Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 14/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 14/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 18-06-2014 în dosarul nr. 9150/215/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 424/2014

Ședința publică de la 18 Iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE J. S.

Judecător M. C. V.

Grefier L. M.

Pe rol judecarea apelului declarat de intimatul I. P. J. D., împotriva sentinței civile nr._/14.10.2013, pronunțată de Judecătoria C.., în contradictoriu cu intimatul T. D., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul T. D., lipsind apelantul I. P .J. D..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care.

Constatând dosarul în stare de judecată s-a acordat cuvântul pe fond.

Intimatul solicită respingerea apelului, menținerea sentinței ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față

Prin sentința civilă nr._/14.10.2013, Judecătoria C. a admis în parte plângerea formulată de petentul T. D., în contradictoriu cu intimatul I. P. J. D. - Biroul Poliției Rutiere, a anulat in parte procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 21.02.2013 de intimatul I. P. J. D., în sensul că a înlăturat contravenția prevăzuta de art 121 alin 1 din R O U G 195/2002, a exonerat petentul de plata amenzii in cuantum de 300 lei și a menținut dispozițiile din procesul verbal referitoare la contravenția prevăzuta de art 147 alin 3 din R O U G 195/2002.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 21.02.2013 de intimatul I. P .J. D. Biroul Poliției Rutiere, petentul a fost sancționat contravențional, în baza art. 121 alin. 1 și art. 147 alin. 3 din Reg de Aplicare a O U G 195/2002, reținându-se în sarcina sa că la data de 21.02.2013 în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe DN 6 din F. spre C. a depășit viteza legala din zona km 237+ 800m și nu a verificat sistemul de iluminare al autovehiculului.

Verificând legalitatea procesului verbal, prin prisma argumentelor aduse de petent, instanța a reținut ca fiind neîntemeiat motivul referitor la neindicarea locului săvârșirii contravenției, acesta fiind indicat în procesul verbal. În ceea ce privește cifrele care apar în fotografiile efectuate de aparatul radar, instanța de fond a apreciat ca fiind irelevante sub acest aspect.

Tot neîntemeiat este și motivul referitor la o pretinsă neconcordanță între faptele reținute în procesul verbal și textele legale aplicabile, descrierea faptelor corespunzând încadrării în textele inserate în cuprinsul procesului verbal, faptele fiind incriminate de dispozițiile Regulamentului de aplicare a OUG 195/2002, aprobat prin OG 1391/2006.

Pe de altă parte, s-a reținut că apar ca întemeiate motivele referitoare la modul de constatare a contravenției prev. de art.121 alin.1 ROUG 195/2002, faptă constatată cu ajutorul unui aparat radar.

Dispozițiile art. 181 din HG 1391/2006 prevăd posibilitatea constatării faptelor contravenționale și cu ajutorul unor mijloace tehnice, însă în această situație, legiuitorul a impus ca agentul constatator să încheie procesul verbal pe un formular prevăzut în anexa 1D.

Rațiunea unei atare dispoziții constă în faptul că acest tipizat are rubrici speciale referitoare la identificarea mijlocului tehnic cu ajutorul căruia s-a constatat fapta, astfel încât, în ipoteza contestării acestei fapte, instanța să poată verifica în ce măsură, mai ales din punct de vedere al verificării metrologice, mijlocul tehnic era apt să facă o atare înregistrare sau măsurare pentru ca aceste înregistrări sau măsurători să poată constitui probe.

Procesul verbal contestat nu numai că nu este în forma tipizatului prevăzut în anexa 1D, dar nici măcar nu cuprinde date de identificare a mijlocului tehnic folosit, situație în care instanța este în imposibilitate de a verifica dacă mijlocul de înregistrare a faptei îndeplinea cerințele legale din punct de vedere al verificării metrologice.

Astfel, în procesul verbal se face doar mențiunea generică potrivit cu care fapta a fost constatată cu ajutorul aparatului radar montat pe autospeciala MAI_, fără ca acest aparat să fie identificat prin . în buletinul de verificare metrologică se menționează verificarea pentru cinemometrul cu camera video ., montat pe autoturismul cu nr._ .

Este adevărat că intimata explică, la solicitarea instanței, această inadvertență prin faptul că autoturismul menționat în procesul verbal este unul și același cu cel menționat în buletinul de verificare metrologică, care a fost reînmatriculat după terminarea perioadei de leasing și susține că, potrivit unei adrese a IGPR, pe care o anexează, în urma operațiunilor de înregistrare nu s-au produs modificări tehnice constructive sau schimbări ale aparaturii radar video.

O asemenea aserțiune nu este însă de natură a convinge instanța că, în mod indubitabil, aparatul în legătură cu care s-a depus buletinul de verificare metrologică era apt să înregistreze imagini și date care să poată constitui probe, mai ales că în adresa la care face mențiune intimata se precizează că ,,în urma efectuării operațiunilor de înregistrare, s-au produs modificări tehnice constructive ale autospecialelor sau schimbări ale aparaturii radar-video".

În sprijinul aceleiași idei vine și comparația vizuală a buletinelor de verificare metrologică pentru anii 2012 și 2013, care se referă, după susținerile intimatei, la același aparat radar, în cele două buletine apărând specificații diferite ale aparatului.

În condițiile expuse, instanța nu poate avea în vedere planșele fotografice și datele inserate în acestea, astfel că sub acest aspect plângerea apare ca fiind întemeiată.

În schimb, în legătură cu cea de-a doua contravenție, constatată chiar de agent, petentul nu a administrat nici o probă de natură a înlătura prezumția simplă de veridicitate de care se bucură constatările personale ale agentului, situație în care, instanța va anula in parte procesul-verbal de contravenție, în sensul înlăturării contravenției prevăzuta de art 121 alin 1 din ROUG 195/2002 și exonerării petentului de plata amenzii in cuantum de 300 lei, si va menține dispozițiile procesului verbal referitoare la contravenția prevăzuta de art 147 alin 3 din R OUG 195/2002.

Împotriva sentinței civile nr._/14.10.2013, pronunțată de Judecătoria C. a declarat apel apelantul-intimat I. P. J. D., solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței și menținerea procesului verbal de contravenție.

În motivele de apel arată că intimatul- petent nu a făcut dovada unei alte stări de fapt decât cea reținută în procesul verbal, iar actul secționator a fost încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzută. de O G 2/2001.

Susține apelantul-intimat că autoturismul pe care era montat aparatul radar este unul și același cu auto_ întrucât după terminarea perioadei de leasing a fost înregistrat în sistem propriu cu nr. MAI_, însă în urma operațiunilor de înregistrare nu s-au produs modificări tehnice constructive ale autospecialelor sau schimbări ale poziției aparaturii radar-video din interiorul acestora așa cum rezultă din adresa I G P R.

Intimatul-petent a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului și menținerea sentinței ca temeinică și legală.

Arată intimatul-petent că în mod temeinic instanța de fond a reținut că au existat o . neregularități în ceea ce privește modul de constatare a contravenției. Aceste neregularități au determinat imposibilitatea instanței de a determina faptul că indubitabil aparatul radar, pentru care s-a depus buletinul metrologic era apt să înregistreze imagini și date care pot constitui probe.

Susține de asemenea intimatul-petent că, prin coroborarea întregului material probator administrat în cauză se poate observa că pe tronsonul de drum având limita de viteză de 70 km/h intimatul-petent a circulat cu 75 km/h, iar pe tronsonul de drum cu limita de viteză de 50 km/h, cu o viteză de 58 km/h.

În cauză a fost încuviințată proba cu înscrisuri, solicitându-se CNADNR să precizeze limita de viteză pe DN 6 km 237+800m, dacă este precedată de un tronson de drum unde limita de viteză este 70 km/h și care este distanța pe care acționează cele două limitări de viteză, relațiile fiind comunicate instanței la data de 16.06.2014.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și având în vedere dispozițiile art. 476 alin. 1 și art. 479C.p.civ., instanța apreciază că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin plângerea contravențională formulată, intimatul-petent a solicitat anularea procesului-verbal . nr._ încheiat la data de 21.02.2013 de apelantul- intimat I. P .J. D., prin care petentul a fost sancționat contravențional, în baza art. 121 alin. 1 și art. 147 alin. 3 din Reg de Aplicare a O U G 195/2002, reținându-se în sarcina sa că la data de 21.02.2013 în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe DN 6 din F. spre C. a depășit viteza legala din zona km 237 + 800m și nu a verificat sistemul de iluminare al autovehiculului.

Fapta a fost constatată cu ajutorul Cinemometrului de control de tip rutier, tip R., montat pe autoturismul MAI nr_, fapt înscris în cuprinsul pv fără ca agentul constatator să încheie procesul verbal pe formularul prevăzut în anexa 1D din HG 1391/2006

În ceea ce privește aspectul că pentru aparatul R. nu s-a depus buletinul de verificare metrologică, tribunalul, contrar celor reținute de instanța de fond, apreciază că buletinele de verificare metrologică pentru anii 2012 și 2013, fac dovada că aparatul R., montat la data de 21.02.2013 pe auto MAI_, era apt să înregistreze imagini și date care să poată constitui probe.

Astfel instanța constată că mijlocul de măsurare verificat este același în ambele buletine de verificare metrologică, diferențele care există pe buletine privind etaloanele utilizate pentru verificarea cinemometrelor.

În ceea ce privește declarația martorului, tribunalul consideră că în mod corect a fost înlăturată de instanța de fond, având în vedere că acesta nu face decât să redea cu fidelitate susținerile petentului din plângerea contravențională și este contrazisă de planșele foto anexate.

Referitor la individualizarea sancțiunii aplicate, Tribunalul consideră însă că, potrivit art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, iar avertismentul se aplică în situația în care fapta este de gravitate redusă, conform art. 7 alin. 2 din aceeași lege. De asemenea, dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, prevăd că la stabilirea sancțiunii trebuie să se țină seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Sancțiunea contravențională trebuie dozată în așa fel încât să se îmbine caracterul punitiv cu cel preventiv și educativ, iar proporționalitatea între fapta comisă și consecințele comiterii ei este una dintre cerințele impuse prin jurisprudența C.E.D.O. în materia aplicării oricăror măsuri restrictive de drepturi.

În concret, tribunalul apreciază că fapta reținută în procesul verbal nu este atât de gravă încât să justifice necesitatea aplicării unei amenzi contravenționale.

Astfel, raportat la situația de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal de contravenție, fapta săvârșită de petent este de gravitate redusă și nu a produs urmări deosebite, in condițiile in care, astfel cum rezultă din adresa nr_ restricția de 50 km/h acționa doar pe o distanță de 340 m.

În consecință, în raport de gradul de pericol social al faptei, de urmarea minimă produsă, aplicarea sancțiunii amenzii nu s-a făcut în concordanță cu dispozițiile art. 5 raportate la prevederile art. 21 alin. 3 din O.G. numărul 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, sancțiunea avertismentului fiind suficientă pentru a atrage atenția intimatului-petent ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.

Având în vedere aceste considerente, instanța va admite apelul declarat de intimatul I.P.J. D., .împotriva sentinței civile nr._/14.10.2013, pronunțată de judecătoria C., va schimba în parte sentința apelantă în sensul că va înlocui sancțiunea amenzii contravențională prevăzută de art. 121 alin. 1 R O.U.G 195/2002 în cuantum de 300 lei cu sancțiunea,"avertisment,,. Va menține restul dispozițiilor sentinței .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite apelul declarat de intimatul I. P. J. D., cu sediul în C., ., județul D., .împotriva sentinței civile nr._/14.10.2013, pronunțată de judecătoria C.., în contradictoriu cu intimatul T. D. domiciliat în C., . 56, .,., județul D..

Schimbă în parte sentința apelantă în sensul că înlocuiește sancțiunea amenzii contravențională prevăzută de art. 121 alin. 1 R O U G 195/2002 în cuantum de 300 lei cu sancțiunea ,, avertisment,,.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 18 Iunie 2014

Președinte,

J. S.

Judecător,

M. C. V.

Grefier,

L. M.

Red. M.C.V/ Teh L.M.

4 ex/09.07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 14/2014. Tribunalul DOLJ