Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 5575/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5575/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 02-12-2014 în dosarul nr. 40698/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 843/2014
Ședința publică de la 02 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. S.
Judecător E. S.
Grefier L. V. N.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelanta C. A. D. împotriva sentinței civile nr. 5575/15.04.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata P. M. C. BIROUL RUTIER, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție CP NR_.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta, lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
Apelanta se legitimează în fața instanței, cu cartea de identitate și semnează cererea de renunțare la apel, solicitând să se ia act de renunțarea la judecarea apelului.
INSTANȚA
Asupra apelului de față:
Prin sentința civilă nr. 5575/15.04.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ s-a respins plângerea contravențională formulată de petenta C. A. D. cu domiciliul în C., .. 6, ., ., în contradictoriu cu intimatul IPJ D. cu sediul în C., ., județul D., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/20.11.2013 emis de emis de IPJ D.- Biroul Rutier, petenta C. A. D. a fost sancționata cu amendă în cuantum de 320 lei și avertisment, pe motiv că a condus auto marca VW cu nr._ pe . direcția Lăpuș și la intersecția cu . a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversare din partea dreaptă a conducătorului auto, pe la trecerea de pietoni prevăzută cu marcaj și indicator pietonal și nu purta centura de siguranță fapta prevăzuta și sancționata de art. 100 alin. 3 lit. b și, respectiv art. 99 din O.U.G. nr. 195/2002.
Petenta a semnat procesul verbal cu mențiunea că pietonul a trecut pe trecere fugind.
Verificând, conform art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional este un mijloc de probă care nu face dovada vinovăției petentei, ci dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Petenta beneficiază în prezenta cauză de o prezumție de nevinovăție care nu este însă absolută, așa cum nu este absolută nici prezumția de legalitate a procesului verbal, iar instanța are obligația de a asigura un raport de proporționalitate între aceste prezumții în vederea respectării caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul.
Având în vedere aceste principii, instanța a constatat că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței, instanța apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Prin plângere, petenta a susținut că pietonul a început traversarea după ce aceasta depășise marcajul pietonal și se mai afla doar cu roțile din spate pe acest marcaj.
Instanța a reținut că fapta a fost constatată direct de agentul de poliție, iar petenta, deși a contestat situația de fapt reținută în procesul-verbal, prin probele administrate, aceasta nu a dovedit netemeinicia observațiilor personale ale agentului constatator sau inexactitatea acestora, nu a prezentat o explicație rațională motivului pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia.
Astfel, martorul M. R. G. propus de petenta este prieten al petentei, iar în ziua faptei venea împreună cu aceasta de la locul de muncă al petentei unde intenționa și martorul să se angajeze. Relația de prietenie dintre martor și petentă constituie un element care, împreună cu declarația acestuia, potrivit căreia nu a constatat personal modalitatea de desfășurare a evenimentelor descrise de petentă în plângere, determină presupunerea instanței potrivit căreia declarația martorului este necorespunzătoare adevărului, fiind dată în interesul petentei.
Instanța a apreciat că martorul a urmărit să relateze aspecte care să înlăture vinovăția petentei, fără să fi perceput în realitate cele relatate. Martorul nu a constatat direct faptul că în momentul în care petenta a trecut de marcajul pietonal sau cel puțin când se afla cu mașina pe acesta, ar fi început să traverseze în fugă din partea sa dreaptă un pieton, ci a declarat că știe de la petentă că aceasta s-ar fi uitat pe geamul lateral din dreapta spate și ar fi văzut acest pieton. Martorul nu a observat niciun pieton nici înainte de a se apropia de trecerea de pietoni, nici ulterior.
Potrivit martorului care este posesor de permis de conducere, atunci când acesta conduce, se uită în față și în oglinzile laterale și retrovizoare, la fel procedează și petenta, însă martorul nu a putut explica de ce în momentul faptei petenta, care ar fi trebuit să fie atentă la trafic, a întors capul și s-a uitat pe geamul lateral din partea dreaptă spate, creând astfel pericolul ca, într-un moment de neatenție, să producă un accident.
Din aceste motive, instanța a apreciat că susținerea petentei potrivit căreia un pieton ar fi început traversarea în fugă și după ce aceasta depășise marcajul pietonal și pe care l-ar fi observat uitându-se pe geamul lateral, nu are nicio justificare logică și nici nu este confirmată de declarația martorului ce nu a observat personal evenimentele descrise de petentă.
Apreciind declarația martorului ca fiind subiectivă, instanța a apreciat că nici declarația acestuia conform căreia martora ar fi purtat centură de siguranță nu este reală.
Cum petenta nu a dovedit cu probele administrate că pe trecerea de pietoni nu s-ar fi aflat niciun pieton angajat în traversare, iar martorul nu a putut oferi alte informații de natură a infirma cele constatate de agentul de poliție, instanța reține că procesul verbal este legal și temeinic întocmit, fiind astfel înlăturată prezumția de nevinovăție de care se bucură acesta și confirmată situația de fapt reținută de agentul de poliție.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Dispozițiile din O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
În analiza proporționalității sancțiunii aplicate, instanța apreciază că, în raport de gradul de pericol social pe care îl prezintă fapta de a nu acorda prioritate de trecere pietonilor corect angajați în traversare, de împrejurările săvârșirii, respectiv într-o zonă intens circulată, de urmarea ce s-ar fi putut produce asupra vieții și integrității fizice a persoanelor participante la trafic, dar și asupra propriei persoane a petentului, aplicarea sancțiunii contravenționale s-a făcut în concordanță cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, fiind în limitele prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002. Pentru fapta de a nu purta centură de siguranță, instanța apreciază ca fiind proporțională cu gravitatea faptei aplicarea măsurii avertismentului.
În ce privește măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce, prin reținerea permisului de conducere, instanța reține că aceasta se aplică obligatoriu, pe lângă sancțiunea principală, ori de câte ori se constată săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 din O.U.G. nr. 195/2002, iar nu în mod facultativ și indiferent de sancțiunea principală aplicată.
Sancțiunea avertismentului aplicată petentei pentru faptul că nu a purtat centură de siguranță este apreciată de instanță ca fiind corespunzătoare gradului redus de pericol social al faptei.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001, instanța a respins plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/20.11.2013, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel petenta C. A. D., solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii pronunțată de instanța de fond, în sensul admiterii plângerii contravenționale și, în principal, anularea procesului verbal . nr._, exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 320 de lei și înlăturarea sancțiunii complementare constatând în suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, iar în subsidiar, înlocuirea amenzii cu avertisment și înlăturarea sancțiunii complementare.
La data de 10 octombrie 2014 intimatul a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de instanța de fond.
La data de 28 octombrie 2014 apelanta C. A. D. a depus la dosar cerere de renunțare la apelul declarat în cauză.
La data de 29.10.2014 paratului i s-a comunicat cererea de renuntare a apelantei la calea de atac pentru a-si exprima pozitia fata de cererea formulata, lipsa raspunsului intimatului fiind apreciat de instanta acord tacit, potrivit art. 406 al. 4 C.pr.civ.
Instanța a fixat termen de judecată la data de 11 noiembrie 2014, când a dispus citarea apelantei cu mențiunea de a se prezenta în instanță, în vederea semnării cererii de renunțare la apelul declarat.
La termenul de judecată din data de 02 decembrie 2014, apelanta s-a prezentat în instanță, semnând cererea de renunțare la apelul declarat.
Având în vedere declarația apelantei, principiul disponibilității și văzând și dispozițiile art. 406 N.C.P.C., potrivit cu care reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, instanța va lua act de renunțarea la judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renunțarea apelantei C. A. D., cu domiciliul în Craopva. .. 6, .. 1, ., la calea de atac a apelului declarată împotriva sentinței nr. 5575/15.04.2014, pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimata P. M. C. BIROUL RUTIER, cu sediul în C., ., jud. D..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Decembrie 2014.
Președinte, A. M. S. | Judecător, E. S. | |
Grefier, L. V. N. |
Red. A.S./4 ex./L.N. 02 Decembrie 2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 65/2014.... | Obligaţia de a face. Sentința nr. 2033/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|
