Pretentii. Sentința nr. 1400/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1400/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 11-04-2014 în dosarul nr. 37/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 1400/2014
Ședința publică de la 11 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE J. S.
Grefier C. A.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul P. C. - domic. ales C.. av C. M., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. și Administrația Fondului Pentru Mediu București, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta prin avocat C. M., lipsind pârâtele.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța pune în discuție competența în ce privește soluționarea cauzei.
Apărătorul reclamantei apreciază că instanța este competentă general, material și teritorial.
În baza art. 131 N. C.pr.civ. instanța constată că este competentă general, material și teritorial, în raport de art. 10 din Legea 554/2004.
Nemaifiind cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul pe excepția prescripției dreptului la acțiune precum și pe fond.
Apărătorul reclamantei solicită respingerea excepției invocată având în vedere că reclamantul a formulat cererea introductivă anterior datei împlinirii acestui termen, respectiv 31.12.2013, pe fond solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată precum și obligarea pârâtelor la cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:
La data de 31.12.2013 prin intermediul poștei, reclamantul P. C. a chemat în judecată pârâții ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D. și ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, cauza fiind înregistrată pe rolul instanței la data de 07.01.2014, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata sumei de 1310 lei taxă de înmatriculare și la cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii în fapt, arată că, a dobândit prin cumpărare un autoturism, marca Opel Vectra, identificat cu seria WOLOZCF_, înmatriculat anterior într-un stat UE, iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligat să achite taxa de 1310 lei.
Menționează faptul ca a efectuat procedura prealabilă prevăzuta de OUG nr. 50/2008 cu modificările și completările ulterioare, in sensul că s-a adresat cu cerere la A.F.P. pentru restituirea taxei, însă aceasta a răspuns că nu este de acord cu restituirea sumei solicitate, adresa de răspuns fiind un refuz nejustificat la soluționarea cererii.
Reclamantul a pretins că plata respectivei taxe constituie o obligație legală – derivată din prevederile O.U.G 50/2008, preluate și de Legea nr. 9/2012 - care contravine disp. art. 110 (fost 90) din Tratatul de Instituire a Comunității Europene.
Reclamantul a precizat că, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeana, statul român si-a asumat obligația de a respecta dispozițiile Tratatului, încă dinaintea aderării, condiție a priori a acesteia.
Prin urmare, si de aici rezulta caracterul discriminatoriu si drept consecința, incompatibilitatea acestor dispoziții naționale cu cele ale art. 110 (fost 90) din Tratatul Comunității Europene.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe prevederile Tratatului de Instituire a Comunității Europene, art. 117 din Codul de procedura fiscala, precum si jurisprudența CEJ.
Deși legal citate, pârâtele nu au înțeles să formuleze întâmpinare.
Au fost depuse la dosar: copia cererii de restituire a taxei de poluare și răspunsul primit la aceasta; copia Deciziei privind stabilirea taxei de poluare; copia chitanței ., nr._/29.07.2008, în contul Trezoreriei C., copii după cartea de identitate și certificatul de înmatriculare - eliberate de autoritățile române ale autoturismului marca Opel Vectra având nr. identificare WOLOZCF_ și nr. de înmatriculare_ ; adeverință eliberată de Instituția Prefectului – SPCRPCÎV D..
La solicitarea reclamantului, a fost încuviințată proba cu înscrisuri.
Pârâtul A. D. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, pe considerentul că reclamantul a achitat taxa de poluare la data de 29.07.2008, termenul începe să curgă de la data de 01.01.2009 și se împlinește la 31.12.2013, iar cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 07.01.2014.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
În baza art. 137 alin. 1 cod procedură civilă, instanța va analiza cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune, pe o apreciază ca neîntemeiată, urmând a fi respinsă din următoarele considerente:
Astfel, art. 135 din O.G. 92/2003 (Codul de procedură fiscală), statuează că "Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire".
D. fiind că reclamantul a achitat taxa de poluare în data de 29.07.2008, de la momentul respectiv a luat naștere și dreptul său de a cere restituirea sumei plătite. De asemenea, începând cu data de 01.01.2009 a început să curgă termenul de prescripție de 5 ani – reglementat de actul normativ anterior menționat -, în interiorul căruia reclamantul putea solicita instanței restituirea sumei achitate cu titlu de taxa specială auto. Respectivul termen de prescripție s-ar fi împlinit în data de 31.12.2013.
D. fiind că reclamantul s-a adresat instanței de judecată la data de 31.12.2013, prin intermediul poștei, astfel cum este menționată pe plic data depunerii cererii – f. 18 din dosar – rezultă că termenul de prescripție nu s-a împlinit până la momentul formulării cererii de chemare în judecată.
Pentru considerentele expuse anterior, va fi respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, ca fiind neîntemeiată.
În ceea ce privește fondul cauzei, analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Conform celor menționate, reclamantul a achiziționat un autoturism marca marca Opel Vectra având nr. identificare WOLOZCF_.
Automobilul anterior menționat fusese înmatriculat în Franța, în data de 01.06.2004, conform celor înscrise în adeverința eliberată de Instituția Prefectului – SPCRPCÎV D..
Cartea de identitate și certificatul de înmatriculare ale autoturismului marca marca Opel Vectra având nr. identificare WOLOZCF_, eliberate de autoritățile române, atestă faptul că respectivul autoturism a fost înmatriculat în România la data de 30.07.2008, fiindu-i atribuit nr. de înmatriculare_, în timp ce chitanța ., nr._/29.07.2008, certifică faptul că la înmatriculare reclamantul a achitat taxa de poluare prevăzută de OUG 50/2008, în cuantum de 1310 lei.
Ulterior, prin cererea înregistrată la data de 12.12.2013, reclamantul a solicitat A.F.P. C. să i se restituie contravaloarea acestei taxe, însă pârâta a refuzat să dea curs respectivei cereri.
Taxa de poluare la prima înmatriculare a fost introdusă de legiuitor prin O.U.G. 50/2008 – care la art. 4 instituia obligativitatea plății taxei de poluare -, act normativ intrat în vigoare la data de 01.07.2008, așadar după data aderării României la Uniunea Europeană.
Tratatul Uniunii Europene reglementează în art. 90 (86) obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru impuneri interne de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect pentru produsele naționale similare, prin urmare statul membru nu poate stabili impuneri interne de natură să protejeze indirect alte produse naționale.
Prin hotărârea I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Fondului pentru Mediu și Ministerul Mediului – cauza C-402/09 -, CJUE a statuat că "Articolul 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul Uniunii Europene) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională".
Interpretarea privește taxa de poluare achitată pentru înmatricularea vehiculelor de ocazie (second-hand) nu și taxa achitată pentru înmatricularea unui autoturism nou - O.U.G. nr. 50/2008 instituind o astfel de taxă de poluare atât pentru prima înmatriculare a vehiculelor noi cât și pentru înmatricularea în România a vehiculelor înmatriculate anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Așadar, prin O.U.G. nr. 50/2008 - în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008 -, România a stabilit indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că respectiva taxă de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România - în cazul unei vânzări -, taxa nu mai este percepută.
Este adevărat că O.U.G. nr. 50/2008 a fost modificată ulterior însă, și ultima reglementare – până la abrogarea prin Legea nr. 9/2012 -, la art. 4 lit. a) statua că „Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România”, fără ca textul să facă distincția nici între autovehiculele produse in România și cele produse în afara acesteia, nici între autovehiculele noi și cele second-hand. Prin urmare, cele precizate mai sus își păstrează valabilitatea, astfel încât, și în ultima formă, textul de lege anterior menționat stabilea indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că respectiva taxă de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România (indiferent dacă vehiculul fusese produs în România sau în alte state membre UE) - în cazul unei vânzări -, taxa nu mai este percepută.
Reglementată în acest mod, taxa de poluare diminua sau era destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Ca atare, și ultima formă a O.U.G. nr. 50/2008 era contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, nu este admisibil ca o normă fiscală națională să descurajeze sau să fie susceptibilă să descurajeze - chiar și potențial -, importul produselor provenind din alte state membre – în speță Italia -, influențând astfel alegerea cumpărătorilor.
În altă ordine de idei, se remarcă și un alt tip de discriminare - între persoanele care au solicitat înmatricularea autovehiculelor anterior datei de 1 iulie 2008 și cele care înmatriculează autovehicule ulterior -, doar acestea din urmă achitând taxa de poluare, deși este evident că poluează si autovehiculele primei categorii de persoane. Discriminarea era realizată de legiuitor care legase plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autovehiculele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește".
Ulterior, legiuitorul a adoptat Legea nr. 9/2012 – act normativ care a intrat în vigoare în data de 13.01.2012 și care a abrogat O.U.G. nr. 50/2008 -, care, la art. 4, statuează că: „(1) Obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
Prin urmare, prin noul act normativ, legiuitorul a înlăturat discriminarea realizată prin prevederile O.U.G. nr. 50/2008 – în sensul că a prevăzut plata taxei și pentru autoturismele deja înmatriculate în România, în ipoteza înstrăinării vehiculelor de către proprietarii care nu achitaseră taxa specială pentru autoturisme sau taxa de poluare – însă ulterior, prin O.U.G. nr. 1/2012, a fost suspendată până la data de 01.01.2013 aplicarea prevederilor alin. 2 al art. anterior menționat.
În consecință, textul de lege intrând în vigoare la date diferite pentru subiectele de drept destinatare, se realizează o nouă discriminare – în raport de momentul intrării în vigoare a legii -, între persoanele care înmatriculează pentru prima dată un autovehicul în România și cele care dobândesc dreptul de proprietate asupra unui autoturism deja înmatriculat – practic, alin. 1 al art. 4 din Legea nr. 9/2012 având un conținut cvasiidentic cu disp. art. 4 din O.U.G. nr. 50/2008.
Ca atare, cele prezentate cu privire la faptul că O.U.G. 50/2008 era incompatibilă cu legislația Uniunii europene – în sensul că actul normativ menționat contravenea prevederilor art. 110 TFUE -, își păstrează valabilitatea și în ceea ce privește Legea nr. 9/2012.
Date fiind cele expuse anterior, se constată că statul român a creat premizele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, încălcând în acest mod disp. art. 90 din Tratatul Uniunii Europene (art. 110 TFUE).
Conform prevederile art. 148 din Constituție, "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare".
Prin urmare, Tribunalul va da eficiență disp. art. 90 din Tratatul Uniunii Europene și va înlătura de la aplicare prevederile OUG 50/2008, care contravin reglementărilor comunitare.
În aceste circumstanțe, Tribunalul constată că, în mod nelegal, a fost percepută de la reclamant o taxă pe poluare provenită de la autovehicule, astfel încât acesta este îndreptățit să solicite a-i fi restituită.
În consecință, în baza art. 8 alin. 1 din Legea 554/2004, va fi admisă acțiunea și vor fi obligate pârâtele A.J.F.P. D., având în vedere reorganizarea pârâtei AFP, conf. dispoz. art. 23 al. 5 din HG. 520/2013, și A.F.M – în solidar -, să restituie reclamantului suma încasată cu titlu de taxă de poluare, în cuantum de 1310 lei.
Cu privire la solicitarea reclamantului de a-i fi achitate și dobânzi, art. 124 alin. 1 C.pr.fiscală statuează că "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Ca atare, în baza prevederilor legale anterior menționate, reclamantul este îndrituit de a pretinde și dobânzi la sumele achitate și care urmează a-i fi restituite, nivelul dobânzii urmând a fi stabilit în conformitate cu disp. art. 124 alin. 2 C. pr. fiscală, de la data achitării taxei până la data plății efective.
Văzând și dispozițiile art. 453 alin. 1 Cod de pr. civilă, instanța va obliga pârâtele la plata în solidar către reclamant a sumei de 381 lei reprezentând cheltuieli de judecată ce constau în contravaloarea taxei de timbru și onorariul avocatului ales.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D..
Admite acțiunea formulată de reclamantul P. C. - domic. ales C.. av C. M., C., ..25, ., ., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. și Administrația Fondului Pentru Mediu București, având ca obiect pretenții.
Obligă pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. prin D.G.R.F.P. C. și Administrația Fondului pentru Mediu București, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 1310 lei reprezentând taxa de poluare.
Obligă pârâtele la plata în solidar către reclamant a sumei de 381 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 11 Aprilie 2014.
Președinte, J. S. | ||
Grefier, C. A. |
Red.JS
Tehn.C.A.
Aprilie 2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 1401/2014. Tribunalul DOLJ | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 74/2014.... → |
|---|








