Pretentii. Sentința nr. 3514/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 3514/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 08-12-2014 în dosarul nr. 12281/63/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința Nr. 3514/2014

Ședința publică de la 08 Decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. C. V.

Grefier C. N.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant M. C. și pe pârât ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C., pârât ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretentii.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, reclamantul a depus la dosar concluzii scrise.

Instanța apreciază că este competentă general, material, și teritorial, potrivit disp. art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Constatând că proba cu înscrisurile deja depuse la dosarul cauzei, în dovedirea celor susținute în cererea formulată, solicitată de reclamant, este utilă și admisibilă și poate sa ducă la soluționarea procesului, în temeiul art. 255 raportat la dispoz. art. 258 Cod proc.civ., o încuviințează.

Nemaifiind alte chestiuni prealabile de discutat, probe de administrat, instanța consideră încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului D. la data de 23.09.2014 sub nr._/63/2014 reclamantul M. C. a chemat în judecată pe pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună obligarea pârâților la restituirea contravalorii taxei de poluare în cuantum de 2843 lei; la plata dobânzii aferente și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a acțiunii a arătat că a achiziționat un autoturism, dintr-un alt stat al Uniunii Europene, acesta fiind înmatriculat anterior într-un stat membru UE, iar pentru a-l putea înmatricula în România a fost obligat să plătească taxa de poluare prin decizia AFP C. potrivit dispozițiilor OUG nr. 9/2013.

Precizează faptul ca a formulat cerere către A.F.P. C. în vederea recuperării taxei de poluare, la care i s-a răspuns ca nu exista temei legal pentru restituirea ei.

Consideră ca plata acestei taxe prevăzută de OUG nr. 9/2013 contravine art. 90 alin. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene care interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor Tratatului.

Prin încasarea acestei taxe nu a fost respectat principiul nediscriminării produselor importate fata de produsele interne, iar din analiza aplicării taxei rezultă că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, în cazul unei noi înmatriculări, taxa nu mai este percepută.

De asemenea, art. 148 alin. 2 din Constituția României stabilește că: „prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare". Totodată potrivit aliniatului 4 din același articol Parlamentul, Președintele țarii, Guvernul si Autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaților ce rezulta din actul aderării si din Constituție.

In drept a invocat Legea nr. 554/2004, art. 23-25 si 80 din Tratatul UE.

A depus în copie la dosar: răspuns AFP la cererea de restituire a taxei de poluare, carte de identitate, decizia de calcul a timbrului de mediu, chitanța .>TS 10 nr._ din 04.06.2014, documentul de înmatriculare în limba germană și în traducere legalizată, contract de vânzare-cumpărare, carte de identitate autoturism.

Pârâta AFP C. nu a formulat întâmpinare.

Analizând ansamblul materialului probator administrat in cauza instanța reține următoarele:

Conform celor înscrise în contractul de vânzare-cumpărare, reclamantul a achiziționat un autovehicul marca OPEL, care fusese înmatriculat anterior în Germania– conform celor înscrise în cartea de identitate a respectivului vehicul.

La înmatriculare, reclamantul a achitat timbru de mediu prevăzută de OUG nr. 9/2013, în cuantum de 2843 lei cu chitanța . 10 nr._ din 04.06.2014.

Ulterior, prin cererea înregistrată la AFP C., reclamantul a solicitat să i se restituie contravaloarea acestei taxe, însă pârâta a respins respectiva cerere.

Taxa de poluare la prima înmatriculare a fost introdusă de legiuitor prin O.U.G. 50/2008, care la art. 4 instituia obligativitatea plății taxei de poluare, act normativ intrat în vigoare la data de 01.07.2008, data aderării României la Uniunea Europeană.

Tratatul Uniunii Europene reglementează în art. 90 (86) obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru impuneri interne de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect pentru produsele naționale similare, prin urmare statul membru nu poate stabili impuneri interne de natură să protejeze indirect alte produse naționale.

Prin O.U.G. nr. 50/2008, în forma sa inițială aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008, România a stabilit indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că respectiva taxă de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România - în cazul unei vânzări -, taxa nu mai este percepută.

Este adevărat că O.U.G. nr. 50/2008 a fost modificată ulterior însă, și ultima reglementare – până la abrogarea prin Legea nr. 9/2012 -, la art. 4 lit. a) statua că „Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România”, fără ca textul să facă distincția nici între autovehiculele produse in România și cele produse în afara acesteia, nici între autovehiculele noi și cele second-hand. Prin urmare, și în ultima formă, textul de lege anterior menționat stabilea indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că respectiva taxă de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România (indiferent dacă vehiculul fusese produs în România sau în alte state membre UE) - în cazul unei vânzări -, taxa nu mai este percepută.

Reglementată în acest mod, taxa de poluare diminua sau era destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.

Prin OUG 9/2013, intrată în vigoare la data de 15.03.2013, s-a stabilit că "Obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:a)cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;

b)la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;

c)cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;

d)cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

Potrivit art. 110 TFUE „ Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.”

Dispozițiile comunitare citate anterior, urmărind să elimine restricțiile de orice natură în calea liberei circulații a mărfurilor în spațiul comunitar, interzic discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară, precum și regimurile de protecție împotriva produselor concurente, ca parte constitutivă dintr-un sistem general de impozite percepute în cazul produselor importate și a celor care provin de pe piața internă.

Art. 110 TFUE - deși interzice impozitarea discriminatorie și protectivă pentru produsele naționale - nu afectează însă suveranitatea fiscală a statelor membre. Din moment ce nu există măsuri de armonizare în domeniu, statele membre rămân libere să-și organizeze sistemele fiscale așa cum consideră potrivit și să stabilească nivelul dorit al cotelor de impozitare – indiferent cât de ridicat ar fi și fără a exista posibilitatea ca persoana interesată să se prevaleze de faptul că într-un alt stat membru al Uniunii Europene o taxă similară are un nivel mai scăzut -, cu singura condiție de a nu genera discriminarea produselor provenind din alte state membre. Dispozițiile art. 110 din TFUE suplimentând dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent - conținute în art. 28 și 30 din Tratat - caută să asigure completa neutralitate a impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate.

În speță, taxa a fost achitată la 10.07.2013, iar la momentul respectiv, OUG 9/2013 era în vigoare.

Cum nu se mai poate susține că actul normativ anterior menționat instituie o discriminare între proprietarii unor autovehicule înmatriculate anterior într-un stat membru al U.E. și proprietarii unor vehicule similare înmatriculate deja în statul român, în cazul în care solicitau a fi reînmatriculate în România, instanța constată că timbru de mediu, nu face mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE - favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România - influențând astfel alegerea cumpărătorilor .

În consecință, apreciind că instituirea taxei nu contravine dispozițiilor art. 110 TFUE (ex. art. 90 TCE), nefiind încălcat principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața internă și produsele importate, instanța va respinge acțiunea ca neîntemeiată .

Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța va respinge cererea reclamantului ca neîntemeiată având în vedere că pârâtul nu a căzut în pretenții.

Față de prevederile art. 23 alin 5 din HG nr. 520/2013, instanța constată transmiterea calitatii procesuale pasive de la AFP C. la AJFP D.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamantul M. C., cu domiciliul în Comuna V., ., județul D., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., cu sediul în C., .. 2, jud. D. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, . 6.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare, cererea urmând sa fie depusă la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică de la 08 Decembrie 2014.

Președinte,

M. C. V.

Grefier,

C. N.

Red. MCV / 5 ex.

C.N. 05.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 3514/2014. Tribunalul DOLJ