Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 3259/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3259/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 10-11-2014 în dosarul nr. 4837/63/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 3259/2014
Ședința publică de la 10 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. G. V.
Grefier L. M.
Pe rol pronunțarea asupra cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul S. G. și pe pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE D., având ca obiect contestație act administrativ fiscal REJUDECARE.
Prezența părților și dezbaterile au fost consemnate în Încheierea de ședință din data de 03.11.2014, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și prin care, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 10.11.2014.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față:
La data de 17.04.2012 reclamantul S. G. a chemat în judecată pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE D., formulând contestație împotriva Deciziei 059/15.02.2012 (primită prin poșta în 22.03.2012), privind soluționarea contestației promovata împotriva Deciziei de impunere nr._/13.12.2011 ce vizează obligațiile la Fondul Unic de A. Sociale de Sănătate, emisă de Casa de Asigurări de Sănătate D., decizie prin care contestația i-a a fost respinsa ca neîntemeiată, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună admiterea contestației și ca o consecința firească sa dispună revocarea celor două decizii cu exonerarea mea de plata oricărei sume din deciziile contestate, deoarece sunt lipsite de orice temei legal și suport probatoriu.
In motivare, reclamantul a arătat că a primit din partea Casei de A. de sănătate Decizia de impunere_/13.12.2011 la data de 16.12.2011 prin care se cere sa achite total contribuții CAS D. = 13.744 lei RON, total majorări de întârziere = 7.795 lei RON, total penalizări de întârziere = 1.862 lei RON, total de achitat: 23.401 lei RON.
Arată că a înaintat Casei de A. de Sănătate contestația la decizia de impunere_/13.12.2011 la data de 11.01.2012, având număr de intrare 1117, precum și faptul că a primit Decizia 039/15.02.2012 (prin poștă la 22.03.2012) privind soluționarea contestației. A solicitat din nou Casei de A. de Sănătate prin adresa din 2.04.2012 având număr de intrare_ să- i răspundă la toate obiecțiunile din contestație, din 11.01.2012 ( în decizia 059/15.02.2012 nu s-a răspuns la toate obiecțiunile).
Reclamantul arată că este pensionar din 1998, ca plăteste lunar la CAS D. suma de 141 lei -reținuta din pensie - Anual plătesc 1692 lei ,este Persoană Fizică Independentă - Certificat de înregistrare fiscală . nr._/1.01.2007 si Expert tehnic specialitatea construcții - avizat de Ministerul Justiției - legitimație 10.090 - 3713 din anul 2000 ,iar activitatea desfășurata în anii 2000 – 2011, această muncă fiind ocazională.
Precizează că, conform OUG 82/2010 cu modificarea art.III din OUG 58/2010 la art.II al.10 veniturile realizate sunt ocazionale și reflectă o activitate sporadica, fără a avea un caracter de regularitate.
Relația sa cu ANAF a fost corecta. – a achitat toate datoriile la stat în fiecare an, de la ANAF fiind solicitat sa achite numai impozitul pe venit de 16 %.
Controlul de fond din anul 2010 nu i-a solicitat sa plăteasca și contribuția la Casa de Asigurări de Sănătate. Conform 092/2003 la 31.10.2011 art.7 alin.(5) se spune că: organul fiscal îndruma contribuabilul în aplicarea prevederilor legislative fiscale - la inițiativa organului fiscal.
Casa de Asigurări de Sănătate D. nu i-a solicitat niciodată șă plăteasca vreo contribuție.
Nu a primit niciodata până acum de la CAS D. vreo decizie de impunere sau vreun alt înscris sau titlu de creanță prin care să i se pretindă valorificarea unei presupuse creanțe.
Pentru a i se calcula pretinsa datorie CAS D. a luat din baza de date ANAF declarațiile sale de venit fără sa țină cont de faptul că activitățile efectuate de el au caracter ocazional, el fiind pensionar din anul 1998.
Dispozițiile legii 95/2006 și ale procedurii fiscale despre care se face vorbire în decizia 059/15.02.2012 nu i sunt aplicabile, deoarece între el și intimată nu există încheiat un contract de asigurare, iar în lipsa acestui contract nu există titlu de creanță și drept urmare nu pot fi luate nici măsuri de executare silita.
Cu alte cuvinte, daca nu există contract de asigurare nu există nici creanța, și pe cale de consecință instituția de asigurare nu are cum să pretindă valorificarea unei presupuse creanțe.
Numai persoana asigurată în baza unui contract de asigurare are obligația plății unei contribuții bănești la CAS D. (art.257, pct.l din Legea 95/2006).
Organele statului ANAF și CAS D. au considerat că fiind pensionar și în baza Normelor Metodologice din 2 August 2010 de aplicare a prevederilor art.III din OIIG 58/2C10 pentru modificarea și completarea Legii 571/2003 privind Codul Fiscal la art. 2 se arata persoanele care au calitatea de pensionari ai sistemului public de pensii nu le sunt aplicabile prevederile art.III din Ordinul de Urgență, DECI nu trebuia să plăteasca contribuția la CAS.
Decizia de impunere_/13.12.2011 prezintă în afara de aspectele mai sus evidențiate și erori de calcul și interpretare legală - aplică retroactiv prevederile actuale și nu ține seama de modificările legale pe perioada 2006 - 2011 la Legea 95/2006:
-calculează contribuția pe perioada 2011 - trei trimestre, anul 2010, anul 2009, anul 2008, anul 2007 și anul 2006 - In total 5 ani și 3 trimestre ;
-calculează contribuția pentru anul 2009 cu procentul de 6,5 % în loc de 5,5 % (conform OUG 226/2008 art.l, aliniat (1)) }
-nu se ține seama de prevederile din Normele Metodologice din 2 Aug.2010 de aplicare a prevederilor din art.III din OUG 58/ 2010 pentru modificarea și complectarea Legii 571/2003 privind Codul Fiscal art.2, art.6, al.(l) art.III al.(l), (2), (3), și în OUG 82/8.09.2010 de modificare a art.III din OUG 58/2010 la art.II alin.(7) în care se precizează ca baza de calcul anuală nu poate depăși de 5 ori salariul mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea asigurărilor sociale.
-majorările și penalizările calculate sunt în parte eronate ca urmare al calculului eronat al contribuției .
Consideră că problema greșelilor de calcul din deciziile CAS D. subzistă numai în cazul în care instanța va considera că datorează o sumă cu titlu de contribuție de sănătate,această cerere fiind subsidiară în situația în care instanța nu împărtășește teza sa principală conform căreia nu datorează nici-o suma la Fondul Național Unic de A. de Sănătate.
În urma analizei actelor și lucrărilor dosarului, prin sentința nr.6574/2013 pronunțată de Tribunalul D.-Secția contencios administrativ și fiscal în dosar nr._ a fost respinsă contestația formulată, apreciindu-se că este neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe reclamantul S. G. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Instanța susține că apărarea sa potrivit căreia lipsa oricărui contract de asigurare exonerează de plata acestei contribuții este nefondată, invocând art. 29 din Ordinul nr. 617/2007 și art. 215 din Legea 95/2006.
Potrivit art. 215 alin. 3 din Legea. 95/2006, invocat de instanța ""persoanele fizice care realizează venituri din activități independente ... sunt obligate sa depună îs casele de asigurări de sănătate cu care are încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond".
Din acest text legal este importanți sintagma :” persoanele ... sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații....".
Însuși textul legal amintit vorbește de necesitatea încheierii unui contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate.
Acest text legal trebuie privit în coroborare cu art. 29 din Ordinul 617/2007 persoanele depun declarații și sunt obligate sa plătească contribuția legala și obligațiile fiscale accesorii la "casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contract de asigurare", așa cum prevede art. 213 alin. 3 din Legea 95/2006 .
Instanța, deși citează art. 215, alin. 3 din Legea 95/2006, nu aplică acest text în integralitatea lui și nu coroborează cele două articole de lege enunțate.
A admite că, ope legis toate persoanele au obligația de plata a acestor contribuții, ținând cont de baza de calcul, înseamnă a accepta că aceasta este un impozit, iar nu o contribuție, impunându-se în acest context a se face diferența între cele două noțiuni, Codul Fiscal definind impozitul ca plata băneasca obligatorie, generală, definitivi și nereciproca efectuata de persoanele fizice și juridice în favoarea bufetului - public național, în cuantumul și termenele stabilite de lege, fără obligația statului de a presta plătitorului un echivalent direct și imediat».."
A arătat în mod constant că între el și intimată nu exista încheiat un contract de asigurare, iar în lipsa acestui contract nu există, titlu de creanța și drept urmare nu pot fi luate nici masuri de executare silita.
Cu alte cuvinte, dacă nu există contract de asigurare nu există nici creanță, și pe cale de consecința instituția de asigurare nu are cum să, pretindă valorificarea unei presupuse creanțe.
Numai persoana asigurată, în baza unui contract de asigurare are obligația plații unei contribuții bănești la CA D. (art. 257, punct l din Legea ")
A arătat, de asemenea ca în baza Normelor Metodologice din 2 August 2010 de aplicare a prevederilor art. III din OUG 58/2010 pentru modificarea și completarea Legii 571/2003 privind Codul Fiscal, la art. 2 se arata cu persoanelor care au calitatea de pensionari ai sistemului public de pensii nu le sunt aplicabile art. III din Ordonanța de Urgență .
Recurentul reclamant a susținut că instanța de fond nu a răspuns susținerilor sale referitoare la aceste texte legale invocate.
În ceea ce privește calculul contribuției stabilite prin Decizia de impunere, a arătat că, decizia de impunere_/15.12.2011 prezintă erori de calcul și interpretare legală:
- Calculează contribuția pentru 2006 - 2011 pentru 5 ani și 3 trimestre în loc de 5 ani
- Calculează contribuția pentru anul 2009 cu procentul de 6,5 % în loc de 5,5 % (OUG 226/2008, art .l, aliniat (l)
- Nu se ține seama de prevederile din Normele Metodologice din 2 August 2010 de aplicare a prevederilor din art. III din OUG 58/2010 pentru modificare și completarea Legii 571/2003 privind Codul Fiscal, art. 2, art. 6, alin.(1), art. III alin.(1),(2), (3) și în OUG 82/8,09, 2010 de modificare a art. III din OUG 58/2010, unde la art. II, alin.(1) se precizează că baza de calcul anuala nu poate depăși de 5 ori salariu mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea asigurărilor sociale.
- Majorările și penalizările calculate sunt în parte eronate ca urmare a calculului eronat al contribuției.
A invocat în dosar nu numai art. 222 din Legea Ș5/20G6.
A arătat că nu a primit nici o notificare în ultimii 5 ani de la CAS D. prin care să fie înștiințat să plătească vreo contribuție bănească la Fondul Național de A. de Sănătate.
A invocat art. 44, alin. l din Codul de Proceduri Fiscala.: "actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat".
Conform art. 44, alin. 4 din Codul de Proceduri. Fiscali: "Dispozițiile Codului de Procedura Civilă privind comunicarea actelor de proceduri sunt aplicabile în mod corespunzător".
Conform art. 45, alin. l din Codul de Procedură Fiscală: "Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului ...,".
Potrivit art. 45, alin. 2 din Codul de Procedură Fiscală: "Actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44, nu este opozabil contribuabilului și im. produce nici un efect juridic".
Conform art. 117 lit."d" din Codul de Procedură Fiscala i se restituie debitorului și sumele plutite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Având în vedere aceste considerente legale, apreciază ca nu datorează majorări și penalități de întârziere in cuantum de 11.398,00 lei.
In drept recursul este întemeiat pe art,304 Cod procedură. Civila, punct 7 și 9 Cod procedură civilă,
În raport de art. 312, alin .l, 2, 3 Cod procedură civilă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate în sensul admiterii contestației așa cum a fost formulată și precizată
La data de 07 octombrie 2013, intimata pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate D. a formulat întâmpinare.
Intimata pârâtă arată că, competenta CAS D. sub aspectul verificării si stabilirii contribuției datorate FNUASS, respectiv in speța pentru asigurații care realizează venituri
impozabile din activități independente, este stabilita de art. 215, art. 216, art. 257, art. 258 si art. 288 alin. 5 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in sănătate, art. 6, 7, 8 si 35 alin. l si 2 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, si art. 6, 7 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicat cu modificările si completările ulterioare.
Conform dispozițiilor art. 35 alin. I, ultima teza din Ordinul nr. 617 din 13 august 2007 cu modificările si completările ulterioare, publicat in Monitorul Oficial al României, "Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF."
Prin decizia contestata, potrivit art. 35 alin. l din Ordinul 617/2007, cu modificările si completările ulterioare, coroborat cu art. 215 alin. (3) din Legea nr, 95/2006 și art. 81 din Codul de procedură fiscală, Casa de Asigurări de Sănătate D. a stabilit contribuția la FNUASS datorata de reclamant, in baza veniturilor impozabile cu care acesta figurează in evidenta A N A F, conform datelor comunicate in baza Protocolului nr. P /5282/2007/_/2007.
In ceea ce privește obligativitatea contribuie la FNUASS, dispozițiile legii nr. 95/2006, precum si art. 7 si 8 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007 sunt imperative si prevăd: "Persoanele care desfășoară activități independente au obligația de a vira trimestrial contribuția ; Pentru veniturile realizate din activități independente, contribuția se plătește de persoana care le realizează" - sunt aplicabile tuturor persoanelor din aceasta categorie si nu numai acelor persoane care sunt deja asigurate si au încheiat un contract de asigurare.
Aceasta obligație își are izvorul in art. 208 pct.(3)din Legea nr. 95/2006 "Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele menționate la alin. (2) se realizează pe baza următoarelor principii (....) e) participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate; "
In alta ordine e idei, încheierea contractului cu casa de asigurări de sănătate este prevăzuta de art. 211 ca o urmare a achitării contribuției la FNUASS, întrucât numai persoanele asigurate "care fac dovada achitării contribuției la fond,(...) încheie, in aceasta calitate, un contract de asigurare(....)." iar dispozițiile legale in vigoare prevăd obligativitatea contribuției - FNUASS si nicidecum .ia prevăd vreo o sancțiune pentru neîncheierea contractului cu casa de sănătate, astfel cu atât mai mult nu se poate vorbi despre exonerarea obligației de plata a contribuției la FNUASS.
Referitor la motivul invocat cu privire la calitatea de pensionar a reclamantului - acesta realizând si alte venituri pe lângă cele provenite din pensie, respectiv venituri din activități independente, conform prevederilor art. 257 din legea nr. 95/2006 „contribuția se calculează asupra tuturor acestor venituri".
In ceea ce privește majorările si penalitățile de întârziere va rugam sa observați ca reclamantul nu a respectat dispozițiile art. 8 alin (1), (4) si (5) din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007 ce prevăd: "Contribuabilii care realizează venituri din activități independente virează trimestrial contribuția calculată la venitul estimat, până la data de 15 a ultimei luni din fiecare trimestru. Diferențele rămase de achitat, calculate în raport cu decizia de impunere anuală (ANAF), se plătesc în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere, perioadă pentru care nu se calculează și nu se datorează majorări de întârziere ;
La expirarea termenului prevăzut la alin. (4), pentru sumele datorate și râmase neachitate se vor percepe majorări de întârziere conform procedurii instituite prin Codul de procedură fiscală.":
Contestatorul nu a respectat prevederile normative in vigoare, menționate la punctele anterioare, care stipulează obligația persoanelor care exercită profesii libere sau realizează venituri din activități independente, de a declara si vira trimestrial contribuția de asigurări sociale de sănătate. Astfel se constata ca prin decizia contestata in mod corect si legal au fost calculate accesorii constând in majorări de întârziere si penalități conform Codului de Procedura Fiscala;
In concluzie consideră ca instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinica si legala,solicitând respingerea recursului declarat de reclamant
Solicită judecarea in lipsa a cauzei conform art. 242 Cod proc. civila.
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor formulate în recurs, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 din C. Pr. Civ. și ținând seama de actele depuse în recurs, a constatat că recursul este fondat, fiind admis prin decizia nr._/26.11.2013 în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Din considerentele hotărârii instanței de fond se observă că analiza efectuată de către aceasta, s-a întemeiat în mod exclusiv pe raportul de control efectuat de către pârâtă, și parțial pe concluziile expertizei și răspunsul la obiecțiuni, respingându-se totodată cererea de completare a obiecțiunilor formulate de către reclamant, dar și de refacere a raportului de expertiză.
Curtea observă că, prin practicaua sentinței a fost practic respinsă cererea de efectuare a unei noi expertizei contabile formulată de către reclamant cu motivarea că acestea nu sunt utile în cauză, întrucât unele obiective vizează interpretarea unor dispozițiile legale, iar obiecțiunile au fost rezolvate prin răspunsul expertului și actele depuse la dosar.
Analizând conținutul acestor obiecțiuni se constată că toate cele trei obiecțiuni cu subpunctele aferente, vizau situații ce impuneau verificări și răspunsuri autorizate a sumelor realizate de către reclamant, precum și a consecințelor produse în raport de acestea și de legislația aplicabilă fiecărei perioade.
Astfel, era necesar ca în raportul de expertiză să existe obiective care să răspundă tuturor susținerilor reclamantului referitoare la prevederile din Normele Metodologice din 2 August 2010 de aplicare a prevederilor din art. III din OUG 58/2010 pentru modificare și completarea Legii 571/2003 privind Codul Fiscal, art. 2, art. 6, alin.(1), art. III alin.(1),(2), (3) și în OUG 82/8,09, 2010 de modificare a art. III din OUG 58/2010, unde la art. II, alin.(1) se precizează că baza de calcul anuala nu poate depăși de 5 ori salariu mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea asigurărilor sociale, la aplicabilitatea procentului de 5,5% pentru anul 2009, precum și majorările și penalizările calculate .
Ca atare, în mod eronat instanța de fond a respins cererea de efectuare a unei noi expertizei contabile, în cauză fiind evident faptul că erau necesare verificări efectuate de către un expert, care să răspundă tuturor obiectivelor propuse de către reclamant, dar și obiecțiunilor formulate de ambele părți.
Procedând în acest mod, instanța de fond a soluționat cauza fără a stabili o stare de fapt corectă, raportată la toate susținerile părților, și în absența unui probatoriu complet și concludent cu expertiza tehnică, face imposibilă sarcina instanței superioare în exercitarea controlului judiciar, procedeul juridic utilizat de instanța de fond echivalând cu necercetarea fondului cauzei.
Soluționarea corectă a cauzei impune instanței să respecte dreptul ambelor părți de a furniza toate mijloacele de probă pe care le consideră necesare, în dovedirea, respectiv combaterea acțiunii dedusă judecății.,
În aceste condiții Curtea a reținut că instanța de fond nu a administrat toate probatoriile necesare soluționării cauzei.
Acceptarea raționamentului instanței, nesusținut de un probatoriu clar și neechivoc, ar fi contrară dreptului la un proces echitabil, cu toate garanțiile procesuale pe care o procedura judiciară le antrenează și care implică, între altele, dreptul la apărare, dreptul de a administra probe, exigențe care decurg din art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, prima instanța soluționând cauza fără a stabili cu certitudine cadrul procesual în raport de considerentele susmenționate.
Conchizând asupra celor expuse, Curtea apreciază că aceasta modalitate de soluționare a cauzei echivalează cu o necercetare a fondului acesteia și atrage incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5, dată fiind eludarea dispozițiilor art. 129 alin.6 C.p.civ., implicit a principiului rolului activ care guvernează procesul civil.
Așa fiind, Curtea va reține caracterul fondat al recursului declarat de reclamant, va dispune casarea hotărârii și trimiterea cauzei primei instanțe spre rejudecare, căreia îi revine obligația de a efectua toate probatoriile ce se impun, în concretizarea rolului activ și a celui de garant al respectării prevederilor legale și a principiilor procesului civil, inclusiv al principiului aflării adevărului, urmând să se readministreze probatoriul cu expertiza contabilă, precum și orice alte probe pe care le va considera necesare pentru pronunțarea unei soluții temeinice și legale, raportat la totalitatea motivelor de recurs formulate.
Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 5 C pr. Civ., s-a admis recursul formulat, s-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza spre soluționare la aceiași instanța de fond.
Primind dosarul spre competentă soluționare, s-a fixat termen de judecată și s-a dispus citarea părților, fiind încuviințată cererea contestatorului privind efectuarea unei noi expertize contabile.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin Decizia de impunere nr._/13.12.2011, pârâta a stabilit în sarcina reclamantului obligația de a achita contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile realizate din activități independente – din exercitarea profesiei de expert -, în perioada 2006-2011, în cuantum de 13.744 lei. De asemenea, s-a stabilit că reclamantul urmează a achita atât suma de 7.795,36 lei – cu titlu de majorări de întârziere la suma anterior menționată -, cât și suma de 1.862 lei – reprezentând penalități de întârziere.
Împotriva acestei Decizii reclamantul a formulat contestație administrativă, însă prin Decizia nr. 059/15.02.2012, pârâta a respins contestația formulată.
În esență, apărarea reclamantului vizează că nu datorează contribuție la fondul de asigurări de sănătate pentru veniturile realizate din activitatea de expert, întrucât veniturile realizate sunt ocazionale, nu au caracter de regularitate; pârâta nu i-a solicitat niciodată să îi plătească vreo contribuție, neprimind niciodată vreo decizie de impunere sau vreun alt înscris ori titlu de creanță prin care să i se pretindă plata unei sume de bani; dispozițiile Legii nr.195/2006 nu îi sunt aplicabile, deoarece între el și pârâtă nu există încheiat vreun contract de asigurare; fiind pensionar, nu trebuia să plătească această contribuție către CAS; a fost calculată eronat, pe o perioadă de 5 ani și 3 trimestre; pentru anul 2009 a fost calculată contribuția în procent de 6,5% în loc de 5,5%; nu s-a ținut seama de prevederile din Normele Metodologice din 2 aug. 2010 de aplicare a prevederile din art.III din OUG nr.58/2010 pentru modif și compl. Legii nr.571/2003 unde se arată că baza de calcul anuală nu poate depăși de 5 ori salariul mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea asigurărilor sociale; majorările și penalitățile calculate sunt în parte eronate ca urmare al calculului eronat al contribuției.
Contrar susținerilor reclamantului, instanța reține că art. 211 alin. 1 din Legea 95/2006 statuează că „Sunt asigurați, potrivit prezentei legi, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, precum și cetățenii străini și apatrizii care au solicitat și obținut prelungirea dreptului de ședere temporară sau au domiciliul în România și fac dovada plății contribuției la fond, în condițiile prezentei legi. În această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabilește prin ordin al președintelui CNAS cu avizul consiliului de administrație”, în timp ce art. 215 alin. 3 din același act normativ prevede că „Persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, venituri din agricultură și silvicultură, venituri din cedarea folosinței bunurilor, din dividende și dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală sau alte venituri care se supun impozitului pe venit sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond”.
Totodată, art. 257 alin. 1 din Legea 95/2006 prevede „Persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepția persoanelor prevăzute la art. 213 alin. 1”, în timp ce alin. 2 lit. b și e din același act normativ stabilește în mod clar că „Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra: b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuția, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe țară, lunar; e)veniturilor din pensiile care depășesc limita supusă impozitului pe venit”. Conform alin.3 al art.257 din Legea nr.95/2006, în cazul persoanelor care realizează în același timp venituri de natura celor prevăzute la alin.2 lit.a-e, contribuția se calculează asupra tuturor acestor venituri.
De asemenea, art. 6 alin. 1 din anexa 1 - Normele Metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv de asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate -, la Ordinul 617/2007 menționează că „Veniturile realizate de persoanele care desfășoară activități independente asupra cărora se calculează contribuția sunt veniturile comerciale și veniturile din profesii libere realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere fără personalitate juridică”, în timp ce alin. 3 al aceluiași art. statuează că „Constituie venituri din profesii libere veniturile obținute din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar public, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect sau a altor profesii reglementate, desfășurate în mod independent, în condițiile legii”.
Așadar, coroborând disp. legale anterior menționate, instanța reține că, în mod indiscutabil, persoanele care realizează venituri din activitatea de expert – așa cum este de necontestat în speță -, sunt asigurate în mod obligatoriu – prin efectul legii -, și datorează contribuții de asigurări sociale de sănătate (în raport de veniturile realizate), chiar dacă nu au încheiat un contract cu C. de asigurări de sănătate județeană în a cărei rază de competență teritorială domiciliază – de altfel, respectivul contract urmează a fi întocmit doar după achitarea contribuției la fondul asigurărilor de sănătate.
Pe de altă parte, este fără îndoială că sumele menționate în cuprinsul Deciziei de Impunere nr._/13.12.2011 nu ar fi creanțe fiscale. Conform dispozițiilor art. 21 alin. 1 din OG nr. 92/2003 - Codul de procedură fiscală -, "Creanțele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal.", în timp ce potrivit prevederilor alin. 2 al aceluiași articol, "Din raporturile de drept prevăzute la alin. (1) rezultă atât conținutul, cât și cuantumul creanțelor fiscale, reprezentând drepturi determinate constând în: a) dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, (...) denumite creanțe fiscale principale; b) dreptul la perceperea dobânzilor, penalităților de întârziere sau majorărilor de întârziere, după caz, în condițiile legii, denumite creanțe fiscale accesorii."
Art. 2 pct. 7 din Legea nr. 500/11 iulie 2002 - privind finanțele publice -, stabilește că bugetul general consolidat reprezintă "ansamblul bugetelor, componente ale sistemului bugetar, agregate si consolidate pentru a forma un întreg." iar potrivit art. 261 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 "Angajatorii și asigurații care au obligația plății contribuției în condițiile prezentei legi și care nu o respectă datorează pentru perioada de întârziere majorări de întârziere în condițiile Codului de procedură fiscală".
Prin urmare, este indubitabil că reclamantul datora contribuții la fondul asigurărilor de sănătate pentru veniturile realizate din activitatea de expert– pe care nu a înțeles să le achite -, în procedura constatării, calculării și executării unei asemenea contribuții devenind incidente normele Codului de procedură fiscală, astfel încât nu se poate susține că obligațiile stabilite în sarcina reclamantului prin Legea nr. 95/2006 nu ar fi creanțe fiscale.
Întrucât contribuția la fondul de sănătate este o creanță bugetară, devin aplicabile în procedura constatării, calculării și executării unei asemenea contribuții normele Codului de procedură fiscală, din moment ce art. 1 alin. 2 din O.G. 92/2003 stabilește că „Prezentul cod se aplică și pentru administrarea drepturilor vamale, precum și pentru administrarea creanțelor provenind din contribuții, amenzi și alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit legii, în măsura în care prin lege nu se prevede altfel”.
Art. 98 din O.G. 92/2003 - Codul de procedură fiscală - statuează că „Inspecția fiscală se exercită exclusiv, nemijlocit și neîngrădit prin Agenția Națională de Administrare Fiscală sau, după caz, de compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale, conform dispozițiilor prezentului titlu, ori de alte autorități care sunt competente, potrivit legii, să administreze impozite, taxe, contribuții sau alte sume datorate bugetului general consolidat”, astfel încât Casele de A. de Sănătate se încadrează, teoretic, în categoria altor autorități care sunt competente, potrivit legii, să administreze impozite, taxe, contribuții sau alte sume datorate bugetului general consolidat, și ar putea desfășura inspecții fiscale. Însă, aceste prevederi trebuie coroborate cu disp. art. 94 alin. 1 din actul normativ anterior menționat care prevăd care este scopul desfășurării unei inspecții fiscale stipulând că „Inspecția fiscală are ca obiect verificarea legalității și conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor de către contribuabili, respectării prevederilor legislației fiscale și contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impunere, stabilirea diferențelor obligațiilor de plată și a accesoriilor aferente acestora.”
Așadar, pârâta nu a făcut altceva decât să calculeze cota de contribuție prevăzută de 257 alin. 2 lit. b din Legea 95/2006 - în raport de sumele evidențiate chiar de către reclamant în cuprinsul Declarațiilor privind veniturile realizate din activitatea de expert și depuse la AF.P. C. pentru perioada 2006-2011.
În altă ordine de idei, art. 86 alin. 1 din O.G. 92/2003 statuează că "Decizia de impunere se emite de organul fiscal competent. Organul fiscal emite decizie de impunere ori de câte ori acesta modifică baza de impunere, ca urmare a unor constatări prealabile ale organului fiscal sau în baza unei inspecții fiscale". Deci, legiuitorul prevede și posibilitatea ca o Decizie de impunere să fie emisă doar în baza constatărilor prealabile ale emitentului – așa cum este cazul în speță -, fără efectuarea unei inspecții fiscale.
Nu se poate reține că CAS D. nu avea competența asupra modului de constituire și plată a contribuției de asigurări de sănătate. Astfel, conform dispozițiilor art. 256 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 „...colectarea contribuțiilor persoanelor fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către ANAF, se efectuează de către casele de asigurări". De asemenea, potrivit prevederilor art. 35 din Ordinul nr. 617 din 13 august 2007 " În conformitate cu art. 215 alin. (3) din lege și art. 81 din Codul de procedură fiscală, pentru obligațiile de plată față de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. (4), decizia de impunere emisă de organul competent al CAS, precum și hotărârile judecătorești privind debite datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.”.
Chiar în contextul anulării în parte a dispozițiilor art.35 alin.1 din Ordinul Președintelui CNAS nr.617/_, până la data de 30 iunie 2012, inclusiv, caselor de asigurări de sănătate li s-a recunoscut îndrituirea, pe temeiul art.V alin.2 din Cap.III al OUG nr.125/2011 de a emite decizii de impunere și, ulterior, de a soluționa contestațiile administrative formulate împotriva acestor decizii. Concluzia este susținută și de faptul că termenul stabilit prin dispozițiile art.V alin.10 nr.125/2011 în care casele de asigurări aveau obligația de a transmite către ANAF o copie a titlurilor prin care au fost individualizate contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, conform alin.2, a fost prorogat succesiv prin art.III din OUG nr.71/2013 prin art.II din OUG nr.115/2013 până la data de 30 iunie 2014 inclusiv.
Relativ la împrejurarea că reclamantului nu i s-a solicitat niciodată de către pârâtă să plătească vreo contribuție, nefiind deci informat cu privire la obligațiile datorate către fondul național de asigurări de sănătate, este adevărat că art. 222 din Legea nr. 95/2006 stabilește că „Fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puțin o dată pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție personală și a modalității de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale." Calitatea de asigurat a reclamantului este insa condiționată, potrivit art. 211 din legea anterior menționată, de dovada plații contribuției la fond or, in condițiile in care acesta nu si-a declarat calitatea de plătitor de contribuție pentru veniturile obținute din exercitarea profesiei de expert, nu figura in evidentele CAS D. cu sumele pe care trebuia să la achite drept contribuție de asigurări de sănătate. De asemenea, coroborând prevederile art. 7 alin. 1 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007 potrivit cărora "Persoanele care desfășoară activități independente au obligația de a vira trimestrial contribuția (...)" cu cele ale alin. 3 al aceluiași articol "Pentru veniturile realizate din activități independente, contribuția se plătește de persoana care le realizează", se reține că reclamantul avea obligația de a vira trimestrial contribuția la fondul asigurărilor de sănătate pentru veniturile realizate din activitatea de expert în perioada 2006-2011, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o.
Mai mult, legea nu instituie o obligație a CAS de a informa contribuabilii cu privire la nivelului de contribuție personală, ceea ce conduce la concluzia că, pentru a primi informațiile prevăzute de art. 222 din Legea nr. 95/2006, persoana asigurată trebuie să le solicite, or reclamanta nu a adus nicio dovadă că ar fi formulat o cerere în acest sens.
Ca atare, fiind indubitabil că reclamantul datora contribuții la fondul asigurărilor sociale de sănătate – pentru veniturile realizate din exercitarea profesiei de expert în perioada 2006-2011 -, pârâta era îndreptățită să emită Decizie de Impunere în acest sens.
Relativ la prescripția dreptului pârâtei de a calcula contribuții de asigurări de sănătate pentru veniturile obținute de reclamant în anul 2006, în speță au incidență prevederile art. 41 alin. 3 din Ordinul nr. 617/2007, care stipulează că "Termenul de prescripție a dreptului de stabilire, a dreptului de a cere executarea silită și a dreptului de a cere compensarea sau restituirea contribuției se stabilește în același mod cu cel prevăzut pentru obligațiile fiscale."
Conform art.91 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, "Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel.(2)Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin.1 începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel", art.23 prevăzând că "Dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanță fiscală și obligația fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează. Potrivit alin. (1) se naște dreptul organului fiscal de a stabili și a determina obligația fiscală datorată".
Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal prevede la art.81 alin.1:" Contribuabilii, precum și asociațiile fără personalitate juridică, care încep o activitate în cursul anului fiscal sunt obligați să depună la organul fiscal competent o declarație referitoare la veniturile și cheltuielile estimate a se realiza pentru anul fiscal, în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului. Fac excepție de la prevederile prezentului alineat contribuabilii care realizează venituri pentru care impozitul se percepe prin reținere la sursă". Conform art.82 alin.1-3 din același act normativ, "Contribuabilii care realizează venituri din activități independente, din cedarea folosinței bunurilor, cu excepția veniturilor din arendare, precum și venituri din activități agricole sunt obligați să efectueze în cursul anului plăți anticipate cu titlu de impozit, exceptându-se cazul veniturilor pentru care plățile anticipate se stabilesc prin reținere la sursă. (2)Plățile anticipate se stabilesc de organul fiscal competent pe fiecare sursă de venit, luându-se ca bază de calcul venitul anual estimat sau venitul net realizat în anul precedent, după caz, prin emiterea unei decizii care se comunică contribuabililor, potrivit legii. În cazul impunerilor efectuate după expirarea termenelor de plată prevăzute la alin. (3), contribuabilii au obligația efectuării plăților anticipate la nivelul sumei datorate pentru ultimul termen de plată al anului precedent. Diferența dintre impozitul anual calculat asupra venitului net realizat în anul precedent și suma reprezentând plăți anticipate datorate de contribuabil la nivelul trimestrului IV din anul anterior se repartizează pe termenele de plată următoare din cadrul anului fiscal. Pentru declarațiile de venit estimativ depuse în luna decembrie nu se mai stabilesc plăți anticipate, venitul net aferent perioadei până la sfârșitul anului urmând să fie supus impozitării, pe baza deciziei de impunere emise pe baza declarației privind venitul realizat. (3)Plățile anticipate se efectuează în 4 rate egale, până la data de 15 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru, cu excepția impozitului pe veniturile din arendare, pentru care plata impozitului se efectuează potrivit deciziei emise pe baza declarației privind venitul realizat". La art.83 alin.1 se arată:"Contribuabilii care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din activități independente, venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din activități agricole determinate în sistem real au obligația de a depune o declarație privind venitul realizat la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, până la data de 15 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului".
Raportat la aceste dispoziții legale, contribuția de asigurări de sănătate calculată asupra
veniturilor realizate de reclamant în anul 2006 era scadentă ulterior datei de 01.01.2007, astfel că termenul de prescripție a început să curgă de la 01.01.2008, acesta fiind anul următor celui în care s-a născut creanța fiscală.
Cum Decizia de impunere nr._ a fost emisă în data de 13.12.2011, este indubitabil că nu era prescris dreptul pârâtei de a calcula contribuții de asigurări de sănătate pentru veniturile obținute de reclamant din activități independente în anul 2006.
Nu poate fi reținut nici motivul că pentru anul 2009 contribuția trebuia calculată în procent de 5,5 % în loc de 6,5%, întrucât, conform art.1 din OUG nr.226/2008, "Pentru anul 2009, cotele de contribuții pentru asigurările de sănătate, prevăzute de Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc după cum urmează: a)5,5% pentru cota datorată de angajat, prevăzută la art. 257 din Legea nr.95/2006 cu modificările și completările ulterioare; b)5,2% pentru cota datorată de angajatori, prevăzută la art. 258 din Legea nr.95/2006, cu modificările și completările ulterioare"; ori, reclamantul desfășoară activitate în calitate de persoană fizică independentă, nefiind nici angajat, nici angajator.
Totodată, se constată că au fost respectate prevederile art.III din OUG nr.58/2010, astfel încât susținerile reclamantului în această privință nu pot fi reținute de către instanță.
Față de considerentele de fapt și de drept expuse, instanța apreciază contestația formulată ca fiind neîntemeiată, urmând a fi respinsă în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația formulată de reclamantul S. G., cu domiciliul în C., .. 7, județul D., în contradictoriu cu intimata pârâtă C. DE A. DE SĂNĂTATE D., cu sediul în C. ., nr. 5 județul D..
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Noiembrie 2014.
Președinte, A. G. V. | ||
Grefier, L. M. |
Red.A.V./11.12.2014
Tehn.L. M./4 ex.
| ← Pretentii. Sentința nr. 1580/2014. Tribunalul DOLJ | Alte cereri. Sentința nr. 1111/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|
