Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 234/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 234/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 18-04-2014 în dosarul nr. 8449/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 234/2014
Ședința publică de la 18 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. P.
Judecător C. M. G.
Grefier M. M.-S.
Pe rol pronunțarea asupra apelului declarat de către apelanta Primăria M. C. – reprezentată de Primarul localității -, împotriva sentinței civile nr._/24.09.2013 pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimatul T. C..
Dezbaterile pe fond au avut loc în ședința publică din data de 11.04.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din data respectivă.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr._/24.09.2013, Judecătoria C. a admis plângerea formulată de petentul T. C., în contradictoriu cu intimata Primăria M. C. – reprezentată de Primarul localității dispunând anularea procesului-verbal de contravenție nr._ emis de Primăria M. C. în data de 31.01.2013 și exonerând petentul de plata amenzii aplicată în cuantum de 2.500 lei ( două mii cinci sute lei ).
În motivarea sentinței, instanța de fond a reținut că, prin procesul verbal de contravenție .,nr._ din 31.01.2013, emis de intimata Primăria municipiului C.,prin agent constatator, a fost sancționat petentul cu amendă contravențională în sumă de 2500 lei, reținându-se de organul constatator că în urma controlului efectuat de acesta in activitatea financiar –contabila Asociatiei de proprietari nr. 2 Valea Rosie C. s-a constatat ca cenzorul acesteia in persoana contestatorului T. C. nu si-a îndeplinit atribuțiile de serviciu prevăzute de art. 56 alin. 1 lit. b din Legea nr. 230/2007, respectiv a întocmit și prezentat în Adunarea Generală a Asociației de Proprietari nr. 2 Valea Roșie raportul anual cu date eronate, nu a urmărit lunar întocmirea situației elementelor de activ și pasiv cu date reale, nu a întocmit declarația fiscală tip 112, nu a declarat lunar cuantumul brut al datoriilor asociației de proprietari, nu a evidențiat lunar cuantumul indemnizațiilor și primelor acordate și nu a urmărit întocmirea corectă a registrelor contabile obligatorii.
Fapta reținută in sarcina petentului nu este dovedita prin alte probe materiale in afara procesului verbal precizat si contestat care se bucura doar de o prezumție relativa de legalitate, conform literaturii de specialitate si practicii judecătorești consolidata in acest domeniu, până la proba contrara ce ar fi efectuata in apărare.
Pe de alta parte, potrivit jurisprudenței CEDO, o cauza in care se contesta un proces verbal de contravenție sub aspectul faptelor reținute de agentul constatator se judeca după procedura cauzelor penale in care făptuitorul se bucura de o prezumție legala de nevinovăție si nu este obligat sa-si dovedească nevinovăția ci partea care acuza este obligata sa producă probe care sa-i susțină faptele acuzate iar procesul verbal de contravenție, un înscris singular fara alte probe materiale care sa confirme aspectele menționate in cuprinsul sau nu este de natura a face dovada absoluta, dincolo de orice îndoială, a veridicității celor consemnate de agentul constatator care se comporta in aceasta ipostaza ca un veritabil acuzator, respectiv un procuror care întocmește un rechizitoriu privind faptele ce le acuza unei persoane dar pe care este obligat conform dispozițiilor legii române cit si art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului sa le si probeze.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezulta ca procesul verbal de contravenție arătat mai sus a fost întocmit fără a avea la bază un proces verbal de control intocmit de agenții constatatori in urma controlului de fond efectuat in cadrul Asociației de Proprietari nr. 2 Valea Roșie C. început în data de 14.01.2013 iar acest proces verbal care nu poarta stampila instituției din care ar face parte agenții constatatori este nul absolut întrucât nu poate avea natura unui act administrativ intocmit de un funcționar public in exercitarea atribuțiilor de serviciu in lipsa acestor element primar, obligatoriu prevăzut de lege iar pe de alta parte agenții constatatori nu au făcut dovada unei decizii emise de primar ,ca reprezentant legal al municipiului si Primăriei C. prin care ar fi fost mandatați sa efectueze acest control si nu au făcut dovada unei Hotărâri emisa de Consiliul Local C. in sensul efectuării controlului tematic arătat mai sus.
De asemenea, analizând conținutul procesului verbal de contravenție contestat se constata ca acesta a fost intocmit in mod nelegal si netemeinic la data de 31.01.2013 înainte de finalizarea controlului fără a avea toate datele financiar contabile ale Asociației controlate, in lipsa contravenientului care a fost in imposibilitatea de a formula obiecțiuni deși acesta a fost prezent la controlul efectuat si agentul nu a justificat in nici un fel întocmirea procesului in lipsa acestuia si in lipsa unui martor.
Împotriva acestei sentințe a formulat cerere de apel intimata.
În motivare arată că în fapt, instanța de fond motivează faptul că procesul verbal de contravenție ar avea la bază procesul-verbal de control nr. 3 din data de 27.02.2013. iar acest proces-verbal care nu poartă antetul-firma și stampila instituției din care ar face parte agenții constatatori și nici semnătura acestora este nul absolut întrucât nu poate avea natura unui aci administrativ întocmit de un funcționar public în exercitarea atribuțiilor de serviciul în lipsa acestor elemente obligatorii prevăzute de lege, iar pe de altă parte agenții constatatori nu au făcut dovada unei decizii emise de primar, ca reprezentant legal al municipiului și Primăriei C., prin care ar fi fost mandatați să efectueze acest control.
Criticăm motivarea instanței întrucât procesul-verbal de control nr. 3 a fost întocmit în urma controlului efectuat în cadrul Asociației de Proprietari nr. 2 Valea Roșie C. în baza delegației de control nr. 3/14.01.2013, prin care d-na M. Jenela M. și d-nul Pișlea G., personal de specialitate din cadrul Serviciului Control și Monitorizare Asociații de Proprietari-direcția Patrimoniu din Primăria M. C., au fost delegați să exercite control financiar-contabil și gestionar asupra activității asociației
Cu privire la aspectele reținute de instanță în sensul nelegalității procesului-verbal (ie contravenție întrucât acesta a fost emis anterior procesului-verbal de control din 2 ".< ""»:="" •.="">deci înainte de finalizarea controlului fără a avea toate datele financiar contabile ale asociației controlate, formulăm următoarele critici. In data de 14.01.2013 a începu-controlul financiar-contabil și gestionar la Asociația de Proprietari nr. 2 Valea Roșie, cu ocazia căruia, persoanele delagate din cadrul Serviciului Control și Monitorizare Asociații de Proprietari - Primăria M. C. au constatat deficiențele și contravențiile săvârșite de petent, care au fost inserate în cuprinsul procesului-verbal de contravenție nr._/31.01.2013. Faptul că procesul-verbal de control a fost întocmit ulterior procesului-verbal de contravenție, nu reprezintă un motiv de nelegalitate al acestuia din urmă. Astfel, trebuie reținut că la data întocmirii procesului verbal de contravenție, controlul fusese finalizat, reprezentanții Primăriei, având toate datele necesare pentru a dispune sancțiuni, iar procesul-verbal de control reprezintă doar înscrisul prin care se concluzionează asupra cadrului general de desfășurare a controlului, explicitând în mod concret toate aspectele sesizate în actul de constatare a contravenție, în speță p-vb nr._/2013, respectiv, deficiențele descoperite, măsurile legale care se impun persoanele care se fac răspunzătoare, aspecte care din lipsa de. spațiu nu puteau fi cuprinse pe larg în procesul-verbal de contravenție.
Referitor la motivarea instanței de fond cum că procesul-verbal de contravenție nu poartă ștampila intimatei Primăria M. C. și nici semnătura Primarului ca reprezentant legal al municipiului, fapt care în face criticabil sub aspectul legalității raportat la prevederile art. 16, 17 din OG nr. 2/2001, considerăm că este neîntemeiată având în vedere dispozițiile art. 15 din OG nr. 20/2001, conform cărora « pot fi agenți constatatori: primarii, ofițerii și subofițerii din cadrul Ministerului de Interne, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștrii..,de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari... ». Raportat la speța dedusă judecății, vă învederăm că d-na M. Jenela-M. și d-nul Pișlea G., au fost împuterniciți să constate și să aplice sancțiunile prevăzute de Legea nr.230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, conform legitimațiilor deținute de aceștia în vederea identificării, avizate de către Primarul M. C..
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de pre/umț:H de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este uiuinuv. acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești
Cu privire la legalitatea procesului-verbal, considerăm că acesta a fost întocmi! cu respectarea formalităților obligatorii prevăzute de O.G. nr. 2/2001.
In drept, își întemeiază apelelul pe dispozițiile art.466 și următoarele din Noul Cod de procedură civilă, OG nr.2/2001.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate, instanța reține că apelul este nefondat, sentinta instantei de fond fiind legala si temeinica:
Instanta de fond a constatat in mod corect netemeinicia procesului-verbal de contraventie
Tribunalul apreciaza ca instanta de fond a apreciat in mod corect ca fapta reținută in sarcina petentului nu este dovedita prin alte probe in afara procesului verbal precizat si contestat care se bucura doar de o prezumție relativa de legalitate, petentul beneficiind de prezumtia de nevinovatie
Petentul a fost sanctionat cu amendă contravențională în sumă de 2500 lei, reținându-se de organul constatator că în urma controlului efectuat de acesta in activitatea financiar –contabila Asociatiei de Proprietari nr. 2 Valea Rosie C. s-a constatat ca cenzorul acesteia in persoana contestatorului T. C. nu si-a îndeplinit atribuțiile de serviciu prevăzute de art. 56 alin. 1 lit. b din Legea nr. 230/2007, respectiv a întocmit și prezentat în Adunarea Generală a Asociației de Proprietari nr. 2 Valea Roșie raportul anual cu date eronate, nu a urmărit lunar întocmirea situației elementelor de activ și pasiv cu date reale, nu a întocmit declarația fiscală tip 112, nu a declarat lunar cuantumul brut al datoriilor asociației de proprietari, nu a evidențiat lunar cuantumul indemnizațiilor și primelor acordate și nu a urmărit întocmirea corectă a registrelor contabile obligatorii.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezulta ca procesul verbal de contravenție arătat mai sus a fost întocmit fără a avea la bază un proces verbal de control intocmit de agenții constatatori in urma controlului de fond efectuat in cadrul Asociației de Proprietari nr. 2 Valea Roșie C. început în data de 14.01.2013
Tribunalul apreciaza ca, desi apelantul arata ca la data constatarii contraventiei fusese efectuat controlul, instanta nu poate lua in considerare aceasta sustinere, atata timp cat nu a fost incheiat un proces verbal de control inaintea constatarii contraventiei retinute in sarcina de petentului intimat
Potrivit art.1 din O.G. nr. 2/2001, legea contravențională apără valorile sociale care nu sunt ocrotite de legea penală.
Constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăția stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, hotărâre a Guvernului sau după caz prin hotărâre a Consiliului local sau a Consiliului județean.
Aceste caracteristici generale ale contravenției care se regăsesc și în norma specială care reglementează fapta reținută în sarcina petentului determină caracterizarea acesteia ca acuzație în materie penală și deci includerea în câmpul de aplicare al art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru a stabili daca o anumita procedura intra in domeniul penal al art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, C.E.D.O. a instituit trei criterii: calificarea din dreptul intern al statului in cauza, natura faptei incriminate, si natura si gradul de severitate al sancțiunii.
Autonomia noțiunii „in materie penala” determina aplicarea garanțiilor art. 6 C.E.D.O. ori de cate ori o măsura este calificata penala in dreptul intern al statului in cauza. Insa, faptul ca in conformitate cu dreptul intern al unui stat o anumita fapta este considerata contravenție nu duce in mod automat la neaplicarea articolului 6 din Convenție. In acest moment se vor verifica celelalte doua criterii, fiind suficient unul singur pentru a conduce la includerea măsurii in discuție in domeniul penal al Convenției.
Cel de-al doilea criteriu - natura dispoziției sancționatorii - include doua subcriterii: câmpul de aplicare al normei si scopul pedepsei, aceste doua subcriterii acționând in mod cumulativ.
Avându-se in vedere câmpul de aplicare al normei, trebuie verificat cui se adresează norma in discuție, respectiv daca aceasta are un caracter special, adresându-se unei categorii restrânse de persoane sau, dimpotrivă, daca norma are un caracter general. Se constata ca norma legala aplicabila in prezenta cauza are un caracter general, aplicându-se tuturor cetățenilor, in considerarea intereselor generale ale societății.
Luandu-se in considerare subcriteriul scopului pedepsei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit ca atâta vreme cat norma juridica are caracter general si urmărește un scop represiv, articolul 6 nu face diferența intre fapte in funcție de gravitatea lor. S-a decis ca articolul 6 din Convenție nu distinge intre infracțiuni si fapte ilicite nepedepsibile penal, deoarece le lipsește gradul de pericol social al infracțiunii; el se aplica de fiecare data când o persoana este acuzata de săvârșirea unei infracțiuni sau a altei fapte ilicite susceptibila de aplicarea unei sancțiuni.
Rezulta cu claritate ca distincția intre infracțiuni si contravenții existenta in dreptul intern al mai multor state parte la Convenție este irelevanta din punct de vedere al art. 6 din Convenție, acesta fiind aplicabil la ambele forme de ilicit, atâta vreme cat natura dispoziției sancționatorii o cere (C.E.D.O., cauza Lauko c. Slovaciei, hotărârea din 2 septembrie 1998).
Natura si gravitatea pedepsei aplicate sau aplicabile unei persoane are relevanta din punct de vedere al aplicării art 6 din Convenție, având in vedere ca, potrivit legislației interne, scopul aplicării sancțiunilor contravenționale este unul represiv si preventiv.
Contravenția reținută în sarcina petentului întrunește elementele unei fapte de natură penală în sensul art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât câmpul de aplicare al prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privește pe toți cetățenii participanți la circulația pe drumurile publice, fără îndeplinirea unei condiții speciale, iar sancțiunea instituită de lege are un caracter preventiv și represiv.
Pe cale de consecință, în cauză, petentului îi sunt recunoscute și garanțiile procedurale specifice în materie penală, în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, printre care și prezumția de nevinovăție prevăzuta de art. 6 par. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Această prezumție, ca orice prezumție legală relativă, conduce la răsturnarea sarcinii probei, astfel că, în cadrul plângerilor contravenționale cel care trebuie să facă dovada existenței faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia este organul constatator.
In cauza de față, apelantul sustine temeinicia procesului verbal fara ca acesta sa aiba la baza un proces verbal de control, instanța de fond apreciind in mod corect ca acest proces - verbal nu poate face dovada prin el însuși, astfel încât să conducă la răsturnarea prezumției de nevinovăție, care operează în favoarea petentului.
Astfel, privitor la temeinicia faptei reținute în sarcina petentului ca și contravenție, instanța constată că aceasta nu este dovedită
Față de cele arătate, în raport de dispozițiile art. 480 NCPC instanta va respinge apelul declarat de apelant
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge apelul declarat de către apelanta Primăria M. C. – reprezentată de Primarul localității -, cu sediul în C., ., nr. 7, jud. D., împotriva sentinței civile nr. 9630/20.06.2013 pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimatul T. C., domiciliat în C., ., ., . ca nefondat
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 18 Aprilie 2014
Președinte, G. P. | Judecător, C. M. G. | |
Grefier, M. M.-S. |
Red. GP/ /4 ex/14.05.2014
Tehnored. M.M
| ← Pretentii. Sentința nr. 275/2014. Tribunalul DOLJ | Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 1572/2014.... → |
|---|








