raportul juridic dedus judecății, instanța constată că acesta se încadrează în noțiunea de act administrativ, contractul nr. 8766/13.09.2007 fiind încheiat între o autoritate contractantă, pe de o parte și un operator economic, pe de altă parte, având ca obiect prestarea unui serviciu public.
Față de obiectul cererii de chemare în judecată, constând în obligarea paratei la plata unor sume rezultand din prestarea unui serviciu public, se constata ca sunt incidente disp. art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, câtă vreme prin act administrativ se înțelege și „contractul încheiat de autoritățile publice care are ca obiect prestarea serviciilor publice” ( art.2 alin.1 lit.c din același act normativ), iar prin contencios administrativ se înțelege „activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ în sensul prezentei legi” ( art.2 alin. 1 lit. f).
În concluzie, instanța constată că legea stabilește o competență specială de soluționare în fond a litigiilor de natura celui dedus judecății.
Prin urmare, în virtutea regulii specialia generalibus derogant, părțile nu ar putea alege între normele generale, de drept comun și cele speciale, fiind obligate să se supună acestora din urmă.
Pentru aceste considerente, instanța, în temeiul art. art. 248 alin. 1 și art. 132 Cod proc. civ., coroborat cu art. 10 și 30 din Legea nr. 554/2004, s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C. și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei către Tribunalul D. – Sectia de C. Administrativ.
La data de 28.05.2014 s-a înregistrat pe rolul instanței cauza cu nr._, primind termen de judecată la 20.06.2014, pentru când au fost citate părțile și când instanța, a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului D. în soluționarea cauzei.
Analizând cu precădere excepția necompetentei materiale a instanței, ce face de prisos judecata în fond a pricinii în conformitate cu art. 248 alin. 1 C pr. civ., se reține că excepția invocată este întemeiată, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta . împotriva pârâtului B. I., prin care a solicitat instanței obligarea pârâtului la plata sumei de 265,31 lei reprezentând debit precum și dobânda legală calculată de la data scadenței fiecărei facturi fiscale până la data plații efective a debitului.
Astfel, acțiunea formulată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1025 ș.u. Cod procedură civilă, text legal ce reglementează procedura cu privire la cererile cu valoare redusă.
În speță se pune problema competenței materiale de soluționare a litigiilor având ca obiect neplata contravalorii serviciilor de salubrizare a localităților în reglementarea Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006.
Art. 36 din Legea nr. 101/2006 prevede că soluționarea litigiilor patrimoniale și nepatrimoniale legate de încheierea și executarea contractelor reglementate de prezenta lege, precum și a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate este de competența instanțelor de contencios administrativ și se face, cu precădere, în procedură de urgență, iar soluționarea litigiilor civile și de muncă izvorâte din aplicarea prevederilor prezentei legi se face de instanțele de judecată competente, în condițiile legii.
Dispozițiile art. 36 alin.(1) din Legea nr. 101/2006 sunt identice cu cele ale art. 51 alin.(3) din Legea nr. 51/2006, în forma inițială, anterior modificării prin O.U.G. nr. 13/2008.
Ca urmare a modificărilor aduse Legii nr. 51/2006 prin O.U.G. nr. 13/2008, rezultă fără echivoc ca instanța de contencios administrativ este competentă numai în privința raporturilor juridice de drept administrativ în care parte este o autoritate publică, cum sunt, de exemplu, raporturile născute în legătură cu gestiunea delegării serviciilor de utilități publice, care se aprobă prin hotărâre a consiliului local sau a consiliului județean, după caz, conform art. 30 alin.(2) din aceeași lege, iar instanța de drept comun este competentă în privința tuturor celorlalte raporturi juridice de drept privat, cum este și cazul raporturilor care se stabilesc între operatorii (furnizorii/prestatorii) de servicii de utilități publice și utilizatorii acestor servicii - persoane fizice sau juridice de drept privat, întrucât ambele subiecte ale raportului juridic sunt de drept privat.
Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 36 alin.(1), art. 42 alin.(2) și art. 51 alin.(3) și (4) din Legea nr. 51/2006 rezultă că aparține instanței de drept comun competența de soluționare a litigiile izvorâte din contractele de prestări servicii încheiate între persoane fizice sau juridice de drept privat și furnizorii de utilități.
Totodată, Legea nr. 101/2006 face trimitere în repetate rânduri la dreptul comun în materia serviciilor comunitare de utilități publice, Legea nr. 51/2006, iar art. 34 din Legea nr. 101/2006 prevede expres că: Prevederile prezentei legi se completează cu dispozițiile Legii nr. 51/2006".
Raporturile juridice care iau naștere în baza Legii nr. 101/2006 sunt similare cu cele care iau naștere în temeiul Legii nr. 51/2006 și pot fi împărțite în două categorii, și anume: raporturi juridice de drept administrativ - care iau naștere între autoritățile publice și operatorii serviciului de salubrizare si raporturi juridice de drept privat - care iau naștere și se desfășoară pe baza și în executarea contractelor încheiate între operatorii serviciului de salubrizare (agenți economici) și utilizatorii serviciului (persoane fizice sau juridice de drept privat).
Deci instanța de contencios administrativ este competentă numai în privința raporturilor juridice de drept administrativ în care parte este o autoritate publică, cum sunt, de exemplu, raporturile născute în legătură cu gestiunea delegării serviciului de salubrizare.
Instanța de drept comun este competentă în privința tuturor celorlalte raporturi juridice de drept privat, cum este și cazul raporturilor care se stabilesc între operatorii (furnizorii/prestatorii) serviciului de salubrizare și utilizatorii acestui serviciu - persoane fizice sau juridice de drept privat, întrucât ambele subiecte ale raportului juridic sunt de drept privat.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului D. și va declina cauza spre competenta soluționare în favoarea Judecătoriei C., în baza art. 129 alin. 2 lit. 2 Cod procedură civilă raportat la art. 132 alin. 3 Cod procedură civilă.
Constatându-se intervenit conflictul negativ de competență, conform art. 133 pct. 2 Cod proc. civ., instanța va dispune înaintarea dosarului la Curtea de Apel C. pentru pronunțarea regulatorului de competență, în acord cu dispozițiile art. 135 alin. 2 cod proc. civ., dispunându-se suspendarea din oficiu a judecării cauzei, potrivit dispozițiilor art. 134 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului D. – Secția C. în ce privește soluționarea cauzei.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta ., cu sediul in C., ., D., în contradictoriu cu pârâtul B. I., cu domiciliul in C., ., D., având ca obiect pretenții în favoarea Judecătoriei C..
Constată ivit conflictul negativ de competență și trimite cauza Curții de Apel C., pentru regulator de competență.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Iunie 2014.
Președinte, J. S. | ||
Grefier, C. A. |
Red.J.S.
Tehn.C.A.
Iulie 2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 2547/2014. Tribunalul DOLJ | Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... → |
|---|
