Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 2552/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2552/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 11-11-2014 în dosarul nr. 33128/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 717/2014
Ședința publică de la 11 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. S.
Judecător A. M. S.
Grefier L. V. N.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul petent B. A. O., împotriva sentinței civile nr. 2552/24.02.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul I. D. SERVICIUL POLITIEI RUTIERE, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție CP NR_.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelantul petent a depus la dosar cerere de amânare pentru angajare apărător.
Instanța, față de cererea de amânare formulată de apelant pentru angajare apărător, urmează să o respingă, având în vedere data formulării apelului, 06.05.2014, dată de la care apelantul a avut suficient timp pentru angajare apărător, cererea nefiind însoțită de înscrisurile doveditoare în susținerea acesteia, în raport de dispozițiile art. 222 C.pr.civ.
Constatând cauza în stare de judecată o reține pentru soluționarea apelului.
INSTANȚA
Asupra apelului de față:
Prin sentința civilă nr. 2552/24.02.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, instanța a respins plângerea formulată de petentul B. A. O., domiciliat în Boureni, nr. 13, jud. D. în contradictoriu cu intimatul I. D. Serviciul Politiei Rutiere, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 02.10.2013, petentul B. A. O. a fost sancționat pentru că, la aceiași dată, a condus autoturismul Dacia, cu număr de înmatriculare_ pe Calea București, iar la intersecția semaforizată cu . pe culoarea roșie și nu a purtat centura de siguranță.
Faptele reținute în sarcina petentului sunt prevăzute de dispozițiile art. 52, alin.1 din H.G. 1391/2006 potrivit cărora la semnalul de culoare roșie vehiculul trebuie oprit înaintea marcajului pentru oprire sau, după caz, pentru trecerea pietonilor, iar în lipsa acestuia, în dreptul semaforului, fiind sancționată de prevederile art. 100, alin 3, lit. d din O.U.G. 195/2002, și de dispozițiile art. 36 alin 1 din OUG 195/2002 potrivit cărora conducătorii de autovehicule și persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcție cu centuri sau dispozitive de siguranță omologate trebuie să le poarte în timpul circulației pe drumurile publice, cu excepția cazurilor prevăzute în regulament, fiind sancționată de prevederile art. 99 alin 1 din O.U.G. 195/2002.
În temeiul art. 34 alin.1 din O.G. 2/2001 instanța a verificat legalitatea si temeinicia procesului-verbal.
Instanța a reținut că, în ceea ce privește legalitatea procesului-verbal, petentul a invocat o cauză care ar putea atrage nulitatea procesului verbal, în sensul că agentul constatator nu a indicat încadrarea juridică a faptei și a aplicat două sancțiuni.
În ceea ce privește motivul de nelegalitate invocat de petent instanța a constatat că nu este întemeiat întrucât agentul constatator a indicat actul normativ în care sunt prevăzute cele două contravenții reținute în sarcina sa, respectiv Regulamentul de Aplicare a O.U.G. 195/2002 și O.U.G. 195/2002, acesta fiind sancționat cu amendă în cuantum de 320 lei și avertisment având în vedere că în sarcina petentului s-a reținut săvârșirea a două contravenții.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța a reținut că procesul-verbal este un act de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit de autoritatea statală pentru constatarea si sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială și care face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său până la proba contrară, fapta respectivă fiind probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).
Ca atare, procesul-verbal se bucură de forța probantă până la proba contrarie, pe care contravenientul este cel care trebuie să o facă, persoana sancționată având dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).
Astfel, deși prin plângerea formulată petentul a arătat că el nu a săvârșit fapta pentru care a fost sancționat instanța nu a reținut că, aspectele expuse de aceasta corespund adevărului deoarece se observă în mod vădit că ele reprezintă aprecieri de ordin subiectiv, făcute din dorința de a scăpa de consecințele răspunderii contravenționale, nefiind susținute de niciun mijloc de probă administrat în cauză.
Mai mult decât atât, instanța a reținut că chiar cu prilejul întocmirii procesului-verbal, petentul a declarat că „nu sunt mențiuni” semnând fără rezerve mențiunea consemnată cu privire la atitudinea sa față de faptele imputate, fapt a cărui semnificație nu poate fi decât aceea a acordului cu privire la mențiunile consemnate și sancțiunea aplicată de către agentul constatator.
Este evident că semnarea procesului verbal în atare mod nu conferă o prezumție irefragabilă de recunoaștere a faptei, însă persoana sancționată are obligația de a justifica atitudinea substanțial diferită, materializată prin contestarea ulterioară a procesului verbal, în condițiile în care nu a avut nimic de obiectat cu prilejul întocmirii acestuia și aducerii la cunoștință a faptelor imputate de agentul constatator, astfel că simpla negare a situației de fapt, nu poate conduce la înlăturarea prezumției de veridicitate a celor expuse în procesul verbal contestat.
În raport de cele menționate mai sus, având în vedere că petentul nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare decât cea reținută în procesul verbal ., nr._ încheiat la data de 02.10.2013 instanța a apreciat că în mod temeinic s-a reținut în sarcina petentului B. A. O. încălcarea prevederilor art. 52 din H.G. 1391/2006 referitoare la nerespectarea culorii roșii a semaforului electric și a prevederilor art. 36 alin 1 din O.U.G. 195/2002 referitoare la nerespectarea obligației de a purta, în timpul circulației pe drumurile publice, centura de siguranță.
Pe cale de consecință, este justificată aplicarea amenzii contravenționale în cuantum de 320 lei( 320 + avertisment), sancțiuni ce corespund gradului de pericol social al faptelor și care respectă criteriile de individualizare prevăzute de art.21 alin.3 din OG nr. 2/2001, amenda fiind corect calculată, având cuantumul între limitele prevăzute de textul legal, petentului fiindu-i aplicat cuantumul minim al amenzii prevăzute de lege, astfel că instanța apreciază că sancțiunea este corect individualizată în raport cu realizarea scopului aplicării sancțiunii. Tot astfel este legală și sancțiunea complementară privitoare la suspendarea dreptului de a conduce un vehicul pe drumurile publice.
Pentru aceste considerente și având în vedere dispozițiile art. 31 și 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța a considerat că plângerea contravențională este neîntemeiată, urmând să o respingă ca atare, cu consecința menținerii procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ., nr._ încheiat la data de 02.10.2013.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul B. A. O. solicitând admiterea apelului și rejudecând cauza, să se constate că plângerea este întemeiată și să se dispună admiterea acesteia, anularea procesului verbal de sancționare a contravenției, cu consecința restituirii permisului de conducere și exonerării de la plata amenzii.
Apelantul consideră că instanța de fond a constatat că plângerea formulată este neîntemeiata, pe motiv ca procesul verbal contestat este întocmit conform OG 2/2001, beneficiind de prezumția de legalitate si temeinicie.
Astfel, analizând cauza, instanța a concluzionat greșit că rubrica privitoare la mențiuni ar fi fost completata de apelantul-petent, cu sintagma: „nu sunt mențiuni", iar scrisul este executat de către organul constatator si a fost menționat fără acordul petentului.
Cu privire la probele administrate în dovedirea faptului că cele consemnate in procesul-verbal nu sunt reale și că, în mod greșit apelantul a fost sancționat de agentul constatator pe motiv că ar fi trecut pe coloarea roșie a semaforului și nu a purtat centura de siguranță, nefăcându-se vinovat de săvârșirea faptelor contravenționale, așa cum au fost descrise, întrucât a purtat centura de siguranță, iar in momentul în care a trecut prin intersecție, culoarea semaforului era verde.
Fiind vorba de o sancțiune de natură penală în accepțiunea CEDO, întrucât, pe lângă cuantumul mare al amenzii, reprezentând echivalentul a 60% din valoarea salariului minim pe economie, s-a dispus și reținerea permisului de conducere, fapt ce confirmă natura penală a masurilor dispuse, consider ca sarcina probei revine paratei, întrucât beneficiează de prezumția de nevinovăție.
Consideră că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției constituie o „acuzație" în sensul Convenției, astfel că urmează a se determina dacă aceasta se referă sau nu la o faptă penală, aspect ce urmează a fi elucidat in lumina criteriilor instituite prin practica Curții.
Astfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului apreciază, în mod constant că pentru a determina dacă o contravenție poate fi calificată drept "acuzație in materie penală", în sensul Convenției sunt necesare a fi avute in vedere trei criterii: l) dacă textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal, 2) natura faptei, 3) natura si gradul de severitate al sancțiunii aplicate, toate acestea urmând a fi examinate prin raportare la scopul si obiectul art. 6 din Convenție.
In orice caz, în aprecierea Curții, indicațiile furnizate de dreptul intern al Statului respondent au numai valoare relativa in ce privește primul criteriu (Kadubek vs. Slovakia, 1998).
Celelalte doua criterii urmează a fi cercetate alternative, iar nu cumulativ.
In examinarea acestor criterii Curtea apreciază că, pentru ca art. 6 sa devină aplicabil este suficient ca fapta sa fie prin natura sa « penala » din punct de vedere al Convenției, sau sa expună persoana vizata unei sancțiuni care, prin natura sa sau gradul de severitate, aparține sferei « penale».
Legislația română, asemeni celei germane, a scos din sfera ilicitului penal contravențiile, sancționarea acestora făcându-se prin aplicarea unei amenzi administrative.
Analizând „natura faptei", Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că nimic nu împiedică statele să-și îndeplinească rolul lor de gardieni ai interesului public, prin stabilirea sau menținerea unei distincții între diferitele tipuri de infracțiuni. Curtea a reținut în mod constant că, „în principiu, Convenția nu se opune tendinței de «dezincriminare» existente în statele membre ale Consiliului Europei. Cu toate acestea, aceste fapte intră, în principiu, sub incidența art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale."(Ozturk contra Germaniei, Hot. din 21 februarie 1994).
Acest criteriu urmează a fi analizat de la caz la caz, funcție de circumstanțele flecarei spețe în parte.
In ce privește al treilea criteriu, "natura si gradul de severitate al sancțiunii aplicate" Curtea a avut în vedere faptul că amenda contravenționala, nu este gândita sa asigure o reparație pecuniara a unei eventuale daune ci are caracter punitiv prin natura ei, Curtea apreciind constant caracterul punitiv ca fiind principala caracteristica distinctiva a sancțiunii penale.
Mai mult, sancțiunile administrative contravenționale nu privesc un grup de persoane, ci se adresează tuturor cetățenilor în vederea realizării scopului preventiv și represiv al sancțiunii, ceea ce conferă faptei natură penală. în aceste condiții, distincția operată de dreptul intern între infracțiuni și contravenții nu este operantă, în sensul art. 6 din convenție, toate având „caracter penal".
Cuantumul redus al amenzii nu ar putea constitui un criteriu in favoarea caracterului « ne-penal » al contravenției, urmând a fi apreciat prin raportare la veniturile contravenientului.(Ziliberberg vs. M.)
Ceea ce se ia in considerare sub acest aspect este sancțiunea aplicabilă iar nu cea efectiv aplicată (Engel vs. Olanda).
In măsura în care aceste trei criterii, analizate separat, nu pot conduce singure la o concluzie in privința caracterului penal sau ne-penal al acuzației ele urmează a fi analizate coroborat, urmând a se vedea daca nu cumva acestea, apreciate fiind cumulativ, aduc acuzația in sfera penalului.
In măsura in care in urma acestei analize se poate aprecia ca este vorba despre o « acuzație in materie penală »(in sensul autonom dat de Convenție acestei noțiuni) atunci contravenientului urmează să i se recunoască toate garanțiile prevăzute de art. 6.3 din Convenție.
Scopul interpretării date dispozițiilor art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, în sensul că noțiunea de "acuzație în materie penală" include si domeniul contravențional., a fost acela de a asigura aceeași garanții procesuale celor învinuiți de săvârșirea unei contravenții ca și celor învinuiți de săvârșirea unei infracțiuni (Sporrong si Lonnroth contra Suediei - 1982; Ozturk contra Germaniei, 1984: Lutz contra Germaniei - 1987), neputand lipsi dintre acestea prezumția de nevinovăție instituita prin art. 6.2 din Convenție (A. contra României, 4.10.2007).
Legea și procedura ,penala""" de care vorbește articolul respectiv au un înțeles autonom comun identic cu cel al „acuzației în materie penală""" din articolele 6 și 7 din Convenție. Pe scurt, Curtea determină dacă fapta intră in domeniul de aplicare al „materiei penale" în funcție de criterii alternative: calificarea juridică a infracțiunii litigioase în dreptul național, natura însăși a acesteia și severitatea sancțiunii aplicabile (Engel și alții c. Olandei; Ozturk c. Germaniei; Jussila c. Finlandei).
În situația în care o faptă nu este calificată drept penală după primul criteriu (deoarece în dreptul intern al statului membru este calificată drept contravenție, faptă administrativă sau disciplinară etc.), intră în joc criteriile doi și trei. Dintre cele două, esențial este al doilea criteriu, cel privind natura sancțiunii și în special primul subcriteriu - cui anume se adresează norma în discuție: unui grup specific (expl: militari; funcționari publici etc.) sau, dimpotrivă, are un caracter general {Eggs c. Elveției; comp. Weber c. Elveției).
Cel de-al treilea criteriu (severitatea sancțiunii aplicabile) are o importanță redusă, Curtea decizând că nu există o jurisprudență clară din care să rezulte că gradul redus de severitate al sancțiunii aplicabile poate fi decisivă în excluderea unei fapte de natură penală din câmpul de aplicare al articolului 6 {Jussila c. Finlandei (MC)). Tocmai de aceea, amenzi contravenționale de un cuantumul relativ redus au fost privite ca intrând în câmpul de aplicare al „materiei penale" chiar in absenta unui mecanism de transformare a amenzii . de libertate: Zitiberberg vs. M.: amenda fusese 3,17 Euro, maximul legal fiind de 7,94 euro - 60% din venitul reclamantului; Masaev vs. M., 6303/05, 12 mai 2009: 360 MLD (26 euro); R. vs. M., 7413/05, 13 noiembrie 2008 - 180 MDL; 12 euro; Kuzmickaja vs Lituania,_/03, 10 iunie 2008 (dec): 69.50 euro; Tsonyo Tsonev vs. Bulgaria (nr. 2), 2376/03, 14 ianuarie 2010: 50 BGN (25 euro); A. vs România,_/03,4 octombrie 2007: 59 euro.
Din această perspectivă, majoritatea contravențiilor din sistemul român vor intra în câmpul de aplicare al „materiei penale" din Convenție; în consecință, vor fi aplicabile garanțiile prevăzute nu doar de art. 6 în materie penală (inclusiv prezumția de nevinovăție) ci si celelalte garanții, mai generale (art. 7 din Convenție, dublul grad de jurisdicție etc.) inclusiv principiul ne bis in idem.
In situația în care se vor înlătura toate apărările formulate, apelantul solicită anularea procesului verbal, cu consecința exonerării de la plata amenzii contravenționale si restituirea permisului de conducere, întrucât se află la prima abatere de acest gen.
Solicit judecarea cauzei si in lipsa mea, conform art. 411, alin. 1, pct. 2 teza finala C.pr.civ.
In drept, invocă dispozițiile art. 466 si următoarele C.pr.civ.
Intimatul I.P.J. D. a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului, și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
În motivare, arată că instanța de fond, în mod corect a respins plângerea formulată de petent, apreciind că nu a fost dovedită o altă stare de fapt, decât cea reținută de organele de poliție.
Instanța de fond a reținut că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16, 17 din O.G. nr. 2/2001 și că prin declarația martorului audiat, petentul nu a reușit să dovedească o situație de fapt contrară celei reținute în procesul verbal contestat.
Simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund realității nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe pertinente, această negare reprezentând o simplă susținere, făcută din dorința de a scăpa de consecințele răspunderii contravenționale.
De asemenea, prin mijloacele de probă depuse la dosar, instituția a făcut dovada vinovăției petentului în săvârșirea contravenției.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate si având in vedere disp. art. 476-478 NCPC instanta constata urmatoarele:
Astfel, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ încheiat la data de 02.10.2013, apelantul/petent a fost sancționat cu amendă în cuantum de 320 lei și avertisment, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de dispozițiile art. 52, alin.1 din H.G. 1391/2006 art. 36 alin 1 din OUG 195/2002, retinandu-se de catre agentul constatator ca la data de 02.10.2013, apelantul/petent, a condus autoturismul Dacia, cu număr de înmatriculare_ pe Calea București, iar la intersecția semaforizată cu . pe culoarea roșie și nu a purtat centura de siguranță.
Verificând, conform art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat,Tribunalul constata că procesul verbal a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Apelantul sustine ca instanta de fond a concluzionat gresit ca a semnat procesul verbal fara obiectiuni deoarece rubrica privitoare la mențiuni nu a fost completata de apelantul-petent, cu sintagma: „nu are mențiuni", iar scrisul este executat de către organul constatator si a fost menționat fără acordul petentului.
Apararea apelantului nu poate fi retinuta deoarece, apelantul avea posibilitatea sa consemneze obiectiunile sale in momentul semnarii procesului verbal chiar si in situatia in care agentul constatator ar fi consemnat ca nu are mențiuni iar, in situatia in care nu a formulat astfel de obiectiuni desi a semnat procesul verbal, trebuia sa justifica aceasta atitudine prin chiar plangerea formulata, ori, apelantul/petent nu a motivat in niciun fel acest aspect.
Apelantul critica sentința instanței de fond considerând că instanța de fond a încălcat prevederile art. 6 CEDO și jurisprudența Curții Europene apreciind că sarcina probei aparține agentului constatator.
Critica apelantului este neîntemeiata întrucât instanța de fond, a apreciat, întemeiat, ca procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului ( în cauza Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988; cauza Telfner c. Austriei, nr._/96, și cauza A. c. României, nr._/03), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.
În prezenta cauză, atât miza litigiului (aplicarea unei amenzi în cuantum de 320 lei ) cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, au permis aplicarea acestei prezumții.
Astfel, în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile care nu trebuie depășite, în situația în care fapta contravențională reprezintă constatarea personală a agentului constatator, procesul-verbal, legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie și, în absența probelor propuse de către petent pentru răsturnarea acesteia, plângerea contravențională se respinge, soluția fiind dată astfel cu respectarea art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În speță dedusă judecății, dreptul petentului la un proces echitabil nu a fost încălcat, petentului fiindu-i asigurata posibilitatea de a-și dovedi susținerile prin administrarea de probe in fața instanței de fond si in apel, prin care să dovedească că situația de fapt reținută in actul sancționator nu corespunde realității ori, in speta, apelantul/petent nu a depus nicio diligență pentru a-și susține plângerea formulată și argumentele aduse în cuprinsul acesteia.
In consecinta, in mod corect, instanța de fond a reținut că susținerile petentului din plângerea formulată, sub aspectul netemeiniciei procesului - verbal contestat, nu pot fi coroborate cu niciun mijloc de probă iar starea de fapt menționată in actul constatator este corect reținută de agentul constatator.
Sustinerea apelantului ca nu a mai fost sanctionat nu poate constitui, in niciun caz, motiv de anulare a procesului verbal de constatare a contraventiei.
Cum, in speta, apelantul nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a actului constatator, prezumții ce caracterizează actele administrative, inclusiv cele în materie contravențională întocmite de agenți ai statului îndrituiți în acest sens potrivit dispozițiilor legale, tribunalul constată că procesul verbal de contravenție este legal și temeinic întocmit, apelantul facandu-se vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa.
Față de considerentele expuse, Tribunalul, în raport de dispozițiile art. 480 alin.1 NCPC, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge apelul declarat de apelantul petent B. A. O., cu domiciliul în ., jud. D., împotriva sentinței civile nr. 2552/24.02.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul I. D. SERVICIUL POLITIEI RUTIERE, cu sediul în C., ., jud. D..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Noiembrie 2014.
Președinte, E. S. | Judecător, A. M. S. | |
Grefier, L. V. N. |
Red. E.S./25.11.2014
L.N. / 4 ex./17 Noiembrie 2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 1785/2014. Tribunalul DOLJ | Obligaţia de a face. Sentința nr. 3172/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|
