Obligaţia de a face. Sentința nr. 3474/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 3474/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 03-12-2014 în dosarul nr. 14329/63/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 3474/2014

Ședința publică de la 03 Decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE N. S.

Grefier L. V. N.

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta M. T., în contradictoriu cu pârâtul C. L. GALICEA M., având ca obiect obligația de a face Disjungere din dosarul nr._/63/2014.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta, asistată de av. G. C. și pârâtul, reprezentat de cons. jur. P. Ș.-C..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier.

Av. G. C. pentru reclamantă depune la dosar cererile formulate în procedura prealabilă, cu dovada de transmitere a acestora și răspunsurile la aceste cereri. Un exemplar se înmânează reprezentantului pârâtului.

Cons. jur. P. Ș. pentru pârât depune la dosar delegație de reprezentare, contractul de concesiune conform cu originalul și răspunsurile la cererile prealabile formulate de reclamantă. Învederează că deține și originalul contractului de concesiune.

Av. G. C. pentru reclamantă solicită să-i fie comunicat contractul de concesiune.

Cons. jur. P. Ș. pentru pârât învederează că-l va comunica, dar este același cu cel aflat la dosar.

Av. G. C. pentru reclamantă solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, proba cu interogatoriul luat pârâtului. Precizează că cererea prealabilă depusă la dosar este cea pe care a înaintat-o pârâtei și a depus, de asemenea și avizul către O.C.P.I. D..

Cons. jur. P. Ș. pentru pârât confirmă că aceasta este cererea formulată de reclamantă.

Instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.

Av. G. C., pentru reclamant, și cons. jur. P. Ș., pentru pârât, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Av. G. C. pentru reclamantă solicită proba cu interogatoriul luat pârâtului pentru a dovedi modalitatea în care s-a încheiat contractul și cum au fost puși în posesie, învederând că nu poate proceda la înscrierea în cartea funciară, datorită faptului că nu au fost puși în posesie.

Cons. jur. P. Ș. pentru pârât învederează că nu există un proces-verbal de punere în posesie, că nu s-a încheiat acest proces-verbal, dar reclamanții au intrat în posesia terenului, pe care l-au lucrat până la data rezilierii contractului. Invocă dispozițiile OUG nr. 54/2006, contractele de concesiune se vor înregistra în registre, fără a mai fi nevoie de un aviz din partea concedentului.

Instanța, în raport de documentația depusă la dosar nu consideră necesară emiterea unei adrese către pârâtă și nici administrarea probei cu interogatoriul luat pârâtului.

Av. G. C. pentru reclamantă apreciază că este utilă soluționării cauzei emiterea unei adrese către O.C.P.I. D., pentru a răspunde dacă, raportat la documentele comunicate reclamantei, se putea face publicitatea prevăzută de lege și dacă s-a răspuns la aceasta.

Instanța respinge cererea privind emiterea unei adrese către O.C.P.I. D. ca nefiind utilă cauzei, în raport de obiectul cauzei și părțile din dosar.

Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.

Av. G. C. pentru reclamantă solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, obligarea pârâtei să pună la dispoziție documentele solicitate prin acțiune, respectiv actul în baza căruia s-a dispus rezilierea contractului, menționând că nu se referă la notificare; avizul proprietarului terenului si modalitatea prin care i-a fost comunicat, cu ocazia semnării contractului de concesiune, acest aviz obligatoriu, în vederea înscrierii contractului de concesiune în Cartea Funciara și de asemenea, să-i pună la dispoziție toate documentele ce se referă la proprietarul terenului concesionat reclamantei și punerea in posesie imediat după încheierea contractului de concesiune.

În concluzie, solicită admiterea acțiunii și obligarea pârâtei să-i comunice documentele solicitate prin cererea de chemare în judecată.

Cons. jur. P. Ș. pentru pârât solicită respingerea acțiunii, învederând că s-a răspuns la aceste cereri, toate documentele fiindu-i puse la dispoziție reclamantei, prin răspunsul comunicat.

INSTANȚA

La data de 04 august 2014 s-a înregistrat pe rolul instanței, sub nr._/63/2014, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta M. T., în contradictoriu cu pârâtul C. L. Galicea M., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a notificării de reziliere nr. 4348/16.06.2014; să fie obligat pârâtul C. L. Galicea M. să-i pună la dispoziție actul în baza căruia a dispus rezilierea contractului de concesiune; avizul proprietarului terenului si modalitatea prin care i-a fost comunicat, cu ocazia semnării contractului de concesiune, acest aviz obligatoriu, în vederea înscrierii contractului de concesiune in Cartea Funciara și de asemenea, să-i pună la dispoziție toate documentele ce se referă la proprietarul terenului concesionat reclamantei și punerea in posesie imediat după încheierea contractului de concesiune.

Solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, arată că la data de 23.06.2014 reclamanta a primit din partea paratului Consiliului L. Galicea M., notificarea de reziliere a contractului de Concesiune nr. 7899/22.12.2011, act emis de pârât, dar semnat de Primarul Comunei și stampilat de o altă instituție decât cea care a emis actul a cărui nulitate se solicită. S-a adresat în două rânduri către pârât să-i comunice, pe lângă o . acte, si documentul(actul) în baza căruia a dispus rezilierea contractului de concesiune, însă așa cum rezulta din cuprinsul acestor adrese de răspuns, paratul nu i-a pus la dispoziție documentul în cauză.

Astfel, consideră că, atâta timp cât la încheierea acestui contract s-a avut în vedere adoptarea unei Hotărâri de Consiliu L. (în speță HCL 28/28.07.2011) la rezilierea aceluiași act ar fi necesară adoptarea unei asemenea Hotărâri de Consiliu L., și nu a unei notificări de reziliere, și mai mult pârâtă ar fi trebuit să se adreseze instanței de contencios administrative care potrivit legii si dispozițiilor contractual ar fi competentă în soluționarea unui asemenea litigiu.

În atare situație consideră că aceasta notificare este nulă absolut. datorită faptului că nu este de acord notificarea referitoare la rezilierea contractului de concesiune, rezilierea putând fi decisă doar de instanța de judecată. Mai mult, a solicitat să-i fie comunicat, în termenul dat în notificarea trimisa pârâtului, actul, în baza căruia s-a procedat la rezilierea contractului de concesiune, întrucât acea notificare nu este suficientă, însă nici până în prezent acest înscris nu i-a fost comunicat.

Astfel potrivit art. 58 din HG nr. 168/2007, în cazul nerespectării din culpă a obligațiilor asumate de către una dintre părți prin contractul de concesiune sau al incapacității îndeplinirii acestora, cealaltă parte este îndreptățită să solicite tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul concedentului, să se pronunțe cu privire la rezilierea contractului, cu plata unei despăgubiri, dacă părțile nu stabilesc altfel."

Potrivit art. 66 - (1) Soluționarea litigiilor apărute în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea și încetarea (rezilierea)contractului de concesiune, precum și a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. (2) Acțiunea în justiție se introduce la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui jurisdicție se află sediul concedentului. (3) Împotriva hotărârii tribunalului se poate declara recurs la secția de contencios administrativ a curții de apel, conform prevederilor legale.

Arată că nici până în prezent paratul nu a respectat aceasta dispoziție legală, fapt pentru care solicită să se constate nulitatea notificării de reziliere, întrucât doar instanța de judecata este cea care se poate pronunța cu privire la încetarea contractului de concesiune.

Motivul pentru care se încearcă rezilierea contractului de concesiune contravine hotărârii de consiliu local, potrivit cu care Primarul Comunei Galicea M. să îndeplinească condițiile de publicitate imobiliară prevăzute de lege, ori nu exista vreun asemenea demers din partea persoanei împuternicite.

De asemenea, în procedura prealabilă a solicitat paratului să-i fie puse la dispoziție toate documentele ce se refera la proprietarul terenului concesionat reclamantei și punerea în posesie imediat după încheierea contractului de concesiune. A solicitat să-i pună la dispoziție avizul proprietarului terenului si modalitatea prin care ne-a fost comunicat, cu ocazia semnării contractului de concesiune, acest aviz obligatoriu, în vederea înscrieri contractului de concesiune în Cartea Funciara.

Astfel nici prin răspunsul la cererea prealabilă paratul nu și-a respectat obligațiile legale și nu i-a pus la dispoziție actele solicitate, astfel că solicită obligarea pârâtului să-i pună la dispoziție acestea documente, întrucât este prejudiciată în exercitarea drepturilor si obligațiilor ce decurg din executarea contractului de concesiune de atitudinea sfidătoare a acestui parat.

A depus la dosar contract de concesiune, taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 de lei, HCL nr. 28/28.07.2011, contract de concesiune, notificare de reziliere, adresele nr. 4704/04.07.2014, 4968/18.07.2014 emise de C. L. Galicea M., protocol din data de 12.03.2001, inventarul suprafețelor, certificat identificare bunuri imobile către Primăria . de expediere.

La data de 20.10.2014 pârâtul C. L. Galicea M. a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii.

Arată că, în fapt, la data de 16.06.2014, ca urmare a nerespectării obligației contractuale prevăzută de art. 7 lit. e), în termen de 30 zile de la încheierea contractului de concesionare, concesionarul are obligația de a înscrie concesiunea, pe cheltuiala sa, în documentele de publicitate imobiliară (carte funciară)", am procedat la întocmirea notificării de reziliere a contractului de concesiune nr. 7899/22.12.2011, notificare înregistrată sub nr. 4348/16.06.2014 și cu care reclamanta nu a fost de acord.

Analizând notificarea de reziliere nr. 4348/2014, arată că la art. 9 alin (1) din contractul de concesiune, noi părțile am stabilit una din modalitățile de încetare a contractului, respectiv prin reziliere, în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către concesionar, cu plata de despăgubiri.

În ceea ce privește contractul de concesiune, menționează că acesta a fost semnat de către primarul comunei Galicea M. în calitatea sa de împuternicit al Consiliului L. Galicea M., prin hotărârea nr. 28/2011. Totodată, conform art. 1 (1) lit. d) și art. 23 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, C. L. este autoritate deliberativă, iar primarul este autoritate executivă, care pune în aplicare și duce la îndeplinire hotărârile Consiliului L., conform art. 61 și 77 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Raportându-ne strict la autonomia locală, și, având în vedere dispozițiile art. 66 și 69 din Legea nr. 215/2001, se poate spune că primarul are trei categorii de sarcini: de reprezentare, de execuție a Consiliului L. și de șef al administrației locale și al aparatului propriu.

Cu privire la formalitățile de publicitate imobiliară, art. 71 din OUG 54/2006 stipulează regula potrivit căreia, "Contractele de concesiune a terenurilor de orice natură vor fi înregistrate de către concesionar în registrele de publicitate imobiliară sau în cartea funciară" și, potrivit art. 7 lit. e) din contractul de concesiune nr. 7899/2011, această obligație îi revenea reclamantei, fără a fi necesar un aviz al proprietarului terenului. Precizăm că înscrierea contractului de concesiune în cartea funciară se face potrivit art. 28 din Legea nr. 7/1996, nefiind condiționată de emiterea unui aviz din partea proprietarului. De asemenea, arată că prin adresa nr. 4968/18.07.2014, i-am comunicat reclamantei protocolul din 12.03.2001 și anexa nr. 1 la protocol prin care primăria comunei Galicea M. a efectuat un schimb de teren cu Primăria Băilești și care cuprinde suprafața de teren ce face obiectul contractului de concesiune.

A depus la dosar contract de concesiune, notificare de reziliere nr. 4348/16.06.2014, certificat identificare bunuri imobile nr._/19.05.2014, Hotărârea nr. 28/28.07.2011 a Consiliului L. Galicea M., adresa nr. 4968/18.07.2014 emisă de Primăria Galicea M., Protocol din 12.03.2001 și inventarul suprafețelor anexa 1.

La termenul de judecată din data de 26.11.2014, instanța, pentru o mai bună a disjuns cauza, în sensul că cererea având ca obiect constatarea nulității absolute a notificării de reziliere nr. 4348/16.06.2014, va constitui obiectul dosarului nr._/63/2014, iar celelalte cereri, având ca obiect obligația de a face, vor constitui obiectul dosarului ce se va disjunge, acesta din urmă având termen de judecată la data de 03 decembrie 2014, formându-se astfel dosarul nr._ .

Reclamanta și pârâtul au depus la dosar cererile formulate în procedura prealabilă, cu dovada de transmitere a acestora și răspunsurile la aceste cereri, contractul de concesiune conform cu originalul.

Instanța a încuviința pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar și a respins proba cu interogatoriul luat pârâtul și emiterea unei adrese către O.C.P.I., ca nefiind utile soluționării cauzei.

Analizând cauza dedusă judecății și întregul material probator administrat în cauză, instanța reține că obiectul acțiunii pendinte constă în obligarea pârâtului C. L. Galicea M. să-i pună la dispoziție actul în baza căruia a dispus rezilierea contractului de concesiune; avizul proprietarului terenului si modalitatea prin care i-a fost comunicat, cu ocazia semnării contractului de concesiune, acest aviz obligatoriu, în vederea înscrierii contractului de concesiune in Cartea Funciara și să-i pună la dispoziție toate documentele ce se referă la proprietarul terenului concesionat reclamantei și punerea în posesie imediat după încheierea contractului de concesiune.

Anterior cererii de chemare în judecată, aceste solicitări au fost adresate și pârâtei prin adresă înaintată prin intermediul serviciului poștal, în data de 27.06.2014.

Pârâta a formulat răspuns la solicitarea reclamantei cu adresa nr. 4968/18.07.2014, prin care i-a comunicat reclamantei protocolul din data de 12.03.2001 și anexa nr. 1 la protocol prin care primăria comunei Galicea M. a efectuat un schimb de teren cu Primăria Băilești și care cuprinde suprafața de teren ce face obiectul contractului de concesiune. Totodată, s-a arătat că nu s-a efectuat punerea în posesie după încheierea contractului de concesiune, iar avizul în vederea înscrierii contractului de concesiune în Cartea Funciară nu reprezintă o obligație a concedentului, manifestându-și însă posibilitatea de a înainta un astfel de aviz, dacă consideră necesar (fila 22 din dosar).

În drept, acțiunea formulată de către reclamanta M. T. nu este întemeiată, urmând a fi respinsă.

Astfel, conform dispozițiilor art. 1 din Legea 554/2004 ,,Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public".

În speță nu se poate reține existența unui refuz nejustificat din partea autorității pârâte, în condițiile în care aceasta a formulat răspuns la solicitarea reclamantei, comunicându-i acesteia actele deținute (protocolul din data de 12.03.2001 și anexa nr. 1 la protocol) și oferindu-i informații cu privire la actele nedeținute (proces-verbal de punere în posesie ce nu a fost întocmit), precum și manifestând disponibilitatea cu privire la înaintarea avizului în măsura în care reclamanta îl consideră necesar.

Se constată că litigiul a avut ca punct de pornire faptul că la data de 23.06.2014 reclamanta a primit din partea paratului Consiliului L. Galicea M. notificarea de reziliere a contractului de concesiune nr. 7899/22.12.2011, în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin (1) din contractul de concesiune, și urmare a adresei nr._/19.05.2014 a OCPI D., pe motiv că nu au fost respectate dispozițiile art. 7 lit. e) din contract potrivit cărora în termen de 30 de zile de la încheierea contactului de concesiune din 2011 reclamanta avea obligația de a înscrie concesiunea, pe cheltuiala sa, în documentele de publicitate imobiliară, obligație pe care aceasta nu și-a îndeplinit-o.

În cauză, reclamanta nu a făcut dovada că a respectat această obligație ce-i incumba conform contractului de concesiune și nici că s-ar fi adresat, anterior notificării de reziliere a contractului de concesiune, pârâtei sau O.C.P.I. D. pentru înscrierea concesiunii în cartea funciară sau pentru obținerea informațiilor și documentației necesare, astfel încât răspunsul formulat de către autoritatea pârâtă nu apare ca fiind abuziv.

Față de toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 8 coroborat cu art. 18 din Legea nr. 554/2004 instanța constată că acțiunea formulată de către reclamanta M. T. nu este întemeiată, urmând a fi respinsă pe cale de consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea privind pe reclamanta M. T., cu domiciliul procesual ales la av. G. C., cu sediul în C., .. 126, ., ., în contradictoriu cu pârâtul C. L. GALICEA M., cu sediul în Com. Galicea M., ., jud. D..

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică de la 03 Decembrie 2014.

Președinte,

N. S.

Grefier,

L. V. N.

Red. N.S./ 4 ex./L.N. 17 Decembrie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Sentința nr. 3474/2014. Tribunalul DOLJ