Pretentii. Sentința nr. 2108/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2108/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 13-06-2014 în dosarul nr. 3830/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 2108/2014
Ședința publică de la 13 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE J. S.
Grefier C. A.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul M. Z. - C.. av. M. M. și pe pârâții Administrația Județeană A Finanțelor Publice D. și Administrația F. Pentru Mediu București, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul prin avocat M. M., lipsind pârâții.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța pune în discuție competența în ce privește soluționarea cauzei.
Apărătorul reclamantului apreciază că instanța este competentă general, material și teritorial.
În baza art. 131 N. C.pr.civ. instanța constată că este competentă general, material și teritorial, în raport de art. 10 din Legea 554/2004.
Apărătorul reclamantului precizează că și-a întemeiat acțiunea și pe dispoz. art. 117 și art. 120 C.pr.fiscală și că nu renunță la plata penalităților de întârziere.
Instanța pune în discuție excepția autorității de lucru judecat și excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocate de pârâta DGRFP D. și, apreciind cauza în stare de judecată, acordă cuvântul și pe fond, asupra cererii.
Apărătorul reclamantului, avocat M. M., solicită respingerea excepțiilor ca neîntemeiate întrucât nu s-a intrat pe fondul cauzei.
Pe fond, solicită admiterea acțiunii și cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:
La data de 14.03. 2014, reclamantul M. Z. - C.. av. M. M. a chemat în judecată pârâții ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților să-i plătească dobânda în materie fiscală eferentă sumei de 1029 lei reprezentând taxa de poluare, începând cu data perceperii acesteia - 20.08.2008 și până la data rambursării efective a acestei sume, precum și a penalităților de întârziere calculate conform dispozițiilor Codului de procedură fiscală; obligarea pârâtelor, în temeiul art. 453 C. proc. civ. la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii în fapt, arată că, în data de_ a achitat în contul Trezoreriei ., conform chitanței de plată . nr._, suma de 1029 lei cu titlu de taxă de poluare, în vederea efectuării primei înmatriculări în România pentru autoturismul marca Renault, tip Megane, an fabricație 2000, nr. de identificare VF1DAOD_, . auto G_, achiziționat dintr-un alt stat al Uniunii Europene.
Prin sentința nr. 1903/2011 pronunțată de Tribunalul D., rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia Curții de Apel C. nr. 446/2012 prin care a fost respins recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice C., prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D., instanța de judecată a admis acțiunea pe care a formulat-o, obligând pârâtele la plata sumei de 1029 lei reprezentând taxă de poluare, constatând, astfel, incompatibilitatea dreptului național raportat la prevederile O.U.G. nr. 50/2008 cu dispozițiile dreptului comunitar, respectiv cu art. 110 TFUE. Astfel, instanța a pronunțat o soluție conformă jurisprudenței constante a CJUE în sensul că toți contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor si taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (cauza 199/82-San Giorgio, cauza C-62/93, BP Soupergaz, cauzele reunite C-441/98 și C-442/98, Michailidis), reținând, pe cale de consecință, faptul că încălcarea legii intervine chiar și atunci când se încalcă o dispoziție comunitară.
Prin cererea din data de_ înregistrată la Administrația Finanțelor Publice a municipiului C. sub nr._ a solicitat acordarea dobânzilor legale în materie fiscală aferente cuantumului taxei de poluare, începând de la data plății efective a acesteia și până la data restituirii sumei, aceasta refuzând nejustificat satisfacerea dreptului pretins, în condițiile în care, urmare a constatării neconformității taxei percepute cu dreptul comunitar, în afară de restituirea cuantumului taxei incompatibile cu dreptul Uniunii, este îndreptățit și la acordarea dobânzilor aferente acestei sume de bani, calculate începând de la data plății taxei. De asemenea, trebuie reținut faptul că instanța de recurs a apreciat în mod corect că Decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule, astfel cum aceasta a fost emisă de A.F.P. C., este nelegală sub aspectul datorării taxei din moment ce contravine normelor comunitare.
În acest sens, în vederea recuperării integrale a prejudiciului ce i-a fost cauzat se impune obligarea pârâtelor la plata dobânzilor legale menționate în materie fiscală calculate de la data plății și până la data restituirii integrale, având în vedere, totodată, principiul priorității dreptului comunitar consacrat de Constituția României, fiind înlăturate de la aplicare, în acest mod, dispozițiile art. 124, art. 120 și 70 din Codul de procedură fiscală în ceea ce privește termenul de la care se calculează dobânda fiscală, precum și caracterul obligatoriu pentru instanțele naționale al hotărârii pronunțate de CJUE.
Astfel, ca răspuns la întrebarea preliminară adresată de Tribunalul Sibiu cu privire la modul de calcul al dobânzilor aferente taxei pe poluare de restituit, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat la 18 aprilie 2013, în cauza C-565/11 - M. I., statuând că "dreptul Uniunii se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe."
Mai mult, din interpretarea dreptului Uniunii se desprinde concluzia potrivit căreia în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, respectiv articolul 110 TFUE, acel stat este obligat să restituie atât cuantumul taxei astfel percepute, cât și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil.
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. (2) din Constituția României, legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar potrivit alin. (4) al aceluiași articol - jurisdicțiile interne trebuie să garanteze îndeplinirea acestor exigențe. De altfel, prin art. 11 alin. (1) și (2) din Constituția României, revizuită în 2003 se dispune că „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern." în acest mod, prevederile dreptului comunitar se vor aplica în mod direct, ignorându-se normele juridice naționale ce contravin dreptului comunitar (cauza T. contra România).
Prin urmare, se cuvine a i se acorda dobânzile legale în materie fiscală aferente cuantumului taxei de poluare, începând de la data plății efective a acesteia și până la data restituirii sumei, în temeiul principiului acoperirii integrale a prejudiciului. In acest sens s-a pronunțat Curtea în nenumărate hotărâri, statuând că statele membre sunt obligate să repare prejudiciile cauzate particularilor prin încălcări ale dreptului Uniunii (Hotărârea Fracovich - încălcarea art.l 10 TFUE), precum și că repararea prejudiciilor trebuie să fie adaptată prejudiciului suferit și să asigure o protecție efectivă a dreptului încălcat (Hotărârea Brasserie du Pecheur).
Astfel, Curtea a stabilit că tuturor statelor membre care au perceput impozite cu încălcarea dreptului Uniunii le revine obligația restituirii acestor impozite și că dreptul la rambursare reprezintă consecința și completarea drepturilor conferite particularilor de dreptul Uniunii, apreciind, totodată, că particularul are dreptul și la restituirea sumelor plătite statului sau reținute de stat în legătură cu acea taxă (Hotărârea Metallgesellschaft).
În Hotărârea Littlewoods Retail Curtea aprecia că statelor le incumbă obligația de a plăti dobânzi (de a asigura o despăgubire adecvată) în vederea reparării prejudiciului "cauzat particularului prin indisponibilizarea sumelor de bani (a taxei).
La stabilirea modului de calcul al dobânzilor instanța va avea în vedere principiul echivalenței, efectivității și proporționalității remediilor pentru încălcările dreptului comunitar ocazionate particularilor prin aplicarea unei legislații neconforme cu dreptul comunitar
Având în vedere faptul că indisponibilizarea sumei a fost continuă, începând din ziua perceperii taxei (20.08.2008) până în ziua rambursării acesteia, este necesară acordarea dobânzilor pentru fiecare zi de indisponibilizare a sumei, respectiv pentru întreg intervalul data plății - data restituirii sumei de către stat, ca urmare a prejudiciului pe care l-a suportat în fiecare zi din intervalul la care a făcut referire, în care a fost lipsit de folosința sumei.
In consecință, dreptul la dobânzi pentru sumele reținute de stat cu încălcarea dreptului Uniunii se naște încă de la data reținerii taxei, astfel încât posibilul beneficiu nerealizat (folosul ce s-ar fi putut obține în cazul depunerii sumei la o unitate bancară) să fie acoperit, dat fiind faptul că prejudiciul trebuie reparat pe măsură ce se produce, succesiv și continuu, adică pe măsura scurgerii fiecărei zile în care suma este reținută și nu global la sfârșitul perioadei.
În atare condiții se impune a fi înlăturate reglementările interne, neconforme cu dreptul Uniunii, potrivit cărora dreptul la dobânzi se naște cu începere din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la depunerea cererii de restituire a debitului principal, întrucât nu respectă principiul efectivității în privința momentului de la care se naște dreptul la dobânzi.
În drept își întemeiază prezenta cerere pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, art. 117 alin. 1 lit. d, art. 120, art. 1201 C. proc. fisc, art. 148 alin. 2 și 4 Constituția României, art. 110 TFUE, precum și pe jurisprudența CJUE.
În cauză a formulat întâmpinare pârâta AJFP D., invocând excepția autorității de lucru de judecat și excepția prescripției dreptului material la acțiune, dat fiind că taxa a fost plătită la data de 20.08.2008, iar cererea de chemare în judecată a fost introdusă la instanță la data de 14.03.2014.
În baza art. 248 alin. 1 cod procedură civilă, instanța va analiza cu prioritate excepția autorității de lucru judecat și excepția prescripției.
Astfel, în ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, se reține că acțiunea pendinte formulată de către reclamant are ca obiect obligarea pârâtelor la plata dobânzii aferente taxei de poluare în cuantum de 1029 lei, calculate de la data achitării taxei și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Anterior introducerii prezentei acțiuni, reclamantul formulase o altă cerere de chemare în judecată, având aceleași părți și având ca obiect obligarea pârâtelor la plata taxei de poluare și a dobânzii aferente, ce a fost înregistrată sub nr._/63/2011. Prin sentința nr. 1903/03.10.2011, pronunțată de către Tribunalul D., a fost admisă acțiunea, fiind obligate pârâtele în solidar la plata către reclamant a sumei de 1029 lei taxă de poluare, cu obligarea pârâtelor la plata dobânzii fiscale, calculată conform art. 124 alin. 2 Cod pr. fiscală.
Prin decizia nr. 446/24.01.2012, pron. de Curtea de Apel C., a fost admis recursul declarat de AFP C., modificată în parte acțiunea, în sensul respingerii cererii privind obligarea la plata dobânzii fiscale, pe considerentul că nu a fost formulată o astfel de cerere de restituire adresată organului fiscal.
În cuprinsul considerentelor, instanța a reținut că reclamantul a solicitat acordarea dobânzii prin cererea de chemare în judecată, nefiind făcută dovada formulării unei cereri în cererea de restituire adresată organului fiscal, ori potrivit art. 117 alin. 2 și 70 din Codul de procedură fiscală ,,acordarea dobânzii se face la cererea contribuabililor", iar în condițiile acestea dobânda nu se putea cere direct în instanță.
Potrivit prevederilor art. 430 alin. 1 și 2 din noul Cod de procedură „Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.
Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă”.
De asemenea, art. 431 alin. 1 din noul Cod de procedură prevede că "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect", în timp ce art. 432 statuează "Excepția autorității de lucru judecat poate fi invocată de instanță sau de părți în orice stare a procesului, chiar înaintea instanței de recurs".
Așadar, art. 431 din noul Cod de procedură stabilește că nu poate fi primită o acțiune având același obiect, aceleași părți și aceeași cauză cu o altă cerere de chemare în judecată soluționată anterior în mod definitiv, instituția puterii lucrului judecat având la bază două reguli fundamentale:
- o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată;
- soluția cuprinsă în hotărâre este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de altă hotărâre.
Or, deși în dosarul nr._ al Tribunalului D. - Secția C. administrativ și fiscal, reclamantul a reiterat aceeași solicitare în ce privește acordarea dobânzii fiscale, solicitată și în dosarul nr._/63/2011, instanța constată că nu sunt întrunite condițiile pentru constatarea autorității de lucru judecat, de vreme ce prima hotărâre a respins dobânda pe motiv că nu fusese formulată anterior cerere de restituire adresată organului fiscal, ori în prezenta cauză, anterior formulării cererii de chemare în judecată, reclamantul a solicitat pârâtei acordarea dobânzii prin cererea înregistrată sub nr._/28.02.2014, pârâta refuzând să dea curs solicitării (filele 17 – 18 din dosar).
Așadar, se constată că reclamantul a îndeplinit ulterior și condiția extrinsecă impusă de textul de lege pentru admisibilitatea cererii de chemare în judecată având ca obiect o astfel de solicitare, astfel încât nu mai subzistă niciun viciu de admisibilitate.
Conform art. 1 alin. 1 din L. 554/2004, ,,orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată".
Așadar, pentru a fi admisibilă o acțiune în contencios administrativ, nu este suficientă condiția ca pârâtul chemat în judecată să fie o autoritate publică, noțiune definită de art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea 554/2004. Este necesar să se conteste un act administrativ sau să fie invocat un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri ori să se solicite constatarea nesoluționării în termenul legal al unei cereri, condiție obligatorie, a cărei neîndeplinire afectează însuși exercițiul dreptului la acțiune în contencios administrativ.
Însă, în speța de față, reclamantul a urmat procedura de restituire a dobânzii, atacând în instanță tocmai refuzul pârâtei de acordare a acesteia și, ca atare, nu sunt incidente dispozițiile legale ce reglementează autoritatea de lucru judecat, astfel încât instanța va respinge excepția autorității de lucru judecat invocată de către pârâtă.
În ceea ce privește excepția prescripției, invocată de către pârâtă, se reține că, potrivit art. 135 din OG. 92/2003 – Codul de procedură fiscală, ,,Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire".
Deși Codul de procedură fiscală nu conține prevederi exprese, în doctrină și jurisprudență s-a susținut constant că situațiile de suspendare și de întrerupere a termenului de prescripție prevăzute de art. 132 și 133 din Codul de procedură fiscală sunt aplicabile și în situația compensării și restituirii creanțelor fiscale, în speță constatându-se existența unei situații de întrerupere a termenului de prescripție.
Întrucât reclamantul a efectuat plata la data de 20.08.2008, iar restituirea se poate solicita de la această dată, termenul de prescripție începe să curgă de la 1 ianuarie 2009 și se împlinește la 01 ianuarie 2014.
Cu toate acestea, deși reclamantul a achitat taxa de poluare la data de 20.08.2008, iar cererea de restituire a dobânzii a fost adresată organului fiscal la data de 28.02.2014, iar acțiunea pentru restituirea acesteia a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 14.03.2014, se reține că prin sentința nr. 1903/03.10.2011, pronunțată de către Tribunalul D., rămasă definitivă, reclamantului i-a fost restituită taxa de poluare cu privire la care se cere dobânda aferentă.
Așadar, în conformitate cu dispozițiile art. 133 lit. b) Cod procedură fiscală, în cauză a operat întreruperea termenului de prescripție prin recunoașterea dreptului reclamantului la restituirea taxei, astfel încât a început să curgă un nou termen de prescripție și cu privire la dobânda aferentă taxei, aspect în raport de care apare ca fiind formulată în termenul legal prevăzut de procedura fiscală atât cererea de restituire a dobânzii aferente taxei, înregistrată la AJFP D. la data de 28.02.2014 (filele 15 - 16), cât și acțiunea înregistrată pe rolul instanței la data de 14.03.2014.
Față de aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța constată că excepția prescripției, invocată de către pârâta, nu este întemeiată, urmând a fi respinsă.
Analizând cauza dedusă judecății, instanța reține că prin sentința nr. 1903/03.10.2011, pronunțată de către Tribunalul D., definitivă prin decizia Curții de Apel C., a fost admisă acțiunea formulată de către reclamantul M. Z., fiind obligate pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN. C. și AF Mediu, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 1029 lei, reprezentând taxă de poluare.
Ulterior, reclamantul a formulat cerere adresată pârâtei prin care solicita dobânda fiscală neacordată, începând cu data de la care aceasta a fost achitată, cererea fiindu-i respinsă de către pârâtă.
Așadar, în privința dobânzii solicitate, se reține că procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil care urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 Cod procedură fiscală. Textul menționat prevede că pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin. 2, sau la art. 70 după caz.
Cu privire la dobânda legală aplicabilă, trebuie precizat că taxele cu efect echivalent taxelor vamale de import este necesar să fie restituite în întregime și în funcție de momentul în care sunt ilicite, deci din momentul perceperii ilegale a taxei contrare dreptului Uniunii Europene.
Prin urmare, potrivit principiului accesorium sequitur principalem, dobânda trebuie să se acorde tot de la momentul în care taxa a fost ilicită.
În același sens Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit în hotărârea din data de 18.04.2013, cauza C-565/2011- I., că prevederile legislației din România "care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei", nu respectă principiul efectivității despăgubirii adecvate pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxai (paragrafele 26-27), iar pierderea suferită de cel ce a plătit taxa percepută ilegal "depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia" (par. 27).
În ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata penalităților de întârziere, instanța îl va respinge, având în vedere că, în conformitate cu disp. art. 120 ind. 1 din Codul de procedură fiscală, acestea reprezintă sancțiunea pentru neîndeplinirea obligațiilor fiscale de plată la scadență și se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
Obligația fiscală reprezintă suma de bani pe care contribuabilul are obligația de a o plăti și reprezintă un venit la bugetul de stat, prin urmare nu poate avea ca obiect obligația statului de a restitui sume de bani plătite eronat, astfel că acesta nu poate fi sancționat și cu plata acestor penalități.
Față de toate aceste considerente, în baza art. 117 cod procedură fiscală, instanța constată că acțiunea formulată de către reclamant este întemeiată în parte, urmând a fi admisă, cu obligarea pârâtelor A.J.F.P. D. și AF Mediu, în solidar, să achite reclamantului dobânda fiscală aferentă taxei de poluare în sumă de 1029 lei, dobânda urmând a fi calculată de la data achitării taxei de poluare – 20.08.2008 și până la data restituirii acestei sume.
Reținându-se culpa procesuală pasivă, în baza disp. art. 453 alin. 1 C.pr.civ. coroborat cu dispozițiile art. 455 Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâtele, în solidar, să achite reclamantului suma de 50 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția autorității de lucru judecat.
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Admite în parte acțiunea reclamantul M. Z. - C..av.M. M. cu domiciliul în C., ., jud.D., în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană A Finanțelor Publice D. și Administrația F. Pentru Mediu București, având ca obiect pretenții.
Obligă pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. și Administrația F. pentru Mediu București, în solidar, la plata către reclamant a dobânzii fiscale aferente taxei de poluare în sumă de 1029 lei, dobânda urmând a fi calculată de la data achitării taxei de poluare – 20.08.2008 și până la data restituirii acestei sume.
Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata penalităților de întârziere.
Obligă pârâtele la plata în solidar către reclamant a sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 13 Iunie 2014.
Președinte, J. S. | ||
Grefier, C. A. |
Red.J.S
C.A.
Iulie 2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 2030/2014. Tribunalul DOLJ | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... → |
|---|
