Pretentii. Sentința nr. 2967/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2967/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 21-10-2014 în dosarul nr. 39/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 2967/2014
Ședința publică de la 21 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. G.
Grefier M. M.-S.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta B. E. – M., în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat G. A. pentru reclamantă, lipsă fiind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul reclamantei depune la dosar ca traducerea în limba română a actului depus la termenul anterior - redactat în limba olandeză – și învederează că nu mai are alte cereri de formulat și nici nu solicită administrarea altor probe – în dovedirea acțiunii -, cu excepția înscrisurilor aflate la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară cercetarea procesului încheiată, și acordă cuvântul atât asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune – invocată în cuprinsul întâmpinării -, cât și asupra fondului.
Avocat G. A., pentru reclamantă, solicită respingerea excepției. Menționează că acțiunea a fost trimisă instanței în data de 31.12.2013 - prin e-mail -, înainte de împlinirea termenului de prescripție. De asemenea, procedura prealabilă a fost îndeplinită în data de 14.11.2013 – ceea ce a avut drept urmare întreruperea termenului de prescripție. Referitor la fondul cauzei, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată – în sensul obligării pârâților la restituirea taxei de poluare și a dobânzii aferente. Totodată, solicită obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând contravaloarea taxei de timbru și onorariul apărătorului ales – sens în care depune chitanța de plată a respectivului onorariu.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul D. sub nr._, în data de 07.01.2014 reclamanta B. E. – M. a chemat în judecată pe pârâții ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, aceștia să fie obligați, în solidar, să-i restituie suma de 1.111 lei - reprezentând taxă de poluare -, actualizată în raport de indicele de inflație, precum și să-i achite dobânda fiscală aferentă.
În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat faptul că, în anul 2008, a achiziționat autovehiculul marca Alfa R., având nr. de identificare ZAR_14, achitând, în vederea înmatriculării acestuia, taxa de poluare anterior menționată – fapt atestat de chitanța ., nr._/12.12.2008.
Reclamanta a precizat că, în data de 14.09.2011, s-a adresat A.F.P. C. – cererea fiind înregistrată sub nr._ – solicitând, conform art. 117 Cod Procedură fiscală, restituirea taxei de poluare – cu motivarea că respectiva taxă a fost încasată nelegal, fiind contrară dreptului comunitar, în special art. 90 din TCE -, însă respectiva instituție a refuzat soluționarea favorabilă a cererii.
Reclamantul a menționat că Dispozițiile art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene - TFUE - (fost art. 90 din TCE) prevăd următoarele: "Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție".
Mai mult, recent, prin intermediul a două Decizii ale Curții Europene de Justiție - în cauzele T. (C-402/09) și N. (C-263/10) -, instanța europeană s-a pronunțat în sensul că: "Articolul 110 TFUE (fost art. 90 TCE) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională".
Analizând O.U.G. nr. 50/2008 prin prisma interpretării oferite de instanța europeană, se constată că sunt îndeplinite toate premisele descrise de aceasta pentru a considera că prin efectele produse de actul normativ se încalcă în mod evident dispozițiile comunitare:
- taxa de poluare achitată de reclamantă a fost aplicată în vederea înmatriculării pentru prima dată în România a unui autoturism achiziționat din Germania, deci dintr-un stat comunitar;
- la momentul efectuării plății, nu se percepea o taxă similară pentru înmatricularea autovehiculelor cu aceeași vechime și uzură achiziționate de pe piața națională;
- având în vedere cele două elemente prezentate anterior, cumpărătorul care intenționa să achiziționeze un autoturism de ocazie era practic descurajat să achiziționeze un astfel de automobil de pe piața externă (inclusiv cea comunitară);
- în același timp, eventualul cumpărător era tentat să achiziționeze un autovehicul de ocazie deja înmatriculat în România, având în vedere inexistența unei taxe aplicabile pentru o astfel de achiziție.
În concluzie, dispozițiile OUG 50/2008 sunt reglementări contrare dreptului comunitar și nu pot fi aplicate.
Principiile comunitare privind supremația dreptului comunitar, precum și efectul direct în legislațiile naționale al reglementărilor comunitare, sunt principii care au fost consacrate și în cadrul constituțional românesc - prin intermediul art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție -, fiind obligatorii pentru statul român începând cu data de 1 Ianuarie 2007, odată cu . Tratatului de aderare a României și Ungariei la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005.
De aceea, legislativul, executivul și puterea judecătorească - care sunt garanții respectării acestor principii -, sunt chemate în acest scop să se raporteze în permanentă si să acorde prioritate dreptului comunitar (reglementărilor comunitare aflate la orice nivel ierarhic, inclusiv jurisprudenței Curții Europene de Justiție de la Luxemburg) în exercițiul funcțiunii lor.
Pasivitatea și încălcarea dispozițiilor comunitare promovate de către legislativul și executivul României - chiar și ulterior celor două Decizii foarte clare și explicite ale Curții Europene de Justiție -, nu fac decât să adâncească deficitul de imagine a României față de instituțiile comunitare, atrăgând o atitudine negativă atât din partea structurii comunitare în sine, cât și a statelor membre ca individualități, ale căror interese economice sunt afectate prin măsurile discriminatorii promovate de statul român prin intermediul reglementărilor interne.
Din acest motiv, îi rămâne puterii judecătorești rolul crucial de a îndrepta situația creată de către sfera politică, lipsind de efecte acele dispoziții normative interne contrare principiilor comunitare.
Având în vedere refuzul sistematic al executivului și executivului de a pune în concordanță legislația română cu legislația europeană și de a institui o procedură de restituire a taxelor de poluare percepute contribuabililor cu încălcarea flagrantă a legislației europene, precum și ținând cont de faptul că statul, în raporturile sale cu contribuabilii, este cel care avea obligația în primul rând de a nu institui o astfel de taxă, sau, în cazul în care a perceput-o deja, de a reglementa situația creată în timp util, reclamanta consideră că data de la care se datorează dobânda aferentă de către autoritățile statale este aceea la care s-a făcut plata sumei nedatorate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 117 și 124 din Codul de Procedură Fiscală, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, art. 110 din TFUE (fost art. 90 din TCE), art. 1530 Cod civil, art. 112 Cod Procedură Civilă, precum și jurisprudența Curții Europene de Justiție în cauzele T. (C-402/09) și N. (C-263/10).
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
În data de 12.05.2014, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. – precizând că acționează în numele și pentru pârâta A.J.F.P. D. -, a depus la dosar întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat prescripției dreptului material al reclamantei de a cere restituirea sumei de 1.111 lei - reprezentând taxă de poluare -, precum și plata dobânzilor.
În susținerea acestei excepții s-a invocat faptul că, în conformitate cu prevederile art. 135 din OG nr. 92/2003 - Codul de procedură fiscală -, „Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire."
Or, în contextul în care reclamanta a achitat taxa de poluare în data de 12.12.2008, termenul începe să curgă de la data de 1 ianuarie 2009 și se împlinește la 31 decembrie 2013.
De asemenea, art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 statuează că „odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii", astfel că dreptul la acțiune privind dobânda legală, care este un accesoriu al creanței principale, se naște odată cu dreptul la acțiune privind creanța principală .
În speță, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la Tribunalului D. la 07.01.2014, după împlinirea termenului de prescripție. Cum prevederile legale ce reglementează prescripția sunt imperative - acestea limitând timpul în care se poate valorifica un drept -, iar în cauză nu a intervenit niciunul din motivele de întrerupere a cursului prescripției, excepția invocată trebuie admisă.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 N. C.pr.civ.
Deși legal citată, pârâta A.F.M. nu a înțeles să formuleze întâmpinare.
Au fost depuse la dosar: copia cererii de restituire a taxei de poluare – înregistrată la A.F.P. C. sub nr._/14.11.2011 -, și răspunsul primit la aceasta; copia Deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule; copia chitanței ., nr._/12.12.2008; copie după certificatul de înmatriculare - eliberat de autoritățile suedeze -, al autoturismului marca Alfa R., având nr. de identificare ZAR_14 și traducerea acestuia în limba română; copii după cartea de identitate și certificatul de înmatriculare - eliberate de autoritățile române -, ale vehiculului anterior menționat, având nr. de înmatriculare_ ; copia unui înscris intitulat "factura nr._/23.10.2007" – întocmit în limba suedeză -, și traducerea actului în limba română; copia unui e-mail trimis Tribunalului D. în data de 31.12.2013.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Conform celor menționate în înscrisul intitulat "factura nr._/23.10.2007" – întocmit în limba suedeză -, reclamantul a achiziționat un autovehicul marca Alfa R., având nr. de identificare ZAR_14, de la cetățeanul S. Khoury.
Automobilul anterior menționat fusese înmatriculat în Suedia, în data de 05.05.1999 – conform celor înscrise în certificatul de înmatriculare al respectivului vehicul, eliberat de autoritățile suedeze.
Cartea de identitate și certificatul de înmatriculare ale autoturismului marca Alfa R., având nr. de identificare ZAR_14 - eliberate de autoritățile române -, atestă faptul că respectivul autovehicul a fost înmatriculat în România la data de 22.12.2008 - fiindu-i atribuit nr. de înmatriculare_ -, în timp ce chitanța ., nr._/12.12.2008, certifică faptul că, la înmatriculare, reclamanta a achitat taxa de poluare prevăzută de O.U.G. 50/2008, în cuantum de 1.111 lei.
Ulterior, prin cererea înregistrată sub nr._/14.11.2011, reclamanta a solicitat A.F.P. C. să i se restituie contravaloarea acestei taxe, primind un răspuns negativ la respectiva cerere.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune – invocată de D.G.R.F.P. C. (în numele și pentru pârâta A.J.F.P. D.) în cuprinsul întâmpinării -, aceasta apare ca fiind neîntemeiată.
Astfel, art. 135 din O.G. 92/2003 (Codul de procedură fiscală), statuează că "Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire".
D. fiind că reclamanta a achitat taxa de poluare în data de 12.12.2008, de la momentul respectiv a luat naștere și dreptul său de a cere restituirea sumei plătite. De asemenea, începând cu data de 01.01.2009, a început să curgă termenul de prescripție de 5 ani – reglementat de actul normativ anterior menționat -, în interiorul căruia reclamantul putea solicita instanței restituirea sumei achitate cu titlu de taxa specială auto. Respectivul termen de prescripție s-ar fi împlinit în data de 06.01.2014 – dat fiind că, întrucât ziua de sfârșit a acestuia (01.01.2014) constituia sărbătoare legală, ar fost prelungit, așa cum statuează prevederile art. 101 alin. 3 C.pr.civ. -, dacă nu ar fi intervenit o cauză de întrerupere sau suspendare a acestuia or, cererea de chemare în judecată a fost expediată (prin e-mail) în data de 31.12.2013 – așadar în interiorul termenului prevăzut de legiuitor.
Prin urmare, fiind incontestabil că nu s-a împlinit termenul de prescripție reglementat de art. 135 din O.G. 92/2003, va fi respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca fiind neîntemeiată.
În ceea ce privește fondul cauzei, O.U.G. 50/2008 – care la art. 4 instituia obligativitatea plății taxei de poluare -, a intrat în vigoare la data de 01.07.2008, așadar după data aderării României la Uniunea Europeană.
Tratatul Uniunii Europene reglementează în art. 90 (86) obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru impuneri interne de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect pentru produsele naționale similare, prin urmare statul membru nu poate stabili impuneri interne de natură să protejeze indirect alte produse naționale.
Prin hotărârea I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu șiMinisterul Mediului – cauza C-402/09 -, CJUE a statuat că "Articolul 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul Uniunii Europene) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională".
Interpretarea privește taxa de poluare achitată pentru înmatricularea vehiculelor de ocazie (second-hand) nu și taxa achitată pentru înmatricularea unui autoturism nou - O.U.G. nr. 50/2008 instituind o astfel de taxă de poluare atât pentru prima înmatriculare a vehiculelor noi cât și pentru înmatricularea în România a vehiculelor înmatriculate anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Așadar, prin O.U.G. nr. 50/2008 - în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008 -, România a stabilit indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că respectiva taxă de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România - în cazul unei vânzări -, taxa nu mai este percepută.
Reglementată în acest mod, taxa de poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
O.U.G. nr. 50/2008 este destinată să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, nu este admisibil ca o normă fiscală națională să descurajeze sau să fie susceptibilă să descurajeze - chiar și potențial -, importul produselor provenind din alte state membre – în speță Suedia -, influențând astfel alegerea cumpărătorilor.
În altă ordine de idei, Tribunalul remarcă și un alt tip de discriminare - între persoanele care au solicitat înmatricularea autovehiculelor anterior datei de 1 iulie 2008 și cele care înmatriculează autovehicule ulterior -, doar acestea din urmă achitând taxa de poluare, deși este evident că poluează si autovehiculele primei categorii de persoane. Discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autovehiculele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește".
Prin urmare, se constată că statul român a creat premizele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, încălcând în acest mod disp. art. 90 din Tratatul Uniunii Europene (art. 110 TFUE).
Conform prevederilor art. 148 din Constituție, "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare".
Prin urmare, Tribunalul va da eficiență disp. art. 90 din Tratatul Uniunii Europene și va înlătura de la aplicare prevederile art. 4 din O.U.G. 50/2008, care contravin reglementărilor comunitare.
Date fiind cele expuse anterior, Tribunalul constată că, în mod nelegal, a fost percepută de la reclamantă o taxă de poluare, astfel încât acesta este îndreptățit să solicite a-i fi restituită.
În consecință, în baza art. 8 alin. 1 din Legea 554/2004, va fi admisă în parte acțiunea și vor fi obligați pârâții A.J.F.P. D. și A.F.M. – în solidar -, să restituie reclamantei suma încasată cu titlu de taxă de poluare, în cuantum de 1.111 lei.
Cu privire la solicitarea reclamantei de a-i fi achitate și dobânzi, art. 124 alin. 1 C.pr.fiscală statuează că "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz.. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor"
Ca atare, în baza prevederilor legale anterior menționate, reclamanta este îndrituită de a pretinde și dobânzi la sumele achitate și care urmează a-i fi restituite, nivelul dobânzii urmând a fi stabilit în conformitate cu disp. art. 124 alin. 2 C.pr.fiscală, de la data plății și până la momentul restituirii efective.
Referitor la solicitarea reclamantei ca suma ce urmează a-i fi restituită să fie actualizată în raport de indicele de inflație, aceasta nu poate fi primită. Astfel, pentru acoperirea prejudiciului produs unei persoane între data când a achitat taxa de poluare și momentul restituirii respectivei taxe, Codul de procedură fiscală prevede o procedură specifică – reglementată de art. 117 și 124 din O.G. 92/2003 -, care dă dreptul contribuabililor de a beneficia de dobândă dacă, bineînțeles, își manifestă voința în acest sens. Așadar, există dispoziții speciale care cuantifică prejudiciul produs unor persoane prin plata unei taxe nedatorate – respectivele persoane fiind îndreptățite să solicite restituirea sumelor achitate și acordarea de dobânzi la respectivele sume, în condițiile art. 117 și 124 din O.G. 92/2003 - or, în aceste condiții, partea nu poate solicita o dublă reparație a respectivului prejudiciu, în sensul de a pretinde și acordarea unei sume de bani care să reprezinte echivalentul devalorizării monedei naționale în perioada cuprinsă între data când a achitat contravaloarea unei taxe neconforme cu legislația U.E și momentul când i se va restitui respectiva sumă, conform prevederilor prezentei Sentințe.
Date fiind cele prezentate anterior, va fi respinsă cererea vizând actualizarea sumei de 1.111 lei – ce urmează a fi restituită reclamantei -, în raport de indicele de inflație.
Totodată, instanța va da eficiență și disp. art. 453 alin. 1 N. C.pr.civ., și va obliga pârâții în solidar, să achite reclamantului suma de 611 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei de timbru, precum și onorariul apărătorului ales.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta B. E.-M., având domiciliul procesual ales în C., ., ., . - la Cabinet de Avocat "G. A." -, în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice D., având sediul în C., .. 2, jud. D. și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, .. 294, corp A, sector 6, având ca obiect pretenții.
Obligă pârâții, în solidar, să achite reclamantei suma de 1.111 lei - reprezentând taxă poluare pentru autovehicule -, precum și dobânda legală prevăzută de art. 124 alin. 2 C.pr.fiscală, de la data plății și până la momentul restituirii efective.
Respinge cererea de actualizare a sumei anterior menționată în raport de indicele de inflație.
În baza art. 453 alin. 1 N. C.pr.civ., obligă pârâții, în solidar, să achite reclamantei suma de 611 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică, azi 21 octombrie 2014.
Președinte, C. M. G. | ||
Grefier, M. M.-S. |
Red. C.G./03.11.2014
Tehnored. M.M./5 ex./
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 2448/2014. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 2971/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|
