Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 1473/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1473/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 17-09-2014 în dosarul nr. 37947/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 509/2014
Ședința publică de la 17 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. G. V.
Judecător C. E. I.
Grefier A. A. B.
Pe rol judecarea apelului formulat T. R. M. împotriva sentinței civile nr. 1473 din data de 06.02.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimat I. D. SR D., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție CP NR_.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față;
Prin sentința civilă nr. 1473 din data de 06.02.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ s-a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul T. R. M., in contradictoriu cu intimatul I. D. –SERVICIUL RUTIER.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 14.11.2013, sub nr._, petentul T. R. M., a chemat in judecată pe intimatul I. D. – SERVICIUL RUTIER, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._/05.11.2013, exonerarea de la orice răspunde si restituirea permisului de conducere.
In motivarea plângerii, petentul a arătat că la data de 05.11.2013 se deplasa cu un autoturism echipat TAXI, pe . un client, iar la intersecția cu . ce s-a asigurat că nici o persoana nu se afla angajată in traversarea străzii, si-a continuat deplasarea, fiind oprit la 80-100 metri de intersecție de către un agent de circulație care i-a solicitat actele la control, întocmindu-i procesul verbal de contravenție in mod abuziv pentru o contravenție de care nu se face vinovat.
Petentul a mai arătat că, in momentul in care se afla in deplasare, fiind chiar pe marcajul pietonal, o persoana s-a angajat in traversarea străzii, fără să se asigure, motiv pentru care a oprit autoturismul pentru a da posibilitatea pietonului să traverseze.
De asemenea, petentul a mai precizat că nu a fost de acord cu cele menționate in cuprinsul procesului verbal, agentul constatator având obligația legală să consemneze numele unui martor asistent, iar neîndeplinirea acestei obligații atrage nulitatea procesului verbal de contravenție.
In drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 19 alin. 2 si urm. din OG 2/2001 si OUG 195/2002.
Plângerea a fost legal timbrată.
In dovedirea plângerii, petentul a depus la dosarul cauzei procesul verbal contestat in original, dovada achitării taxei judiciare de timbru in cuantum de 20 lei, copie CI si dovada . nr._.
Legal citat, intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, procesul-verbal de contravenție fiind încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, intimata a solicitat instanței să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului, instanța neputând da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate, altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.
Așadar, măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând deplina dovadă a situației de fapt menționată în cuprinsul său.
Referitor la procesul-verbal intimata consideră că instanța trebuie să-i recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere că este întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, intimata a învederat instanței că deși O.G. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare, din economia art. 34 rezultă că procesul-verbal face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept.
Mai mult decât atât, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată de legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrinele de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.
În drept, au fost invocate prevederile codului de procedură civilă și ale OUG nr. 2/2001.
S-a solicitat judecarea cauzei si in lipsă cf. disp. art. 411 NCPC.
La data de 18.12.2013, petentul a depus răspuns la întâmpinare.
Potrivit rezoluției președintelui de complet din data de 08.01.2014, s-a dispus efectuarea unei adrese către I. D., pentru a se comunica cazierul auto al petentului, relațiile solicitate fiind înaintate la data de 29.01.2014 prin adresa nr._.
Instanța a administrat in cauză proba cu înscrisuri.
La data de 05.11.2013, petentul T. R. M. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 320 lei și suspendarea exercitării dreptului de conducere, deoarece a condus autovehiculul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ pe . mun. C., iar la intersecția cu . a acordat prioritate de trecere unui grup de pietoni care traversau regulamentar pe trecerea de pietoni semnalizată cu indicator și marcaj, pe sensul său de mers, obligându-i să se oprească pentru a nu-i accidenta.
Petentul a semnat procesul-verbal cu mențiunea - "Nu sunt de acord, am obiecțiuni ".
Plângerea a fost formulată în termenul legal.
În ceea ce privește legalitatea actului sancționator, instanța aconstatat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG 2/2001R, cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de textul normativ sub sancțiunea nulității absolute.
Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac.
Sub acest aspect, a reținut instanța că agentul constatator a descris în mod detaliat fapta, căreia i-a dat o calificare juridică corectă - art. 100, alin. 3, lit. b din OUG nr. 195/2002R corob. cu art. 135 lit. h din RAOUG nr. 195/2002 - așa cum s-a arătat anterior.
Instanța a înlăturat ca nefondate susținerile petentului din cuprinsul plângerii contravenționale referitoare la lipsa martorului asistent, reținând că, potrivit dispozițiilor art. 19 alin. 1 din O.G. 2/2001R, martorul menționat în procesul-verbal poate doar să confirme împrejurările în care a fost întocmit procesul-verbal, respectiv dacă lipsa semnăturii contravenientului pe acesta se datorează lipsei, refuzului sau neputinței sale, iar, potrivit art. 19 alin. 3 din același act normativ, în lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acesta modalitate, dispoziții legale inaplicabile însă în cauză, în condițiile în care actul sancționator poartă semnătura de primire a petentului.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța a reținut că, deși OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34, rezultă că procesul-verbal face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său până la proba contrară, cele consemnate fiind constatate în mod direct de agentul constatator si fiind probate cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la emitent) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment de prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează in toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția europeană a drepturilor omului, in măsura in care statul respectă limite rezonabile, având in vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, Hotărârea din 7 octombrie 1988, parag. 28, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, Hotărârea din 23 iulie 2002, parag. 113).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, insă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii in ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, Hotarârea din 7 septembrie 1999).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile OUG nr. 195/2002R au drept scop reglementarea și garantarea respectării regulilor de circulație pe drumurile publice, iar respectarea condițiilor impuse de acest act normativ are implicații majore asupra garantării dreptului la viată și la integritate al persoanelor și bunurilor și pentru instituirea unui climat de securitate socială, astfel că interesul societății in respectarea acestor norme este de importanță capitală.
În același timp, însă, persoana sancționată în baza acestui act normativ are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din OG nr. 2/2001R), în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita de proporționalitate între scopul urmărit de autoritățile statului, de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, Hotărârea din 4 octombrie 2007 și N. G. împotriva României, Hotărârea din 3 aprilie 2012).
În cauză, instanța de fond a constatat că a fost respectat dreptul la apărare al petentului, acesta având posibilitatea în mod efectiv de a propune probe în apărare, probe ce au fost administrate de către instanță.
Prin urmare, cum petentul, deși a uzat de toate garanțiile privind dreptul său de apărare, nu a răsturnat prezumția de temeinicie a procesului-verbal contestat, în sensul că nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în cuprinsul acestuia, instanța apreciază că în mod temeinic s-a reținut vinovăția petentului în savarsirea contravenției constatate.
Astfel, instanța de fond, având în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei si susținerile petentului din cuprinsul plângerii contravenționale, care se coroborează cu aspectele menționate în procesul-verbal de contravenție, a constatat că acesta se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa.
În speță, cele consemnate în procesul-verbal de contravenție sunt constatările personale ale agentului de poliție, neinfirmate în cursul cercetării judecătorești de către petent, prin administrarea unui probatoriu veridic, pertinent și concludent.
De asemenea, instanța de fond a reținut că sancțiunile aplicate îmbină caracterul punitiv cu cel preventiv și educativ, respectând criteriile din cuprinsul prevederilor art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001R, potrivit cărora sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, așa cum acestea rezultă din fișa de cazier auto (f.17-18) unde petentul figurează cu 14 fapte contravenționale la regimul circulației rutiere, dintre care unele foarte grave, și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Față de considerentele expuse mai sus, dat fiind faptul că prezumția de veridicitate a procesului-verbal contestat nu a fost răsturnată prin proba contrară făcută de petent, acesta nereușind să facă dovada unei alte situații de fapt decât cea descrisă de agentul constatator, apreciind că sancțiunile aplicate sunt corect individualizate si nu se mai impune reevaluarea acestora, dată fiind gravitatea sporită a faptei și conduita nesinceră a petentului care nu a conștientizat nici până în prezent consecințele comportamentului său, respingând plângerea formulată și menținând ca temeinic și legal procesul-verbal . nr._/05.11.2013 întocmit de I. D..
Împotriva sentinței civile nr. 1473 din data de 06.02.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ a formulat apel petentul, criticând sentința pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului, acesta a arătat că, deși prin plângerea formulată a solicitat să facă dovada susținerilor cu declarația martorului A. I.-D., pentru ca în acest fel să poată răsturna prezumția de temeinicie a procesului-verbal de contravenție, instanța de fond nu a citat în cauză, în vederea audierii, martorul propus de el, așa încât i-a fost încălcat dreptul la apărare, pronunțând o hotărâre nelegală și netemeinică.
Mai mult, intimata nu a făcut nici un fel de probe în sensul celor reținute prin procesul-verbal, proces-verbal în care nu a fost menționat nici un martor asistent care să poată confirma cele reținute în sarcina sa, întrucât el nu a fost de acord cu cele ce i se imputau de către agentul constatator.
Având în vedere că în cauză s-a acordat un singur termen de judecată, termen la care nu a fost citat martorul pe care l-a propus în dovedirea susținerilor în plângerea formulată, apelantul solicită admiterea apelului, casarea sentinței și, în principal, admiterea plângerii așa cum a fost formulată, iar în subsidiar, admiterea apelului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecarea la instanța de fond, pentru a putea face probe în susținerea plângerii sale.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel invocate, tribunalul apreciază ca nefondat apelul declarat, pentru următoarele considerente:
Procesul verbal de contravenție este un act administrativ de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit cu autoritatea statală pentru constatarea si sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege, astfel că se bucură de prezumția de autenticitate și veridicitate, care însa este relativă și poate fi răsturnată prin probe de către contravenient conform disp. art.249 C.p.civ. care reglementează sarcina probei.
În cauză, atât miza litigiului, cât și posibilitatea petentului/apelant de a combate prezumția de legalitate și de temeinicie, îndreptățesc aplicarea acestei prezumții.
Prin urmare, apelantului i s-a dat posibilitatea de a proba o stare de fapt contrară celei reținute în procesul verbal contestat, probă pe care însă nu a făcut-o și, deci, prezumția relativă de temeinicie a acestuia nu a fost răsturnată.
În mod corect instanța de fond a decăzut apelantul/petent din dreptul de a propune proba testimonială în dovedirea plângerii, având în vedere că, potrivit art.254 C.p.civ, probele se propun, sub sancțiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar potrivit art.194 alin.1 lit.e teza finală care reglementează cuprinsul cererii de chemare în judecată, când se cere dovada cu martori, se vor arăta numele, prenumele și adresa martorilor; ori, în speță, petentul/apelant, de abia prin răspunsul la întâmpinare a solicitat în dovedirea plângerii proba cu un martor, indicând numele și adresa acestuia, însă așa cum a arătat și prima instanță, răspunsul la întâmpinare nu este asimilat cererii de chemare în judecată, nefiind incident nici unul din cazurile speciale prevăzute de alin.2 al art.254 C.p.civ.
Totodată, împrejurarea invocată de apelantul/petent că procesul-verbal de contravenție nu a fost semnat de un martor asistent, nu poate fi reținută drept cauză de nulitate relativă a actului constatator, art.19 alin.1 din O.G. nr.2/2001 prevăzând că "Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia". Din examinarea conținutului procesului-verbal de contravenție contesta rezultă că petentul a semnat procesul-verbal de contravenție, astfel că nu se impunea semnarea acestuia de către un martor asistent. Oricum fiind vorba de o nulitate relativă, se impunea dovedirea unei vătămări ce nu putea fi înlăturată decât prin anularea actului, vătămare care, nu a fost invocată de petent.
Față de considerentele expuse, constatând că intimatul a aplicat sancțiunea în limitele legale, proporțional cu gradul de pericol social concret al faptei, dar și în raport de persoana contravenientului și că nu se impune reindividualizarea sancțiunii, în temeiul art.480 alin.1 C.p.civ., urmează să fie respins apelul declarat, menținând sentința atacată, aceasta fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat T. R. M., cu domiciliul în C., G G., nr. 6, ., ., împotriva sentinței civile nr. 1473 din data de 06.02.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimat I. D., cu sediul în C., VULTURI, nr. 19, J. D., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție CP NR_.
Definitiva
Pronunțată în ședința publică de la 17 Septembrie 2014.
Președinte, A. G. V. | Judecător, C. E. I. | |
Grefier, A. A. B. |
RED.JUD. A.G.V./01.10.2014
TEHNORED 4ex
| ← Pretentii. Sentința nr. 2162/2014. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 77/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|
