Pretentii. Sentința nr. 3043/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3043/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 28-10-2014 în dosarul nr. 3191/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 3043/2014
Ședința publică de la 28 Octombrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. M. M.
Grefier M. M.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta S. C., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretentii – perimare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se darea de seamă întocmită de Grefa Secției de C. Administrativ și Fiscal, cu privire la împlinirea termenului de perimare în cauza de față.
Instanța, din oficiu, invocă excepția perimării cererii și rămâne în pronunțare asupra acestei excepții.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:
La data de 08.02.2013, reclamanta S. C. a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, prin care a solicitat obligarea acestora la restituirea sumei de 2317 lei încasată cu titlu de taxă de poluare pentru autoturismul înmatriculat, dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data plății până la data restituirii efective, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat că a achiziționat second-hand autoturismul marca DAEWOO, cu număr de identificare K1AOM11CD4C966873, dintr-o țară membră UE, iar pentru înmatricularea acestuia a fost nevoit să achite suma de 2317 lei cu titlu de taxă de poluare.
La data de 28.10.2014, instanța a invocat, din oficiu, excepția perimării cererii de chemare în judecată.
Deliberând asupra excepției perimării instanța reține următoarele.
Potrivit disp. art. 248 Cod de procedură civilă orice cerere de chemare în judecată, contestație, recurs, revizuire și orice cerere de reformare sau revocare, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Având în vedere că, în speță, de la data de 17.05.2013, când cauza a fost suspendată, a trecut mai mult de un an, în care timp acțiunea a fost lăsată în nelucrare, fără ca partea interesată să fi făcut o cerere de judecare a procesului, instanța va admite excepția perimării invocată din oficiu și va constata că acțiunea este perimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării invocată de instanță din oficiu.
Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S. C., cu domiciliul procedural ales în mun. C., .. 48, jud. D., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., cu sediul în mun. C., .. 2, jud. D. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, . corp A, sector 6.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi 28.10.2014.
Președinte, A. M. M. | ||
Grefier, M. M. |
Red. 2 ex./A.M.M./29.10.2014
M.M. 28 Octombrie 2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 2801/2014. Tribunalul DOLJ | Obligaţia de a face. Sentința nr. 1577/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|








