Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 74/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 74/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 12-02-2014 în dosarul nr. 16684/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 74/2014
Ședința publică de la 12 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE J. S.
Judecător M. C. V.
Grefier L. M.
Pe rol judecarea apelului formulat de apelanta-petentă . în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALĂ A FINANEȚLOR PUBLICE D., împotriva sentinței civile numărul_ /01. octombrie 2013, pronunțată de Judecătoria C..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D. prin consilier juridic I. I. lipsind apelantul ..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care.
Instanța în temeiul art. 131 N C P C pune în discuție competența de soluționare.
Consilier juridic I. I. arată că Tribunalul este competent cu soluționarea cauzei.
Instanța constată că este competentă, general, material și teritorial conform art. 34 alin. 2 OG 2/2001.
Instanța constată că cererea poartă o denumire greșită și, în temeiul art. 152 NCPC, califică cauza de față ca fiind apel și nu recurs.
Nemaifiind alte cererii de formulat excepții de ridicat sau probe de administrat s-a acordat cuvântul pe fond.
Consilier juridic I. I., solicită respingerea apelului, menținerea sentinței ca temeinică și legală.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față
Prin sentința civilă numărul_/01.10.2013, Judecătoria C. a respins plângerea formulată de petenta .-verbal ./2009 nr._ întocmit de Direcția Generala a Finanțelor Publice
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că la data de 29.04.2013 a fost întocmit procesul-verbal ./2009 nr._ întocmit de Direcția Generala a Finanțelor Publice prin care s-au reținut în sarcina petentei . următoarele: la data de 29.04.2013 ora 13,00 la sediul social al . in urma verificării efectuate s-a constatat ca societatea nu a efectuat inventarierea stocului de marfa aflat in depozitul unității si la punctele de lucru, astfel cum a fost dispus prin dispoziția privind masurile stabilite de organele fiscale nr. 14 din 14.02.2013 pana la data de 28.02.2013.
Fapta a fost calificată ca fiind contravenția prevăzută de art. 219 alin. 1 lit. din OG 92/2003 R și sancționată cu amenda contravențională de 12.000 lei.
Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Instanța a reținut că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare. În prezenta cauză, atât miza litigiului cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.
Cât privește legalitatea procesului-verbal, instanța a retinut că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevăzute de art 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsă atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată și din oficiu de către instanță, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite, a datei comiterii acesteia și a semnăturii agentului constatator.
Sustinerea contravenientei potrivit careia nu a fost mentionata data savarsirii faptei nu este intemeiata intrucat in speta data savarsirii si a constatarii este una si aceeasi.
S-a retinut ca societatea petenta a fost supusa unei inspecții fiscale in urma căreia a fost stabilita ca măsura in sarcina acesteia, inventarierea patrimoniului, obligație ce îi revenea prin dispozițiile Legii 82/1991. Măsura inventarierii avea ca termen limita data de 28.02.2013, insa intrucat dispozitia respectiva i-a fost comunicata la data de 01.03.2013, inspectorii fiscali au revenit in control lăsând din nou aceeași măsura prin dispoziția nr. 74/19.04.2013, comunicata la aceeași data, si având ca termen limita data de 22.04.2013.
Întrucât societatea nu a îndeplinit masurile prevăzute prin actele de inspecție fiscala, conform art. 105 alin. 9, s-a constatat contraventia prevazuta de art. 219 alin 1 lit. e si a fost sancționată potrivit art. 219 alin 2 lit c cu amenda in cuantumul minim prevăzut, 12.000 lei, intocmindu-se procesul-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor ./2009 nr._ din 29.04.2013.
Astfel, sustinerile petentei cu privire la lipsa datei savarsirii contraventiei nu pot fi retinute, iar faptul ca in procesul verbal s-a facut referire doar la prima dispozitie comunicata cu intarziere petentei nu produce nicio vatamare petentei atata timp cat acesteia i s-a recomunicat masura, i s-a dat un nou termen limita pentru indeplinirea obligatiei respectiv 22.04.2013 si a fost sanctionata la 7 zile dupa expirarea acestui termen.
De asemenea, nici sustinerea petentei ca fapta nu este descrisa in mod corespunzator nu poate fi retinuta pentru a se dispune anularea procesului verbal de contraventie, intrucat agentul constatator a realizat o descriere corecta a faptei aratand imprejurarile in care aceasta a fost comisa.
Sub aspectul temeiniciei, instanța apreciază că petentul nu a reusit să răstoarne prezumtia de temeinicie si veridicitate a procesului verbal de contraventie contestat.
Petenta a susținut prin plângerea de față că fapta nu exista insa nu a facut dovada in acest sens. De altfel, contraventia a fost constatata chiar la sediul petentei, in prezenta reprezentantului legal al contravenientei, care a semnat si stampilat procesul verbal si a facut mentiunea expresa ca nu are obiectiuni.
In situatia in care petenta si-ar fi indeplinit obligatia stabilita in sarcina sa de organele fiscale era necesar ca aceasta sa formuleze obiectiuni in momentul constatarii si sa depuna inscrisuri prin care sa faca dovada contrara celor retinute de agentul constatator, or petenta prin semnarea acestuia fara obiectiuni a recunoscut comiterea faptei contraventionale.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată având în vedere dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG 2/2001, potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite iar pe de altă parte art. 21 alin.3 din același act normativ, potrivit căruia la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului, instanța apreciază că sancțiunea a fost corect individualizată de către agentul constatator, fiind sancționat cu amenda minimă prevăzută de lege.
S-a apreciat de instanță că nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu sanctiunea avertismentului deoarece avertismentul se poate aplica atunci cand petenta recunoaste savarsirea contraventiei, conștientizează gravitatea faptei si face dovada faptul ca înțelege sa își îndeplinească obligațiile legale in termen.
La data de 02.12.2013, apelanta –petentă a formulat recurs apel împotriva sentinței civile nr._/01.10.2013 solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii plângerii, cerere care instanța a calificat-o ca fiind apel.
În motivarea apelului a arătat următoarele:
1. In ceea ce privește îndeplinirea condițiilor impuse de dispozițiile art. 17 din OG 2/2001, arată că:
In conformitate cu art. 16 din OG 2/2001 agentul constatator avea obligația ca in procesul-verbal de constatare a contravenției sa descrie fapta si să menționeze toate împrejurările ce pot servi la aprecierea gravitații faptei. Deși aceasta obligație subzista sub egida ordonanței mai sus prezentate, agentul constatator - consilier D.G.F.P. D. - nu a descris in procesul - verbal împrejurările si modalitatea in care a constatat săvârșirea faptei, împrejurări care, cu certitudine servesc la aflarea adevărului si fără de care cu certitudine nu se poate ști cu precizie daca si cum s-a constatat pe de o parte ca subscrisei i s-a pus în vedere cele menționate prin dispoziția 14/14.02.2013, iar pe de alta parte ca subscrisa nu a efectuat inventarele. Astfel, agentul constatator trebuia sa probeze pe de o parte următoarele aspecte relevante, in lipsa cărora nu se poate proba vinovăția societății:
- Data comiterii faptei - nu data constatării, nefiind clar cand s-a comis presupusa fapta;
- Faptul existentei dispoziției care sa ne fi impus aceasta obligație, faptul luării la cunoștința/comunicării acestei dispoziții;
- Faptul solicitării si refuzului nostru de a prezenta aceste inventare;
- Faptul inexistentei inventarelor, mai ales in condițiile in care, cu ocazia controlului fiscal aveau posibilitatea de a solicita aceste inventare;
- Mențiunile datei comiterii faptei si locației sunt necesare atat pentru o descriere conform legii a faptei, a împrejurărilor, a probelor avute in vedere de organul fiscal, cat si pentru a permite pe de o parte subscrisei sa isi formuleze o apărare pertinenta si concreta in raport de fapta impusa, dar si instanței sa analizeze fapta;
- Arătarea împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitații faptei - nu se specifica daca s-a constatat lipsa tuturor inventarelor, lipsa unui singur inventar, efectuarea inventarelor dupa data limita de 28.02.2013 (stabilita printr-o dispoziție care nu ne-a fost comunicata), nu se specifica in ce mod exact nu ne-am fi îndeplinit obligațiile.
Solicită apelanta-petentă să se constate nulitatea procesului verbal atacat pentru motive ce țin de forma acestuia.
Susține apelanta-petentă că în întâmpinarea sa intimata recunoaște explicit ca fapta nu este înscrisa si nu poate da nici un răspuns celor reclamate de subscrisa prin întâmpinarea depusa, motivând ca nu ar fi existat spațiul suficient (!!!) dar, nici măcar prin întâmpinarea depusa nu poate răspunde si nu poate indica data la care s-a încălcat norma, data la care s-a constatat fapta.
Mai mult, intimata arata ca s-ar fi descris in amănunt in raportul de inspecție fiscala aceasta fapta, or este contrazisa chiar de acest raport, in care se precizează clar la punctul 2 literele a si b ca una dintre neregulile identificate cu ocazia controlului a fost chiar diferența dintre inventarierea fizica (pe care reclama pe de alta parte ca nu o avem) cu inventarierea rezultata din actele contabile .
2. In ceea ce privește data comiterii faptei, arată apelantul-petent că din procesul verbal reiese doar data constatării faptei - 29.04.2013, nu si data la care pretinsa fapta contravenționala a fost efectiv comisa. Aceasta mențiune este prevăzuta expres in lege ca necesara si lipsa ei atrage nulitatea absoluta a procesului verbal.
Chiar si in lipsa nulității absolute prevăzute expres solicita a se constata nulitatea procesului verbal pentru lipsa mențiunilor privind data, nefiind clar când s-a comis presupusa fapta, mai ales in condițiile in care petenta, astfel cum arăta pe de o parte a luat cunoștința despre măsura dispusa prin dispoziția invocata abia după data limita, iar pe de alta parte avea la data controlului fiscal inventarele efectuate, acest aspect reieșind fără tăgada din chiar cuprinsul raportului de inspecție fiscala din 30.04.2013, în care la pagina 7, punctul 2 literele a si b se menționează ca organul a comparat inventarele cu evidentele contabile, stabilind ca urmare a diferențe obligații suplimentare de plata in sarcina subscrisei. Or este absurd a susține ca organul fiscal impune pe de o parte obligații suplimentare rezultate din inventariere, iar pe de alta parte amendează societatea pentru ca nu a efectuat inventarierea .
Menționează apelanta –petentă că organul fiscal a recunoscut expressis verbis existenta la momentul controlului a inventarelor, acestea constituind actele folosite in cursul controlului sau, completând procesul verbal contestat si facand referire in acesta NUMAI la dispoziția 14.02.2013. tocmai pentru ca avea la dispoziție inventarele efectuatei luna aprilie. Or a susține ca fapta la care se face trimitere in procesul verbal, fapta din luna februarie este săvârșita in aceeași zi cu întocmirea procesului verbal in 29.04.2013 este de neinteles.
Arată apelanta că, daca procesul verbal cuprindea si data faptei, instanța ar fi constatat ca aceasta este din luna februarie 2013 si astfel nu se are in vedere si luna aprilie in care existau inventare pe care organul de control si-a bazat constatările.
In procesul verbal se menționează ca motiv al încheierii sale, nerespectarea dispoziției din 14.02.2013, fără a se menționa nimic despre dispoziția din 19.04.2013, astfel ca instanța fondului trebuia sa se limiteze la a analiza plângerea in raport de cele cuprinse in procesul verbal nu si in raport de cele arătate cu rea credința in întâmpinare. Or tocmai acesta este motivul pentru care este obligatorie descrierea faptei, pentru ca instanța sa poată analiza fapta in raport de aceasta, nu in raport de alte susțineri care nu sunt cuprinse in procesul verbal. Simplul fapt ca instanța justifica existenta faptei raportându-se la alte fapte extrinseci procesului verbal arata ca acesta nu este întemeiat.
În ceea ce privește reținerea ca inventarierea nu ar fi fost dispusa pana la momentul încheierii procesului verbal, arată apelanta-petentă că este eronata.
Aceasta reținere vine in contradicție directa cu actele emanate de la intimați anume pagina 7 punctul 2 literele a si b din raportul de inspecție fiscal încheiat la30.04.2013.
In aceste acte se menționează expres ca organul de control nu numai ca a constatat ca exista aceste inventare, citam "in urma comparări rezultatelor inventarierii cu evidenta contabila au rezultat", "organele de inspecție fiscala au constatat ca marfa din depozit este ținuta la preț de" vânzare cu ridicata", "organele fiscale au constatat ca marfa de la punctele de lucru este ținuta la preț de vânzare".
Or in mod evident si fără echivoc organele fiscale au avut la dispoziție inventarele si au dispus masuri împotriva societății ca urmare a cuprinsului acestor inventare, supunând societatea unor obligații de plata suplimentare rezultate ca efect al acestor inventare. Arată apelanta-petentă că este absurd ca pe de o parte sa fie obligați la plați suplimentare rezultate din inventariere, iar pe de alta parte sa fie amendați, astfel cum interpretează eronat instanța, din cauza lipsei acestor inventare.
Statul, prin organele sale - organul de control si instanța de judecata, are obligația de a stabili in mod corect o situație de fapt, or a constata obligații suplimentare rezultate din inventare si a susține concomitent ca aceste inventare nu exista, constituie un abuz.
In ceea ce privește corecta descriere a faptei, în mod evident
fapta nu este descrisa in mod corect atat timp cat permite intimatei să inducă cu rea
credința in eroare instanța susținând ca nu exista inventarele, dar in același timp sa dispună obligații de plata suplimentare rezultate din aceste inventare.
Fapta nu este descrisa in mod corect pentru ca nu stabilește daca
inventarele exista sau nu exista, nu stabilește daca măsura amenzii este aplicata
pentru lipsa inventarelor la nivelul februarie sau la nivelul lunii aprilie, permițând
astfel intimatei sa jongleze cu date false si sa inducă in eroare instanța.
Susținerea ca nu s-ar fi răsturnat prezumția de legalitate si temeinicie este combatută prin doua argument principale:
Atât timp cat in procesul verbal se face vorbire de o SINGURA dispoziție din luna februarie si se constata de către instanța ca aceasta dispoziție a fost comunicata după termenul limita stabilit respective termen limita 28.02.2013 si comunicata abia in 01.03.2013, nu se poate aplica amenda pentru o dispoziție pe care nu am respectat-o pentru simplul fapt ca nu ne-a fost comunicata si nici nu se poate invoca o dispoziție ulterioara care nu este menționata in procesul verbal .
Atât timp cât ulterior s-a revenit cu o dispoziție similara, dar cu alte termene, dispoziție comunicata si ale cărei prevederi au fost îndeplinite întocmai, dovada emanând chiar de la intimata, care pornind de la inventare stabilește obligații suplimentare, apreciază ca nu exista fapta, probând fără dubii acest aspect.
Astfel, pe de o parte prezumția de legalitate si temeinicie a fost răsturnata prin faptul ca dispoziția a fost tardiv comunicata, motiv procedural de admitere a plângerii. Pe de alta parte, mergând chiar pe fondul cauzei se observa ca la revenirea cu obligația, subscrisa si-a îndeplinit-o întocmai, aspect recunoscut prin raportul de inspecție fiscal, astfel încă o data prezumția a fost răsturnata.
Dovada este evidenta si nu este negata de organul fiscal - in raportul de inspecție fiscala acesta imputa diferențe de venit impozabil rezultate din diferența dintre inventarierea faptica si inventarierea din contabilitate, or aceasta arata fără echivoc ca existau ambele inventarieri - atât contabila (din scripte) cat si faptica (inventariere dispusa fizic), tocmai diferența dintre acestea fiind imputata in raportul de inspecție fiscala
În drept a invocat prevederile art 312 și art. 304 pct. 6,7,8 și 9 Cod Procedură civilă.
La data de 09.01.2014, intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului.
Arată intimata că, sub aspectul legalității întocmirii pv, instanța de fond a apreciat corect că acesta a fost întocmit cu respectarea tuturor cerințelor legale.
În ceea ce privește fondul cauzei arată că, în mod corect instanța de fond a reținut că încadrarea în drept este corectă și fapta rezultă din probele cauzei .
Menționează că atât dispoziția 14/2013 cât și 74/2013 au fost comunicate fără ca reprezentantul societății să formuleze obiecțiuni, iar societatea nu a fost sancționată pentru refuzul de a prezenta inventarul ci pentru că acesta nu a fost efectuat în termenul stabilit.
Apelanta-petentă a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare solicitând admiterea apelului, în care reia argumentația din motivarea apelului.
Menționează apelanta-petentă că prezumția de legalitate și temeinicie a pv a fost răsturnată prin faptul că dispoziția a fost tardiv comunicată, motiv procedural de admitere a plângerii, și, de asemenea, la revenirea cu obligația, apelanta și-a îndeplinit-o întocmai.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și având în vedere dispozițiile art. 476 alin. 1 și art. 479C.p.civ., instanța apreciază că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin plângerea contravențională formulată, apelanta-petentă a solicitat anularea procesului verbal de contravenție ./2009 nr._ întocmit de Direcția Generala a Finanțelor Publice prin care s-au reținut în sarcina petentei . că la data de 29.04.2013 ora 13,00 la sediul social al . in urma verificării efectuate s-a constatat ca societatea nu a efectuat inventarierea stocului de marfa aflat in depozitul unității si la punctele de lucru, astfel cum a fost dispus prin dispoziția privind masurile stabilite de organele fiscale nr. 14 din 14.02.2013 pana la data de 28.02.2013.
A arătat apelanta-petentă că pv este nul, lipsind mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 din OG 2/2001.
De asemenea susține apelanta-petentă că nu se face vinovată de fapta reținută în sarcina sa.
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal, instanța apreciază că în mod corect instanța de fond a reținut că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG 2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevăzute, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite, a datei comiterii acesteia și a semnăturii agentului constatator, toate aceste mențiuni regăsindu-se în pv contestat.
De asemenea, în mod corect a fost apreciat de către instanță că agentul constatator a realizat o descriere corecta a faptei aratand imprejurarile in care aceasta a fost comisa.
Astfel, pv menționează atât fapta care reprezintă conținutul constitutiv al contravenției, cât și temeiul legal.
În ceea ce privește aspectul că instanța de fond a analizat plângerea în raport cu cele cuprinse în pv dar și în întâmpinarea depusă de către intimată, instanța apreciază critica apelantei ca nefiind întemeiată, instanța procedând la analiza, conform prevederilor legale, atât a argumentelor petentei din plângerea contravențională cât și ale intimatei formulate în cuprinsul întâmpinării, motivând argumentat soluția pronunțată .
Susținerea apelantei-petente în sensul că in procesul verbal s-a facut referire doar la prima dispozitie, comunicata cu intarziere petentei, a fost înlăturată de către instanța, pe baza unei motivări corecte, în sensul că nemenționarea și a celei de-a doua comunicări nu-i produce nicio vatamare petentei atata timp cat acesteia i s-a recomunicat masura, i s-a dat un nou termen limita pentru indeplinirea obligatiei respectiv 22.04.2013 si a fost sanctionata la 7 zile dupa expirarea acestui termen.
Efectuarea ulterior a inventarului și folosirea lui în raportul de inspecție fiscală, nu este o cauză ce poate înlătura caracterul ilicit al faptei, aceasta în raport de data constatării faptei și a întocmirii procesului verbal de contravenție .
În ceea ce privește argumentul apelantei-petente în sensul că era în posesia inventarelor la data constatării contravenției, instanța constată că nici la fond nici în apel, apelanta nu a făcut dovada că sancțiunea a fost aplicată, în ciuda prezentării inventarului către organul de control. În consecință, apreciază că argumentul nu este unul real, nefiind susținut de nicio probă. Mai mult, instanța constată că apelanta-petentă a semnat pv prin care se constata lipsa inventarelor, fara obiectiuni, astfel că, in mod temeinic instanța de fond a reținut că prin semnarea pv fără obiecțiuni, practic petentul a recunoscut săvârșirea faptei.
Față de considerentele expuse întrucât prin probele administrate la instanța de fond s-a făcut dovada realității stării de fapt consemnată în procesul verbal de contravenție contestat, iar în apel nu s-a propus administrarea altor probe, în temeiul art. 480 N.C.pr.civ. apelul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge apelul declarat de apelanta . ales la S.C.P.A. R. și Asociații în București, .. 16, .. 3, . in contradictoriu cu intimata ANAF – DGFP D., cu sediul în C., .. 2, județul D. împotriva sentinței civile nr._/01.10.2013 pronunțată de Judecătoria C..
.Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Februarie 2014
Președinte, J. S. | Judecător, M. C. V. | |
Grefier, L. M. |
Red. M.C.V/ Teh L. M.
4 ex/12.03.2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 1400/2014. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 1479/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|
