Obligaţia de a face. Sentința nr. 2033/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2033/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 06-06-2014 în dosarul nr. 5568/63/2013*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 2033/2014
Ședința publică de la 06 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE J. S.
Grefier C. A.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamanta I. F. L. în contradictoriu cu pârâta C. Națională Pentru Compensarea Imobilelor București, având ca obiect obligația de a face.
Cauza este în rejudecare conform deciziei Curții de Apel C..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta reprezentată de av. E. Nută, lipsind parata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că pârâta a depus răspunsul solicitat de instanță, respectiv etapele întreprinse de vechea comisie pentru stabilirea despăgubirilor în dosarul nr._/FFCC/28.11.2011 și până la 17.05.2013, data intrării în vigoare a Legii 165/2013, după care;
Apărătorul reclamantei depune înscrisuri: două decizii de invalidare, decizia Curții de Apel C., practică judiciară.
Instanța pune în discuție excepția prematurității cererii de chemare în judecată cu privire la emiterea titlului de despăgubire, cât și pe fond.
Apărătorul reclamantei având cuvântul asupra excepției invocate, solicită respingerea conform concluziilor scrise, prin dispoz. art. 34 al. 1 legiuitorul nu a prevăzut că dosarul trebuie soluționat după 36 de luni de la . legii, ci în intervalul acestui termen, motiv pentru care acțiunea nu poate fi prematură.
Pe fond solicită admiterea acțiunii așa cum a fost precizată, obligarea pârâtei să emită decizie de compensare pentru imobilul – teren în suprafață de 1184 mp., situat în C., ., jud. D., potrivit Legii nr. 165/2013, fără cheltuieli de judecată, depune concluzii scrise.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea adresata Curții de Apel C. la data de 13 noiembrie 2012 înregistrata sub nr._ reclamanta I. F. L. a chemat in judecata parata C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată să emită și să comunice decizie privind Titlul de Despăgubire cu privire la suprafața de 1184 mp teren situat în C., . D..
În ședința publică de la 05 martie 2013, Curtea de Apel C., având în vedere obiectul acțiunii, dispozițiile privind competența materială a instanțelor prevăzute în Legea pentru degrevarea instanțelor judecătorești nr. 2/2013, precum și dispozițiile art. X și XXIII din aceeași lege, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului la Tribunalul D. – Secția C. Administrativ și Fiscal pentru soluționare.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului D. sub nr._ .
Reclamanta a precizat acțiunea în raport de dispozițiile Legii nr. 165/2013, solicitând introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, aceasta fiind conceptată și citată în cauză.
De asemenea a formulat precizare la acțiunea introductivă în temeiul art. 17 alin. 1 lit. b din Legea nr. 165/2013, obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor să emită și să comunice Decizia de Compensare a Imobilelor pentru imobilul validat in Anexa 23/1/1, Poziția 129.
Prin sentința nr. 8118 din data de 18 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._ s-a admis excepția prematurității invocată de pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanta I. F L. în contradictoriu cu pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, având ca obiect obligația de a face, ca fiind prematură.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Referitor la excepția prematurității, instanța a apreciat-o întemeiată pentru următoarele argumente:
La data de 17 05 2013 a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Potrivit art. 4 din acest act normativ "Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi".
În consecință, acest act normativ reglementează noul cadru legislativ prin prisma căruia vor fi analizate motivele acțiunii și legalitatea obligației Comisiei Naționale la emiterea titlului de despăgubire, astfel cum a fost solicitat de reclamantă prin acțiunea introductivă.
Potrivit Art. 41 alin. (1) din lege ,,Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de . prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014. (2) Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 5.000 lei.(3) Pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite la alin. (1), C. Națională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,,.
Din interpretarea dispozițiilor legale sus expuse rezultă că și C. Națională poate emite Titluri de despăgubire în procedura veche specifică Comisiei Centrale constituită potrivit Legii nr. 247/2005, însă doar în ipotezele art. 41 alin. 1, adică doar pentru dosarele aprobate de CNSC.
În speță dosarul de despăgubire întocmit pe numele reclamantei a fost înregistrat pe rolul fostei Comisii sub nr._/FFCC/2011, iar cu adresa nr. 2844/03.12.2012 C. a solicitat lămuriri și a restituit întreaga documentație Primăriei Municipiului C. în vederea completării documentației, cât și a stabilirii procedurii administrative parcurse, având în vedere că terenul avea la preluare categoria de curți – curți construcții și nu ar face obiectul legilor de fond funciar, astfel încât nu intră sub incidența disp art. 41 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 nereprezentând un dosar aprobat, în sensul legii.
Practic dosarul nu a intrat în etapa evaluării, fiind parcurse doar etapele inițiale prev. de Legea nr. 247/2005, referitoare la transmiterea către Secretariat și la analiza legalității sub aspectul posibilității de a fi restituit în natură.
În concluzie, dosarul de despăgubiri întocmit pentru reclamanți nu se încadrează în ipoteza reglementată de art. 41 alin. 1 și 3 din Legea nr. 165/2013.
Prin urmare, procedura de acordare a măsurilor compensatorii pentru imobilul imposibil de restituit în natură este cea reglementată de art. 21 din legea în vigoare nr. 165/2013.
De altfel, procedura prev. de art. 21 din lege este aplicabilă chiar și în ipotezele în care există o hotărâre judecătorească irevocabilă de obligare la emiterea titlului de despăgubire.
Art. 21 din Legea nr. 165/2013 statuează că ,,(1) În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate. (2) Deciziile entităților învestite de lege vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parțială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deținute de entitatea învestită de lege.(3) Dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile. (4) Comisiile județene de fond funciar și C. de Fond Funciar a Municipiului București pot propune Comisiei Naționale soluționarea cererilor de retrocedare prin acordare de măsuri compensatorii potrivit prezentei legi numai după epuizarea suprafețelor de teren agricol afectate restituirii în natură, identificate la nivel local. (5) Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante. (6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu. (7) Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6). (8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7). (9) În cazul validării deciziei entității învestite de lege, C. Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv.
În consecință, observând cu precădere dispozițiile art. 21 alin. 8 și 9 din lege, obligarea noii Comisii Naționale direct la emiterea titlului de despăgubire ar echivala cu o omisiune a etapelor procedurale obligatorii prevăzute expres de lege si o imposibilitate de executare.
Astfel, instanța a avut în vedere dispozițiile OUG nr. 4/2012 aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012 care a dispus suspendarea procedurii de evaluare și emitere Titluri în perioada 15 03_13, dar și Hotărârea pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, prin care au fost suspendate procesele declanșate împotriva României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
În această hotărâre, Curtea Europeană ia nota de sarcina foarte importanta pe care legislația in materie de bunuri imobile naționalizate o impune bugetului de stat si referitor la care Guvernul recunoaște ca este dificil de suportat.
Statul pârât trebuie, așadar, sa garanteze prin masuri legale si administrative adecvate respectarea dreptului de proprietate al tuturor persoanelor aflate . celei a reclamantelor, ținând cont de principiile enunțate in jurisprudența Curții cu privire la aplicarea art. 1 din Protocolul nr. 1 (paragrafele 162—177 de mai sus). Aceste obiective ar putea fi atinse, de exemplu, prin modificarea mecanismului de restituire actual, cu privire la care Curtea a constatat anumite lipsuri, si prin implementarea urgenta a unor proceduri simplificate si eficiente, întemeiate pe masuri legislative si pe o practica judiciara si administrativa coerenta, care sa poată menține un just echilibru intre diferitele interese in cauza.
Punerea in balanța a drepturilor in cauza si a câștigurilor si pierderilor diferitelor persoane afectate de procesul de transformare a economiei si a sistemului juridic al statului constituie un exercițiu de o dificultate deosebita, presupunând intervenția diverselor autorități interne. Prin urmare, Curtea a apreciat ca statului trebuie sa i se lase o marja larga de apreciere pentru a alege masurile destinate sa garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau sa reglementeze raporturile de proprietate din tara si pentru punerea lor in aplicare. În același timp, Curtea a apreciat ca alte exemple de bune practici si de masuri de modificare legislativa, ce respecta principiile impuse de Convenție si de protocoalele sale, oferite de alte state semnatare ale Convenției, ar putea constitui o sursa de inspirație pentru guvernul parat (a se vedea in special cauzele Broniowski si Wolkenberg, mentionate mai sus). Astfel, refacerea totala a legislației, care să conducă la reguli de procedura clare si simplificate, ar face sistemul de despăgubire mai previzibil in aplicarea sa, spre deosebire de sistemul actual, ale cărui prevederi sunt dispersate in mai multe legi, ordonanțe si hotărâri. Plafonarea despăgubirilor si eșalonarea lor pe o perioada mai lunga ar putea sa reprezinte, de asemenea, masuri capabile sa păstreze un just echilibru intre interesele foștilor proprietari si interesul general al colectivității.
Prin urmare, C. are la dispoziție un termen de 60 luni, respectiv de 36 de luni în cazul dosarelor de fond funciar, de la data intrării în vigoare, pentru soluționarea acestuia.
Mai mult, potrivit art. 35 alin. 2 din aceeași lege în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești, în speță secției civile a tribunalului, în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.
În consecință, cererea reclamantei formulată la 13.11.2012 a fost prematură în condițiile în care legea instituie un termen pentru soluționarea dosarelor, termen care nu s-a împlinit.
În raport de argumentele prezentate, instanța a respins ca prematură cererea formulată, această soluție făcând de prisos analizarea fondului cererii.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta I. F. L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, reclamanta a învederat, în esență, că, sentința a fost dată cu greșita aplicarea dispozițiilor Legii nr. 165/2013. A mai arătat că, termenul de 36 de luni prevăzut de art. 34 alin.1 din Legea nr. 165/2013 este unul maximal până la care există obligația soluționării dosarelor, iar nu un termen de la care se naște obligația soluționării dosarelor. In speță, dosarul a fost înregistrat sub nr._/FFCC in anul 2011 iar procedura de evaluare a fost simplificată, renunțându-se la experții evaluatori, in prezent aceasta făcându-se mult mai simplu, prin aplicarea grilei notariale.
Cum vechea comisie nu și-a îndeplinit obligația de a evalua și emite titlu de despăgubire ., iar noua comisia care a preluat atribuțiile vechii comisii,, trebuie să îndeplinească aceleași proceduri ca și vechea comisie, consideră că, prin obligarea noii comisii la emiterea titlului de despăgubire nu contravine noilor proceduri stabilite prin Legea nr. 165/2013.
Recurenta reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Intimata pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR a depus întâmpinare, solicitând respingerea căii de atac ca nefondată.
În fapt, a arătat, în esență, că, la data la care reclamanta a depus cererea de chemare în judecată, procedura de evaluare și emitere a deciziilor reprezentând titlul de despăgubire, era suspendată în temeiul O.U.G. nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012. Așadar, această perioadă de suspendare a fost în perioada 15.03._13.
Acest interval de timp a fost necesar pentru a da posibilitatea statului român să realizeze o reformare a legislației în domeniu, atât în privința despăgubirii propriu-zise, cât și a mecanismului de acordare a acestora pentru a ajunge la situația în care legislația internă prevede o despăgubire certă, sigură și posibil a fi plătită.
Prin această suspendare s-a urmărit implementarea Hotărârii C.E.D.O. din cauza - pilot M. A. și alții împotriva României, dar și blocarea operațiunilor mai sus amintite, pentru intervalul de timp necesar atât pentru reformarea legislației în acest domeniu, cât și pentru găsirea resurselor financiare necesare plății despăgubirilor.
În aceste condiții, practica judiciară a statuat cu caracter de principiu că solicitările având ca obiect obligarea la emiterea titlurilor de despăgubire de CCSD sunt premature, dreptul la soluționarea de despăgubiri fiind afectat de un termen suspensiv, până la împlinirea căruia obligația corelativă acestui drept neputându-se executa.
Ca urmare a publicării Legii nr. 165/2013 în Monitorul Oficial nr. 278/17.05.2013, procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 se desfășoară în conformitate dispozițiile acesteia, astfel cum este prevăzut în mod expres la art. 4 din noua lege, conform căruia: „ dispozițiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a prezentei legi".
Totodată, se înființează C. Națională pentru Compensarea imobilelor, care preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Conform art. .17 alin.1 lit. a - b din lege, noua comisie validează/invalidează, în tot sau în parte dispozițiile emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri reparatorii.
În privința termenului în care C. Națională are obligația de a soluționa dosarele de despăgubire înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale, a făcut precizarea că art. 34 alin. (1) stabilește un termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a noii legi.
Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (2), persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței de judecată în termen de 6 luni de la expirarea termenului prevăzut de lege pentru soluționarea cererii sale.
Din analiza coroborată a celor două texte de lege ante-menționate, a apreciat că legiuitorul a stabilit, de o parte, un termen prohibitiv și absolut de 60 de luni, care împiedică formularea cererii înainte de împlinirea lui, iar, pe de altă parte, un termen imperativ (peremptoriu) și absolut de 6 luni a cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii din dreptul de a mai formula cererea de chemare în judecată.
Prin urmare, orice cerere de chemare în judecată formulată anterior împlinirii termenului prohibitiv de 36 de luni trebuie respinsă ca fiind prematur formulată.
În subsidiar, având în vedere prevederile Legea nr. 165/2013, pârâta a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat, întrucât, ca urmare a intrării în vigoare a Legea nr. 165/2013 întreaga procedură de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legea nr. 18/1991 se desfășoară în conformitate cu dispozițiile acesteia.
A mai arătat că potrivit prevederilor art. 1 alin. 2 din Legea nr. 165/2013 „ în situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte”. Numai în situația în care dosarul este validat de către CNCI, aceasta emite o decizie de compensare prin puncte a imobilului preluat abuziv ( art. 21 alin. 9 din lege).
Prin urmare, având în vedere noile modificări legislative aduse de Legea nr. 165/2013, solicitarea de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în dosarul de despăgubire nr._/FFCC/2011 nu își mai găsește aplicabilitatea.
Intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 165/2013, Legea nr. 18/1991 republicată, Legea nr. 247/2005, HG nr. 1095/2005, Legea nr. 117/2012, art. 299 și urm., art. 304 pct.9 și art. 3041 C.p.civ.
Recurenta reclamanta I. F. L. a depus concluzii scrise.
Considerentele instanței de recurs în raport de motivele de recurs invocate și de disp. art. 304 pct. 9 C.p.civ. :
Obiectul cererii reclamantei îl reprezintă obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire din perspectiva refuzului nejustificat al pârâtei și nesoluționării cererii de emitere a deciziei într-un termen rezonabil.
În speță, în mod eronat instanța de fond a admis excepția prematurității cererii de chemare în judecată în raport de dispozițiile Legii nr. 165/2013 și a respins acțiunea în temeiul acestei excepții, fără să aibă în vedere obiectul și temeiul juridic invocat de reclamantă în cererea de chemare în judecată, precum și dispozițiile legale aplicabile pricinii.
Excepția de prematuritate este o excepție de fond, absolută și peremptorie, putând fi invocată atunci când dreptul din raportul juridic dedus judecății este afectat de un termen sau de o condiție suspensivă care nu s-au împlinit până la ridicarea excepției.
Instanța de fond trebuia să analizeze cererea pornind de la apărările reclamantei, respectiv dacă autoritățile administrative au luat măsuri eficiente de emitere a deciziei într-un termen rezonabil și dacă au refuzat nejustificat emiterea deciziei.
De asemenea, trebuia să analizeze refuzul pârâtei de a emite decizia din perspectiva atribuțiilor legale pe care le are pârâta în condițiile în care intervine cu funcție decizională în procedura de restituire a despăgubirilor pentru proprietăți imobiliare imposibil de restituit în natură.
Întemeindu-și soluția pe excepția prematurității, instanța de fond nu a analizat nici etapele procedurii administrative și nu a lămurit situația de fapt existentă în dosar, spre a se vedea dacă pârâta era în măsură să declanșeze procedura administrativă.
În speță, ceea ce se supune analizei instanței este obligarea pârâtei la emiterea deciziei, fundament al refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri privitoare la un drept sau interes legitim, în accepțiunea art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
Instanța de recurs constată că susținerile invocate de pârâtă în sprijinul excepției prematurității nu privesc elementele tipice ale unei excepții de prematuritate, ci fondul acțiunii or, apreciind ca prematură cererea formulată de reclamantă, instanța de fond a apreciat eronat că este de prisos analizarea fondului cererii.
Instanța de fond trebuia să aprecieze, în raport de data introducerii acțiunii, asupra existenței refuzului pârâtei privind soluționarea cererii reclamantei, refuzul nejustificat fiind singurul în măsură să justifice incidența dispozițiilor art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Pentru aceste considerente, Curtea prin decizia civilă nr. 1183 din 20.02.2014, în temeiul art. 312 alin. 1 și alin. 5 teza I C.p.civ., a admis recursul formulat de reclamanta I. F. L. împotriva sentinței nr. 8118 din data de 18 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, a casat sentința civilă și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Primind dosarul în rejudecare, s-a fixat termen de judecată la data de 04.04.2014 și s-a dispus citarea părților.
În vederea soluționării cauzei, prin încheierea de ședință din 4 aprilie 2014, s-a dispus emiterea unor adrese către C. Națională Pentru Compensarea Imobilelor pentru a comunica etapele întreprinse de vechea comisie pentru stabilirea despăgubirilor pentru reclamantă în dosarul nr._/FFCC/28.11.2011 și până la 17.05.2013, data intrării în vigoare a Legii 165/2013 și către Primăria Municipiului C. pentru a comunica dacă cererea nr._/2005 formulată de reclamantă a cărei documentație a fost restituită de către C. Națională Pentru Compensarea Imobilelor, a fost soluționată și dacă da, să comunice modul de soluționare al acesteia.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În ceea ce privește excepția prematurității, instanța apreciază că nu este întemeiată.
Excepția de prematuritate este o excepție de fond, absolută și peremptorie, putând fi invocată atunci când dreptul din raportul juridic dedus judecății este afectat de un termen sau de o condiție suspensivă care nu s-au împlinit până la invocarea excepției.
Astfel, instanța, față de obiectul și temeiul juridic invocat de reclamantă în cererea de chemare în judecată, apreciază că analizarea cererii trebuie să se facă pornind de la susținerile reclamanților, respectiv dacă autoritățile administrative au luat măsuri eficiente de emitere a deciziei într-un termen rezonabil și dacă au refuzat nejustificat emiterea deciziei.
De asemenea, instanța trebuie să analizeze, în raport de data introducerii acțiunii asupra refuzului pârâtei de a emite decizia din perspectiva atribuțiilor legale pe care le are, în condițiile în care intervine cu funcție decizională în procedura de restituire a despăgubirilor pentru proprietăți imobiliare imposibil de restituit în natură.
Față de cele reținute mai sus, instanța apreciază că, în raport de data introducerii acțiunii, excepția invocată este neîntemeiată urmând să o respingă, dreptul reclamantei nefiind afectat, la acea dată, de un termen sau de o condiție suspensivă.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța reține că reclamanta a început procedura de recuperare a contravalorii imobilului – teren în suprafață de 1184 mp., situat în C., ., jud. D., în conformitate cu prevederile Lg. nr. 247/2005, prin formularea unei cereri la data de 07.09.2005.
Prin Hot 627/16.03.2007, considerându-se întemeiată cererea, reclamanta a fost validată pentru acordarea despăgubirilor pentru terenul în suprafață de 1184 mp (poz. 129 în Tabel - anexa 23I/1 ).
Dosarul de despăgubire a fost trimis către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor dar aceasta, la data de 03.12.2012 a înaintat o adresă către C. Locală C., prin care mai solicita o . alte înscrisuri în completarea dosarului.
Reclamanta s-a adresat Judecătoriei C. solicitând obligarea Comisiei Municipale C. de Aplicare a Lg. 247/2005 și a Comisiei Județene D. de Aplicare a Lg. 247/2005 să întocmească dosarul privind acordarea despăgubirilor bănești pentru suprafața de 1184 mp., imposibil de restituit în natură, pentru care au fost validați prin Hot 627/16.03.2007 și obligarea Comisiei Județene de a transmite dosarul către C. Centrală pentru stabilirea despăgubirilor.
Prin s. civ nr._/08.11.2010, pronunțată de Judecătoria C., a fost admisă acțiunea și obligată C. Județeană D. de aplicare a Lg. 247/2005 la înaintarea dosarului către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea acordării despăgubirii.
Ulterior, la data de 28.06.2011, dosarul întocmit în vederea acordării despăgubirilor, a fost primit de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire potrivit dispozițiilor titlului VII din Legea 247/2005, însă până la momentul formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 13.11.2012, pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a emite decizia reprezentând titlu de despăgubire în favoarea reclamantei, ci, la data de 03.12.2012 s-a solicitat din nou completarea dosarului de despăgubire cu alte documente.
Astfel s-au solicitat: reactualizarea mai multor declarații, situația juridică pe care o are în prezent suprafața înscrisă pentru despăgubire, adeverință din care să rezulte dacă a fost depusă notificare în baza Lg. 10/2001, adeverință din care să rezulte suprafața totală de teren atribuită în natură solicitanților în baza legilor de fond funciar.
Instanța constată că, potrivit fișei de lucru anexate adresei nr._/SCFF/28.06.2011, pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicită acte care tind la punerea în discuție a calității reclamatei de a beneficia de măsurile reparatorii la care în prealabil s-a reținut a fi îndreptățită conform Hot 627/16.03.2007.
Cum conform art. 16.10 din Normele de aplicare ale Legii 247/2005, atribuțiile pârâtei sunt limitate la verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură, neputând repune în discuție calitatea persoanei de a beneficia de măsurile reparatorii, instanța apreciază că atitudinea pârâtei de a nu soluționa cererea, deși trecuseră mai mult de 8 ani de la formularea cererii de către reclamantă și mai mult de 4 ani de când fusese validată pentru acordarea despăgubirilor pentru terenul în suprafață de 1184 mp., echivalează cu un refuz nejustificat de a soluționa dosarul de despăgubire.
Jurisprudența Inaltei Curti de Casație si Justiție este constantă în sensul reținerii ca procedând la cenzurarea legalității dispoziției autorității administrației publice locale sub aspectul îndreptățirii persoanei notificante de a primi despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și-a depășit limitele de competență stabilite de legiuitor astfel că măsura remiterii dosarului este nelegală (decizia I.C.C.J. nr. 5300 /29 nov. 2010).
Instanța apreciază de asemenea că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare, trebuie să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 8 ani de la data formulării cererii și a unui termen mai mare de 4 ani de la data validării pentru acordarea despăgubirilor, constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din CEDO.
Termenul rezonabil la care se referă art. 6 paragraful I din CEDO cuprinde și durata procedurilor administrative, deoarece aceasta constituie o premisă indispensabilă prevăzută în dreptul intern pentru sesizarea instanței.
Împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamanților.
Este de notorietate că în România, după schimbarea regimului social au fost adoptate, în decursul timpului, mai multe legi cu caracter reparatoriu.
Punerea în executare a legilor cu caracter reparatoriu revine autorităților executive ale statului care au obligația legală și constituțională de a respecta atât dreptul intern cât și tratatele internaționale.
Astfel, în baza art. 11 din Constituția României, statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce îi revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte in dreptul intern.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.
În conformitate cu art. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului părțile contractante ale acestei convenții, deci și statul român, recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicția lor drepturile și libertățile definite în Titlul I al Convenției.
Între aceste drepturi se înscrie și dreptul prevăzut de art. 6, acela privind procesul echitabil, care presupune derularea procedurilor contencioase, compuse atât din faza administrativă cât și din aceea jurisdicțională propriu zisă, într-un termen rezonabil.
Autoritățile unui stat nu pot să invoce chestiuni de organizare a aplicării legii împotriva dreptului la proces rezonabil, pentru ca aceasta înseamnă să invoce propria culpă în încălcarea CEDO.
În afara argumentului decurgând din art. 6 al Convenției, se reține că prin neîndeplinirea obligației de a se emite titlurile de despăgubire autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de către România prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Se are în vedere că prin art. 1 al Protocolului Adițional la Convenție statele semnatare, inclusiv România prin ratificarea Convenției s-au obligat să respecte bunurile persoanelor fizice sau juridice.
În speța de față prin comportamentul pârâtei se ajunge la o încălcare atât a art. 6 din Convenție cât și a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, motiv pentru care se apreciază că absența totală a despăgubirilor creează reclamanților o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Concluzionând, se apreciază că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 8 ani de la formularea cererii de acordare a măsurilor reparatorii de către reclamantă și mai mult de 4 ani de când fusese validată pentru acordarea despăgubirilor pentru terenul în suprafață de 1184 mp., constituie o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din CEDO.
În raport de aceste considerente, va fi înlăturată apărarea pârâtei C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că acțiunea ar fi neîntemeiată, instanța apreciind că față de data introducerii acțiunii, cererea reclamantei este întemeiată, reținând în acest sens existența refuzului neîntemeiat al acesteia de a emite titlul de despăgubire, anterior datei formulării acțiunii.
În ceea ce privește susținerea pârâtei că soluționarea dosarului de despăgubire se va face cu respectarea noii proceduri administrative prevăzută de Lg. 165/2013, față de considerentele de mai sus, instanța apreciază că este justificată doar în ceea ce privește emiterea Deciziei de compensare în locul Deciziei de despăgubire și valorificarea acesteia, dar nu și în ce privește procedura de validare/invalidare care nu exista în legea veche.
Pentru a se pronunța astfel, instanța consideră că aprecierea caracterului nejustificat al refuzului pârâtei trebuie apreciat la momentul la care refuzul a intervenit și având în vedere cadrul legislativ în vigoare la acel moment, iar nu avându-se în vedere cadrul nou legislativ creat de Legea 165/2013, lege apărută după mulți ani de la primul refuz de soluționare, reprezentat de desesizarea Comisiei prin trimiterea dosarului Comisiei Locale.
În consecință, în considerarea celor de mai sus, instanța consideră că, la data formulării acțiunii în justiție, se depășise un termen rezonabil de parcurgere a etapelor prevăzute de lege pentru procedura administrativă și de finalizare a acesteia prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, astfel că va face aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și, față de cele reținute mai sus, instanța apreciază ca fiind îndreptățită reclamanta la obținerea unui titlu de despăgubire pe care să-l valorifice potrivit procedurilor prevăzute în reglementarea actuală, respectiv Lg. 165/2013.
Pentru aceste considerente, instanța apreciază că acțiunea este întemeiată și va obliga pârâta să emită reclamantei Decizia de compensare, pentru terenul în suprafață de 1184 mp., situat în C., ., jud. D..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prematurității formulării acțiunii.
Admite acțiunea precizată formulată de reclamanta I. F. L. cu domiciliul în C., ., ., județ D., în contradictoriu cu pârâta C. Națională Pentru Compensarea Imobilelor București, cu sediul în sector 1, .. 202, având ca obiect obligația de a face
Obligă pârâta să emită decizie de compensare pentru imobilul – teren în suprafață de 1184 mp., situat în C., ., jud. D., potrivit Legii nr. 165/2013.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 06 Iunie 2014.
Președinte, J. S. | ||
Grefier, C. A. |
Red. J.S.
C.A.
Iulie 2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 5575/2014.... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... → |
|---|
