Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 673/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 673/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 21-03-2014 în dosarul nr. 373/230/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 152/2014
Ședința publică de la 21 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. G.
Judecător G. P.
Grefier M. M.-S.
Pe rol soluționarea apelului declarat de către apelantul I. D. împotriva sentinței civile nr. 673/25.10.2013, pronunțată de Judecătoria Filiași, în contradictoriu cu intimata S. S..
La apelul nominal făcut în ședința, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În baza art. 482 N. C.pr.civ., coroborate cu art. 131alin. 1 N. C.pr.civ., verificându-și din oficiu competența, instanța constată că este competentă să soluționeze apelul, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 2 din O.G. 2/2001.
Considerând apelul în stare de judecată, instanța îl reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr. 673/25.10.2013, Judecătoria Filiași a admis plângerea formulată de petentul S. S., în contradictoriu cu intimatul I. D. dispunând anularea procesului – verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 20.02.2013 de I.P.J. D. – Biroul Rutier C., județul D..
În motivarea sentinței, instanța de fond a reținut că, prin procesul – verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 20.02.2013 de I.P.J. D. – Biroul Rutier C., județul D. (fila numărul 3 din dosar), a fost sancționat petentul S. S., în conformitate cu prevederile art. 102 alin. 3 lit. b) din O.U.G. numărul 195/2002 Republicată privind circulația pe drumurile publice, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 10 alin. 1 din același act normativ, cu amendă în cuantum de 675 lei și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 de zile, fiindu-i reținut contravenientului permisul de conducere.
A reținut și consemnat agentul constatator în cuprinsul procesului – verbal de contravenție contestat că, în data de 20.02.2013, ora 10:05, petentul S. S. a condus pe DN 6 km.239 autoturismul marca "Ford", cu numărul de înmatriculare_ având defecțiuni joc excesiv la mecanismul de direcție și cap bară bieletă direcție dreaptă cu joc (defecțiune periculoasă). S-a mai reținut că, această constatare a fost efectuată în trafic la ora 09:50 de către reprezentantul R.A.R., inginer E. E..
Petentul a semnat procesul – verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 20.02.2013 de I.P.J. D. – Biroul Rutier C., județul D., consemnând la rubrica "Alte mențiuni" din cuprinsul actului sancționator obiecțiunea: "Nu este adevărat".
Conform art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului – verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.
Verificând, legalitatea procesului – verbal de contravenție contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, iar petentul nu a indicat în cuprinsul plângerii contravenționale formulate vreun motiv de nulitate.
Cu privire la temeinicia procesului – verbal de contravenție contestat, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că, procesul – verbal contravențional este un mijloc de probă care nu face dovada vinovăției petentului, ci dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Petentul beneficiază în prezenta cauză de o prezumție de nevinovăție care nu este însă absolută, așa cum nu este absolută nici prezumția de legalitate a procesului – verbal de constatare a contravenției contestat.
Faptele constatate personal de către agentul de poliție dau naștere unei prezumții simple în ce privește situația desfășurării evenimentelor, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Instanța are obligația de a asigura un raport de proporționalitate între aceste prezumții în vederea respectării caracterului echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul.
În cauza de față, petentul S. S. a susținut că, la data controlului avea efectuată inspecția tehnică periodică, personal, nu a sesizat nicio defecțiune anterior acestui moment, iar inspectorul R.A.R. nu a efectuat niciun fel de manevre asupra volanului și nu a folosit niciun fel de aparate de verificare. În dovedirea celor susținute petentul a depus la dosar, la data de 21.10.2013, în fotocopie, certificatul de înmatriculare al autoturismului marca "Ford Escort", cu numărul de înmatriculare_, din anexa acestui act rezultând faptul că, la data constatării contravenției, data de 20.02.2013, autovehiculul respectiv avea efectuată inspecția tehnică periodică cu valabilitate pe intervalul de timp 26.03.2011 – 24.03.2013 (fila numărul 34 din dosar).
Pentru a dovedi săvârșirea contravenției de către petent, intimatul a depus la dosar raportul de control tehnic în trafic întocmit de către reprezentantul R.A.R. (fila numărul 12 din dosar).
Potrivit dispozițiilor art. 10 din O.U.G. numărul 195/2002 Republicată privind circulația pe drumurile publice, "(1) este interzisă circulația pe drumurile publice a vehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic, a celor al căror termen de valabilitate a inspecției tehnice periodice a expirat, precum și a celor neasigurate pentru răspundere civilă pentru caz de pagube produse terților prin accidente de circulație.
(2) Constatarea defecțiunilor tehnice ale vehiculelor se face de către poliția rutieră, iar verificarea stării tehnice a vehiculelor aflate în trafic pe drumurile publice se face de către poliția rutieră, împreună cu instituțiile abilitate de lege".
Conform prevederilor art. 102 alin. (3) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 Rep. privind circulația pe drumurile publice, "constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: (…) b) conducerea vehiculului cu defecțiuni grave la sistemul de frânare sau la mecanismul de direcție, constatate de poliția rutieră împreună cu specialiștii Registrului Auto Român", iar potrivit dispozițiilor art. 98 alin. 2 și alin. 4 lit. d) din Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 195/2002 Republicată privind circulația pe drumurile publice, sancțiunea amenzii contravenționale poate fi aplicată la valoarea de la 9 la 20 puncte-amendă, un punct reprezentând 10% din salariul minim brut pe economie, sau avertisment în baza dispozițiilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Orice vehicul care circulă pe drumurile publice trebuie să corespundă normelor tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și utilizarea conform destinației.
Pentru a fi menținute în circulație, vehiculele înmatriculate se supun inspecției tehnice periodice. Inspecția tehnică periodică se efectuează în stații autorizate, conform legislației în vigoare.
Analizând probele administrate în cauză, instanța constată că, petentul S. S. a depus la dosar înscrisul prin care a făcut dovada că, la data constatării contravenției, data de 20.02.2013, autoturismul marca "Ford Escort", cu numărul de înmatriculare_, pe care contravenientul îl conducea în trafic, avea efectuată inspecția tehnică periodică cu valabilitate pe intervalul de timp 26.03.2011 – 24.03.2013 (fila numărul 34 din dosar).
Aplicând prezumția de nevinovăție a petentului în raport de cele constatate și ținând cont și de principiul „in dubio pro reo”, instanța constată că procesul – verbal de contravenție ., numărul_ încheiat la data de 20.02.2013 de I.P.J. D. – Biroul Rutier C., județul D., nu este temeinic.
În privința probațiunii, este de remarcat că petentul a făcut dovada contrarie celor consemnate în procesul – verbal de contravenție contestat și având în vedere afirmațiile pertinente ale acestuia potrivit cărora, nu are cunoștințe de mecanică pentru a-și da seama, personal, dacă autoturismul are vreo defecțiune, instanța reține că nu a fost înlăturată prezumția de nevinovăție de care se bucură contravenientul, în condițiile în care autovehiculul avea efectuată inspecția tehnică periodică.
Împotriva acestei sentințe a formulat cerere de apel intimatul I. D..
În cuprinsul acesteia arată că prin hotărârea criticata, instanța de fond a admis plângerea contravenționala formulata de petentul S. S., anulând procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției . nr._/20.02.2013 emis de Inspectoratul de Politie al jud. D..
Apreciază că hotărârea Judecătoriei C. este netemeinica si nelegala, sens in care învederează următoarele:
Solicită instanței să constate că procesul verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de fond si forma prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Așadar, măsura dispusa de către agentul constatator este temeinica si legala, procesul verbal făcând deplina dovada a situației de fapt menționate in cuprinsul sau.
Prin mijloacele de probă depuse la dosar instituția noastră a făcut dovada vinovăției reclamantului în săvârșirea contravenției însă instanța în mod eronat a apreciat că deși din Raportul de control tehnic in trafic intocmit de inspectorii RAR a reieșit faptul ca autoturismul cu numărul de înmatriculare_ a prezentat defecțiuni grave la sistemul de direcție (joc excesiv la sistemul de direcție si cap bara bieleta direcție dreapta cu joc ), din conținutul certificatului de înmatriculare al auto cu_ a rezultat ca acesta a fost supus unei inspecții tehnice periodice cu valabilitate pana la data de 24.03.2013 care nu a identificat ca are defecțiuni tehnice.
Învederează instanței că această inspecție tehnica periodica obligatorie are o valabilitate de doi ani începând cu data de 26.03.2011 pana la data de 24.03.2013.
Autoturismul petentului a fost supus inspecției tehnice la data de 26.03.2011, iar acesta a fost depistat in trafic la data de 20.02.2013 cu defecțiuni grave la sistemul de direcție.
Aceasta inspecție tehnica periodica chiar daca are valabilitate de doi .ani nu oferă garanția ca autoturismul verificat corespunde tehnic pe toata acesta perioada ci numai atesta faptul ca la data efectuării inspecției corespundea tehnic.
Mai mult inspecția tehnica periodica nu garantează îndeplinirea condițiilor tehnice pentru punerea in circulație pe drumurile publice a unui vehicul in aceasta perioada. Este ușor de observat si s-a constatat in practica faptul ca subansamblele si componentele unui vehicul se degradează fizic si tehnic fie datorita proastei exploatări din partea conducătorului auto, fie datorita uzurii morale in timp.
De asemenea solicită instanței sa observe ca legiuitorul a incriminat in actul normativ ce reglementează circulația pe drumurile publice respectiv OUG nr. 195 mai multe fapte referitoare la punerea in circulație a vehiculelor cu diferite defecțiuni, fara a prevedea vreo legătura de cauzalitate intre verificarea tehnica periodica si defecțiunile constatate cu ocazia controalelor efectuate de inspectorii RAR, împreuna cu organele de politie.( defecțiuni la sistemul de direcție, sistemul de frânare, sistemul de rulare etc.).
Observând prevederile art. 10 din OUG 195/2002 privind circulația vehiculelor pe drumurile publice se poate observa ca la alini legiuitorul impune interdicția circulației pe drumurile publice a vehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic . de situația vehiculelor al căror termen de valabilitate al inspecției tehnice periodice a expirat.
Prin aceasta reglementare legiuitorul a prevăzut ca pot apărea defecțiuni tehnice Ia autovehicule, care, pot pune in pericol siguranța participanților la trafic si in perioada de valabilitate a inspecției tehnice periodice, incriminantule ulterior in actul normativ, așa cum le-a menționat mai sus.
Prin mijloacele de probă depuse la dosar instituția noastră a făcut do vadă vin o vă ți ei reclamantului în săvârșirea contravenției.
Totodată solicită instanței de judecata sa aibă in vedere si aspectul ca procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției beneficiază, de regula, de prezumția de legalitate si temeinicie, prezumție care, deși neconsacrata legislativ, este unanim acceptata, atât in doctrina de specialitate cat si in practica instanțelor judecătorești, nefiind încălcat dreptul petentului la un proces echitabil.
De asemenea, in cauza .C. Neata contra României, plângerea nr. 17.857/03, Decizia CEDO, camera a treia, 18 noiembrie 2008, Curtea nu a aplicat garanțiile oferite de latura penala a art. 6, in lipsa prevederii in legea naționala a pedepsei închisorii contravenționale, faptele analizate fiind cel mult sancționabile cu amenda contravenționala . redus. Curtea a arătat in mod expres ca atât timp cat organele statului nu au idei preconcepute la adresa petentului si analizează mijloacele de proba pertinente si utile in condiții de contradictorialitate si nemijlocire, petentul se bucura de toate garanțiile necesare astfel cum sunt acestea interpretate de către Curte prin prisma art. 6 din CEDO.
Având în vedere numărul mare de accidente cu consecințe grave cu care se confruntă societatea noastră ca urmare a nerespectării regulilor de circulație de către conducătorii auto, a se permite acestora să se eschiveze de la suportarea răspunderii contravenționale ce le revine ca urmare a propriei conduite culpabile prin ignorarea mențiunilor proceselor-verbale de constatare a contravențiilor întocmite corect, este atât contrar legii, cât și un act de iresponsabilitate socială care încurajează atitudinea de nerespectare a regulilor de circulație a acestora, lipsind-o de consecințele pe care ea le prevede.
Totodată, solicită instanței de judecata sa constate ca măsura dispusa de către agentul constatator este temeinica, și legala, procesul verbal făcând deplina dovada a situației de fapt menționate in cuprinsul sau.
In drept, invocă prevederile Codului de procedura civila si ale O.G. 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, totodată în baza art. 411 alin. 1, pct. 2 din Codul de procedura civila, solicitând judecarea cauzei si in lipsa reprezentantului unității noastre.
Intimatul a formulat și depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea cererii de apel și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate, instanța reține că apelul este fondat, sentinta instantei de fond fiind nelegala si netemeinica:
Tribunalul apreciaza ca instanta de fond nu a constatat in mod corect temeinicia procesului-verbal de contraventie
Sub aspectul temeiniciei in mod gresit instanta de fond a apreciat ca petentul nu a savarsit contraventia deoarece a depus la dosar înscrisul prin care a făcut dovada că, la data constatării contravenției, data de 20.02.2013, autoturismul marca "Ford Escort", cu numărul de înmatriculare_, pe care contravenientul îl conducea în trafic, avea efectuată inspecția tehnică periodică cu valabilitate pe intervalul de timp 26.03.2011 – 24.03.2013 (fila numărul 34 din dosar).
Tribunalul apreciaza ca instanța în mod eronat a apreciat că deși din Raportul de control tehnic in trafic intocmit de inspectorii RAR a reieșit faptul ca autoturismul cu numărul de înmatriculare_ a prezentat defecțiuni grave la sistemul de direcție (joc excesiv la sistemul de direcție si cap bara bieleta direcție dreapta cu joc ), din conținutul certificatului de înmatriculare al auto cu_ a rezultat ca acesta a fost supus unei inspecții tehnice periodice cu valabilitate pana la data de 24.03.2013 care nu a identificat ca are defecțiuni tehnice.
Această inspecție tehnica periodica obligatorie are o valabilitate de doi ani începând cu data de 26.03.2011 pana la data de 24.03.2013.
Autoturismul petentului intimat a fost supus inspecției tehnice la data de 26.03.2011, iar acesta a fost depistat in trafic la data de 20.02.2013 cu defecțiuni grave la sistemul de direcție.
Aceasta inspecție tehnica periodica chiar daca are valabilitate de doi ani nu oferă garanția ca autoturismul verificat corespunde tehnic pe toata acesta perioada ci numai atesta faptul ca la data efectuării inspecției corespundea tehnic.
Mai mult inspecția tehnica periodica nu garantează îndeplinirea condițiilor tehnice pentru punerea in circulație pe drumurile publice a unui vehicul in aceasta perioada.
Tribunalul constata, de altfel, ca legiuitorul a incriminat in actul normativ ce reglementează circulația pe drumurile publice respectiv OUG nr. 195/2002 mai multe fapte referitoare la punerea in circulație a vehiculelor cu diferite defecțiuni, fara a prevedea vreo legătura de cauzalitate intre verificarea tehnica periodica si defecțiunile constatate cu ocazia controalelor efectuate de inspectorii RAR, împreuna cu organele de politie.( defecțiuni la sistemul de direcție, sistemul de frânare, sistemul de rulare etc.).
Prevederile art. 10 din OUG 195/2002 privind circulația vehiculelor pe drumurile publice impun interdicția circulației pe drumurile publice a vehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic . de situația vehiculelor al căror termen de valabilitate al inspecției tehnice periodice a expirat.
Prin aceasta reglementare legiuitorul a prevăzut ca pot apărea defecțiuni tehnice la autovehicule, care, pot pune in pericol siguranța participanților la trafic si in perioada de valabilitate a inspecției tehnice periodice
Prin inscrisurile depuse de intimata apelanta in probatiune, respectiv raport de control tehnic în trafic, aceasta a facut dovada temeiniciei celor retinute in procesul verbal de contraventie.
Față de cele arătate, în raport de dispozițiile art. 480 NCPC instanta va admite apelul declarat de către apelantul I. D. si va schimba sentința civilă nr. 673/2013 în sensul că va respinge plângerea-contravențională.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite apelul declarat de către apelantul I. D., cu sediul în C., ., jud. D., împotriva sentinței civile nr. 673/25.10.2013, pronunțată de Judecătoria Filiași, în contradictoriu cu intimata S. S., domiciliat în Filiași, .. 40, jud. D., schimbă sentința civilă nr. 673/2013 în sensul că respinge plângerea-contravențională.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 21.03.2014.
Președinte, C. M. G. | Judecător, G. P. | |
Grefier, M. M.-S. |
Red. GP/ /4 ex/
Tehnored. M.M
| ← Pretentii. Sentința nr. 1461/2014. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 388/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|








