Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 01/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 01/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 28-05-2014 în dosarul nr. 8635/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 354/2014
Ședința publică de la 28 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C. V.
Judecător J. S.
Grefier L. M.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul .. împotriva sentinței civile nr._/01. 11. 2013 pronunțată de Judecătoria C. privind și pe intimatul I. T. M D.,având ca obiect anulare proces verbal de contravenție . nr._/15.02.2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelantul . prin avocat C. M. B., intimatul I. T. M D. prin consilier juridic T. A..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care.
Instanța pune în discuție competența..
Apărătorul apelantului cât și al intimatului, apreciază că tribunalul este competent.
Instanța contată că este competentă general, material și teritorial, potrivit art. 34 alin 2 OG 2/2001, iar apelul a fost declarat în termen.
Instanța pune în discuție probatoriile.
Apărătorul apelantului solicită proba cu înscrisuri și reaudierea martorului audiat la fond.
Consilier juridic T. A. lasă la apreciere.
Instanța respinge probatoriu solicitat întrucât înscrisurile au fost depuse încă de la instanța de fond, nemaifiind depuse alte înscrisuri în apel, iar reaudierea martorului nu se impune, declarația dată la fond fiind completă.
Constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul părților pe cererea de apel formulată.
Apărătorul apelantului solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat modificarea sentinței și anularea procesului verbal de contravenție., iar în subsidiar solicită în locuirea cu avertisment, fără cheltuieli de judecată.
Consilier juridic T. A., solicită respingerea apelului, menținerea sentinței ca temeinică și legală fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față
Prin sentința civilă nr._/01.11.2013 Judecătoria C. a respins plângerea contravențională formulata de petenta ., în contradictoriu cu intimatul I. T. M. D., a menținut procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 15.02.2013, ca fiind legal și temeinic întocmit.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 15.02.2013, petenta a fost sancționată pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 260 alin.1 lit.e din Legea nr. 53/2003, cu amendă contravențională în cuantum de 10.000 lei.
S-a reținut prin procesul-verbal contestat că în urma controlului efectuat la data de 11.02.2013, la punctul de lucru al societății petente, situat în C., cartier Brazda lui N., a fost identificat pe bază de fișă de identificare domnul C. L., ce presta activități specifice din data de 11.02.2013, fără a avea întocmit contract individual de muncă.
Analizând cuprinsul procesului-verbal sub aspectul legalității sale, instanța a constatat că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, în cauză neexistând motive de nulitate absolută, dintre cele prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, ce ar putea fi invocate din oficiu.
În ce privește susținerile petentului în sensul că procesul-verbal de contravenție este lovit de nulitate absolută pentru nerespectarea dispozițiilor art. 16 alin. 1 și 7 din OG nr. 2/2001, instanța le-a înlăturat ca neîntemeiate. Astfel, instanța a reținut că sancțiunea care intervine în cazul nerespectării acestor dispoziții legale este sancțiunea nulității virtuale, care presupune dovedirea producerii unei vătămări prin încheierea procesului-verbal în acest mod, care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului sancționator, ceea ce în cauză nu s-a probat.
Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că situația de fapt reținută în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor corespunde realității.
Astfel, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 260 alin.1 lit.e din Legea nr. 53/2003, constituie contravenție primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă.
Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor proces-verbal de control, însoțit de anexa de constatare și anexa nr. 2, instanța a reținut că în data 11.02.2013, inspectorii de muncă din cadrul I. D. au efectuat un control la punctul de lucru al societății petente situat în C., cartier Brazda lui N., în urma căruia au identificat pe domnul C. L., ce presta activități specifice din data de 11.02.2013, fără a avea întocmit contract individual de muncă, astfel cum prevăd dispozițiile art. 16 alin.1 din Legea nr. 53/2003.
Din fișa de identificare a numitului C. L. completată conform anexei la Regulamentul de organizare și funcționare a Inspecției Muncii, aprobat prin H.G. nr. 1377/18.11.2009, completată de H.G. nr. 662 /2010 și semnată personal, astfel cum a arătat în fața instanței, rezultă că acesta a prestat activitate în cadrul societății petente din data de 11.02.2013, în funcția de muncitor necalificat, fără a negocia salariul, fiind în probă.
Instanța a reținut însă că desfășurarea perioadei de probă nu există decât în baza unui contract individual de muncă încheiat în formă scrisă conform art. 32 alin.3 din Legea nr. 53/2003. În ce privește declarația dată în fața instanței de judecată de către angajat, în calitate de martor, instanța o apreciază ca fiind dată pro causa, fiind contrazisă de fișa de indentificare completată de acesta.
Față de cele expuse, instanța a apreciat că procesul-verbal de contravenție a fost legal și temeinic întocmit.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 10.000 lei aplicate pentru contravenția prevăzută de art. 260 alin.1 lit. e din Legea nr. 53/2003 republicată , instanța a constatat că aceasta respectă prevederile art. 21 din OG 2/2001 și este proporțională cu gradul de pericol social al faptei, fiind luate în considerare împrejurările în care a fost săvârșite fapta, modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit, urmarea produsă, circumstanțele personale ale contravenientului și celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Având în vedere natura și gravitatea faptei contravenționale săvârșite de către petentă, instanța a apreciat că sancțiunea a fost corect individualizată, neimpunându-se o reapreciere a acesteia.
Astfel, s-a reținut că, pentru salariatul care muncește fără forme legale de angajare, dar și pentru stat, efectele nu sunt deloc neglijabile, mergând de la eludarea celor mai elementare drepturi câștigate în domeniul relațiilor de muncă și până la afectarea intereselor financiare ale salariatului, cât și ale statului.
În raport de toate aceste considerente, instanța a respins plângerea contravențională ca neîntemeiată și a menținut procesul-verbal ca fiind legal și temeinic întocmit.
Împotriva sentinței civile nr._/01. 11. 2013 pronunțată de Judecătoria C. a declarat apel petenta ., solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate în sensul admiterii plângerii contravenționale, anularea procesului verbal de contravenție și exonerarea petentei de plata amenzii contravenționale.
În cuprinsul motivelor de apel susține că instanța de fond a făcut o greșită interpretare a dispoz. legale incidente în cauză și a probatoriului administrat. Susține că instanța de fond nu a făcut nici cea mai mică referire la depoziția martorului audiat .
Susține de asemenea că actul sancționator a fost încheiat cu încălcarea dispoz. art. 16 alin. 7 din O. G. 2/2001.
Arată apelanta că, în ceea ce privește temeinicia pv, așa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, apelanta nu se face vinovată de fapta reținută în sarcina sa, întrucât numitul C. L. se afla în locație cu angajații apelantei dar nu presta nici un fel de activitate, fiind doar pentru a se interesa dacă societatea mai face angajări pentru acel șantier. Susține apelanta că era evident că numitul C. L. nu desfășura activitate, nefiind echipat corespunzător.
Menționează apelanta că la data întocmirii pv de control numitul C. L. era deja angajatul societății fiind încheiat contractul de muncă încă din data de 14.02.2013.
Intimatul nu a formulat întâmpinare în cauză.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și având în vedere dispozițiile art. 476 alin. 1 și art. 479C.p.civ., instanța apreciază că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:
Pin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 15.02.2013 întocmit de Inspectia Muncii- Inspectoratul Teritorial de Muncă D., a fost sancționată contravențional apelanta -petenta ., pentru săvârșirea contravenției prev. de art 16 alin 1 lit. a din Lg. 53/2003, cu amendă în sumă de_ lei. S-a reținut că a primit la muncă pe numitul C. L. fără întocmirea formelor legale .
Judecătoria C., prin sentința nr._/01.11.2013 a respins plângerea contravențională și a menținut procesul-verbal de contravenție.
Sub aspectul legalității, a reținut că procesul verbal este întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute.
În privința temeiniciei, a concluzionat că starea de fapt reținută în procesul verbal nu a fost infirmată de probele administrate în cauză..
În concret, a reținut că, din fișa de identificare a numitului C. L., rezultă că acesta a prestat activitate în cadrul societății petente din data de 11.02.2013, în funcția de muncitor necalificat, fără a negocia salariul, fiind în probă.
În ceea ce privește legalitatea pv, tribunalul apreciază că în mod corect s-a reținut de către instanța de fond că procesul verbal este întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute
Cu privire la temeinicia procesului verbal, tribunalul reține pe de o parte că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional este un mijloc de probă care nu face dovada vinovăției petentei, ci dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Pe de altă parte, petenta beneficiază în prezenta cauză de o prezumție de nevinovăție care nu este însă absolută, așa cum nu este absolută nici prezumția de legalitate a procesului verbal. Faptele constatate personal de către agentul constatator dau naștere unei prezumții simple în ce privește situația desfășurării evenimentelor, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Instanța are obligația de a asigura un raport de proporționalitate între aceste prezumții în vederea respectării caracterului echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul.
Procedând la reanalizarea materialului probator, tribunalul reține că prin plângere, petenta a susținut că starea de fapt reținută în procesul verbal de contravenție nu este reală și a arătat că, numitul C. L. nu desfășura la data controlului nici un fel de activitate, ci fusese acceptat în principiu urmând să se prezinte la o dată ulterioară în vederea încheierii contractului de muncă.
Susținerea petentei-apelante este susținută de cele declarate de martorul audiat în cauză.
În ceea ce privește declarația martorului C. L., tribunalul apreciază că nu este justificată înlăturarea acesteia, ea coroborându-se cu celelalte probe existente în dosarul cauzei.
Sub acest aspect, în primul rând, instanța are în vedere că declarația martorului trebuie a fi confruntată, cu restul materialului probator de la dosar, urmând ca toate probele să fie analizate de către instanță potrivit convingeri pe care o pot produce în aflarea adevărului. În acest demers, instanța este datoare să verifice fiecare probă în conținutul său, ținând seama și de izvorul din care provine, ajungându-se, prin confruntarea tuturor probelor, fie la înlăturarea îndoielilor, fie la menținerea acestora și, pe cale de consecință, proba administrată să nu poată sta la baza aflării adevărului obiectiv în cauză.
În cauză, instanța constată că în declarația sa martorul nu contrazice cele menționate în fișa de identificare, ci explică de ce a făcut mențiunea în fișa de identificare că "este în probă", arătând că a considerat că, după discuția privind angajarea, până la data încheierii contractului de muncă este în perioadă de probă .Instanța constată că și în Fișa de individualizare, numitul C. L. a precizat că urmează să semneze CCM. De altfel, la data încheierii p.v de contravenție, contractul de muncă fusese deja încheiat .
Prin urmare, raportat la cele arătate mai sus, instanța considera că mărturia numitului C. L. nu este subiectivă și în mod eronat a fost înlăturată de instanță, ea fiind în măsură să contribuie la stabilirea situației de fapt din prezenta cauză.
Față de toate cele arătate instanța reține că faptele, astfel cum sunt descrise în procesul verbal de contravenție încheiat apelantei-petente nu corespund realității, probele administrate în cauză răsturnând prezumția de temeinicie a procesului-verbal contestat.
Pentru considerentele expuse anterior, instanța va admite apelul, va schimba sentința apelată în sensul că va admite plângerea contravențională și va anula p.v.de contravenție . nr._ din 15.02.2013 și va exonera petenta de plata amenzii contravenționale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite apelul declarat de petenta . cu domiciliu ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de Avocat C. M. B., cu sediul în C., ., nr. 25, ., parter, județul D., împotriva sentinței civile nr._/01. 11. 2013 pronunțată de Judecătoria C. în contradictoriu cu intimatul I. T. M. D., cu sediul in C., .. 51, J. D..
Schimbă sentința apelată în sensul că admite plângerea contravențională.
Anulează p.v.de contravenție . nr._ din 15.02.2013 și exonerează petenta de plata amenzii contravenționale.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Mai 2014
Președinte, M. C. V. | Judecător, J. S. | |
Grefier, L. M. |
Red.C.V.
L.M. 10 Iunie 2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 1047/2014. Tribunalul DOLJ | Obligaţia de a face. Sentința nr. 1122/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|








