Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 2907/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2907/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 12-03-2014 în dosarul nr. 21940/215/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 110/2014
Ședința publică de la 12 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. G. V.
Judecător J. S.
Judecător C. E. I.
Grefier L. D. B.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurent G. O. A. împotriva sentintei civile nr. 2907/14.02.2011 pronuntată de Judecătoria C. în contradictoriu cu intimat I P J D., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părtile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Instanta constatând dosarul în stare de judecată, a trecut la solutionare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față,
La data de 07.08.2009 petentul G. O. A. a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ emis la data de 31.07.2009 de către intimatul I.P.J. D..
În motivarea plângerii petentul a arătat că cele reținute în procesul-verbal de contravenție nu corespund realității, întrucât nu a depășit neregulamentar pe trecerea de pietoni autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ .
A aratat ca pina la data formularii plingerii,nu i se comunicase procesul verbal de contraventie si va completa motivele dupa ce va primi acest act.
Prin sentinta civila nr.1523/28.01.2010,Judecatoria C. a respins plingerea formulata de petent.
Pentru a pronunta aceasta solutie,instanta a retinut ca,în ceea ce privește legalitatea procesului-verbal, acesta este intocmit cu respectarea dispozitiilor art 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificarile si completarile ulterioare, cuprinzand toate mentiunile obligatorii prevazute de art 17 din acest act normativ, mentiuni a caror lipsa atrage sanctiunea nulitatii actului constatator, nulitate care poate fi constatata si din oficiu de catre instanta.
In ceea ce priveste temeinicia procesului verbal, s-a reținut ca actul de constatare si sanctionare a contraventiei beneficiaza de o prezumtie simpla de legalitate si temeinicie, prezumtie care permite petentului ca prin probele pe care le propune in fata instantei sa dovedeasca faptul ca situatia de fapt retinuta nu corespunde realitatii.
In conformitate cu dispozițiile art. 1169 C.civ, cel care face o propunere înaintea judecății, trebuie să o dovedească.
Pe parcursul judecății, la termenul de judecată din data de 17 decembrie 2009, instanța a încuviințat petentului proba testimonială cu doi martori și deși a pus in vedere acestuia, prin apărător, să depună lista cu numele și adresele martorilor în termen de 5 zile de la încuviințarea probei, acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței și nici nu a prezentat martorii pentru a fi audiați.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs petentul,iar Tribunalul D.,prin decizia nr.1147/11.06.2010,a admis acest recurs,a casat hotarirea instantei de fond si a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instanta.
A retinut instanta de control judiciar ca judecata la instanta de fond s-a facut cu incalcarea dispozitiilor art.33 din OG 2/2001,in sensul ca nu s-a dispus citarea si audierea in cauza a martorului mentionat in procesul verbal contestat,motiv pentru care a dispus ca in rejudecare sa fie administrata aceasta proba,precum si a oricaror alte probe necesare justei solutionari a cauzei.
In rejudecare,instanta a administrat proba cu depozitia martorului asistent,numitul Neamtu A. D.,iar petentu,desi legal citat,nu s-a prezentat la instanta si nu a solicitat administrarea altor probatorii.
La 17.01.2011,petentul a formulat o cerere scrisa de acordare a unui termen,instanta a admis-o,insa la termenul acordat petentul nu s-a prezentat si nici nu si-a angajat aparator.
Instanța de fond, reținând aplicabilitatea în speță a dispozițiile art.6 paragraf 1 CEDO, în mod evident va fi ținută și de prevederile paragrafului 2 și 3 ale aceluiași articol, care instituie garanții procedurale specifice în domeniul penal.
Referitor la procesul-verbal contestat, instanța reține că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt.
În acest sens este de remarcat că în jurisprudența Curții s-a reținut în mod constant că prezumțiile nu sunt în principiu contrare Convenției.
Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku c. Franței, Curtea a reținut ca prezumțiile sunt permise de Convenție dar nu trebuie să depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei si prezervând drepturile apărării (paragr. 28).
Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care ,prin aplicarea ei, s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal deși din probele administrate de „acuzare” instanța nu poate fi convinsă de vinovăția „acuzatului”, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Deși instanța a stăruit în administrarea tuturor probelor care să conducă la osoluționare temeinică a plîngerii,atitudinea procesuală a petentului a fost una de total dezinteres,în opoziție cu dispozițiile art.129 alin 1 cpc.,astfel încît judecata cauzei se va face pe baza probatoriului administrat și a prezumției amintite.
Prezumția de veridicitate a mențiunilor făcute de agentul constatator,menționată anterior, a fost confirmată și de proba administrată de instanță, din declaratia martorului asistent reiesind ca petentul se face vinotat de savarsirea contraventie pentru care a fost sanctionat, martorul asistent fiind chiar soferul autoturismului ce a fost depăsit în zona marcată cu linie continua și unde manevra de depășire este interzisă.
Instanta de fond a respins plângerea formulată de petentul G. O.-A., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul,criticând sentința pentru nelegalitate si netemeinicie.
În motivare a arătat că, le-a explicat agentilor de politie că nu a efectuat manevra de depăsire neregulamentar ,neavand cum să depasească axul drumului deoarece cele două aotu se deplasau în aceeasi directie.
Mai arată că a refuzat să semneze procesul verbal, întrucât agentul l-a pus doar să semneze, fără a-l întreba ceva,precum și faptul că nu a trecut un martor,respectiv persoana pe care se presupune că l-ar fi depăsit.
În concluzie a solicitat admiterea recursului, anularea procesului verbal și restituirea permisului de conducere,deoarece nu au fost completate toate rubricile obligatorii din procesul verbal,acest act fiiind întocmit eronat.
Intimatul I.P.J.D. nu a formulat întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate, instanța reține că recurentul petent critică sentința sub aspectul stării de fapt reținute, invocând imposibilitatea de a se apăra, cu ocazia judecării plângerii.
Critica este neîntemeiată.
Respectând dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța de fond a examinat legalitatea și temeinicia procesului verbal.
Sub aspectul legalității, a reținut că procesul verbal este întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute și că alte motive, prevăzute sub sancțiunea nulității relative, nu au fost invocate de petent.
Deși în plângerea introductivă a arătat că va preciza ulterior și alte motive de nulitate, petentul nu a făcut-o.
De asemenea, deși se arată, prin cerera de recurs, că procesul verbal este incomplet, nu se menționează în concret lipsurile la care se referă, iar instanța constatată că dispozițiile legale prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art.17 din OG 2/2001, au fost respectate.
Se mai reține că a fost audiat și martorul asistent care și-a recunoscut semnătura și a confirmat împrejurările întocmirii procesului verbal în lipsa semnăturii petentului.
În privința temeiniciei, a concluzionat instanța de fond că starea de fapt reținută în procesul verbal nu a fost infirmată. A avut în vedere pe de o parte prezumția de legalitate și temeinicie de care beneficiază procesul verbal de contravenție, un act administrativ de autoritate, întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit cu autoritatea statală pentru constatarea și sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege; pe de altă parte, a fost avut în vedere și faptul că petentul nu s-a prezentat în vederea propunerii de probe.
S-a mai reținut că deși prezumția de legalitate și temeinicie de care beneficiază procesul verbal de contravenție nu înlătură dreptul contravenientului de a face dovada contrară, acesta nu a adus probe pertinente în combaterea prezumției.
Se constată că petentul, deși legal citat, nu s-a prezentat pentru a-și susține afirmațiile.
Proba testimonială solicitată prin plângerea introductivă nu îndeplinește cerințele impuse de art.112 C.pr.civ, (la proba cu martori, se va arăta numele și domiciliul acestuia), astfel că în mod corect nu a fost avută în vedere; în condițiile în care intimata solicitase judecata cauzei în lipsă, instanța de fond a constatat cauza în stare de judecată, reținând spre soluționare în baza actelor depuse.
Iar, pe parcursul judecării cauzei, în cele două cicluri procesuale, petentul nu a reiterat solicitarea de audiere a vreunui martor, cu indiacarea numelui și adresei, deși avea această posibilitate.
Apărarea petentului, care invocă lipsa de rol activ a instanței, dar ignoră propria culpă procesuală (prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de art.129 C.pr.civ), nu poate conduce la desființarea sentinței.
Potrivit art.129 C.pr.civ, părțile au îndatorirea să urmărească desfășurarea și finalizaea procesului; de asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și temenele stabilite de lege.
Or, petentul nu s-a prezentat la niciun termen de judecată, deși a fost legal citat;
În aceste condiții, și față de dispozițiile imperative ale art.242 C.pr.civ, "instanța va suspenda judecata, dacă nici una din părți nu se înfățișează la strigarea pricinii; Cu toate acestea, pricina se judecă dacă reclamantul sau pârâtul au cerut în scris judecarea cauzei în lipsă", în mod corect s-a trecut la soluționarea cauzei, față de solicitarea pârâtei de judecare a cauzei în lipsă.
În ceea ce privește aplicarea practicii CEDO, instanța reține că prezumția de legalitate și temeinicie nu împiedică petentul, care se bucură de prezumția de nevinovăție, să facă dovada contrară.
În privința mecanismului de funcționare a prezumției de nevinovăție, nici Curtea nu atribuie acestei prezumții o valență absolută. În acest sens sunt argumentele Curții în cauza Blum c. Austriei, când analizându-se compatibilitatea inversării sarcinii probei cu prezumția de nevinovăție Curtea nu a considerat nerezonabil faptul că instanța a apreciat că Inspectoratul a stabilit „la prima vedere” (prima facie) o situație de fapt nefavorabilă reclamantului, și care necesita o explicație din partea acestuia. De asemenea, în cauza Bruckner c.Austriei, analizând prezumția de neglijență prevăzută de legislația națională în cazul faptelor omisive, Comisia a arătat că revine autorităților să stabilească și să probeze elementele constitutive ale faptei astfel cum transpar din textul incriminator, iar prezumția invocată este doar o statuare legislativă a unui loc comun, respectiv când o persoană omite să îndeplinească o obligație, concluzia ce poate fi trasă în mod rezonabil este că a încălcat dispoziția în cauză, dacă nu poate proba lipsa vinovăției.
În concluzie, jurisprudența CEDO a statuat că, în cazul faptelor contravenționale omisive (ca cea reținută în speță – neîndeplinirea unei obligații legale), simpla constatare a omisiunii duce la deplasarea sarcinii probei către persoana sancționată, care va putea demonstra în fața instanței fie că și-a îndeplinit obligația, fie că nu poate fi ținută responsabilă pentru omisiunea constatată.
Petentul a susținut că nu se face vinovat de fapta săvârșită însă, la momentul constării faptei nu a formulat obiecțiuni față de cele reținute iar cu ocazia judecării plângerii formulate nu s-a prezentat pentru a propune probe.
Față de cele arătate, în raport de dispozițiile art. 312 al. 1 C. proc. Civ. și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc civ. sau alte motive de ordine publică, instanța va respinge recursul, urmând să mențină hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge recursul formulat de recurent G. O. A., cu domiciliul în C., .. 36, J. D., împotriva sentintei civile nr. 2907/14.02.2011 pronuntată de Judecătoria C. în contradictoriu cu intimat I P J D..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Martie 2014.
Președinte, A. G. V. | Judecător, J. S. | Judecător, C. E. I. |
Grefier, L. D. B. |
C.I. 14 Martie 2014
Teh LB 21.03.2014-2 ex.
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 3324/2014. Tribunalul DOLJ | Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 65/2014.... → |
|---|
