Obligaţia de a face. Sentința nr. 3172/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3172/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 03-11-2014 în dosarul nr. 5090/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința Nr. 3172/2014
Ședința publică de la 03 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C. V.
Grefier C. N.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant G. Ș. C. și pe pârât INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI D. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR D., având ca obiect obligația de a face PERIMARE.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se darea de seamă întocmită de Grefa Secției de C. Administrativ și Fiscal, cu privire la împlinirea termenului de perimare în cauza de față.
Față de prevederile art. 416 – 420 NCPC, instanța, din oficiu, invocă excepția perimării cererii și rămâne în pronunțare asupra acestei excepții.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:
La data de 06.03.2013, reclamantul G. Ș. C., în contradictoriu cu pârâta INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI D. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR D. a formulat cerere pentru înmatricularea autoturismului fără plata taxei de poluare.
În motivare a arătat că a achiziționat second-hand autoturismul marca Peugeot, tip 206, an fabricație 1999, nr. de identificare VF32AKFXF40102750, acesta fiind deja înmatriculat din anul 1999.
La data de 30.09.2013 cauza a fost suspendată în temeiul art. 242 NCPC, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor stabilite în sarcina sa, și de la acea dată cauza a rămas în nelucrare.
La data de 03.11.2014, instanța a invocat, din oficiu, excepția perimării cererii de chemare în judecată.
Deliberând asupra excepției perimării instanța reține următoarele.
Potrivit disp. art. 416 Cod de procedură civilă orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.
Având în vedere că, în speță, de la data de 30.09.2013, când cauza a fost suspendată, au trecut mai mult de 6 luni, în care timp acțiunea a fost lăsată în nelucrare, fără ca partea interesată să fi făcut o cerere de judecare a procesului, instanța va admite excepția perimării invocată din oficiu și va constata că acțiunea este perimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării.
Constată perimată cererea formulată de reclamantul G. Ș. C., cu domiciliul în C., .. 9, ., ., județul D., în contradictoriu cu pârât INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI D. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR D., cu sediul în C., .-95, județul D..
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare, cererea urmând să fie depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 03 Noiembrie 2014.
Președinte, M. C. V. | ||
Grefier, C. N. |
Red. MCV / 4 ex.
C.N. 07 Noiembrie 2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 2552/2014.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1796/2014. Tribunalul... → |
|---|








